15 iunie 2018

HCL 101/2018 Pașcani adoptată

Hotărâre privind aprobarea Acordului de Parteneriat între Unitatea Administrativ Teritorială Paşcani şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi

Denumire
Hotărârea nr. 101 din 2018 a Consiliului Local Pașcani
Emitent
Consiliul Local Pașcani
Număr
101 / 2018
Data
15 iunie 2018
Localitate
Pașcani, județul Iași
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă încheierea unui Acord de Parteneriat între Oraș Pașcani și Inspectoratul Școlar Județean Iași, prin care cele două instituții vor colabora pe domenii legate de activități educaționale și culturale, conform anexei nr. 1. Primarul Pașcani este însărcinat să semneze acordul, iar costurile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor asumate de municipiu vor fi acoperite din bugetul local al Pașcani, la un capitol dedicat “alte servicii culturale” (67.2A.03.30). Practic, locuitorii pot vedea o colaborare între școală și administrație pentru activități comune, iar finanțarea acestor activități vine din bugetul local al orașului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă încheierea Acordului de Parteneriat între Unitatea Administrativ Teritorială Paşcani şi Inspectoratul Şcolar Judeţean laşi, conform anexei nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL IAŞI MUNICIPIUL PAŞCANI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA NR. 101 din 11.06.2018 privind aprobarea Acordului de Parteneriat între Unitatea Administrativ Teritorială Paşcani şi Inspectoratul Şcolar Județean laşi Consiliul Local al Municipiului Paşcani, județul laşi; Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind Finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere dispoziţiile art. 36 alin. (2) lit. e) şi alin. (7) lit. a) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere adresa nr. 3964 din 02.05.2018, înregistrată la Primăria Municipiului Paşcani sub nr. 9320 din 29.05.2018, întocmită de Inspectoratul Şcolar Judeţean laşi; Având în vedere Expunerea de motive înregistrată sub nr. 10091/07.06.2018, întocmită de Primarul Municipiului Paşcani, în calitate de iniţiator al proiectului de hotărâre; Având în vedere Raportul înregistrat sub nr. 10092/07.06.2018, întocmit de Compartimentul Sport, Cultură, Culte, Compartimentul Juridic şi Contencios, Direcţia Economică din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Paşcani; În temeiul art. 45 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art. 1, Se aprobă încheierea Acordului de Parteneriat între Unitatea Administrativ Teritorială Paşcani şi Inspectoratul Şcolar Judeţean laşi, conform anexei nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Paşcani, ing. Dumitru Pantazi pentru semnarea Acordului de Parteneriat care face obiectul prezentei hotărâri. Art. 3. Cheltuielile necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor care revin Municipiului Paşcani prin semnarea Acodrului de Parteneriat prevăzut la art. 1 din prezenta hotărâre se vor asigura din bugetul loca! al Municipiului Pascani, capitol bugetar — 67.2A.03.30 (alte servicii culturale). Art._4. Serviciul Administraţie Publică va comunica în copie prezenta hotărâre către: > Instituţia Prefectului judeţului laşi >» Primarul Municipiului Paşcani > Direcţia Economică > Compartimentul de Sport, Cultură, Culte > Compartimentul Juridic şi Contencios > Asociaţia Club Moto Chopper Academy Suceava > Mass media. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Contrasemnează pentru legalitate, Consilief Igqă];-, SECRETARUL MUNICIPIULUI, UNGUREANU: , ICA'COSMIN cons. jr. JITARU IRINA 7 4 23 / ANEXA NR.1 la H.C.L. nr. 101/11.06.2018 Acord de parteneriat Nr. din data de 2018 CAPITOLUL |: PĂRŢILE ACORDULUI: ART.1 (1) Având în vedere referatul nr. din data de 2018, privind propunerea de semnare a acordului de parteneriat; În conformitate cu HCL nr. din data de 2018, privind aprobarea Acordului de Parteneriat între Unitatea Administrativ Teritorială Pașcani și Inspectoratul Şcolar Judeţean laşi, s-a încheiat prezentul acord de parteneriat, între: MUNICIPIUL PAŞCANI , adresă. Str. Ştefan cel Mare nr.16, tel./fax .0232-766 259, cod fiscal 4541360, cont trezorerie deschis la Trezoreria Paşcani, reprezentată prin PRIMAR - ing. Dumitru Pantazi şi Director Economic, ec. Angelica Lăbonţu, în calitate de partener, pe de o parte şi Inspectoratul Şcolar Județean lași, cu sediul în localitatea lași, str. Nicolae Bălcescu nr. 26, laşi, telefon: 0232 26 80 14, cont: RO66TREZA4065005XXX000423, deschis la Trezoreria laşi, cod fiscai nr. 4701614, reprezentată prin d-na. Inspector Școlar General prof. dr. Genoveva Aurelia FARCAȘ, denumit în continuare partener, a intervenit urmatorul acord de parteneriat: CAPITOLUL II: OBIECTUL ACORDULUI: ART. 2 Obiectul acordului îl constituie colaborarea părţilor în scopul organizării în cele mai bune condiţii, a Balcaniadei de Geografie, ediţia a IV — a, din perioada 24 — 29 iunie 2018, organizată la nivelul judeţului lași. CAPITOLUL III : OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR ART. 3 Obligaţiile Inspectoratului Şcolar Judeţean laşi: a. să asigure organizarea evenimentului în bune condiţii, în mod special — organizarea programului de vizitare a Municipiului Paşcani, cu participanţii la Balcaniada de Geografie, din data de 27 iunie 2018; b. să folosească suma alocată de Municipiul Paşcani doar pentru activităţile din cadrul evenimentului prevăzut în art. 2; ART. 4 Obligaţiile Municipiului Paşcani: Să vireze în contul Inspecoratului Școlar Județean lași suma de 2.000 lei (inclusiv TVA), în vederea organizării în bune condiţii a evenimentului Balcaniada de Geografie, ediția a IV — a, din perioada 24 — 29 iunie 2018; CAPITOLUL IV: FORTA MAJORA ART. 5 Cazurile de forță majoră prevăzute de lege exonerează de răspundere partea ce o invocă. CAPITOLUL V: RĂSPUNDERE PARTENERILOR ART. 6 Rezilierea acordului: a. Acordul de parteneriat poate fi reziliat cu consimţământul ambelor părți; CAPITOLUL VI: CLAUZE FINALE ART. 7 a. Lipsa de interes a unei părţi faţă de derularea acordului nu o absolvă de respectarea obligaţiilor angajate. b. Dacă una dintre părţi renunţă la un moment dat la stricta aplicare a unei clauze prevăzute în acord, aceasta nu va fi considerată ca o renunțare definitivă şi nu va opri partea să solicite în continuare aplicarea strictă a respectivei prevederi contractuale. c. Eventualele neînţelegeri se vor soluţiona pe cale amiabilă sau, dacă acest lucru nu este posibil, litigiul se va supune legislaţiei româneşti în vigoare. În caz de litigiu, părţile aleg competenţa judecătoriei de la domiciliul pârâtului. d. Părţile garantează că au competenţa de a semna prezentul acord. Acordul de parteneriat a fost încheiat astăzi, „ în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte, ambele cu deplină vaiabilitate juridică. Municipiul Paşcani Partener, Primar, Inspectoratul Școlar, Judeţean, lași Ing. Dumitru Pantazi Reprezentant legal, Inspector Școlar General, Prof. dr. Genoveva Aurelia Farcaş Direcţia Economică Director economic, Angelica Lăbonţu Compartimentul Juridic şi Contencios, cons, jur. Apostol Paul Compartiment, Sport, Cultură, Culte Inspector, Mirela Ancuţa

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariapascani.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă