28 februarie 2011 · Inițiator: Consilier local, Carmen Apostol
HCL 10/2011 Pașcani adoptată
Hotărâre privind acordarea burselor de ajutor social, burselor de merit şi burselor de studiu pentru elevii din învăţământul preuniversitar în anul 2011
Denumire
Hotărârea nr. 10 din 2011 a Consiliului Local Pașcani
Consiliul Local Pașcani decide, în 2011, să acorde 300 de burse elevilor din învățământul preuniversitar: 226 burse de ajutor social, 37 burse de merit și 37 burse de studiu. Aceste burse sunt destinate elevilor din ciclul primar, gimnazial și liceal, iar detaliile privind cuantumul fiecărei burse (și eventual alte condiții) se vor stabili prin cadrul normative al hotărârii. Pe scurt: bani acordați elevilor cu nevoi sociale, cu merite academice și pentru studiu, pentru anul 2011.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se acorda în anul 2011 un numar de 300 burse, din care : - 226 burse de ajutor social - 37 burse de merit - 37 burse de studiu, pentru elevii din învăţământul preuniversitar( primar, gimnazial, liceal)
ROMANIA
JUDETUL IASI
MUNICIPIUL PASCANI
CONSILIUL LOCAL
HOTARAREA NR. 10
din 28.02.2011
privind acordarea burselor de ajutor social, burselor de merit şi burselor
de studiu pentru elevii din învăţământul preuniversitar
în anul 2011
Consiliul Local al Municipiului Paşcani, judeţul Iaşi;
Având în vedere prevederile art. 82 alin. (1 )si (2) şi art. 105
alin.(2) lit. d) din Legea 1/2011, a Educaţiei Naţionale;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin.(1), alin (2) lit. a) si
d), alin. (6) lit. a), punctul 2 din Legea nr. 215/2001 privind
administraţia locală, republicată, cu modificarile şi completările
ulterioare;
Având în vedere propunerea initiatorului proiectului de
hotarare, consilier local Apostol Carmen si expunerea de motive a
initiatorului, inregistrata sub nr. 83/28.01.2011;
Avand in vedere raportul de specialitate intocmit de catre
Serviciul Buget, Financiar, Contabilitate, Compartimentul Sport, Cultura,
Culte si Compartimentul Juridic si Contencios din cadrul aparatului de
specialitate al Primarului municipiului Pascani, inregistrat sub nr.
4920/23.02.2011;
Avand in vedere urmatoarele avize ale comisiilor de
specialitate din cadrul Consiliului Local al municipiului Pascani:
• Avizul Comisiei de prognoze economico-sociale, buget, finante,
industrie, agricultura, silvicultura, prestari servicii, comert
si IMM-uri, inregistrat sub nr. 170/23.02.2011;
• Avizul Comisiei juridice, ordine publica, drepturile omului si
libertati cetatenesti, inregistrat sub nr. 184/23.02.2011;
• Avizele Comisiei pentru invatamant si activitati stiintifice,
cultura, culte, tineret, sport si turism, inregistrate sub nr.
125/10.02.2011, respectiv 222/25.02.2011;
În temeiul art. 45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia
publică locală, republicată, modificată şi completată,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1 Se acorda în anul 2011 un numar de 300 burse, din care :
- 226 burse de ajutor social
- 37 burse de merit
- 37 burse de studiu, pentru elevii din învăţământul preuniversitar(
primar, gimnazial, liceal).
Art. 2 Cuantumul unei burse de ajutor social, burse de merit sau burse
de studiu este de 50 lei lunar.
Art. 3 Fondurile in suma de 135.000 lei, necesare pentru acoperirea
cheltuielilor vor fi prevazute in bugetul de venituri şi cheltuieli al
municipiului Paşcani aferent anului 2011 si vor fi alocate din Capitolul
65.02.59 – “Burse sociale”.
Art. 4 Prezenta hotarare intra în vigoare după adoptarea bugetului de
venituri şi cheltuieli al municipiului Paşcani, pentru anul 2011.
Art.5 Primarul municipiului Pascani, in calitate de ordonator
principal de credite si Serviciul Buget, Financiar, Contabilitate din
cadrul Primariei municipiului Paşcani vor duce la îndeplinire prevederile
prezentei hotărâri.
Art. 6 Biroul Administraţie publică va comunica în copie prezenta
hotărâre către:
- Instituţia Prefectului judeţului Iaşi
- Primarul municipiului Paşcani
- Serviciul Buget, Financiar, Contabilitate
- Unitaţile de invăţământ din municipiul Paşcani
- Mass-media.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Consilier, PANTAZI DUMITRU
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETARUL
MUNICIPIULUI,
Cons. Jr. ZUZAN MIRCEA
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.