Hotărâre privind aprobarea documentației tehnic-economice Studiu de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții: “Modernizare, extinderea și creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat public în municipiul Pașcani”
Denumire
Hotărârea nr. 76 din 2019 a Consiliului Local Pașcani
Se aprobă documentația tehnico-economică, respectiv Studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru proiectul de investiții „Modernizarea, extinderea și creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat public în municipiul Pașcani”. În practică înseamnă că orașul poate demara proiectul, folosind fonduri publice, după aprobarea formală, iar termenele, bugetul și zonele vizate vor fi stabilite în documentația finală, cu finanțare publică. Cetățenii pot aștepta îmbunătățiri ale iluminatului public, eventual reducerea costurilor energetice și creșterea siguranței în zonele înscrise în proiect.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă Studiul de Fezabilitate pentru obiectivul de investiții "Modernizarea, extinderea și creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat public în municipiul Pașcani”, prezentat în documentaţia din Anexa nr.1, parte integrantă din prezenta hotărâre
ROMÂNIA
JUDEȚUL IAŞI
MUNICIPIUL. PAŞCANI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA Nr. 76
din data de 25.04.2019
privind aprobarea documentației tehnico — economice Studiu de fezabilitate și
a indicatorilor tehnico — economici pentru obiectivul de investitii:
"Modernizarea, extinderea și creșterea eficienţei energetice a
sistemului de iluminat public în municipiul Pașcani”
Consiliul Local al municipiului Paşcani, judeţul laşi:
Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006, privind finanțele publice locale,
Secţiunea a-3-a, Prevederi referitoare la investiţii publice locale, actualizată, cu
modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii 213/1998, privind bunurile proprietate publică,
actualizată, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere Hotărârea Guvernului nr. 907/2016, privind etapele de elaborare
şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/
proiectelor de investiții finanţate din fonduri publice;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 24/2000, privind normele de tehnică
legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată și actualizată, cu modificările
şi completările ulterioare; |
Având în vedere prevederile art. 36 alin. (2) lit. b) și ale alin. (4) lit. d) din Legea
nr. 215/2001, privind administrația publică locală, republicată și actualizată, cu
modificările și completările ulterioare;
Având în vedere propunerea Primarului municipiului Pașcani, în calitate de
inițiator al proiectului de hotărâre și expunerea de motive înregistrată cu nr,
7453/22.04.2019;
Având în vedere raportul comun de specialitate întocmit de Compartimentul
Tehnic și Investiţii, Compartimentul Juridic și Contencios, Direcţia Economică și
Serviciul Urbanism și Amenajări Teritoriale din cadrul aparatului de specialitate al
Primarului municipiului Pașcani, înregistrat cu nr. 7454/ 22.04.2019;
Având în vedere avizul favorabil al Consiliului Tehnico-Economic nr.
11/17.04.2019, înregistrat cu nr.7399/CTE/19.04.2019;
Având în vedere Rapoartele de avizare ale urmatoarelor comisii de specialitate
din cadrul Consiliului Local al municipiului Pașcani :
- Avizul Comisiei de prognoze economico-sociale , buget , finanţe , industrie,
agricultură, silvicultură, prestări servicii, comerţ și IMM-uri, programe europene,
atragere de fonduri structurale și relaţii externe, înregistrat sub nr. 551/23.04.2019 ;
- Avizul Comisiei juridice , ordine publică, administrație publică, drepturile omului
si libertăți cetățenești înregistrat sub nr. 598/24.04.2019;
- Avizul Comisiei de organizare și dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor
publice, protecția mediului, patrimoniu, înregistrat sub nr. 564/23.04.2019;
În temeiul art. 45 alin.(1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică
locală, republicată, cu modificarile si completarile ulterioare,
HOTĂRĂŞTE
Art.1 Se aprobă Studiul de Fezabilitate pentru obiectivul de investiții
"Modernizarea, extinderea și creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat
public în municipiul Pașcani”, prezentat în documentaţia din Anexa nr.1, parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții
"Modernizarea, extinderea și creșterea eficienţei energetice a sistemului de iluminat
public în municipiul Paşcani”, după cum urmează:
- Valoarea totală = 10.584.245,79 lei, TVA inclus, din care:
e C+M = 9.550.476,09lei, TVA inclus.
Art.3 Orice modificări ce conduc la creșterea valorii maxime a cheltuielilor
corespunzătoare indicatorilor tehnico — economici aprobaţi, vor fi prezentate în plenul
Consiliului local, în vederea actualizării acestora.
Art.4 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează Primarul
municipiului Paşcani, Serviciul Urbanism și Amenajări Teritoriale, Direcţia Economică,
Compartimentul Tehnic și Investiţii, Compartimentul Juridic și Contencios și
Compartimentul Patrimoniu și Contracte din cadrul aparatului de specialitate al
Primarului municipiului Pașcani.
Art.5 Serviciul Administraţie Publică va comunica în copie prezenta hotărâre,
către:
> Instituția Prefectului județul laşi
> Primarul municipiului Paşcani
>» Serviciul Urbanism și Amenajări Teritoriale.
> Direcţia Economică
> Compartimentul Patrimoniu și Contracte
> Compartimentul Juridic și Contencios
> Compartimentul Tehnic și Investitii
> Mass-media.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ , Contrasemnează pentru legalitate
Consilier locali, SECRETARUL MUNICIPIULUI,
| ] cons. jr. JITARU IRINA
N
ANE XA pn [IA 1104 ar 76 la.
25.04.2019
Studiu de fezabilitate : SF 113 -— 2019
“MODERNIZAREA, EXTINDEREA SI CRESTEREA EFICIENTEI
ENERGETICE A SISTEMULUI DE ILUMINAT PUBLIC IN MUNICIPIUL
PASCANI”
Faza: Studiu de Fezabilitate
FOAIE DE SEMNATURI
zu
PROIECTANT : SC ELECTROMAGNET] RS
DIRECTOR GENERAL : Eugen Scheusan i a 2
2 Dal0lA42
SEF DE PROIECT : Tulian Scarlat
ANRE 201810321 / 2018 Gr. INA IIIB
SPECIALIST IN ILUMINAT : Bogdan Hangu
ANRE 39387 / 2015 gr. IA, IIB
Diploma luminotehnica
Seria 1 nr. 202002
SPECIALIST IN DLUMINAT : lulian-Leonard Ogreanu
Diploma luminotehnica
Seria L nr. 87802
PROIECTANT ELECTRIC : Catalin Florin Tonca
ANRE 35148/05.12.2014 Gr. IIIA, INIB
PROIECTANT MECANIC : Laurentiu Doldur “dna
ati
Nr. Contract: 599
Data contract: 26.03.2019
Data elaborare SF: aprilie 2019
vaanr
=
E
5
SCARI
[și
S.C. ELECTROMAGNETICA S.A. - Modernizarea, extinderea si cresterea eficientei energetice a
sistemului de iluminat public in municipiul Pascani 1/87
Studiu de fezabilitate : SF 113 - 2019
A. PIESE SCRISE
1. Informaţii generale privind obiectivul de investiţii
1.1. Denumirea obiectivului de investiţii
Modernizarea, extinderea si cresterea eficientei energetice a sistemului de iluminat
public in municipiul Pascani.
1.2. Ordonator principal de credite/investitor
Municipiul Pascani, judetul Iasi.
1.3. Ordonator de credite (secundar/terțiar)
1.4. Beneficiarul investiţiei
Municipiul Pascani, judetul Iasi.
1.5. Elaboratorul studiului de fezabilitate
S.C. ELECTROMAGNETICA S.A.
Sediu : Bucuresti, Calea Rahovei, nr 266-268, sector 5.
CUI : RO 414118
J 40/19/1991
Tel: 021 404 21 06, Fax: 021 404 21 94
S.C. ELECTROMAGNETICA S.A. - Modernizarea, extinderea si cresterea eficientei energetice a
sistemului de iluminat public in municipiul Pascani 5/87
Studiu de fezabilitate : SF 113 —- 2019
2. Situaţia existentă şi necesitatea realizării obiectivului/proiectului de
investiţii
La data de 09.03.2007 Uniunea Europeana a adoptat pachetul Energie pentru o lume
in schimbare, angajandu-se unilateral sa reduca emisiile de gaze cu efect de sera cu
20% pana în anul 2020, prin cresterea cu 20% a eficientei energetice si prin atingerea
unui procent de 20% de energie obtinuta din surse regenerabile in mixul energetic,
În prezent iluminatul public din municipiul Pascani este realizat pe infrastructura de
stalpi si retele de alimentare cu energie electrica a E-ON.
Prin contractul dintre E-ON si municipiul Pascani, municipiul Pascani a primit spre
folosire, infrastructura sistemului de distributie a energiei electrice pentru realizarea
serviciului de iluminat public.
Prezentul Studiu de fezabilitate pentru obiectivul de investitii „Modernizarea,
extinderea si cresterea eficientei energetice a sistemului de iluminat public in
municipiul Pascani.” este elaborat in conformitate cu prevederile HG 907/2006
privind etapele de elaborare si continutul-cadru al documentatiilor tehnico-economice
aferente obiectivelor/ proiectelor de investitii finantate din fonduri publice precum si
a structurii si metodologiei de elaborare a devizului general.
Prezentul studiu cuprinde principalele caracteristici si indicatorii tehnico-economici
ai investitiei prin care se asigura aspectele cantitative si calitatative ale iluminatului
public corelate cu reducerea consumului de energie electrica.
2.1. Concluziile studiului de prefezabilitate (în cazul în care a fost elaborat în
prealabil) privind situaţia actuală, necesitatea şi oportunitatea promovării
obiectivului de investiţii şi scenariile/opţiunile tehnico-economice identificate şi
propuse spre analiză.
Nu a fost elaborat in prealabil un studiu de prefezabilitate,
structuri instituţionale şi financiare
Politici. Strategii
CONTEXT:
Iluminatul public reprezintă unul dintre criteriile de calitate ale civilizației moderne.
EI are rolul de a asigura atât orientarea şi circulația în siguranţă a pietonilor şi
S.C. ELECTROMAGNETICA S.A. - Modermizarea, extinderea si cresterea eficientei energetice a
sistemului de iluminat public in municipiul Pascani 6/87
Studiu de fezabilitate : SF 113 - 2019
vehiculelor pe timp de noapte, cât şi crearea unui ambient corespunzător în orele fără
lumină naturală.
Realizarea unui iluminat corespunzător determină, în special:
+ reducerea cheltuielilor indirecte,
+ reducerea numărului de accidente pe timp de noapte,
* reducerea riscului de accidente rutiere,
+ reducerea numărului de agresiuni contra persoanelor,
+ îmbunătăţirea climatului social şi cultural prin creşterea siguranţei activităţilor
pe durata nopţii.
Asigurarea unui iluminat corespunzător poate conduce. la o reducere cu 30 % a
numărului total de accidente pe timp de noapte pentru drumurile urbane, cu 45 % pe
cele rurale şi cu 30 % pentru autostrăzi. Totodată, iluminatul corespunzător al
trotuarelor reduce substanţial numărul de agresiuni fizice, conducând la creşterea
încrederii populaţiei pe timpul nopții.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii și Banca Mondială au estimat o creștere alarmantă a
deceselor din trafic până în anul 2020, așa cum se poate observa şi în Figura 1, dacă
în prezent politicienii și cei a căror activitate concură la siguranţa rutieră nu vor lua o
serie de măsuri adiționale de îmbunătăţire a siguranţei rutiere.
Astfel se propune ca decesul/rănirea gravă prin accidente rutiere să fie considerată,
alături de problemele cardio-vasculare, cancer şi atacuri cerebrale, ca o problemă de
sănătate publică.
—— Pără acţiune
—— Cu acţiune
2500000
.
Ei Li
Ş .
2000000 i
Ei 5 Mil. decese
i S0 MIL. râniri grave
-* 1500000
i:
E 10m0o0p
2 Li
Ei 500000 :
.
* Li
2000 2005 2010 2015 2020
Figura 1. Situaţia estimată a accidentelor rutiere până în 2020
În ciuda unor îmbunătăţiri recente, siguranţa rutieră este o problemă gravă în
România şi performanţa acesteia este semnificativ mai mică decât media UE. Rata
fatalităţilor măsurată ca decese pe cap de locuitor este aproape de două ori faţă de
media din UE şi mai mult de triplu faţă de cele mai performante ţări din UE:
România se numără printre patru ţări din UE cu cea mai mare rată de tatal
| ci
S.C. ELECTROMAGNETICA S.A. - Modernizarea, extinderea si cresterea eficientei eneiggti
sistemului de iluminat public in municipiul Pascani Thapp
Studiu de fezabilitate : SF 113 - 2019
Cu 95 de morţi la un milion de locuitori, România are o rată a accidetelor cu victime
de cca. 3 ori mai mare în comparaţie cu cele mai performante țări din UE (Suedia,
Marea Britanie şi Olanda) şi ocupă, de asemenea, un loc fruntaş în comparaţie cu
media celor şapte Participanți Regionali SEETO.
În plus, gradul de motorizare în jurul valorii de 200 de autoturisme la 1000 de
locuitori în România este cu mult sub media UE şi se estimează să crească puternic în
anii următori . Acest lucru poate duce la creșterea numărului de accidente rutiere în
anii următori dacă nu se iau măsuri preventive eficiente,
Figura 2, Decese raportate la 1 milion de locuitori înregistrate în urma
aceidentelor rutiere în UE, 2014
In acest context impreuna cu Strategia naţionala de siguranţă rutieră pentru perioada
2016 — 2020 autoritatile locale au datoria sa ia masuri efective pentru reducerea
riscurilor de aparitie a accidentelor rutiere.
Din punct de vedere al mediului in care s-au produs accidentele de circulatie
constatam faptul'ca in mediul rural se inregistraza cel-mai mare numar de morti in
anul 2014, in crestere fata de anul anterior.
S.C. ELECTROMAGNETICA S.A. - Modernizarea, extinderea si cresterea eficientei energetică? :
sistemului de iluminat public in municipiul Pascani 8/87 ”
Studiu de fezabilitate : SF 113 - 2019
4500
000
asa
a000 -
2500
2000
1500
1000
500 i e
în afara în meciul în meciul în afara în meciul în mediul în afara în meciul în mediul 2023
localităţii urban rural localităşii urban rural localităţii urban rura)
Accidente grave Marţi Rănişi grav
Figura 3. Distribuţia accidentelor rutiere grave produse în perioada 2010-2014,
în funcţie de mediul producerii
Pentru mediul rural, cauzele ce determină producerea celor mai multe dintre
accidentele rutiere grave sunt: indisciplina pietonilor (730 cazuri), efectuarea
neregulamentară a unor manevre (646 cazuri), urmate de viteză (617 cazuri). O
pondere importantă o au şi accidentele generate de abateri ale bicicliştilor (297
cazuri), cele determinate de neacordarea de prioritate (213 cazuri, dintre care 72 de
cazuri sunt de neacordare prioritate pietoni, iar 141 de neacordare prioritate vehicule)
sau cele produse din cauza consumului de alcool de către conducătorul de vehicul
(126 cazuri). Analiza indicilor de mortalitate pentru cele trei medii ne conduce la
concluzia că, în comparaţie cu mediul urban, mediul rural este mai periculos din
punctul de vedere al numărului de persoane decedate, indiferent de cauza principală
implicată, însă mai puţin periculos decât drumurile din afara localităţilor,
Utilizarea surselor de iluminat cu vapori de mercur este interzisa in Uniunea
Europeana ceea ce inseamna ca toate aparatele de iluminat cu aceste tipuri de surse
trebuie convertite obligatoriu sa utilizeze alte surse, adica ori vapori de sodiu/mercur
la inalta presiune sau compact fluorescente desi ambele tipuri de surse vor fi interzise
in perioada urmatoare datorita continutului de mercur.
Directivele Europene impun scoaterea din serviciu pana la sfarsitul anului 2015
a surselor cu descarcare la inalta presiune in vapori de mercur si inlocuirea cu
surse cu eficienta energetica si luminoasa ridicate si reducerea cu 20% a
consumului de energie primara pana in 2020 si o tinta de imbunatatire a
eficientei energetice cu cel putin 27% pana in 2030.
Aceasta tinta se va revizui in 2020.
Un studiu realizat de catre firma IHS arata gradul de penetrare a pietei a lampilor cu
LED. Din analizarea datelor din graphic se observa o crestere foarte mare a ratei de
penetrare a produselor cu sursa cu LED datorata avantajelor mentionate. Aceasta
crestere a dus la reducerea preturilor fapt ce a accelerat si mai mult adoptarga-pe..
scara larga.
S.C. ELECTROMAGNETICA S.A, - Modernizarea, extinderea si cresterea eficientei enl
sistemului de iluminat public in municipiul Pascani
Studiu de fezabilitate ; SF 113 - 2019
%, .
bili)
Es
Et
i IEEE:
i Spat Light 83%
ro Street Light 4. 30
mere Ea aha, Sa a
agrare FL Tube a Pa
2015 2015
37.29% | 46.35%
20.1%a | 5860
21.50% | 28.256
1 brie | 22.35% |
Figura 4. Gradul de penetrare al surselor de iluminat
Tinand cont de directivele Comisiei Europene, de tendintele de scadere a preturilor si
de crestere a eficientei LED-urilor, putem afirma cu certitudine faptul ca in urmatorul
deceniu sistemele de iluminat cu LED vor deveni standard de facto.
De asemenea, politica naţională de eficienţă energetică defineşte obiectivele
privind îmbunatăţirea eficienței energetice, țintele indicative de economisire a
energiei, măsurile de îmbunătăţire a eficienței energetice aferente în toate sectoarele
economiei naţionale, cu referiri speciale privind:
e introducerea tehnologiilor cu eficiență energetică ridicată, a sistemelor
moderne de măsură și control, precum și a sistemelor de gestiune a energiei,
pentru monitorizarea, evaluarea continuă a eficienței energetice şi
previzionarea consumurilor energetice,
* promovarea utilizării la consumatorii finali a echipamentelor și aparaturii
eficiente din punct de vedere energetic, precum și a resurselor regenerabile de
energie,
e reducerea impactului asupra mediului al activităţilor industriale şi de
producere, transport, distribuţie şi consum al tuturor formelor de energie,
* aplicarea principiilor moderne de management energetic,
Astfel, Strategia Nationala a Romaniei privind schimbarile climatice, are ca obiectiv
principal reducerea emisiilor de gaze (echivalent to CO2) prin:
“Dezvoltarea unei strategii sectoriale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de
seră
S.C. ELECTROMAGNETICA S.A. - Modernizarea, extinderea si cresterea eficientei enâă ţ
sistemului de iluminat public în municipiul Pascani
Studiu de fezabilitate : SF 113 — 2019
şi european necesită un grad ridicat de profesionalism din partea autorităţilor
administrației publice;
Valorificarea resurselor de energie regenerabilă
- Prin pachetul legislativ Schimbări Climatice — Energie s-a promovat Directiva
28/2009/CE în vederea stabilirii unui cadru legislativ pentru promovarea energiei
din surse regenerabile şi a unor obiective obligatorii privind ponderea energiei din
surse regenerabile în cadrul consumului final de energie incluzând şi în domeniul de
transporturi.
Contribuţia [ării noastre la atingerea în anul 2020 a obiectivului european reprezintă
un procent minim de 24% din consumul final de energie să fie generat din surse
regenerabile de energie (RES).
Principalele obiective de valorificare RES sunt:
* integrarea surselor regenerabile de energie în structura sistemului energetic
național,
* Eliminarea barierelor tehnico-funeționale şi psiho-sociale din procesul de
valorificare a surselor regenerabile de energie şi încadrarea în limitele elementelor
de cost şi eficienţă economică;
* Promovarea investiţiilor private şi crearea condiţiilor de facilitare a accesului
capitalului străin pe piața surselor regenerabile;
e Promovarea unor politici sectoriale care să asigure securitatea energetică prin
creşterea ponderii energiilor regenerabile în consumul final de energie, diminuând
gradul de dependenţă al economiei naţionale de importurile de energie primară;
* Asigurarea alimentării cu energie în comunitățile izolate prin valorificarea
potenţialului resurselor locale de energie;
* Asigurarea condiţiilor de participare a României la piaţa europeană de "Certificate
verzi” pentru energia din surse regenerabile (atunci cand aceasta piata va exista).
Promovarea Sistemelor Inteligente pentru producerea, transportul, distribuţia şi
“consumul energiei electrice - : i i
Sistemele inteligente permit dezvoltarea activităţilor de producere a energiei
electrice la locul de consurn, cu livrare în Sistem atunci când consumul propriu este
mai mic decât cantitatea de energie produsă şi cu absorbire din Sistem atunci când
consumul depăşeşte cantitatea de energie produsă. Aceste sisteme sunt gestionate
prin instrumente moderne de tehnologie a informaţiei şi conduc la importante
reduceri de emisii de gaze cu efect de seră.
Promovarea cogenerării de înaltă eficienţă
S.C. ELECTROMAGNETICA S.A. - Modernizarea, extinderea si cresterea eficientei
sistemului de iluminat public in municipiul Pascani
Studiu de fezabilitate : SF 113 - 2019
Începând cu data de 1 aprilie 2011, a devenit operaţională schema de ajutor de stat
Pentru promovarea cogenerării de înaltă eficiență, care va fi aplicată până în 2023,
Schema prevede acordarea unui sprijin financiar producătorilor de energie electrică
şi termică ce deţin sau exploatează comercial centrale de cogenerare de înaltă
eficienţă care realizează econormii de combustibil de cel puțin 10% faţă de
producerea separată.
Îmbunătăţirea eficienţei energetice
Extinderea perioadei de aplicare a Programului naţional de eficienţă energetică va
asigura cofinanţarea proiectelor de investiţii privind creşterea eficienţei energetice în
sectoarele încălzirii urbane, al reabilitării clădirilor publice şi al iluminatului public.
Prin acest Program se asigura și acoperirea costurilor legate de reabilitarea
rețelelor de transport şi distribuţie a energiei termice. S-a avut în vedere faptul că
prezenţa cofinanţării statului va contri
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.