HOTĂRÂRE
privind acordarea unui mandat special, reprezentantului Comunei Peregu Mare
în Adunarea Generală a Asociaților Asociației de Dezvoltare Intercomunitară
de Transport Public Arad să voteze aprobarea modificării Statutului
Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad.
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI PEREGU MARE, întrunit în şedinţa ordinară din
data de 28 mai 2026 fiind prezenți un număr de 10 consilieri din total 11
în funcție,
Având în vedere :
- Prevederile art. 121 alin. (2) din Constituția României;
- Prevederile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d) și e), alin. (7)
lit. n), art. 132, art. 136 alin.(1), art. 139 alin. (3) lit.f) și
art. 243 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
- Prevederile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor
comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și
completările ulterioare;
- Prevederile art. 3 și art. 16 alin. (5) din Legea nr. 92/2007 – legea
serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ –
teritoriale, cu modificările și completările ulterioare;
- Prevederile art. 12 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la
asociații și fundații, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.
276/2020, intrată în vigoare la data de 05.12.2020;
- Prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Hotărârea Guvernului României
nr. 855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv – cadru și al
statutului – cadru ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu
obiect de activitate serviciile de utilități publice, modificată și
completată;
- Hotărârea nr. 27/08.04.2026 a Consiliului Local al Comunei Dorobanți
privind exprimarea intenției UAT Comuna Dorobanți de aderare la Asociația
de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad;
- Hotărârea nr. 23/14.04.2026 a Consiliului Local al Comunei Buteni privind
exprimarea intenției UAT Comuna Buteni de aderare la Asociația de
Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad;
- Hotărârea nr. 26/15.04.2026 a Consiliului Local al Comunei Iratoșu
privind exprimarea intenției UAT Comuna Iratoșu de aderare la Asociația de
Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad;
- Procesul-Verbal al ședinței Adunării Generale a Asociaților Asociației
de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad din data de
23.04.2026;
- Hotărârea AGA nr. 13/23.04.2026, privind solicitarea unui mandat
special pentru aprobarea aderării UAT-urilor Comuna Dorobanți, Comuna
Buteni și Comuna Iratoșu la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de
Transport Public Arad și a Actului Adițional nr. 19 la Statut,
- Prevederile Hotărârii nr. 60/14.11.2019 a Consiliului Local al comunei
Peregu Mare privind aderarea la Asociația de Dezvoltare
Intercomunitară de Transport Public Arad;
- Proiectul de hotărâre inițiat de primarul comunei Peregu Mare
înregistrat sub nr.46/18.05.2026;
- Referatul de aprobare al inițiatorului proiectului de hotărâre
înregistrat sub nr. 2289/18.05.2026;
- Referatul secretarului general al comunei Peregu Mare înregistrat sub
nr. 2290/18.05.2026;
- Adresa nr. 527/24.04.2026 a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară
de Transport Public Arad;
- Raportul compartimentului relații publice înregistrat sub nr.
2291/18.05.2026;
- Avizul Comisiei pentru activități economico-financiare, agricultură,
amenajarea teritoriului și urbanism a Consiliului Local al comunei
Peregu Mare;
- votul ”pentru” al unui număr de 10 consilieri prezenți;
În temeiul art. art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare, adoptă prezenta
HOTĂRÂRE :
Art.1. Se aprobă aderarea UAT-urilor Comuna Dorobanți, Comuna Buteni și
Comuna Iratoșu la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport
Public Arad.
Art.2. Se aprobă modificarea Preambulului Statutului Asociației de
Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad prin menționarea noilor
membrii asociați - Comuna Dorobanți, Comuna Buteni și Comuna Iratoșu.
Art.3. Se aprobă majorarea patrimoniului Asociației cu suma de 600 lei,
reprezentând contribuția noilor membrii UAT Comuna Dorobanți – 200 lei, UAT
Comuna Buteni – 200 lei și UAT Comuna Iratoșu – 200 lei, astfel încât
patrimoniul Asociației va fi în valoare de 10.600 lei.
Art.4. Se aprobă modificarea componenței Adunări Generale a Asociaților
prin menționarea reprezentanților de drept a noilor asociați – Comuna
Dorobanți – doamna Korondi Jozsa-Erica, Comuna Buteni – domnul Braiți
Mircea-Theodor și Comuna Iratoșu – domnul [persoană fizică].
Art.5. Se aprobă modificarea Statutului Asociației de Dezvoltare
Intercomunitară de Transport Public Arad prin Actul Adițional nr. 19 la
Statutul Asociației, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din
prezenta hotărâre.
Art.6. Se mandatează dl. Kovacs Emeric Primarul Comunei Peregu Mare în
calitate de reprezentant al Comunei Peregu Mare și membru al Adunării
Generale a Asociaților din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară
de Transport Public Arad, să voteze în Adunarea Generală, în numele și pe
seama Comunei Peregu Mare aprobarea Actului Adițional nr. 19 la Statutul
Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, în forma
prevăzută în Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre și să exercite în numele și
pe seama Comunei Peregu Mare atribuțiile specifice mandatului general de
reprezentare în cadrul Adunării Generale a Asociaților.
Art.7. În absența persoanei împuternicite la art. 6 de mai sus, Comuna
Peregu Mare, respectiv Consiliul Local al Comunei Peregu Mare vor fi
reprezentate în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare
Intercomunitară de Transport Public Arad de persoana delegată pentru
exercitarea atribuțiilor Președintelui Consiliului Județean/Primarului,
pentru a vota în favoarea aprobării Actului Adițional nr. 19 la Statutul
Asociației, în forma prevăzută în Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre și să
exercite în numele și pe seama Comunei Peregu Mare atribuțiile specifice
mandatului general de reprezentare în cadrul Adunării Generale a
Asociaților.
Art.8. Se aprobă rescrierea Statutului Asociației, potrivit modificărilor
aduse la acesta prin Actul Adițional nr. 19 la Statut, conform Anexei nr.
2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.9. Se împuternicește dl. Ovidiu ILIE, director executiv în cadrul
Aparatului Tehnic al Asociației să îndeplinească procedurile prevăzute de
lege pentru înregistrarea modificărilor Statutului Asociației la Registrul
asociațiilor și fundațiilor de pe lângă grefa Judecătoriei Arad.
Art.10. În absența persoanei împuternicite la art. 9 de mai sus,
procedurile prevăzute de lege pentru înregistrarea modificărilor Statutului
Asociației la Registrul asociațiilor și fundațiilor de pe lângă grefa
Judecătoriei Arad vor fi îndeplinite de un alt reprezentant al Aparatului
Tehnic al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public
Arad, împuternicit, în acest sens, de Președintele Asociației.
Art.12. Prezenta hotărâre se comunică Instituției Prefectului-Județul Arad
și Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Contrasemnează pentru
secretar general comună,
MONICA [persoană fizică]
Nr. 45 / 28 mai 2026
|CARTUȘ NECESAR DE INSERAT PE ORICE HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL AL COMUNEI, |
|DUPĂ SEMNĂTURA PREȘEDINTELUI DE ȘEDINȚĂ ȘI CEA A SECRETARULUI GENERAL AL |
|COMUNEI |
|PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL AL |
|COMUNEI NR.
45/2026 |
|Nr.|OPERAȚIUNI EFECTUATE |Data |Semnătura |
|crt| |ZZ/LL/AN |persoanei |
|. | | |responsabile să|
| | | |efectueze |
| | | |procedura |
|0 |1 |2 |3 |
|1 |Adoptarea hotărârii1) |/2026 | |
|2 |Comunicarea către primarul comunei2) |/2026 | |
|3 |Comunicarea către prefectul județului3) |/2026 | |
|4 |Aducerea la cunoștință publică4+5) |/2026 | |
|5 |Comunicarea, numai în cazul celei cu caracter |…/…/2026 | |
| |individual4+5) | | |
|6 |Hotărârea devine obligatorie6) sau produce efecte|/2026 | |
| |juridice7), după caz | | |
|Extrase din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul |
|administrativ: |
|art. 139 alin. (1): „În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, consiliul local |
|adoptă hotărâri, cu majoritate absolută sau simplă, după caz.”; |
|art. 197 alin. (2): „Hotărârile consiliului local se comunică primarului.”; |
|art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general al comunei comunică hotărârile|
|consiliului local al comunei prefectului în cel mult 10 zile lucrătoare de la |
|data adoptării...; |
|art. 197 alin. (4): Hotărârile … se aduc la cunoștința publică și se comunică,|
|în condițiile legii, prin grija secretarului general al comunei.; |
|art. 199 alin. (1): „Comunicarea hotărârilor …. cu caracter individual către |
|persoanele cărora li se adresează se face în cel mult 5 zile de la data |
|comunicării oficiale către prefect.”; |
|art. 198 alin. (1): „Hotărârile … cu caracter normativ devin obligatorii de la|
|data aducerii lor la cunoștință publică.”; |
|art. 199 alin. (2): „Hotărârile … cu caracter individual produc efecte |
|juridice de la data comunicării către persoanele cărora li se adresează.” |
| |
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.