30 iunie 2022

HCL 144/2022 Pașcani adoptată

Hotărâre privind modificarea și completarea Bugetului local de venituri și cheltuieli și al Programului obiectivelor de investiții, cu finanțare de la bugetul local și alte surse de finanțare, al Municipiului Pașcani pentru anul 2022

Denumire
Hotărârea nr. 144 din 2022 a Consiliului Local Pașcani
Emitent
Consiliul Local Pașcani
Număr
144 / 2022
Data
30 iunie 2022
Localitate
Pașcani, județul Iași
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Pașcani decide să modifice și completeze bugetul local de venituri și cheltuieli pentru anul 2022, precum și programul obiectivelor de investiții, folosind fonduri de la bugetul local și alte surse. Scopul este să acopere cheltuieli suplimentare, redistribuind sume pentru capitolele afectate de încasări și plăți, inclusiv bani destinați drepturilor persoanelor cu handicap grav și indemnizațiile lor. Pentru locuitori înseamnă ajustări ale bugetului pe care poate afecta facilități publice, investiții și servicii, în context de finanțare descentralizată, cu impact asupra modului în care se vor asigura cheltuielile în 2022.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se modifică și se compleiează Bugetul local de venituri și cheltuieli al Municipiului Pașcani pentru anul 2022 conform anexelor nr. 1 și nr. 2, părţi integrante din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDETUL IAŞI MUNICIPIUL PAŞCANI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA Nr. 144 din data de 30.06.2022 privind modificarea și completarea Bugetului local de venituri și cheltuieli și al Programului obiectivelor de investiţii cu finanțare de la bugetul local și alte surse de finanţare al Municipiului Paşcani pentru anui 2022 Consiliul Local al Municipiului Paşcani, judeţul laşi; Având în vedere: 1. Legea nr. 2783/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; 2. O.U.G. nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările şi completările ulterioare; 3. Legea nr. 317/2021 a bugetului de stat pe anul 2022; 4. Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare; 5. O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare; 6. Hotărârea Consiliului Local Pașcani nr. 229/23.12.2021 privind aprobarea impozitelor şi taxelor locale în municipiul Paşcani pentru anul 2022; 7. Scrisoarea - cadru nr. 467737/2021 a Ministerului Finanţelor Publice privind contextul macroeconomic, metodologia de elaborare a proiectelor de buget pe anul 2022 şi a estimărilor pentru pentru anii 2023-2025, precum şi limita sumelor defalcate din taxe pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale; Având în vedere adresa nr. 61275 din 16.06.2022 emisă de către Direcția Generală Regională a Finanţelor Publice laşi, prin care se propune modificarea bugetului locai de venituri și cheltuieli, având la bază redistribuirea de sume defalcate din taxa pe valoarea adaugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor și municipiilor, alocate prin Legea nr. 317/2021 a bugetului de stat pe anul 2022, destinate cheltuielilor pentru finanțarea drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav și indemnizaţiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav; Având în vedere necesitatea suplimentării bugetului pe anumite capitole, articoie și alineate din cadrul bugetului, urmare a veniturilor încasate și plăţilor ce vor trebui a fi efectuate, precum și disponibilul înregistrat în cadrul altor capitole, articole bugetare, pentru echilibrare este necesară modificarea și completarea bugetului de venituri al UATM Pașcani pe anul 2022; Luând act de: - referatul de aprobare a! Primarului municipiului Pașcani, în calitate de ordonator principal de credite și inițiator al proiectului de hotărâre, înregistrat sub nr. 13318/23.06.2022; - în baza referatului de specialitate întocmit de Direcţia Economică și Compartimentul Juridic și Contencios nr. 13319/23.06.2022, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Pașcani; Având în vedere: - Avizul Comisiei de prognoze economico sociale, buget, finanțe, industrie, agricultură, silvicultură, prestări servicii, comerţ și IMM-uri, programe europene, atragere de fonduri structurale și relaţii externe, înregistrat sub nr. 662/30.06.2022; - Avizul Comisiei juridice, ordine publică, administraţie publică, drepturile omului și libertăţi cetățeneșii, înregistrat sub nr. 646/29.06.2022; - Avizul Comisiei de organizare și dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului, patrimoniu, înregistrat sub nr. 633/27.06.2022; - Avizul Comisiei pentru învăţământ și activități științifice, cultură, conservarea monumentelor istorice, culte, tineret, sport și turism, sănătate, muncă, protecţie socială și combaterea sărăciei, înregistrat sub nr. 677/30.06.2022; În temeiul art. 139 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE Art.1 Se modifică și se compleiează Bugetul local de venituri și cheltuieli al Municipiului Pașcani pentru anul 2022 conform anexelor nr. 1 și nr. 2, părţi integrante din prezenta hotărâre. Art.2 Se modifică și se completează Programul obiectivelor de investiții cu finanţare de !a bugetul local și alte surse de finanțare al Municipiului Pașcani pentru anul 2022 conform anexei nr. 3, parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3 Răspund cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotarâri Primarul municipiului Paşcani, în calitate de ordonator principal de credite și Direcția Economică din cadrul aparatului de specialitate al Primarului. Art.4 Serviciul Administraţie Publică va comunica în copie prezenta hotărâre către: > Instituţia Prefectului judeţul lași > Primarul municipiului Pașcani >» Direcţia Economică > Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice lași. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Contrasemnează pentru legalitate Consilier locai, SECRETAR GENERAL, NEMȚANU AL JITARU IRINA Pai Da 9 > £ Uz e 7 CIP! UL Lo Că Anexa nr.1 la HCL NP. 7/4 pa 062022. Venituri Mii lei Cod Trim. | Trim.U Trim Trim TOTAL Denumirea indicatorilor indicator III IV 0 1 2 3 3 4 5 TOTAL VENITURI PROPRII „ din care: 0,00 |__ 1.195,00 -205,00 -350,00 640,00 Impozit pe cladiri de la persoane fizice 07.2A.01.01 0.00 160,00 0.00 0.00 160,00 Impozit si taxa pe terenuri de la persoane juridice 07.2A.02.02 0.00 50.00 0.00 0.00 50.00 Taxe judiciare de timbru 07.2A.03.00 0.00 259.00 0.00 0.00 259.00 Impozit pe mijloacele de transport persoane fizice 16.2A.02.01 0.00 12,29 0.00 0.00 12,29 Impozit pe mijloacele de transport persoane juridice 16.2A.02.02 0.00 50,00 0.00 0.00 50,00 Alte venituri din concesiuni si inchirieri 30.2A.05.30 0.00 20,00 0.00 0.00 20,00 Taxe din activitati cadastrale si de agricultura 33,2A.24.00 0.00 50.00 0.00 0.00 50,00 Venituri din vanzarea unor bunuri din domeniul privat 39.2A.07.00 0.00 38,71 0.00 0.00 38,71 Sume defalcate din TVA pentru finantarea cheltuielilor descentralizate la nivelul oraselor, comunelor, municipiilor 11.2A.02 0.00 350.00 0,00 -350.00 0.00 Subventii de la bugetul de stat catre bugetele locale - FEDR 42.2A.69 0.00 5.00 -5.00 0.00 0.00 Sume primite in contul platilor 48.2A.01.01 0.00 200.00 -200.00 0.00 0.00 efectuate in anul curent - FEDR Directia economica EC. Angelica Labontu Anexa nr.2 la HCL PIE. 44 Be 06. 22 Cheltuieli mii lei Capitol / Subcapitol | Titlu/Articol bugetar bugetar Denumire articol bugetar Trim | Trim IL__| Trim Bi Trim IV Total 51,A.01.03 58.02.03 Cheltuieli neeligibile - POCA 0.00 40,00 0.00 0.00 40.00 20.05.30 Alte obiecte de inventar 0.00 153.00 0.00 0.00 153.00 65.2A.04.01 71.093 Reparatii capitale 0.00 26,00 0.00 0.00 26,00 61.245 20.05.30 Alte obiecte de inventar 0.00 5.00 0.00 0.00 5.00 1.2 4.50 20.30.30 Alte cheltuieli cu bunuri si servicii 0.00 -5.00 0.00 0.00 -5,00 67.2A.03.06 51.01.01 Transferuri catre institutii publice 0.00 80,00 0.00 0.00 80,00 67.2 A.50 20.30.30 Alte cheltuieli cu bunuri si servicii 0.00 151.00 0.00 0.00 151,00 67.2A.05.01 51.01.01 Transferuri catre institutii publice 0.00 190,00 0.00 0.00 190.00 5.00 -5.00 67.2A.03.30 58.01.01 Finantare nationala 0.00 0.00 0.00 iti 58.01.02 | | 200.090 | -200.00 Finantare externa nerambursabila 0.00 0.00 0.09 70.00 0.00 10.01.01 | salarii de baza 0.00 -70.00 0.00 30,00 0.00 68.2A.05.02 | 10.01.17 | indemnizatii de hrana 0.00 -30.00 0.00 250.00 0.00 57.01.01 Ajutoare sociale in numerar 0.00 -250.00 0.00 TOTAL X X 0,00 | 1.195,00 -205.00 -330.00 640.00 Directia economica EC. Angelica Labontu 01/T'3e4 000 0S'p/9'Z| 0S'779'7L - 9 000 00'005'4 00'008 -0U Me19N] a GL'ZZ6'6 29804 9/'7EL'4i :8JENUNU0I Ul H819N] A4 00'009'6 20'06£'4Z 20'066'0£ :919 U!P IILLLSBANI TV1OL L7SL6'L 00'0i7 [UZ EPEA Nd0d YOOd 2uodoine speloid | 40'Z0'88 81'900'8 17886'| S0'Z68'6 40d euedoina 8j03l01d| LO'L0'8s 00'0 00'0S| 09'9SL 8X1 SAPE ajeudeo meiedou COL 90'0 0s'63p'4 0S'68p'4 9XIJ SANIE Suv |0£ LO LL 00'0 00'0 09'0 (Uo. 0097=<) Peourq '"jerede '191jigoW|£0' LO" La 00'0 00'490'9 00'890'8 uodsue.n Sp lui 'Sjusuiediuyoa ZO LOL 00'0 0€'06Y'9 0€'06t'3 HION.ISU09 | LO LO LL GL Z26'6 20'06£'4Z 9Z'ZI2'E 9129 U!P IILILSBANI IYLOL E e [] 9 1498 7 E z [i 9 Zzoz u6ai nmmod 02 dld Sunpsuoo ereyueuy | zzoz mdod ssins Zei JEyNO8X8 58 Biela pie] 1B2AJ3s40 Biyueuy 9p asin$ ATȚ331q0 arjuunusa “opul pod |. USULoL 9p asuns ouy 1309 Up Vina EJEJ07 SIPOJPA |eleniu! B1EOIEA IN : UIP SREUPUL ul aJeyueuij ap asans sue IS |e90| nyaânq ej ep oxeyueuy no 'zz0z |nue ad mpsoau! ap 10JeAg3s1qo jnweifoid ISYI 1nlaanr TOR 30 a, ff IN ne GC -1u exauy INYOSYd 1NIdiDINNIN 01/7384 l00's6% [00-86 | TBESSAUI 9p 112|n34942 ale !S ununq ep niziy2Yy]'9 Bd dYDS n2 piuep100u00 uj HERIJoUuaq 3129 D121U3H0 ajasado.d 510 gzeaziundo 23 ejedaj eojjejnd eriea3siupupe uy sunuuod 3pepues5 Z:108w/f£5, oo'esz*+ 00002 00'ea'| ee9rs'e ea'orse 1$ aura3sIs ap E94sonpoagul :1'Z 24jpadS |NAHp31O 8DE9£T| „ozos |v 19H SIIIS po — „JueoSed 1ninidpyun [njanţu ej 2Aneasţunupe ojanpaooud easeduţduuis 1$ go|333e435 eo1ediuuejd “0jizp3p edaeluaiuepun, nişuad 1inpa204d '$ awsiuedauu '93e13azu! ânjos I91LŞILUV IS ATVANLIN9 “AALYONAI LÎŞLIALLOV NĂINad 00'0 00'0s 00'0s AIN3A31V| LOU Îi Z13X3NV N9 YIVNOLLONNAIL1NW VIS IS 31901 a9M4hd LASĂ ni LEUL Ai IAA LA dat iat E SENZUOAL LENIN ALAL SoZ FA [afl IL 00'£87'4 00'0s2 00'ces'L :9JeNUgU92 U) HeI9NI|'Yy 099 00 S6P 00's6k SeAUI SP |j9n3|9uo Sue 1s ununa ap 9 000 000 090 -10u HEJONT =! 00'£87L 00052 00 EeS :9Jenujju0o ul ueJoni| __v 00'e8z' 00'Sp/ 00'820'7 :81e9 U:P IILILSBANI 1V1OL 00'€87'L 00'00Z 00'£9'L Suadoina sppeiold L0Z0'85 009 00's6e 00's6£ 9XW DANIE 2] 0£'10 2 00'0 090 000 (uo 00SZ<) pPe'youg 'jerede O LOL 00'0 00'004 00'004 ZO LOL 000 00-08 00:02 IONISUOO | LO VOL 00'€8z'/ 00'Sy/ 00'8Z0'z 849 ul! IILILSaANI 1V1LOL 5 e [ 9 2956 D E z L o vz0z 159 pauţod ala | eumgsuoo eveyueu | yzoz mdoud asins LZ0z eynoax9 JSa1 elenoj o IBEAISSAO ueuua. ap ssuns av BIEJUBUy SP asIns lat BEA i A oieAl AR99Iq0 B1tunu3q] “pur po) ÎI TUIp Byeyueuli 12303 Up 1|91n)/949 01/e'8eq 01 7 o DidI9/4y [_ [00:0 [00'0cz |00'0£z ÎNBSOAUI ep 12174949 SIE IS unung ap imiziuovl'9_| 09'0 00'0£z 00'0£2 |S8AUj Sp |9IN4/949 &yle !S nun Sp MZILOV E*) 000 000 000 "10U ț1839n] =] 00'0 000 00'0 :elEnugugo uj HeJonI|___v 00'0 00'0£z 00'0£2 :9129 U!P IILILSZANI 1V1LOL 00'0 00'0£L 00'0€L 9X BAO2 AV OCOL 000 00'0 000 (Uo. 00SZ<) Pe'Jong "jerede 'J911Q0W4|| €0'L0't4 00'0 00'004 00'004 podsuzi 3p '1[itu 'oyuetuediyoa '1ujsepj| ZO LO 47. 000 00'0 900 1Bonusu09 | LO'L0' 4 00'0 00'0£z 00'0£2 :94€9 U!P IILLILSZANI 1V1OL 6 e pă 9 1+95 Lă € z lă o va0z ua! pamod „zoz IBEAI9SAO Eni iapă greueuu 202 mudoud ssins exejueuy 9 asns eose iei Ş A AB581qo Sununuoa -oIpul PO ini 7 UIp yEIUeuIă 1E40) UIp Hain euO 1 A) > oiât9in ag, VĂ E 7 OT/'5eq po. 00'0 0s'928 0s"999 *PAO HINS2AU! 3p |13]n)]942 ae iS Linunq 2p IBiZI9Y [9 6r'zze 0004 6L'z8€ 99SbhL Situs|co'Lo'9s EI -nsayseg mod eeuiuiuds nud ajeopoui uauied!y959 auziyoV! Zz0L£ 0o'0g EZAI 7367525 ElE658-9£02E SINS (OI-3igjeules ur pe3eld| 02095 p nușed no 10jjdoa epeonpe el juediomued e aejnuups 9p weiBoad Dz So'z6v'+ 00'09 S0'ZP5', Z 2691 iv 1€91+ €8ZSZI SINS „9)US9P!pe|[z0'10'ss 0z"70' 42/84 9U2GuN 824ANĂ jINIONIISEMU! E IS SJEUOEONPA HINIANIISEIUL e 19H B91EZIUI9POUI UHd |UPISEd INiNIdIAțUnpj POIEZIIEIASI,, [IN 00'000'4 00'0St 00'0SP'| 170948 27z'094'8 . SybZ7E SIWS| |0'Z0'38 0z-s0'60/ee 0OYASYVI 1NL30N (INVISVd 1NdI3INNW “ET'UN IN1N140dS VAvVULS Z OH T*EN VSa4D “7 "UN VLINIOVI9 = 3)LL39U3N3 [31N3ID143 V333S39 oz E Lea ERA 17582 00'004 972844 SIWS„ouiznomueg| L0'20'89 | “ou S49€p10l, EJIZEULIȚA EJ209$ 99p95.1au8 |87U9191J9 21875819, 6/'6£s'€ 17'S274 9'v9L' :8JeNUBUOI Ul ALIONI | 000 0s'898 9S'898 BIJSEAUI 9P Ij9Inyj8u2 ee IS unung 2p 9 000 000 10u HEI 9 GL'6£s'e 17SE2'4 9'p9L'y -91eNU/u09 Ul HE19N] Ai 6/'6£s'e IZA 96'789's :81e9 U!P ILLILSZANI 1V1LOL Za 00'0 Li'229 NDOd euedoana 208104) LO L0'8s 8/'906'7 17S8L'L SO'260' HOd 8usdoine spaloid| ,0'Z0'8s 000 0S'998 0s'998 9x14 BAOE Suv] 0E 04 000 00'9 00'0 (uo. 00SZ<) Pe70.1Q 7elede 'J811OWN| £O 402 00'0 00'0 00'0 „odsue. Sp filu “ejueued/408 1UISEIAj| ZO' LOLA 00'0 00'0 000 W9n.JjSU09| LO'L0'44 6L'6£8'€ III 96'za9'8 *9429 UIP IILILSBANI 1YLOL s E] [ 9 parai [2 E z D o vz0Z [a Vauijod „202 meuesao | „2%, So V207 Mou 5948. | exnueuy op esuns SI cUeaeA er UI czolEA 338190 eununuacl opun po [i : U!P S2Ueul-j 0T1/s'8eq 11 Aiton, 000 00'0tt 00'0bp sanul SP ijoiny|2y2 spe !S unund 3p LBZIUSY 9 000 00'0 00'0 :10u He1onNŢ|'a 00'009 00'00L 00004 ze LEc'04 ze'Lec'ot 7SS97E SIINS lueoseg ejuasan ap jediotuniAi ijnjeuds| 10'o0'es , jn.peo up ayeujeppads 9p 421821u] niioyejnquiy B1270p IS Bapulixa 00'008 00'004 00'002 TB1enumuo2 Ul ieJonI|'Yy 000 000 00'0 S9AUI SP |3IN/9U9 8)le IS inung SP INZIUOY 00'0 000 000 U HEJONŢ 00'009 90'00L 00'004 “9JENUŢU0A Ul LIZI9n4 00'009 00'0ps 00'0p/'V '9489 U!p IILILSBANI TV LOL 00'009 00004 00'004 UOd auedoina aj93l0id | 0; 10:88 00'0 00'0pp 00'9p? XI 9AJOE 2uv| 0E' LO 000 00'0 000 (U0I 00SZ<) PPE j0.iq "e1ede 1EHi9oW | 01044 00'0 00'0 00'0 Hodsuzy ep Ţ[iuU 'epuaiued!iuj99 1UISeWA| ZO L0' 4 00'0 00'0 000 1BONBSU09| 10104 00'009 00'0vs 00'0PL'L :9149 U!P IILILS3ANI 1V1LOL 5 E) [I 9 1855 [d E z B lo 202 U53I pamod „202 did SINIASUOI SBȚULUI +ZOZ udoud esnş JEAn09X9 ]591 212303 IBeAI9SAQ UBuLt0 ap asims eu BIEJUeUy 9p 9suns ejeioy aeoleA. |erepuui areolea AN38IJO SAuunu3q 2 WID SE)UeULA (ai Ata ji N AD aidIAng 73. ad | CAI 0T/9'8eq4 70 900 00'09 00'09 IBEJSSAUI 8 H8]n)|949 ele 1S unung 2p Wiziuoy 9 [EI 00'0 00'008'| 00'0084 00'zs8"4 05'+s8"+ OZ-60'62/€9 „ 1UROSPg |nidliounw uj Hods ap unuaray exefeusuuy „| oo |L 19H 000 00'008'4 00'005'4 :o0u ueJonTl'g Z00000/z04 90'008 00004 00'002'$ OD'6z4 12 00'ez2'42 „ INRIZIV INNNNISAL v 18 ANVOSVa-ONIZnOVINVO'O |, bati ININLYTZd VEZI LIAZI 15 UVAHISNOD “VINA, 00'008'p 00'00£ 00'007'S :S4enupu09 00'0 00'09 00'09 S9AU! SP IBN 9U9 ee !s Hnunq ap Iniziuov| 9 000 00'005'. 00'00S'L J0u HeIonj 'a 00008" 00'004 00'00£ $ "5/eNUpuca Ul HEIDI |___y 00'008' 00'09z'z 00'094'3 :94e9 U!P IILILSBANI TYLOL 00'008' 00'00£ 00'00z'$ | Oe] Suedoina appelold | 10 10:88 000 00'09 00'09 SXI SAOE Suv] DE 1044 00'0 00'0 000 (Uo1 DOSZ<) PPe'70.lg “yerede eGoiA! EO VO 4 000 000 00'0 podsueyy 9p [flu “ejueueduj09 "ulsewi| ZO'10'47 00'0 00'00s' 00'008'| IBOn4Su09] LG LO 2 00'00s8'7 00'097'2 00'094'9 '9129 U!P IILILSZANI 1VLOL 5 a pă k-] +98 Lă i _ z Lă (8) Zoe uBal jinuod z0z did | ewnapsuoo eueueuy | zoz mndosd asins H 2noexe se. 2|e30) Ă “po WJEAIOSAO UBuL0 ap asuns ay exeuetu ep osie 21870) SIEOJEA A9981Q0 3ujunusq oIpul poo N Up BEUZULI 12303 Ujp Ietrueuo 01/1'8e4 Di In Da19INnp,27 00'0 0005. 00'05I “ANSSAUI EP H2lnyj2uo eye 18 Hnung Sp MizIuOy| 00'0 00'0 000 j 2Jon7 000 00'0 00'0 “SIENUUOO Ul |J8J9N7 00'0 00'0s/ 00'0sL 94e2 U!p IILI1S3ANI 1YLOL 000 0005 0005, XJ enpoe ejejjdeo meiedeu| __£0 14| 000 000 XI SAPE Ey] 00 2 000 00'0 00'0 (U0: DOSZ<) 102 301]9 "yelede "1811190 | S0'+0 iz 00'0 000 00'0 odsuen ep '1[itu 'sjusurediuoe "uiseW]| ZO L0'L2 000 000 000 IHON.JSU09| LO LO 17, 00'0 00'0s1 00'0s 8129 U!IP IILILSZANI TYLOL 65 e A 9 d+9=8 Lă € z lă îs] vz6z nBel uauod „z0z WJEAI2SAO Păi A soy e Hz0z deud ssins BIEJUBUI SP 9suns 00, CIeSIEA ere aIEOIEA ANO8Iqo Sinunuag “SIpul po9 Îi - VIP SțejueulA 150) Up I3inyjeu) 01/8'3ed 900 00'L/6'Z 00'4L6'2 up s8AUT3p 1j3in9|9U9 Syle 15 linung 3p IBIZIU2Y|'9 000 loo'o0o'z 000002 8o'zes'9 80'zes'9 |ueoseg "unu uj ojiqnd șeununji eiapunxa 4s exeziurapoyj| +0 LO +4 00'0 oe'suz' oe'siz'+ 0s'suz+ oe'stz'+ jueoseg “unu '10|9xe0Az] "135 * doo nnued eveoj ap ozed exeţeuaurg| LO LO LL 810 000 D0'008 00008 00'2142'9 00'244'9 VOv0uL |z TLI6L/vbz TURSSEJ "UNUI UJ Ju 9 91efeuoury 2U 104 SH ” VINLOT INVOSVd IS VONNI 1LS29VIA J13NOZ DT z ză AVo8z 000 00'00z'| 00'00z'1 00'006'/ 00'006'/ IL NDIXI IS DUVLOIIOUd- ZVO AV NIN vază ZaaaNiXa | b0 LOL | L 09'0 0c'sLâ'p 0£'si6'P :91ENUNu0d Ul eJon1|"y 000 00'LL6Z 00'L16'Z JBS9AU! 9P IJ8INy9Uo Se IS unung 2p Iizi 000 “10u 48J9N 000 0e'si5 DE SI6'y :9JENURU0O UJ HeJ9N] 00'0 0€'978' 0c'9z8' :9429 Uip IILILSZANI TVLOL 009 00'19/'z 00'49/'z 9X]J SANOE ov] OSLO 4 000 00'0 00'0 (U01 00SZ<) Pe'ppurq '"jeiede "S1lQOWI| €0' 10 42 00'0 0005I 00054 podsueg 9p [iu 'Syuswuediy98 "|UISe/A]| ZO LO'L4 00'0 0E'SL6'7 0€'SL6'7 INOnSu09| LO LOL 00'0 0£'9z8' 0<'9za'Z 0189 UI 1ILILSBANI TV1OL i S D 9 +08 E € z D 0 YZ0z uBal patnod Sunsuoo avemueuy | Z0Z mdoid asins VZ0Z - ald JEINOOXE 1501 elelo - Lie] e MBAI9SdQ usurse Sp esuns auly SIEȚULUL 2 di 2je90) aseaza. |evenul areoreA ARODeIEo a1puunusq DIpul POD N : UIp Qyegueul- 01/6'3eq A ATŞ AWPIN n 00'0 00'04L 000L4 WISSAUI 3P 1131N418y9 SE |S unung 9p IDBIZIy5V|9 00'0 00'0 00'0 "10u esonni'a | 00'0 00'0 00'0 ;8JENUNU03 U| LesoNi|'V 000 0001 009L| I i unung 2p UD 9 000 000 000 10U UBIONI a 00'0 00'0 00'0 "G1eNUnuco Ul HeJ9N] Ey 00'0 000LL 00'0L; “8129 U!P IILILSBANI TV LOL 000 00'0LL 0004 9XIJ BANDE 8lv| 0E'LOLL 00'0 000 00'0 (Uo1 00SZ<) pe'1011q "yerede '191p!90Wl| C0'L0' LL 000 000 00'0 ȚIOdSUZI SP [luu “BpueuedIu99 "Use 20'10' 14 009 00'0 009 IBONISU09| 40402 00'0 00'0L/ 00'0LL :91e9 UIP |ILILS3ANI 1VLOL [E e [ 9 1+9R5 [3 € z D [) vede fel uamod id | eumasuos asețueuu | z0z iudod ssins Lz0z JeIndexe jsai ejeJ0p , “po IBZAI9S0O | „aura ŞI ap ssins suv eJejueuy 3p asins 21ey0) eueoleA. |ereniul suzolzA! AN921qo aaunua 'oIput po N - UI S1ejUeUIJ el uni “Bul IBHS2AU| UBuuţreduiod 0T/0Ț'3e4 NIUCqEI easfuy '9a “PO4uL0u098 ERS8IL | 100'0 | 00'06£4 | oo'o6£'2 [ | ! “ANI Sonul op Moines ele 15 fină sp wiziuovȚ9 si i j i VO'L0 070 62/29 po 0004 900, 08'298 09'/98 HOSE |NIGIDIUNIN 'PueSo31y ajjSEA '1Ş 2JezIuSpoW z 19H pu 005, 0054 00'Zv81 00'4va4 (Gomow “ns - etedeg ) onuuo uninsei| LO 40 12 9 z 9 9 Lo P9|e) 88| 'aeuejuej Sepung “NOSGAIUIIPEIA 10pn 'Suenuel [A 9 oil VE "BeuogIT1S ) LOT WEOSEd |nidioitin | U! [ZENS a1eziu49pOIN 090 00'sz 009'sz :81Enunu03 ul 4eJ9N1|'y 000 00'06£'4 00'06£'4 [SSAUI Sp (Jeinyeuo ae 1s unung 9p INIZIuOV/ 000 000 000 “OU Men 000 00'sz 00'sz :BIERUNUOO Ul HeJoNȚ 00'0 00'sib'4 00'Sip'2 :91e9 U!p |ILILSAANI 1VLOL 90'0 00'S/9'Z 00'S/9'2 9XU BAe 24| OCOL 00:09 000 000 (uoi gosz<) 192 101q "telede EOLO LL 000 00'SLZY 00544 piodsuen ap "fiu 'sţuouediup5 iulseW| 20 LO 12 000 00's7 00'SZ 1on9S409| LO LOL 900 00'S'2 00'Sip'4 :91e9 U!P IILILSZAN! TYLOL E e HI 9 1+9=8 E £ z L E) 1202 uBal pamod zoz Ala | Suniţsuoo eleţueulţ VZOZ mdoud esuns YEINO8X8 1sei BIRO . o WeA8S40 | voua L ap asuns ay 9uejueuy sp asins zeyop e.eoleA. |eremur exeoreAl ARD8IdO SIuunu3C OIput pod N |830] U!p Hanau) Ip &jejue PRIMARIA MUNICIPIULUI PASCANI NOTA DE FUNDAMENTARE - PROGRAM INVESTIŢII 2022; Privind detalierea cheltuielilor cuprinse în programul obiectivelor de investiţii pe anul 2022, cu finanţare de la bugetul local și alte surse de finanţare — Capitolul C: Achiziţii de bunuri și alte cheltuieli de investiţii , în conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările si comoletările ulteriaare : mii lei Capitolul bugetar 51.02.71 — Administraţie publică locală — Total 495.00 Nr. Articol a: PR Valoare Nominalizare achizitie RR ert. | bugetar cheltuieli Expertiză tehnică - imobil sediu Primărie, str. Ştefan cel Mare, nr. i 71.01.30 116 100.00 Lucrări RK - grup sanitar persoane cu dizabilități - Primăria veche - 2 71.01.30. |str. Stefan cel Mare, nr. 7 45.00 Lucrări RK - grup sanitar persoane cu dizabilități - Primăria nouă - 3 71.01.30 |str. Stefan cel Mare, nr. 16 45.00 Sistem de supraveghere video sediu Primărie - furnizare și montaj 4 71.01.30 25.00 5 71.01.30 |Licenţe - MS Windows, MS Office, antivirus 100.00 6 70.01.30 |PC - Desktop, Laptop, Tableta, surse UPS 80.00 7 71.01.02 | Achizitie autoturism 100.00 Capitolul bugetar_61.02.03.04.71 — Politia locala — Total ; 230.00 Nr. | Articol RER ai Valoare Nominalizare achizitie AR cert. | bugetar cheltuieli SF./D.AL..-Modernizare şi extindere sistem de supraveghere 1 71.01.30|video - Municipiul Paşcani 50.00 2 71.01.30|Camere video - sistem BodyCam 80.00 3 71.01.02] Achizitie autoturism 100.00 9) 7, „TON Op AST Striwi 174 : [Capitolul bugetar 65.02.71 — Învăţământ — Total 833.50 Valoare Nr. | Articol cheltuieli ert. | bugetar _ N [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariapascani.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă