HOTĂRÂRE
privind acordarea unui mandat special, reprezentantului Consiliului Local
al comunei Peregu Mare în Adunarea Generală a Asociaților Asociației de
Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad în vederea aărobării
modificării Metodologiei privind aplicarea măsurilor de protecție socială
la transportul public local pe raza teritorială a unităților administrativ
– teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de
Transport Public Arad.
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI PEREGU MARE, întrunit în şedinţa ordinară din
data de 25 aprilie 2024, fiind prezenți un număr de 11 consilieri din
total 11 în funcție,
Având în vedere :
- Prevederile art. 121 alin. (2) din Constituția României;
- Prevederile art. 92, art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d) și e),
alin. (6) lit. a) și alin. (7) lit. n), art. 136 alin. (1), art. 139
alin. (3) lit.h) și art. 243 alin. (1) lit.a) din Ordonanța de urgență
a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările
și completările ulterioare;
- Prevederile art.1 alin.(6), art. 2, art. 17 alin. (1) lit.i) și o) și
(1 1 ), art. 35 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 92/2007 – legea
serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ –
teritoriale, cu modificările și completările ulterioare;
- Prevederile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor
comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și
completările ulterioare;
- Prevederile Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului
European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile
publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a
Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului;
- Prevederile Hotărârii nr. 60/14.11.2019 a Consiliului Local al comunei
Peregu Mare privind aderarea la Asociația de Dezvoltare
Intercomunitară de Transport Public Arad;
- Prevederile Contractului de delegare a gestiunii Serviciului de
transport public local nr. 704/02.12.2019;
- Proiectul de hotărâre inițiat de primarul comunei Peregu Mare
înregistrat sub nr. 45/17.04.2024;
- Referatul de aprobare al inițiatorului proiectului de hotărâre
înregistrat sub nr. 2128/17.04.2024;
- Referatul secretarului general al comunei Peregu Mare înregistrat sub
nr. 2126/ 17.04.2024;
- Raportul compartimentului relații publice înregistrat sub nr.
2168/18.04.2024;
- Avizul nr. 33/23.04.2024 al Comisiei pentru activități economico-
financiare, agricultură, amenajarea teritoriului și urbanism a
Consiliului Local al comunei Peregu Mare;
- Avizul nr. 12/23.04.2024 al Comisiei pentru activități culturale,
culte, învățământ, sport, sănătate și familie, muncă și protecție
socială, protecția copilului a Consiliului Local al comunei Peregu
Mare;
- Avizul nr. 19/23.04.2024 al Comisiei pentru protecția mediului și
turism, juridică și disciplină a Consiliului Local al comunei Peregu
Mare;
- votul ”pentru” al unui număr de 11 consilieri;
În temeiul art. art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare, adoptă prezenta
HOTĂRÂRE :
Art. 1. Se aprobă modificarea punctului 8.3. din Metodologia privind
aplicarea măsurilor de protecție social la transportul public local pe raza
teritorială a unităților administrative – teritoriale member ale Asociației
de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, din :
- Conținut actual: ”8.3. Durata de valabilitate ale călătoriilor
aferente abonamentelor lunare, va fi prelungită coresounzător, pe
toată perioada de implementare a programului ”Vinerea Verde”
- și va avea următorul conținut. ” 8.3. Pe perioada de valabilitate a
programului ”Vinerea Verse”, eliberarea legitimațiilor/cardurilor de
călătorie se va realiza cu acordarea unui discount, constând în
reducerea valorii abonamentului lunar corespunzător cu un număr de 4
zile de vineri pe lună, abonamentului săptămânal cu o zi de vineri,
iar abonamentului pe 2 săptămâni cu două zile de vineri, respectiv 16
lei/lună, 4 lei/săptămână, 8 lei/2 săptămâni.”
Art. 2. Anexa nr. 2 – Metodologia privind aplicarea măsurilor de protecție
socială la transportul public local, la Hotărârea Consiliului Local al
comunei Peregu Mare nr. 88/25.11.2021, cu modificările și completările
ulterioare, urmare a operării modificărilor prevăzute la art. 1 de mai sus
se rescrie și va avea forma prezentată în Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.
Art.3. (1) Se mandatează domnul Emeric Kovacs , Primarul Comunei Peregu
Mare, în calitate de reprezentant al Consiliului Local al Comunei Peregu
Mare și membru al Adunării Generale a Asociaților din cadrul Asociației de
Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad, să voteze în Adunarea
Generală în numele și pe seama Comunei Peregu Mare, aprobarea modificării
METODOLOGIEI privind aplicarea măsurilor de protecție social la transportul
public local pe raza teritorială a unităților administrative – teritoriale
member ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public
Arad, în forma prezentată în Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.
(2) În absența persoanei împuternicite la art. 3 alin.(1), Comuna Peregu
Mare, respectiv Consiliul Local al comunei Peregu Mare vor fi reprezentate
în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de
Transport Public Arad de persoana desemnată pentru exercitarea atribuțiilor
primarului, pentru a vota în favoarea aprobării modificării METODOLOGIEI
privind aplicarea măsurilor de protecție social la transportul public local
pe raza teritorială a unităților administrative – teritoriale member ale
Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, în forma
prezentată în Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.
Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică:
- primarului comunei Peregu Mare;
- compartimentelor relații publice și buget – contabilitate –
achiziții publice din aparatul de specialitate al primarului comunei
Peregu Mare;
- Instituţiei Prefectului- Judeţul Arad;
- A.D.I. Transport Public Arad.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Contrasemnează
secretar general comună,
ȘTEFAN HAJAS ANGELA – ADRIANA SZAUKA
Nr. 49 / 25 aprilie 2024
|CARTUȘ NECESAR DE INSERAT PE ORICE HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL AL COMUNEI, |
|DUPĂ SEMNĂTURA PREȘEDINTELUI DE ȘEDINȚĂ ȘI CEA A SECRETARULUI GENERAL AL |
|COMUNEI |
|PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL AL |
|COMUNEI NR.
49 / 2024 |
|Nr.|OPERAȚIUNI EFECTUATE |Data |Semnătura |
|crt| |ZZ/LL/AN |persoanei |
|. | | |responsabile să|
| | | |efectueze |
| | | |procedura |
|0 |1 |2 |3 |
|1 |Adoptarea hotărârii1) |25/04/202| |
| | |4 | |
|2 |Comunicarea către primarul comunei2) |26/04/202| |
| | |4 | |
|3 |Comunicarea către prefectul județului3) |29/04/202| |
| | |4 | |
|4 |Aducerea la cunoștință publică4+5) |26/04/202| |
| | |4 | |
|5 |Comunicarea, numai în cazul celei cu caracter |26/04/202| |
| |individual4+5) |4 | |
|6 |Hotărârea devine obligatorie6) sau produce efecte|26/04/202| |
| |juridice7), după caz |4 | |
|Extrase din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul |
|administrativ: |
|art. 139 alin. (1): „În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, consiliul local |
|adoptă hotărâri, cu majoritate absolută sau simplă, după caz.”; |
|art. 197 alin. (2): „Hotărârile consiliului local se comunică primarului.”; |
|art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general al comunei comunică hotărârile|
|consiliului local al comunei prefectului în cel mult 10 zile lucrătoare de la |
|data adoptării...; |
|art. 197 alin. (4): Hotărârile … se aduc la cunoștința publică și se comunică,|
|în condițiile legii, prin grija secretarului general al comunei.; |
|art. 199 alin. (1): „Comunicarea hotărârilor …. cu caracter individual către |
|persoanele cărora li se adresează se face în cel mult 5 zile de la data |
|comunicării oficiale către prefect.”; |
|art. 198 alin. (1): „Hotărârile … cu caracter normativ devin obligatorii de la|
|data aducerii lor la cunoștință publică.”; |
|art. 199 alin. (2): „Hotărârile … cu caracter individual produc efecte |
|juridice de la data comunicării către persoanele cărora li se adresează.” |
| |
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.