Pe scurtSe aprobă ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local al comunei Peregu Mare din 14 aprilie 2026, adică se stabilește ce subiecte vor fi discutate în acea întâlnire. Printre puncte este aprobarea ordinii de zi a ședinței respective și aprobarea reorganizării aparatului de specialitate al primarului, în conformitate cu numărul maxim de posturi stabilit de Instituția Prefectului – Județul Arad. Pentru locuitori, înseamnă că se va decide cum se va gestiona timp și buget în cadrul acelei ședințe și cum va fi restructurat personalul Primăriei, posibil impactând eficiența serviciilor locale.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂRE
privind aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului
Local al comunei Peregu Mare din data de 14 aprilie 2026.
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI PEREGU MARE, întrunit în şedinţa extraordinară
din data de 14 aprilie 2026, la care sunt prezenți un număr de 11
consilieri din total 11 consilieri în funcție,
Având în vedere :
- Prevederile art. 121 alin. (2) din Constituția României;
- Prevederile art.133 alin.(2) lit.a), art. 134 alin. (3) lit.b) , art.
135 alin. (1) – (4) și alin. (7), art. 136 alin. (1) și art. 243
alin.(1) lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
- Proiectul ordinii de zi a şedinţei de îndată a Consiliului Local
Peregu Mare propusă de primarul comunei Peregu Mare prin Proiectul de
hotărâre înregistrat sub nr. 32/ 09.04.2026 şi Dispoziţia nr. 32 emisă
de primarul comunei Peregu Mare la data de 09.04.2026;
- votul ”pentru” al unui număr de 11 consilieri.
În temeiul art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ,cu modificările și
completările ulterioare, adoptă prezenta
HOTĂRÂRE :
Art. unic : Se aprobă ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului
Local al comunei Peregu Mare din data de 14 aprilie 2026, care cuprinde
următoarele puncte :
1. Proiect de hotărâre nr. 32 /09.04.2026 privind aprobarea ordinii de zi
a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al comunei Peregu Mare
din data de 14 aprilie 2026.
2. Proiect de hotărâre nr. 31/08.04.2026 privind aprobarea reorganizării
aparatului de specialitate al Primarului comunei Peregu Mare urmare a
aplicării numărului maxim de posturi stabilit de către Instituția
Prefectului – Județul Arad, în conformitate cu prevederile Ordonanței
de urgență a Guvernului nr.
7/2026.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Contrasemnează
secretar general comună,
MONICA-ROZALIA VERES ANGELA – ADRIANA SZAUKA
Nr. 29 / 14 aprilie 2026
|CARTUȘ NECESAR DE INSERAT PE ORICE HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL AL COMUNEI, |
|DUPĂ SEMNĂTURA PREȘEDINTELUI DE ȘEDINȚĂ ȘI CEA A SECRETARULUI GENERAL AL |
|COMUNEI |
|PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL AL |
|COMUNEI NR.
29/2026 |
|Nr.|OPERAȚIUNI EFECTUATE |Data |Semnătura |
|crt| |ZZ/LL/AN |persoanei |
|. | | |responsabile să|
| | | |efectueze |
| | | |procedura |
|0 |1 |2 |3 |
|1 |Adoptarea hotărârii1) |14/04/202| |
| | |6 | |
|2 |Comunicarea către primarul comunei2) |14/04/202| |
| | |6 | |
|3 |Comunicarea către prefectul județului3) |15/04/202| |
| | |6 | |
|4 |Aducerea la cunoștință publică4+5) |14/04/202| |
| | |6 | |
|5 |Comunicarea, numai în cazul celei cu caracter |…/…/2026 | |
| |individual4+5) | | |
|6 |Hotărârea devine obligatorie6) sau produce efecte|14/04/202| |
| |juridice7), după caz |6 | |
|Extrase din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul |
|administrativ: |
|art. 139 alin. (1): „În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, consiliul local |
|adoptă hotărâri, cu majoritate absolută sau simplă, după caz.”; |
|art. 197 alin. (2): „Hotărârile consiliului local se comunică primarului.”; |
|art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general al comunei comunică hotărârile|
|consiliului local al comunei prefectului în cel mult 10 zile lucrătoare de la |
|data adoptării...; |
|art. 197 alin. (4): Hotărârile … se aduc la cunoștința publică și se comunică,|
|în condițiile legii, prin grija secretarului general al comunei.; |
|art. 199 alin. (1): „Comunicarea hotărârilor …. cu caracter individual către |
|persoanele cărora li se adresează se face în cel mult 5 zile de la data |
|comunicării oficiale către prefect.”; |
|art. 198 alin. (1): „Hotărârile … cu caracter normativ devin obligatorii de la|
|data aducerii lor la cunoștință publică.”; |
|art. 199 alin. (2): „Hotărârile … cu caracter individual produc efecte |
|juridice de la data comunicării către persoanele cărora li se adresează.” |
| |
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →