Aprobarea documentației tehnico – economice P.Th. și D.E. – Proiect Tehnic și Detalii de Execuție și a indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul de investiții: „Extindere conductă de distribuție gaze naturale…
Pe scurt
Se aprobă documentația tehnico-economica P.Th. și DE pentru proiectul de extindere a conductei de distribuție a gazelor naturale, branșament și post de reglare a presiunii reduse, la adresa de pe Aleea Castanilor pentru imobilul de pe Aleea Parcului nr. 7 din Pașcani. Asta înseamnă că se stabilesc măsurile tehnice, costurile estimate, termenele și indicatorii financiari ai investiției, necesari pentru a obține finanțare și a demara execuția; banii, termenele și obiectivele vor fi apoi urmăriți conform proiectului, iar lucrările vor afecta, în principal, alimentarea cu gaze a zonei Palatul Cantacuzino, Pașcani.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce înseamnă pentru tine
Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe străzile Aleea Parcului, Aleea Castanilor.
Privește apa, canalizarea, căldura sau iluminatul — și tarifele lor.
O investiție publică: ce se construiește sau se repară, și cu ce bani.
Hotărârea nr. 44 din 2024 a Consiliului Local Pașcani
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea documentației tehnico – economice P.Th. și D.E. – Proiect Tehnic și Detalii de Execuție și a indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul de investiții: „Extindere conductă de distribuție gaze naturale, branșament și post reglare presiune redusă”, strada Aleea Castanilor, aferente imobilului situat pe strada Aleea Parcului, nr. 7, municipiul Pașcani, județul Iași – Palatul Cantacuzino – Pașcani
Art.1 Se aprobă documentaţia tehnico — economică P.Th. și D.E. — Proiect tehnic și Detalii
de Execuţie pentru obiectivul de investiţii „Extindere conductă de distribuţie gaze naturale,
branșament și post reglare presiune redusă”, strada Aleea Castanilor, aferente imobilului situat
pe strada Aleea Parcului, nr.7, municipiul Pașcani, judeţul lași — Palatul Cantacuzino — Pașcanu,
prezeniaţă în Anexa 1 parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Se aprobă indicatorii tehnico — economici pentru obiectivul de investiţii: „Extindere
conductă de distribuţie gaze naturale, branșament și post reglare presiune redusă”, strada Aleea
Castanilor, aferente imobilului situat pe strada Aleea Parcului, nr.7, municipiul Pașcani, judeţul
lași — Palatul Cantacuzino — Pașcanu, după cum urmează:
- VALOARE TOTALĂ: 76.025,39 lei, inclusiv TVA 19% din care,
oValoarea lucrărilor, (C+M): 72.753,03 lei, inclusiv TVA 19%,
DURATA DE REALIZARE: 60 zile.
Art.3 Orice modificări ce conduc la creșterea valorii maxime a cheltuielilor corespunzătoare
indicatorilor tehnico — economici aprobaţi, vor fi prezentate în plenul Consiliului local, în vederea
actualizări. acestora. ........... a - a e ae e a e a e
“Artă 4 Cu ducerea” ia îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează Primarul municipiuiui
Paşcani, Serviciul Urbanism și Amenajări Teritoriale, Serviciul Tehnic și Investiții și Direcţia
Economică din cadrul a aratului de specialitate al Primarului municipiului Pașcai ]
-Art.5 Serviciul Administraţie Publică va comunica, în: copie: prezenta hotărâre către: :
> Instituţia Prefectului Judeţul-laşi. .... ...-.- ÎN
> Primarul Municipiului Paşcani... Pai
> Serviciul Urbanism şi Amenajări Teritoriale ar
> Direcţia Economică
> Serviciul Tehnic și Investiţii... -. =: =
Prezenta hotărâre a fost adoptată. astăzi, 29:02;2024, cu un număr de 19 voturi pentru,
voturi abţineri O, voturi împotrivă O, din totalul de-19 consilieri locali în-funcţie. (19 consilieri locali
în funcţie, 19 consilieri locali prezenţi la momentul vețului):” +. - +5.
PRESEDINTE D DE ŞEDINŢĂ; ai “Cohtrăsemnsăză pentru legalitate ”
Consilier local, Secretar General al Municipiului,
CONACHE EDUARD = CĂTĂLIN... IRINA JITARU. .
ANEXA nr. 1 la H.C.L, nr. 44__din 2797.A44 .
»
“S.C. ERA TERMO GAZ COMPANY
S.R.L.”
CUI RO 32475946 ; J22/1923/2013
Punct de lucru: Str. Păcurari, nr.150, 1.589, parter
Tel./Fax: 0232/ 218.077
0746/063.670, 0720/009.627, 0746/075.692
Email: eratermosauomail.com
S SI
PROIECT NR. 780/2023 |
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.