Hotărârea aprobă bugetul de venituri și cheltuieli al Clubului Sportiv Municipal Pașcani pentru anul 2015. Pentru locuitori înseamnă că fonduri publice vor fi alocate pentru activități sportive și salarii, iar execuția bugetară stabilește cât se poate cheltui pe obiectivele clubului în acel an, după verificări ale comisiilor și aprobarea consulului local. Nu se specifică termene stricte sau sume exacte în textul prezentat, dar decizia asigură cadrul financiar pentru activități sportive ale clubului în 2015.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aproba Bugetul de venituri si cheltuieli al Clubul Sportiv Municipal Pascani pe anul 2015, conform anexei nr. 1, parte integranta din prezenta hotarare
ROMÂNIA
JUDEŢUL IAŞI
MUNICIPIUL PAŞCANI
CONSILIUL. LOCAL
HOTĂRÂREA NR. 39
Din data de: 31.03.2015
privind aprobarea Bugetului de venituri si cheltuieli al Clubului Sportiv Municipal
Pascani pe anul 2015
Consiliul Local al Municipiului Pascani, judetul lasi;
In conformitate cu prevederile Legii nr. 186/2014 a bugetului de stat pe anul 2015;
In baza prevederilor Legii nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit
din fonduri publice, cu modificarile si completarile ulterioare;
Avand in vedere prevederile Legii nr. 273/2006, privind finantele publice locale, cu
modificarile si completarile ulterioare;
In baza prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, pentru modificarea şi completarea Legii nr.
273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare,
cu modificările şi completările ulterioare;
Avand in vedere dispozitiile Legii nr. 69/2000, a educatiei fizice si a sportului, cu
modificarile si completarile ulterioare;
Avand in vedere prevederile Hotararii Guvernului nr. 884/2001, pentru aprobarea
Regulamentului de punere in aplicare a dispozitiilor Legii educatiei fizice si sportului nr.
69/2000;
Avand in vedere Nota de fundamentare nr. 19/31.01.2015, inaintata de conducerea
Clubului Sportiv Municipal Pascani;
Avand in vedere Hotararea Consiliului de Administratie nr. 2/23.01.2015, privind
aprobarea Bugetului de venituri si cheltuieli pentru Clubul Sportiv Municipal Pascani pe anul
2015;
Luând act de:
a) Expunerea de motive prezentata de către primarul municipiului Pascani în calitatea sa
de iniţiator, înregistrata sub nr. 6394/20.03.2015; i
b) Raportul de specialitate intocmit de catre Directia Economica din cadrul aparatului de
specialitate al primarului, înregistrat sub nr.6395/20.03.2015;
Avand in vedere Rapoartele de avizare ale urmatoarelor comisii de specialitate din
cadrul Consiliului Local al Municipiului Pascani:
- Avizul Comisiei de prognoze economico-sociale, buget, finante, industrie, agricultura,
silvicultura, prestari servicii, comert si IMM-uri, programe europene, atragere de fonduri structurale si
relatii externe, inregistrat sub nr. 389/30.03.2015;
- Avizul Comisiei juridice, ordine publica, drepturile omului si libertati cetatenesti, înregistrat sub nr.
414/30.03.2015;
- Avizul Comisiei pentru invatamant si activitati stiintifice, cultura, culte, tineret, sport si turism,
sanatate, munca, protectie sociala si combaterea saraciei, inregistrat sub nr.362/27.03.2015;
- Avizul Comisiei de organizare si dezvoltare urbanistica, realizarea lucrarilor publice, conservarea
monumentelor istorice, protectia mediului, ecologie, patrimoniu si administratie publica, inregistrat sub
nr.372/30.03.2015;
În temeiul art. 45, alin. (1) din Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală,
republicată, cu modificarile si completările ulterioare,
HOTARASTE:
Art. 1. Se aproba Bugetul de venituri si cheltuieli al Clubul Sportiv Municipal Pascani
pe anul 2015, conform anexei nr. 1, parte integranta din prezenta hotarare.
Art. 2. Se aproba numarul de persona! permanent si temporar si fondul de salarii
aferent Clubul Sportiv Municipal Pascani pentru anul 2015, conform Anexei nr. 2, parte
integranta din prezenta hotarare.
Art. 3. Raspunde cu ducerea la indeplinire a prevederilor prezentei hotarari Primarul
municipiului Pascani, in calitate de ordonator principal de credite, Directia Economica din
cadrul aparatului de specialitate al Primarului si conducerea Clubului Sportiv Municipal
Pascani.
Art.4. Serviciul administratie publica va comunica in copie prezenta hotarare:
e Institutiei Prefectului județului lasi
e Primarului Municipiului Pascani
e Clubului Sportiv Municipal Pascani
e Directiei economice
« Mass-media.
PRESEDINTE DE SEDINTA, Contrasemnează pentru legalitate
CONSILIER LOCAL Ea SECRETARU UNICIPIULUI,
HALDAN VASILE 4) Cons. Jr. MIRCEA ZUZAN
IR c0 18/ |
FR IN DH VITUN VXINV
/
vupr
31UBIN) H3UI EBIPIUEUL Nud ațe00| ajoysânq u
NUBAGNS -
00“08T 00“ 00'067 00'0s4 Or'Ev (OT'Ep Po) II LVHLSINIAGV ÎLTY VI 3G HIN3ASNS
00'081 00'05% 00'081 00'0s4 8L'00 (OT'€y poo ) aDN13Nd 131 LVĂLSINIINOV 219 II3AIN a11V VI 30 II LN3A9NS
00'08T 00'081 00'061 00'061 00'0s/ 1109 (8T'00 po) ULN3AANS
00'0 00'0 00'0 00'0 00'0 Os'OT Ze (svenoygnd * evueţoaa )auezunţoA iin.ajsue.g aqje -
00'0 00'0 00'0 00'0 000 TOOL ZE UZ OSUOĂS 15 Iyeuop -
00'0 00“0 00'0 00'0 00'0 ore (1o'0r'7£ po>): ajuanqns 1e03p a|3me'a1ezunjoa uniajsuea |
se'[ szy szI se 00's Os'oL'e€e UBIZIUDUI (MOdS pes T ) 3PIANDE DAE 1S 1514135 BP eISa1d uip UNHUBA 32Je -
ETA sI se'T sz'T 00's or'ce (os'or'e£ poo ): neuAnae aqţe 1S poImas ap nezsa1d uip UNUusA
sz'T181 Sz'I6L sz'161 Sz'I6I 00'ss/ Y7L'00 (ZT'00+0T'LE+01"b£ Po> ) NIIAH3S IS MNNNA 30 IIVZNVA
sz'181 Sz'I6E Se'T6r sz'T61 00'ss/ £0'90 (er'00 po>) a21VISii IINLIN3A
Sz'I81 SZ'I6L Sz'I61 SZ'TS1 00'ss/ 7900 (£000 p02) aiN3IND RINLINIA
SZI81 |SET6I ISeT6l (szi6t |00'ssz I10'00 (zo:00 Po2) UNLINIA 1VLOL 'Y
107291puj
APUULI ți ui Iu [ "UL eo po> 40114OLVIIGNI VaăIAAN3d
IEXBILA']
INYOSVd IYdiDINNIAi Al LUDaS 1NaND
STOC UVIOYUNYUNII MANY NAINId N3INLIIHD îS IEN LINZA 3G 113518
0c6806/z2 :in92
INYISVd TYdIDINOIAI ALLHOaS ?N8nD
ISI ANL3anNf
tz Up 7
900 00'0 00'0 000 00'0 80'10'0€ Y9UI3ŢUI A” OIPEI “EDIUINUI0I8Ț8I' E1S0d
os'e os'e 0s'e 0s“e 001 LO T0'02 Hodsueuţ
90'10'0£€ QLuitţ5S 3p 3S3id
os 0s'e os'e 0OYI SO'TO'02 RUeyBIANI IS nue/nq+B)
os'z os'z 0s'z 00'01 VO TOO D1E1UQNJes 15 jeueo'edy
S/'eT S/'“Et s/'er 00'ss €O'T0'07 (eu ozeâ+ eDuDaţa ua ) eD1JJOuu eUOJ IS JELNUI NI! “UzIeduj
000 00'0 00'0 900 NP3S +BEJEONC JUBUIEUOIULI 1ţ31N/8U -
000 000 00'0 00'0 ZO'TO'0Z : Biuae/no niuad aere
s0'0 s0'0 s0'0 0z'0 TO'L0'0Z NOHG 8p iinuua n
0g'ez 0£'ez 0€'ez Oz'£6 T0'0z (0£"10'02 + 60'10'07 E! LO'T0'07 pPo2 ) moinuas 1s inuna
Sz'971 Sz'971 S7'971 00'sos _ loz (0£'07 El TO'07 POD ) IDIAY3S IS IHONAS || INI
€To €T'0 €T'0 Ts'0 90'£0'01 IMEZIULUBPUI IS HPB0UCD Nuad nangauo)
Si'0 sy'Q Sw'O €e/T SO'E00rT 9|eLiețes aueaJ9 oJeyuere3 puog
20'0 800 800 7E'o VO €0'0L ațeUOISBJOId 1J0q IS eduntu 3p suapidde '4d ueunăise ap uinquuo)
s/'2 S/'7 s/'7 SSI £0'e0'0r 3yeyeues ap aţepos ue/n3ise ap nnquuuo)
120 170 270 ZO ZO'€00r [ewuos ap ueunâise ap nanquzuo)
ze'8 L€'8 L€'8 si'ze TO'£00IL Je]s ap ajennos nenâise ap mnqiuuo)
SO'ZI SO'ZI SO'ZI Se'9y £0'0r ( 90'€0"0T El TO'£0'07 po> ) irinquuiod
O0E'TO0T HOJ2 2p aneziuuapul- ajeuejes undap ay
000 00'0 00'0 00'0 000 I'TO0L (uoyeniasgo + que ) nețiun eJege uip sad „oun agejd ezuruapuj
€O'TO'01 3182Npu02 3p a1eziumapuj
08% s6'7S s6'zs s6'z8 S9'E0z TO'T0'01 ezeq ap Iejeş
08'pb s6'zs s6'zs s6'7s S9'E0z TO'01 (0£'70'01 el TO'TO'01 poo ) iueg u! aţeuejes 1ja1n1jay)
00'ss 00's9 00's9 00's9 00'0sz Or ( €0'01 Ei 10'01 PO2 ) TVNOSad 3 M3INLaHD | IN
00'08r _ |SZI6r |s'r6r |szr6: |ooss |1o (O7+01 Po2 ) a1N3uN0 Nanu)
00'081 Sz'T6L SZI61 |Sz'I63 |o0'ss/ (04+ 70 Poo) 13 NL13HD IVLOL"g
A01P2Ipuţ
ALUULI II “tut [Luta paul |E101L po> IONIUOLVIIONI VAUILANNN3G
IEgăil i)
INVOSVd TYdIDINNAI ALLUOdS 1NsND
STOC AVISUNVNIA INV NALNId 130 LI3HI IS IAD LINGA 30 1N129A8
0Z6806£z :1N2
ii UN DHVITUN VXINV INYISVd TWdIOINNIA ALLUOdS 1N4ND
ISVI “1A0L3anr
b Ulp €
1514488 IS tununa N9 |jarNHaud ay
ST'Z/, Sr ST'7/ 09'882 D€'0E'0Z
60'0€'0c 31eJ23Nq 10jaueaD e eujs a1e7nx9x]
7O0€'0z 318UBZBI 8 |S |0207014
(es'o Qs'0 0s'0 00'z TO0e0z aţeolqnd 1s eu epau
SOIZI S9'z/ S9'zL 03'067___|O£'0Z ( 0£'0£'07+60'0€'07+20'0£'07+ 10'0£07 poo ) Mainyu au
EL so'T so'Ţ oz'v TL'07 (oqezuo> "Aus uezsa+d [ainu ) ezin8dX2 15 ezuezynsuo)
|3/ Z0'90'02 aejeule.7s u! uesejdaq
Ez sz'T ErAi 00's 10'90'07 oiun[ uesejdap mainuatp -
00's 00's 00's 00'07 T0'90'0£ HOIUBS Hesejdap |J31N1J349 -
sz'3 sz'9 sz'9 00'sz 90'02 ( Z0'90'07+ 10:90:07 po» ): unuaysue q'esezop'nesejdaa
STI ţa STI 00's DE's00 J2YUBAUL 3p 30931Q0 Be -
sI set Ss 00's £O'S0'07 3J21U3z31d ap 1S țuaueuauţue 3p juauedy93 -
s/'€ s/'€ s/'e s/'€ 00's1 TO'S0'02Z 30f ap zuouieduoa -
sz'9 sz'9 sz'9 sz'9 00'sz S0'07 ( 0€'s0'07+€0'S0'07+[0'S0'07 po» ) :1euaau! ap J0[a7521qo ernyeu ap unung
0so 0s'0 0s'0 0s'0 00'z TO'P0'07 BIBZIUNLUEŢIA î5 BUBU IEI] '8|8ŢuauueNpaui 2 pal NaUI -
0s'0 0s'0 0s'0 0s'0 00'z Y0'02 (T0'70'07 po» ): asenues ajeniazeuu IS 31uaued!palAl
sz'T se SET szI 00's TO'e0'0z poșunf nujuad eueuy -
00'01 00'01 00'01 00'01 00'0t TO 00 HOUBIȚUe + HOJeONI NI)uad ee -
SZ'TI STII STII ST'IT 00'sp £0'0z (T0'£0'0z po» ) : anezuauurţe 1|81n3ţ3up - eueuHţ
0s'z 0s'7 os'z os'z 00'0£ Jeţeds op eulseul “aJeIues '15u/'eJ24U39 "dal [S "7oIuţ "849 -
os'z 0s'z 0s'z 0s'z 00'01 aupepp meiedau painjayo -
00's 00's 00's 00's 00'07 z0'0z : 94u81n9 Inexedoy
00'0 00'0 00'0 00'0 00'0 (Suny -lunu8134 7 ) 20 ap Hnua183 818UH2IIu! N3INA8u2 -
00'0 00'0 00'0 000 00'0 VOdS |jes [ + EAOdSs ezeq 91eueOIPunj IS 913UNaNUI 1aINu8U2-
00'0 000 000 00'0 00'0 0€'T0'07 : BIEUORDUNI IS 9J3UII24U NNUad HoIuas 15 unung ay
00'0 00'0 00'0 09'0 00'0 esede 90| oJezIue3.0 1|8in3j3u9 -
00'0 00'0 000 00'0 000 60'L0'0z "1EUOMUNI J9PPE1E2 N9 119/M8S ap ueys81d 15 aeuaeA|
10725ipuj
AVUALI EI tuțiL Hunii [ura [eo po HOTHOLYVIIONI VAUINANN3G
LEXRILA]
INVOSYd IYaiDINOIAI ALLUCdS 1NanD
STOC EViIDVNYNII 1NY NALNăd 113iN13H9 1S ISNLINIA 30 1113508
0Z6806£c :iN3
i ÎN DHVI TUN VXINV INVISYd TYdiDINAWA ALLHOdS 1N4ND
ISvi 1n13anr
vilpv
“lauepăog DUPUeAJ
INYDSYA j : “YD a1ulpasa1d
gi) 101430
a
7) IN3QIDX3
NIN LIDA3X3 INLYLINZII
0E'TOT/ 3XIJ BAe ay
<O'TO'T/ 3|e10d109 BAIE Be 15 BIROIIq EaneJede “J31|iqOAl
ZO'TOT/ NOdsue.ij 3p a5e0|[Hu 1S a1uatuediuy23 “ IuiSeIA
eAods ezeq eunqiu] (anevedau ) aenjiqeaa -
jeuomunțantu aazu:s uoze3 no eyejeudns ua] aleleuaule -
TOTO T/ DNIISU0)
TOT ( 0£'TO'1£ El TO'T0'T£ po> ) (ajenidea meaedaz nisnpu! ) ax any
IL (TO'T/ PO> 2UVIONVNIJIN 2ALDYV
04 (IZ po) 1YLidYD 30 I3INLTIHD
S9'0 s90 S9'0 s9'0 09'7 18] 9P 97e7S81d |[alNIl3Wp ae -
00“s 00's 00's 00's 00'0£ BAINOdS | Na -
0s'z 0s'z 0s'z 0s'z 00'01 aJeDIpauu | Na -
00'0 00'0 00'0 00'0 00'0 ezed | N3/2U2 -
sz'0 Erale) S7'0 sz'0 00'I a1e5ueg Il InJau> -
sz'9 sz'9 sz'9 sz'9 00'sz Ulunuay Ag93nI ainyatpp -
0s'z os'z 0s'z 0s'z 0001 yes Jana jauo -
0s'z os'z 0s'z 0s'z 00'01 LUSNARE 1ainIJauo -
s/'“€ s/“€ s/'€ s/'e 00'st duue2 sua) |J3in)J2uW9 -
szI ser sei ETA 00'S jeqpuey, 1ţ31nja8uy9 -
00'0€ 00'0€ 00'0€ 00'0€ 00'07I (34048 Ziutuapul ) [29103 N2 4anIjaua -
Os71 Os'/1 Os'71 0s'7r 00'0£ e19paj N9 1J3IN78u0 -
J03eaIpul
Aug II tatii ati Ii jeo1| __po> HOTIUOLYDIONI! VIHIWNNIO
137 NA
UN DHYITUN VXINY
INOSVd PY dIDINNIA! ALLUOdS Nan
STOC EVIOVNYNII ÎNV NăLNăd Măi LIHD ÎS IINLNZA 30 INLIDNS
07630642 :in2
INYISVd TYdiDINONIA ALLUOdS 1Nan12
ISYi 1NL3anr
CLUBUL SPORTIV MUNICIPAL ANEXA NR se aan FR, A Sb, da
PASCANI
STR. STADIONULUI NR 1
C.U.1.27908920
ANEXA
PRIVIND NUMARUL DE PERSONAL SI FONDUL SALARIILOR DE BAZA
AFERENT ANULUI 2015 PENTRU PERSONALUL DIN CADRUL C,S.M. PASCANI
1. Numar total POStUrI mecanice 16
2. Numar posturi ocupate permanent... uneneceae 15
3. Numar posturi ocupate temporar... ceace 0
4. Numar de posturi vacante... nenea eaeeaenaezea 1
5. Fond de salarii de baza, „mc eerenenteeaee 203.650 lei
6. "Total cheltieli personal... eeneaezaeee 250.000 lei
DIRECTOR C.S.M.. PASCANI
MANDRIC BOG AN
ai
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.