Pe scurtSe aprobă transferul gratuit a dreptului de proprietate asupra mobilierului, materialelor didactice și echipamentelor digitale achiziționate în cadrul proiectului Educația – O șansă pentru viață în Comune Peregu Mare către cele două școli: Școala Gimnazială Peregu Mare și Școala Primară Peregu Mic. Pentru comunitate înseamnă că obiectele cumpărate cu finanțare publică vor aparține în continuare unităților de învățământ, fără plata unor sume, iar utilizarea și administrarea vor ține cont de destinația educațională; nu se menționează termene noi, iar impactul financiar este că nu mai pot fi vândute sau încercate transferuri comerciale ale acestor bunuri.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂRE
privind transferul dreptului de proprietate cu titlu gratuit asupra
bunurilor: mobilier, materiale didactice și echipamente digitale
achiziționate în cadrul Proiectului ” Educația – O șansă pentru viață în
comuna Peregu Mare” Școlii Gimnaziale Peregu Mare și Școlii Primare Peregu
Mic.
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI PEREGU MARE, întrunit în şedinţa de îndată din
data de 01 iulie 2025 fiind prezenți un număr de 10 consilieri din total 11
în funcție,
Având în vedere :
- Prevederile art. 121 alin. (2) din Constituția României;
- Prevederile art. 129 alin. (2) lit. d) şi alin. (7) lit. a), 136 alin.
(1) și alin.(10) , art. 139 alin. (3) lit.g) și art. 243 alin.(1)
lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
- Prevederile art. 127 lit.g) din Legea învățământului preuniversitar
nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare;
- Contractul de finanțare nr. 1600DOT/2023 înregistrat la Primăria
comunei Peregu Mare cu nr. 3628/22.08.2023 semnat între beneficiarul
Comuna Peregu Mare și Unitatea Executivă pentru Finanțarea
Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării – în
numele și pentru Ministerul Educației, pentru apelul ”Dotarea cu
mobilier, materiale didactice și achipamente digitale a unităților de
învățământ preuniversitar și a unităților conexe” prin Planul Național
de Redresare și Reziliență \Pilonul VI;
- Finanțarea acordată Beneficiarului în vederea implementării
Proiectului cod F-PNNR-Dotări-2023-4236 cu titlul ”Educația – O șansă
pentru viață în comuna Peregu Mare”, aprobată prin Ordinul ministrului
educației nr. 4474/14.06.2023;
- Contractele de custodie având ca obiect lăsarea produselor
achiziționate în cadrul Proiectului ” nr. 1432/21.03.2024, nr.
1433/21.03.2024, nr. 4598/23.09.2024, nr. 4599/23.09.2024, nr.
5292/28.10.2024 și nr. 5293/28.10.2024;
- Proiectul de hotărâre inițiat de primarul comunei Peregu Mare
înregistrat sub nr. 45/30.06.2025;
- Referatul de aprobare al inițiatorului proiectului de hotărâre
înregistrat sub nr. 3163/30.06.2025;
- Raportul compartimentului buget-contabilitate-achiziții publice din
aparatul de specialitate al primarului, înregistrat sub nr.
3164/30.06.2025;
- Avizul avizul Comisiei pentru activități economico-financiare,
agricultură, amenajarea teritoriului și urbanism a Consiliului Local
al comunei Peregu Mare nr. 25/01.07.2025;
- Avizul Comisiei pentru activități culturale, culte, învățământ, sport,
sănătate și familie, muncă și protecție socială, protecția copilului a
Consiliului Local al comunei Peregu Mare nr. 14/01.07.2025;
- Avizul Comisiei pentru protecția mediului și turism, juridică și
disciplină a Consiliului Local al comunei Peregu Mare nr.
17/01.07.2025;
- Votul ”pentru” al unui număr de 10 consilieri prezenți din total 11 în
funcție;
În temeiul art. art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare, adoptă prezenta
HOTĂRÂRE :
Art.1. Se aprobă transferul dreptului de proprietate cu titlu gratuit
asupra bunurilor : mobilier, materiale didactice și echipamente digitale
achiziționate în cadrul Proiectului ” Educația – O șansă pentru viață în
comuna Peregu Mare” Școlii Gimnaziale Peregu Mare și Școlii Primare Peregu
Mic, obiectiv de investiție finanțat prin Planul Național de Redresare și
Reziliență, conform anexelor nr.1 și 2, părți integrante la prezenta
hotărâre.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează
primarul comunei prin compartimentul buget – contabilitate – achiziții
publice din aparatul de specialitate al primarului, iar prin grija
secretarului general al comunei se aduce la cunoștință publică și se
comunică :
- primarului comunei Peregu Mare;
- compartimentului buget – contabilitate – achiziții publice din
aparatul de specialitate al primarului;
- Școlii Gimnaziale Peregu Mare;
- Școlii Primare Peregu Mic;
- Instituţiei Prefectului – Judeţul Arad.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Contrasemnează
secretar general comună,
KRISZTINA – ELVIRA BALOGH ANGELA – ADRIANA
SZAUKA
Nr. 46 / 01 iulie 2025
|CARTUȘ NECESAR DE INSERAT PE ORICE HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL AL COMUNEI, |
|DUPĂ SEMNĂTURA PREȘEDINTELUI DE ȘEDINȚĂ ȘI CEA A SECRETARULUI GENERAL AL |
|COMUNEI |
|PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL AL |
|COMUNEI |
|NR.
46 / 2025 |
|Nr.|OPERAȚIUNI EFECTUATE |Data |Semnătura |
|crt| |ZZ/LL/AN |persoanei |
|. | | |responsabile să|
| | | |efectueze |
| | | |procedura |
|0 |1 |2 |3 |
|1 |Adoptarea hotărârii1) |01/07/202| |
| | |5 | |
|2 |Comunicarea către primarul comunei2) |01/07/202| |
| | |5 | |
|3 |Comunicarea către prefectul județului3) |02/07/202| |
| | |5 | |
|4 |Aducerea la cunoștință publică4+5) |01/07/202| |
| | |5 | |
|5 |Comunicarea, numai în cazul celei cu caracter |…/…./2025| |
| |individual4+5) | | |
|6 |Hotărârea devine obligatorie6) sau produce efecte|01/07/202| |
| |juridice7), după caz |5 | |
|Extrase din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul |
|administrativ: |
|art. 139 alin. (1): „În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, consiliul local |
|adoptă hotărâri, cu majoritate absolută sau simplă, după caz.”; |
|art. 197 alin. (2): „Hotărârile consiliului local se comunică primarului.”; |
|art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general al comunei comunică hotărârile|
|consiliului local al comunei prefectului în cel mult 10 zile lucrătoare de la |
|data adoptării...; |
|art. 197 alin. (4): Hotărârile … se aduc la cunoștința publică și se comunică,|
|în condițiile legii, prin grija secretarului general al comunei.; |
|art. 199 alin. (1): „Comunicarea hotărârilor …. cu caracter individual către |
|persoanele cărora li se adresează se face în cel mult 5 zile de la data |
|comunicării oficiale către prefect.”; |
|art. 198 alin. (1): „Hotărârile … cu caracter normativ devin obligatorii de la|
|data aducerii lor la cunoștință publică.”; |
|art. 199 alin. (2): „Hotărârile … cu caracter individual produc efecte |
|juridice de la data comunicării către persoanele cărora li se adresează.” |
| |
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.