Pașcani › 29 septembrie 2011

HCL 103/2011 adoptată

Hotărâre privind aprobarea regulamentului de instituire şi utilizare a taxelor speciale din activitatea de la ştrandul Municipal Paşcani ] [ 655-HOTARAREA NR 103 29 09 2011 aprobare Regulament taxe strand Proiect hot 2011.doc

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL IAŞI MUNICIPIUL PAŞCANI CONSILIUL LOCAL HOTARAREA NR . 103 Din : 29.09.2011 privind aprobarea regulamentului de instituire şi utilizare a taxelor speciale din activitatea de la ştrandul Municipal Paşcani Consiliul Local al municipiului Paşcani, judeţul Iaşi; Având în vedere prevederile art. 30 din Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile art. 282 din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere Hotărârea de Guvern nr. 44 din 22 ianuarie 2004, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a <LLNK 12003 571 10 201 0 18>Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; În conformitate cu art.36 alin.(1), alin. (2) litera b) şi d), alin.(4) litera c) şi alin. (6) lit. a), punctele 3, 5, 6, 15 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată cu modificările şi completările ulterioare; Avand in vedere propunerea primarului municipiului Pascani, in calitate de initiator al proiectului de hotarare si expunerea de motive a initiatorului, inregistrata sub nr. 16832/23.09.2011; În baza Raportului de specialitate comun intocmit de Compartimentul Sport, Cultură, Culte, Serviciul Buget, Financiar, Contabilitate, Serviciul Gospodarie Comunala si Compartimentul Juridic şi Contencios din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Paşcani inregistrat sub nr. 16833/23.09.2011; Avand in vedere urmatoarele avize ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al municipiului Pascani: - Avizul Comisiei pentru prognoze economico-sociale, buget, finante, industrie, agricultura, silvicultura, prestari servicii, comert si IMM-uri, inregistrat sub nr.1006/28.09.2011; - Avizul Comisiei juridice, ordine publica, drepturile omului şi libertăţi cetatenesti, inregistrat sub nr. 1020/28.09.2011; Având în vedere H.C.L. nr. 74 din 08.07.2011 privind aprobarea tarifelor pentru utilizarea Ştrandului municipal Paşcani; Având în vedere H.C.L. nr. 81 din 29.07.2011 privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Ştrandului Municipal Paşcani; În temeiul art. 45 alin.(1) din Legea 215/2001, privind administraţia publică locală, republicată cu modificările şi completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E : Art. 1 Se aprobă Regulamentul de instituire şi utilizare a taxelor speciale din activitatea de la ştrandul Municipal Paşcani, conform anexei nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Primarul municipiului Paşcani, Serviciul Buget, Financiar, Contabilitate, Compartiment Sport, Cultură, Culte, Serviciul Gospodărie Comunală. Art. 3 Serviciul administraţie publică locală va comunica în copie prezenta hotărâre: o Instituţiei Prefectului judeţului Iaşi o Primarului municipiului Paşcani o Serviciului Buget, Financiar, Contabilitate o Compartimentului Sport, Cultură, Culte o Compartimentului Juridic şi Contencios o Serviciului Gospodărie Comunală o Mass-media. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Contrasemneaza pentru legalitate Consilier, SECRETARUL MUNICIPIULUI, CENTEA LILIANA Cons. jr. MIRCEA ZUZAN ANEXA 1 La HCL nr. 103 din 29.09.2011 REGULAMENT DE INSTITUIRE ŞI UTILIZARE A TAXELOR SPECIALE DIN ACTIVITATEA DE LA ŞTRANDUL MUNICIPAL PAŞCANI Prezentul regulament se emite în baza competenţelor generale pe care le are autoritatea publică locală în ceea ce priveşte administrarea domeniului public al municipiului Paşcani. CAPITOLUL 1 - Dispoziţii generale Art. 1 Taxa încasată la Ştrandul Municipal Paşcani este o taxă specială instituită de Consiliul Local Paşcani prin Hotărârea nr. 74 din 08.07.2011 privind aprobarea tarifelor pentru utilizarea Ştrandului municipal Paşcani şi Hotărârea nr. 81 din 29.07.2011 privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Ştrandului Municipal Paşcani, în temeiul art. 30, alin. (1)-(6) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale. Art. 2 În sensul prezentului regulament, prin taxa de utilizare a ştrandului se întelege preţul în bani încasat pentru accesul în incinta Ştrandului municipal Paşcani, situat în municipiul Paşcani, str. Stadionului nr. 3A, de la beneficiarii amenajării bazinale şi a utilităţilor aferente, conform tarifelor stabilite de Consiliul Local Paşcani. CAPITOLUL 2 - Reguli privind încasarea, depunerea şi virarea taxei speciale de ştrand Art. 3 Personalul cu atribuţii de încasare a taxei de ştrand, desemnat prin dispoziţie de către autoritatea locală pentru exercitarea atribuţiilor de încasare, va fi instruit cu privire la regimul de utilizare al bonurilor cu valoare fixă în conformitate cu prevederile legale, de către funcţionarul public care răspunde de gestiunea documentelor de încasare respective. Art. 4 Suma încasată ca taxă de ştrand într-o zi de funcţionare se va depune pe bază de borderou şi monetar la casieria Serviciului Taxe şi Impozite Locale din cadrul Primăriei municipiului Paşcani, în ziua lucrătoare următoare până la ora deschiderii ştrandului. Art. 5 Administratorul ştrandului va asigura mijloacele de păstrare şi pază a documentelor de încasare şi a sumelor încasate şi va solicita însoţirea transportului sumelor încasate până la depunerea acestora la casierie. Art. 6 Veniturile încasate ca taxă de ştrand se virează în contul bugetar RO20TREZ4075004XXX000075, fiind utilizate de către autoritatea locală în interesul obiectivului pentru care au fost percepute. Art. 7 Taxa de ştrand încasată va fi utilizată pentru întreţinerea şi funcţionarea Ştrandului Municipal Paşcani. CAPITOLUL 3 - Dispoziţii finale Art. 8 Gestiunea bonurilor cu valoare fixă şi înregistrarea veniturilor încasate cu titlu de taxă specială de la Ştrandul Municipal Paşcani reprezintă responsabilitatea Serviciului Buget, Financiar, Contabilitate. Art. 9 Verificarea bonurilor cu valoare fixă şi a încasărilor zilnice privind taxa specială de la Ştrandul Municipal Paşcani, precum şi a conformităţii numărului beneficiarilor amenajării bazinale şi a utilităţilor aferente cu sumele încasate în cursul unei zile de funcţionare, revine ca atribuţie de serviciu personalului cu atribuţii de control din cadrul Serviciului Taxe şi Impozite Locale. Art. 10 Sancţiunile pentru nedepunerea sau depunerea cu întârziere a sumelor încasate cu titlu de taxă specială de la Ştrandul Municipal Paşcani, precum şi taxarea necorespunzătoare a utilizatorilor ştrandului se vor aplica de către ordonatorul principal de credite, la sesizarea directorului Direcţiei Economice, în baza proceselor-verbale de constatare a abaterii.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariapascani.ro