Pe scurtSe aprobă ordinea de zi a ședinței de îndată a Consiliului Local Peregu Mare din 9 aprilie 2025, adică se permit discutarea celor două proiecte prevăzute în acest document. Primul proiect reiterează aprobarea ordinii de zi a ședinței; al doilea proiect solicită prelungirea unei scrisori de garanție în valoare de 380.000 lei pentru finanțarea avansului din fonduri nerambursabile, în scopul modernizării și dotării căminului cultural din Peregu Mic. Pentru locuitori înseamnă că pot exista schimbări în programul întâlnirilor administrative și, dacă proiectul avansează, va fi posibil să se asigure finanțarea pentru modernizarea căminului cultural din sat, cu impact asupra serviciilor culturale și a facilităților din localitate.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂRE
privind aprobarea ordinii de zi a şedinţei de îndată a Consiliului Local al
comunei Peregu Mare din data de 9 aprilie 2025.
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI PEREGU MARE, întrunit în şedinţa de îndată din
data de 9 aprilie 2025, la care sunt prezenți un număr de 10 consilieri din
total 11 consilieri în funcție,
Având în vedere :
- Prevederile art. 121 alin. (2) din Constituția României;
- Prevederile art. art. 134 alin. (4), art. 135 alin. (1) – (4) și alin.
(7), art.139 alin.(1), art. 140 alin. (1), art. 197 alin. (1), alin.
(2) și alin. (4), art. 243 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
- Proiectul ordinii de zi a şedinţei de îndată a Consiliului Local
Peregu Mare propusă de primarul comunei Peregu Mare prin Proiectul de
hotărâre înregistrat sub nr. 21 / 08.04.2025 şi Dispoziţia nr. 48
emisă de primarul comunei Peregu Mare la data de 08.04.2025;
- votul ”pentru” al unui număr de 10 consilieri.
În temeiul art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ,cu modificările și
completările ulterioare, adoptă prezenta
HOTĂRĂRE :
Art. unic : Se aprobă ordinea de zi a şedinţei de îndată a Consiliului
Local al comunei Peregu Mare din data de 9 aprilie 2025, care cuprinde
următoarele puncte :
1. Proiect de hotărâre nr. 21 / 08.04.2025 privind aprobarea ordinii de
zi a şedinţei de îndată a Consiliului Local al comunei Peregu Mare din
data de 09 aprilie 2025.
2. Proiect de hotărâre nr. 20 / 07.04.2025 privind aprobarea solicitării
prelungirii Scrisorii de garanție nr. 662/04.10.2017 de la Fondul
Național de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici și
Mijlocii SA-IFN în valoare de 380.000 lei, în vederea garantării
obligațiilor de plată a avansului de 380.000 lei din fondurile
nerambursabile, pentru implementarea proiectului intitulat ”
Modernizarea, renovarea și dotarea căminului cultural din sat Peregu
Mic, comuna Peregu Mare, județul Arad”.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Contrasemnează
secretar general comună,
DARKO – PAVEL KUNDLA ANGELA – ADRIANA SZAUKA
Nr. 20 / 09.04.2025
|CARTUȘ NECESAR DE INSERAT PE ORICE HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL AL COMUNEI, |
|DUPĂ SEMNĂTURA PREȘEDINTELUI DE ȘEDINȚĂ ȘI CEA A SECRETARULUI GENERAL AL |
|COMUNEI |
|PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL AL |
|COMUNEI NR.
20/2025 |
|Nr.|OPERAȚIUNI EFECTUATE |Data |Semnătura |
|crt| |ZZ/LL/AN |persoanei |
|. | | |responsabile să|
| | | |efectueze |
| | | |procedura |
|0 |1 |2 |3 |
|1 |Adoptarea hotărârii1) |09/04/202| |
| | |5 | |
|2 |Comunicarea către primarul comunei2) |09/04/202| |
| | |5 | |
|3 |Comunicarea către prefectul județului3) |10/04/202| |
| | |5 | |
|4 |Aducerea la cunoștință publică4+5) |09/04/202| |
| | |5 | |
|5 |Comunicarea, numai în cazul celei cu caracter |…/…/2025 | |
| |individual4+5) | | |
|6 |Hotărârea devine obligatorie6) sau produce efecte|09/04/202| |
| |juridice7), după caz |5 | |
|Extrase din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul |
|administrativ: |
|art. 139 alin. (1): „În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, consiliul local |
|adoptă hotărâri, cu majoritate absolută sau simplă, după caz.”; |
|art. 197 alin. (2): „Hotărârile consiliului local se comunică primarului.”; |
|art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general al comunei comunică hotărârile|
|consiliului local al comunei prefectului în cel mult 10 zile lucrătoare de la |
|data adoptării...; |
|art. 197 alin. (4): Hotărârile … se aduc la cunoștința publică și se comunică,|
|în condițiile legii, prin grija secretarului general al comunei.; |
|art. 199 alin. (1): „Comunicarea hotărârilor …. cu caracter individual către |
|persoanele cărora li se adresează se face în cel mult 5 zile de la data |
|comunicării oficiale către prefect.”; |
|art. 198 alin. (1): „Hotărârile … cu caracter normativ devin obligatorii de la|
|data aducerii lor la cunoștință publică.”; |
|art. 199 alin. (2): „Hotărârile … cu caracter individual produc efecte |
|juridice de la data comunicării către persoanele cărora li se adresează.” |
| |
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →