Se aprobă organigrama și statul de funcții ale S.C. CLP ECO-SALUBRITATE S.A. Pașcani pentru anul 2013, adică se stabilește cine lucrează în firmă și ce posturi/ funcții au în fiecare direcție. Pentru locuitori înseamnă organizarea serviciilor de salubritate, impact financiar prin bugetul local al clădirii acestei societăți și eventual cine poate administra contractele și termenele de plată, dar documentul nu precizează sume concrete sau termene suplimentare în textul prezentat.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă organigrama S.C. CLP ECO-SALUBRITATE S.A Paşcani pentru anul 2013, conform anexei nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre
ROMÂNIA
JUDEȚUL IAŞI
MUNICIPIUL. PAŞCANI
CONSILIUL. LOCAL
HOTĂRÂREA NR.85
Din data de 31.05.2013
privind aprobarea organigramei şi_a statului de functii
ale_S.C. CLP ECO-SALUBRITATE Ș.A Paşcani pentru anul 2013
Consiliul Local al municipiului Paşcani, judeţul laşi;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, privind societatile comerciale,
republicată, modificată şi completată ;
Având în vedere prevederile Legii nr. 51/2006, a serviciilor comunitare de utilităţi publice,
cu modificările şi completările ulterioare ;
Având în vedere prevederile Ordinului nr. 110/2007, privind aprobarea Regulamentului
cadru al serviciului public de salubrizare a localităților,
Având în vedere prevederile Legii nr.101 /2006, privind serviciului de salubrizare a
localităților, cu modificările şi completările ulterioare ;
Având în vedere prevederile O.G. nr. 21/2002, privind gospodărirea localităților urbane şi
rurale, cu modificările şi completările ulterioare ;
Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, cu
modificările şi completările ulterioare ;
Având în vedere prevederile Legii nr. 53/2003-Codu/ Munsii, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă
pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:
Având în vedere prevederile art. 36, alin. (2) litera a), ale alin. (3) litera b) şi ale art. 115,
alin. (1), litera b) din Legea nr. 215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare ;
Având în vedere Expunerea de motive a Primarului municipiului Paşcani, în calitate de
inițiator al proiectului de hotărâre, înregistrată sub nr. 9945/24.05.2013 ;
Analizând raportul de specialitate comun întocmit de către Direcţia Economică,
Compartimentul Management Resurse umane şi Compartimentul Juridic şi Contencios din
cadru! aparatului de specialitate a! primarului municipiului Paşcani, înregistrat sub nr.
9946/4.05.2013 ;
Având în vedere Rapoartele de avizare ale următoarelor comisii de specialitate din cadrul
Consiliului Local al Municipiului Paşcani :
-Avizul Comisia de prognoze economico-sociale, buget, finanțe, industrie, agricultură,
silvicultură, prestări servicii, comerț şi IMM-uri, programe europene, atragere de fonduri
structurale şi relații externe, înregistrat sub nr. 733/30,05.2013 ;
-Avizul Comisia juridică, ordine publică, drepturile omului şi libertăţi cetăteneşti, înregistrat
sub nr. 781/30.05.2013 ;
Având în vedere adresa nr. 4296 din 21.05.2013, înaintată de către conducerea S.C.
CLP ECO-SALUBRITATE S.A Paşcani şi înregistrată la Consiliul Local al municipiului
Paşcani sub nr. 680 /21.05.2013 ;
Având în vedere nota de fundamentare nr. 31/17.05.2013 prin care S.C. CLP ECO-
SALUBRITATE S.A Paşcani transmite propunerile privind organigrama şi statul de funcții
pentru anul 2013;
Având în vedere Hotărârea Consiliului de Administraţie al S.C. CLP ECO-SALUBRITATE
S.A Paşcani nr. 7 din 20.05.2013 privind avizarea Organigramei şi a statului de funcţii pentru
anul 2013;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Paşcani nr. 77 / 29.07.2011
privind reorganizarea serviciului de salubritate din cadrul R.A.G.C.L. Pascani în S.C. CLP
2
ECO-SALUBRITATE SA. avand ca unic actionar Municipiul Pascani, cu modificările şi
completările ulterioare ;
Având în vedere prevederile H.C.... nr. 68 din 30.04.2013, privind aprobarea bugetului de
venituri şi cheltuieii al S.C. CLP ECO-SALUBRITATE S.A;
În temeiul art. 45, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Se aprobă organigrama S.C. CLP ECO-SALUBRITATE S.A Paşcani pentru
anul 2013, conform anexei nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Se aprobă statul de funcţii al S.C. CLP ECO-SALUBRITATE SA Paşcani
pentru anul 2013, conform anexei nr. 2, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3 Consiliul de Administraţie al S.C. CLP ECO-SALUBRITATE S.A Paşcani va
duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art, 4 Serviciul Administraţie Publică va comunica prezenta hotărâre :
>» Instituţiei Prefectului județului laşi ;
> Primarului municipiului Paşcani ;
> Consiliului de Administraţie al S.C. ECO-SALUBRITATE S.A. Paşcani;
> Directorului general al S.C. CLP ECO-SALUBRITATE S.A Paşcani;
> Compartimentului Management Resurse umane din cadrul aparatului de
specialitate al primarului municipiului Pascani ;
> Mass-media.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Contrasemnează pentru legalitate
L MUMCIPIULUI ,
Consilier, SECRET,
A MIRCEA ZUZAN
eounq prenpa '6ul
LA ee [4Â
BOI[EI8UU MOSJUCo [N [Epe.)s | [aiefeuau unasep
eedau a|9pg jeune J0joes aepoejoo Jopegs
[4 LA ez
2 | :
9JUEI IS umed L EZHOINE '9ZIAV/I
8|qel9lo8. eu 3ejuowepuny AENSIUlLupe
“fesiueda [+ “9eunpoejl [ oeuqnes L 'DU8u00 IS "anf'dtuog)|
“AE.SIUIUUIPE 'eJeseoul'aJezuejes enves 4
NIDIAJ9S “eJepoeuoo A sueun ssunsay
eţeuiqeyuoo npoAss [A |oe.U0o 1S IDIZIuoV
L NIpouI7o1d'|Sd "SS
d FEAA [ 9
L— = — "1VăIAN3A9 AO0LIAUIA
[ă NăILNI
HOLIaNY
| LL _[ aavaSINInavaa INrISNOI
ȚĂ zL 28
:5UuNWj ese] sed
:9Je9 uip | Jeo| €LOZ'S0'0z sp elep up
VS 31V1lHan1ys-093 di9 9s le 'v9 ui ejeqoudy
'98xa
AONPoad
ese
IEVOL
'»exa
ess|
lE]0J
VS a1V1IHaNIVS 093 d19 9s
SC CLP ECO-SALUBRITATE SA Anexa nr. 2. la HCL nr..99/31.08. 2013
STAT DE FUNCTIUNI
Aprobat in C.A. al S.C. CLP ECO SALUBRITATE S.A.
din data de 20.05.2013
Nr. ert._|Functia |_Nivel studii
TOTAL PERSONAL
A, Personal de conducere
1|DIRECTOR GENERAL E
B, Audit intern
AUDITOR INTERN S 1
=
C. Securitatea si sanatatea in munca, PSI Ss 1
1|RESP. SSM, PSI, PROT. MEDIULUI + ADMINISTRATIV
D. Achizitii publice si contracte E 1
1|RESP.ACHIZITII SI CONTRACTE
E. Resurse umane M/S 1
1|INSPECTOR RU
F. Relatii ctienti M/S 1
1|RESP.RELATII CLIENTI
G.Compartiment Juridic și Contencios Administrativ 1
1]CONSILIER JURIDIC S
H.Autorizari, licente, avize Ss 1
=
RESP.AVIZE, AUTORIZATII, LICENTE + APROVIZIONARE
|. Sectia Salubritate 60
1|SEF SECTIE E 1
1.1. Sector Colectare deseuri menajere 23
2|SEF SECTOR M/S 1
3|SOFER M 6
A|TRACTORIST M 3
5|INCARCATOR DESCARCATOR M 13
1.2. Sector Maturat stradal 34
6|SEF SECTOR M/S 1
7|SEF ECHIPA M 1
8|SALUBRIZOR M 32
1.3. Atelier reparatii - confectii metalice 2
1|IMPEGAT MISCARE M 1
2| MECANIC AUTO M 1
J.Serviciu financiar-contabil, salarizare, contractare, facturare 14
1|SEF SERVICU S 1
2| CONTABIL M/S 2
3|OPERATOR CALCUL (CONTRACTE, FACTURARE) M/S 2
4|CASIER PRINCIPAL E 1
5|CASIER-INCASATOR M EI
K.Sector administrativ, materiale reciclabile, paznici
1|FEMEIE DE SERVICIU M
2| AGENT PAZA M
3|MAGAZIONER M
TOTAL PERSONAL
DIRECTOR GENERAL
Ing.Dumea Eronirm Eduard
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.