30 iunie 2011 · Inițiator: Primarul municipiului Paşcani, Pascani Ion

HCL 68/2011 Pașcani adoptată

Hotărâre privind aprobarea proiectului „DEZVOLTAREA ŞI IMPLEMENTAREA UNUI SISTEM INFORMATIC DE E-SĂNĂTATE ÎN CADRUL SPITALULUI MUNICIPAL PAŞCANI”, în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice” 2007-2013

Denumire
Hotărârea nr. 68 din 2011 a Consiliului Local Pașcani
Emitent
Consiliul Local Pașcani
Număr
68 / 2011
Data
30 iunie 2011
Inițiator
Primarul municipiului Paşcani, Pascani Ion
Localitate
Pașcani, județul Iași
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă proiectul „Dezvoltarea şi implementarea unui sistem informatic de e-sănătate în cadrul Spitalului Municipal Paşcani” finanţat din Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice 2007-2013. Pentru locuitori înseamnă că spitalul va avea un sistem informatic conectat la finanţări UE, cu eventuale investiţii în echipamente şi servicii digitale, contribuind la creşterea eficienţei şi a vitezei de acces la servicii medicale; proiectul implică cheltuieli publice eligibile în cadrul axei IT, iar impactul direct asupra bugetului local sau termenele exacte de execuţie nu sunt detaliate în cuprinsul rezumat. Termenele and zonele exacte afectate vor fi precizate în documentaţia tehnico-economică aferentă investiţiei.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă proiectul DEZVOLTAREA ŞI IMPLEMENTAREA UNUI SISTEM INFORMATIC DE ESĂNĂTATE ÎN CADRUL SPITALULUI MUNICIPAL PAŞCANI” în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice” 2007-2013 Axa III „Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public” Domeniul Major de Intervenţie 2 „Dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice electronice”, Operaţiunea 4 „Susţinerea implementării de soluţii de e-sănătate şi asigu

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

R O M Â N I A JUDEŢUL IAŞI CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PAŞCANI HOTARAREA NR. 68 din 30.06.2011 privind aprobarea proiectului „DEZVOLTAREA ŞI IMPLEMENTAREA UNUI SISTEM INFORMATIC DE ESĂNĂTATE ÎN CADRUL SPITALULUI MUNICIPAL PAŞCANI”, în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice” 2007-2013 Axa III „Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public” Domeniul Major de Intervenţie 2 „Dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice electronice”, Operaţiunea 4 „Susţinerea implementării de soluţii de e-sănătate şi asigurarea conexiunii la broadband, acolo unde este necesar” – Proiecte la nivel local şi a cheltuielilor legate de proiect Consiliul Local al municipiului Paşcani, judeţul Iaşi, Având în vedere lansarea de cerere deschisă de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale pentru Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice” 2007-2013 Axa III „Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public” Domeniul Major de Intervenţie 2 „Dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice electronice”, Operaţiunea 4 „Susţinerea implementării de soluţii de e-sănătate şi asigurarea conexiunii la broadband, acolo unde este necesar”; Având în vedere Ghidul Solicitantului pentru Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice” 2007-2013 Axa III „Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public” Domeniul Major de Intervenţie 2 „Dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice electronice”, Operaţiunea 4 „Susţinerea implementării de soluţii de e-sănătate şi asigurarea conexiunii la broadband, acolo unde este necesar”; În conformitate cu Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; În conformitate cu H.G. nr.28/2008, privind aprobarea conţinutului- cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii; Având în vedere prevederile OUG nr. 162/2008, privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii Publice către autorităţile administraţiei publice locale, cu modificari si completari ulterioare; Având în vedere prevederile OUG nr. 64/2009, privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, cu modificari si completari ulterioare; În temeiul art. 36, alin (2), lit. d), alin. (6) lit. a), pct. 3 din Legea nr. 215 / 2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere Nota de Fundamentare a Spitalului Municipal Paşcani privind necesitatea şi oportunitatea iniţierii proiectului „Dezvoltarea şi implementarea unui sistem informatic de esănătate în cadrul Spitalului Municipal Paşcani”, înregistrată sub nr. 620 din 14.06.2011; Având în vedere Hotărârea nr. 4/10.06.2011, adoptată de Consiliul de Administraţie al Spitalului Municipal Paşcani; Având în vedere propunerea initiatorului proiectului de hotarare, primarul municipiului Pascani şi expunerea de motive a iniţiatorului, înregistrată sub nr.10809/10.06.2011; Având în vedere raportul de specialitate intocmit de Compartimentul Programe Europene şi Atragere de Fonduri Structurale, privind necesitatea şi oportunitatea iniţierii proiectului „Dezvoltarea şi implementarea unui sistem informatic de esănătate în cadrul Spitalului Municipal Paşcani”, înregistrat sub nr. 10810 din 10.06.2011; Având în vedere raportul Serviciului Buget, Financiar, Contabilitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Paşcani, privind sursele de co-finanţare pentru proiectul „Dezvoltarea şi implementarea unui sistem informatic de esănătate în cadrul Spitalului Municipal Paşcani”, înregistrat sub nr. 11230 din 20.06.2011; Având în vedere următoarele avize ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al municipiului Pascani: • Avizul Comisiei de prognoze economico-sociale, buget, finanţe, industrie, agricultură, silvicultură, prestări servicii, comerţ şi IMM-uri, înregistrat sub nr.693/28.06.2011; • Avizul Comisiei juridice, ordine publicǎ, drepturile omului şi libertǎţi cetǎţenesti, înregistrat sub nr. 681/28.06.2011; • Avizul Comisiei pentru programe europene şi atragere de fonduri structurale, relaţii externe, înregistrat sub nr. 673/28.06.2011; • Avizul Comisiei pentru sanatate, munca, protectie sociala si combaterea saraciei, inregistrat sub nr. 701/29.06.2011; În temeiul prevederilor art.45 alin. (1) din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art.1 Se aprobă proiectul DEZVOLTAREA ŞI IMPLEMENTAREA UNUI SISTEM INFORMATIC DE ESĂNĂTATE ÎN CADRUL SPITALULUI MUNICIPAL PAŞCANI” în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice” 2007-2013 Axa III „Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public” Domeniul Major de Intervenţie 2 „Dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice electronice”, Operaţiunea 4 „Susţinerea implementării de soluţii de e-sănătate şi asigurarea conexiunii la broadband, acolo unde este necesar” – Proiecte la nivel local. Art. 2 Se aprobă valoarea totală a proiectului de 1.980.051,77 lei. Sursele de finanţare ale proiectului sunt structurate după cum urmează: Lei |I |Valoarea totală a proiectului, din care :|1.980.051,77 | |Ia |Valoarea eligibila a proiectului |1.596.690,00 | |Ib |Valoarea neeligibila a proiectului |383.361,83 | |II |Contribuţia proprie in proiect, din care:|415.295,63 | |IIa|Contribuţia solicitantului la |31.933,80 | | |cheltuielile eligibile | | |IIb|Contribuţia solicitantului la |383.361,83 | | |cheltuielile neeligibile | | |III|Asistenta financiara nerambursabila |1.564.756,14 | | |solicitata | | |Contribuţia în proiect a beneficiarului - din| | |care: |415.295,63 | |- Costuri eligibile (2%) | | | |31.933,80 | |- Costuri neeligibile (taxa pe timbru verde) | | | |126,00 | |- TVA aferent costurilor eligibile | | | |383.205,59 | |- TVA aferent costurilor neeligibile | | | |30,24 | Art. 3 Se aprobă asigurarea de către Consiliul Local al Municipiului Paşcani a cofinanţării de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, respectiv suma de 31.933,80 lei şi a cheltuielilor neeligibile aferente proiectului, în sumă de 383.361,83 lei. Art. 4 Se împuterniceşte domnul Costică Pânzaru să întocmească, să semneze şi să depună cererea de finanţare şi documentele aferente acesteia, precum şi contractul de finanţare, în cazul aprobării proiectului. Art. 5 Biroul Administraţie Publică va comunica în copie prezenta hotărâre: ➢ Instituţiei Prefectului judetului Iaşi; ➢ Primarului municipiului Paşcani; ➢ Spitalului Municipal Paşcani; ➢ Serviciului Buget, Financiar, Contabilitate; ➢ Compartimentului Programe Europene şi Atragere de Fonduri Structurale; ➢ Mass-media. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ , CONTRASEMNEAZA PENTRU LEGALITATE Consilier, SECRETARUL MUNICIPIULUI PANTAZI DUMITRU Cons.Jr. MIRCEA ZUZAN

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariapascani.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă