Hotărâre privind aprobarea finanţării nerambursabile de la bugetul local al Municipiului Paşcani a proiectelor finanțate pentru susţinerea unor activităţi non-profit de interes local, pentru anul 2016 – domeniul culte, sesiunea a II - a
Denumire
Hotărârea nr. 220 din 2016 a Consiliului Local Pașcani
Se aprobă finanţarea nerambursabilă din bugetul local al municipiului Paşcani pentru proiectele non-profit din domeniul culte, ediţia din anul 2016. Asta înseamnă că bani publici vor fi alocați unor organizații pentru activități religious/cultural locale, conform ghidurilor, pe baza evaluării comisiei, cu termene și critărie stabilite în hotărâre. Cauza pentru locuitori: sprijin pentru activități comunitare și culturale, eventual impact local asupra zonelor unde se desfășoară proiectele, conform bugetului aprobat în respectiva rectificare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă finanţarea nerambursabilă de la bugetul local al Municipiului Paşcani - cap. 67.02.06 - culte, a proiectelor finanţate pentru activități nonprofit de interes local pentru anul 2016 — domeniul culte, sesiunea a II - a, conform anexei nr. 1, parte integrantă din prezenta hotarâre
ROMANIA
JUDEŢUL IAŞI
MUNICIPIUL PAŞCANI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA NR. 220
Din 21.12.2016
privind aprobarea finanţării nerambursabile de la bugetul local al Municipiului Pascani a
proiectelor finanţate pentru sustinerea unor activităţi non-profit
de interes local, pentru anul 2016 — domeniul culte, sesiunea a Il -a
Consiliul Local al municipiului Paşcani, judeţul laşi;
Având în vedere Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, cu
modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile
din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general;
Având în vedere HCL nr. 106 din 31.05.2013 privind aprobarea Ghidurilor de
finanţare nerambursabilă din fondurile publice ale municipiului Pașcani, aplicate pentru
susţinerea unor activități nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere HCL nr. 201 din 29.11.2016 privind modificarea şi completarea
HCL nr. 108 din 31.05.2013 privind aprobarea Ghidurilor de finanţare nerambursabilă din
fondurile publice ale municipiului Pașcani, aplicate pentru susținerea unor activităţi nonprofit de
interes general;
Având în vedere Dispoziţia nr. 1335 din 06.06.2013, emisă de Primarul
municipiului Paşcani, privind numirea reprezentanţilor domnului Primar în Comisia de evaluare
şi selecţie a proiectelor de finanţare nerambursabilă din fondurile publice ale municipiului
Paşcani, aplicate pentru susţinerea unor activităţi nonprofit de interes general;
Având în vedere H.C.L. nr. 186 din 31 .10.2016 privind rectificarea Bugetului local
de venituri şi cheltuieli şi a Programului obiectivelor de investiţii, cu finanţare de la bugetul local
şi alte surse de finanţare al Municipiului Paşcani pe anul 2016;
| Având în vedere raportul nr. 23276 din 15.12.2016 a Comisiei de evaluare a
proiectelor cu finanţare nerambursabilă de la bugetul local al municipiului Paşcani.
în baza prevederilor art. 36 alin (1), alin (2) lit.d), alin. (6) lit.c) din Legea 215 din
23 aprilie 2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare;
Având în vedere expunerea de motive nr. 23281 din 15.12.2016 a primarului
—————————munieipiului- Paşcani;
Având în vedere raportul de specialitate nr. 23282 din 15-42-2016-întoemit-de-——-
Compartimentul Sport, Cultură, Culte, Direcţia Economică, Compartimentul Juridic şi
Contencios, din cadrul Primăriei municipiului Paşcani;
Având în vedere rapoartele de avizare ale:
> Comisiei pentru învățământ şi activităţi ştiinţifice, cultură, conservarea
monumentelor istorice, culte, tineret, sport şi turism, sănătate, muncă, protecţie socială şi
combaterea , nr. 1603 din 20.12.2016;
> Comisiei juridice, ordine publică,administraţie publică, drepturile omului şi
libertăți , nr. 1587 din 19.12.2016;
> Comisia de prognoze economico-sociale, buget, finanțe, industrie,
agricultură, silvicultură, prestări servicii, comerț şi IMM-uri, programe europene, atragere de
fonduri structurale şi relaţii externe, nr. 1615 din 20.12.2016;
În temeiul art. 45 alin (1) din Legea 215/2001, privind administraţia publică locală,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Se aprobă finanţarea nerambursabilă de la bugetul local al Municipiului
Paşcani - cap. 67.02.06 - culte, a proiectelor finanţate pentru activități nonprofit de interes local
pentru anul 2016 — domeniul culte, sesiunea a II - a, conform anexei nr. 1, parte integrantă din
prezenta hotarâre.
Art. 2 Se mandatează Primarul municipiului Paşcani să semneze contractele de
finanțare nerambursabilă.
Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează
Primarul Municipiului Paşcani, Direcţia Economică, Compartimentul Sport, Cultură, Culte din
cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Pascani.
Art. 4 Serviciul administrație publică va comunica în copie prezenta hotărâre
către:
Instituţia Prefectului județul laşi;
Primarul Municipiului Paşcani;
Compartimentul Sport, Cultură, Culte;
Direcţia economică;
Compartimentul Juridic și Contencios;
Instituţiile finanțate, conform anexei nr. 1;
Mass-media.
vvyYvYvvyYvyY
po PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, ——-———— —- Contrasemnează pentru legalitate-—————
Consilier Igeal SECRETARUL MUNICIPIULUI
Ș) Cons. Jr. IRINA JITARU
[a
NT
W6
Umcte!
i IueoSed inyejdodoj did
19| 000'SSZ 19| 000 'se€ „9le/paye eijonsuo9” | €
„N59I5e) — IN|NUWog 1olej ea.uiopy 1UB95ed HS9|Se9 ANINUUOA
ISI 000'S€ 19| 000'0p HouosIg injn5uedooe eaeuiiqea' UDI2 N ESILUIOPY“ ellloed FA
„Beluoied IUPOSEd „ANINULUO
19| 000'0Z 19| €zz'7Z „ouBsIq eeuino alened sieleuauiy“ WOI2IN ESIILUIOPY“ EIJOIed NA
2007 inpnoeroud pre]
Ims6na siinguuoo BOJEOjEA J9810Jd JUBIDIIOS IN
EZI[ E E5UTIS3S "SIŢTI3 ȚFIIUSUIOD - 9102 [NUe fipusd
iues$ed [Rindoun fe je0oj inefnq e, ap aiejueuu ei asndoad 8/3795I01d
910» 7) 12 up ov 1OH E! | '1U ExsuV
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.