30 aprilie 2025

HCL 87/2025 Paleu adoptată

Încheierea unui act adiţional la contractele încheiate cu Comuna Paleu în urma vânzării directe a terenurilor care sunt în prelungirea grădinilor solicitanţilor cu acces la domeniul public indentificate cu nr. cadastral…

Pe scurt

Hotărârea prevede încheierea unui act adițional la contractele de vânzare-cumpărare cu Comuna Paleu pentru terenuri aflate în prelungirea grădinilor solicitanților, identificate prin numerele cadastrale 50693, 50699, 50712, ca urmare a vânzării directe aprobate anterior. Pentru locuitori, înseamnă că se modifică condițiile inițiale ale vânzării acestor bucăți de teren, cu impact asupra accesului la domeniul public și asupra eventualelor drepturi de folosință sau de proprietate aferente, conform documentației și avizelor primite. Detalii privind sumele, termenele exacte și zonele afectate sunt stabilite în actele adjunse și în Hotărârea nr. 141/13.08.2024, iar actul adițional completează cadrul juridic al tranzacției.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Aprobarea încheierii unui act adițional la contractele încheiate cu Comuna Paleu în urma vânzării directe a terenurilor care sunt în prelungirea grădinilor solicitanților cu acces la domeniul public indentificate cu nr. cadastral 50693 (care a fost alipit cu nr.cad.62358 și 62359, formând nr.cad. 63313), 50699, 50712 vânzare aprobată prin Hotărârea Consiliului Local Paleu nr. 141/13.08.2024

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Terenuri și clădiri” în Paleu

Denumire
Hotărârea nr. 87 din 2025 a Consiliului Local Paleu
Titlu oficial
Din 30.04.2025 privind încheierea unui act adiţional la contractele încheiate cu Comuna Paleu în urma vânzării directe a terenurilor care sunt în prelungirea grădinilor solicitanţilor cu acces la domeniul public indentificate cu nr. cadastral 50693, 50699, 50712, vânzarea acestora aprobată prin Hotărârea Consiliului Local Paleu nr. 141 din 13.08.2024
Emitent
Consiliul Local Paleu
Număr
87 / 2025
Data
30 aprilie 2025
Localitate
Paleu, județul Bihor
Stare
adoptată
Locuri citate
nr. cad. 50693, nr. cad. 50712, nr. cad. 50699, nr. cad. 50702, nr. cad. 50685, nr. cad. 63313
Teme
Terenuri și clădiri
Cât cere piața

În septembrie 2026, terenurile în Paleu se cereau cu 47 € pe metru pătrat (preț median, din 159 anunțuri).

Prețul cerut pe piața liberă, nu prețul din hotărâre — sunt lucruri diferite, iar comparația e a cititorului. Sursa: indicele imobiliar porta.ro pentru Paleu.

Documente

Text

HOTĂRÂREA nr. 87 din 30.04.2025 Privind încheierea unui act adițional la contractele încheiate cu Comuna Paleu în urma vânzării directe a terenurilor care sunt în prelungirea grădinilor solicitanților cu acces la domeniul public indentificate cu nr. cadastral 50693, 50699, 50712, vânzarea acestora aprobată prin Hotărârea Consiliului Local Paleu nr. 141/13.08.2024 Văzând raportul de specialitate nr. 6299 din 24.04.2025, referatul de aprobare nr. 6300 din 24.04.2025 și proiectul de hotărâre cu nr. 6301 din 24.04.2025 Având în vedere:  Hotărârea Consiliului Local nr. 141/13.08.2024 privind aprobarea documentației pentru vânzarea directă a terenurilor care sunt in prelungirea gradinilor solicitantilor cu acces la domeniul public identificate cu nr.cadastral 50692, 50685, 50694, 50693, 50702, 50699, 50712 situate în comuna Paleu,sat Paleu, proprietate privată a comunei Paleu  Hotărârii Consiliului Local nr. 47/ 27.03.2025 privind aprobarea modificării art.3 din Hotărârea Consiliului Local nr. 141/13.08.2024 în urma producerii unei erori materiale Văzând:  declarațiile înregistrate la Primăria Paleu cu nr. 4163/17.03.2025, 4548/21.03.2025, 4547/21.03.2025 și 4599/21.03.2025  contractul de vânzare-cumpărare nr. 1567/09.10.2024  contractul de vânzare-cumpărare nr. 1568/09.10.2024  contractul de vânzare-cumpărare nr. 1570/09.10.2024 Luând la cunoștință de actul de alipire întocmit la biroul notarial public Cristina Voichița Țenț prin care proprietarii Tunyogi Gyula și Tunyogi Elisabeta-Ecaterina alipesc suprafețele identificate cu nr. cad. 50693, 62358 și 62359 într-o singură parcelă cu situație juridică neschimbată, din care rezultă suprafața identificată cu nr.cadastral 63313 Luând în considerare Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public si prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională in administrația publica locală, republicată cu modificările si completările ulterioare, Văzând avizele comisiilor de specialitate În temeiul prevederilor art. 196 alin.(1) lit. a), art. 197, art.198, alin. (1), alin. (2) din OUG nr. 57/2020 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulteriorare Consiliul Local al Comunei Paleu HOTĂRĂȘTE Cu 10 voturi ,,pentru” 0 voturi ,,împotrivă ” si 1 vot ,,abținere” (dl Papp Gyrogy) din totalul de 13 consilieri locali în funcție Art. 1- Aprobarea încheierii unui act adițional la contractele încheiate cu Comuna Paleu în urma vânzării directe a terenurilor care sunt în prelungirea grădinilor solicitanților cu acces la domeniul public indentificate cu nr. cadastral 50693 (care a fost alipit cu nr.cad.62358 și 62359, formând nr.cad. 63313), 50699, 50712 vânzare aprobată prin Hotărârea Consiliului Local Paleu nr. 141/13.08.2024 Art.2.- Aprobarea ca diferența de preț al imobilelor de mai sus specificate în actele adiționale sa fie următoarele:  pentru cad. 50693 (care a fost alipit cu nr.cad.62358 și 62359, formând nr.cad. 63313) suma de 639 lei  pentru cad. 50699 suma de 347 lei  pentru cad. 50712 suma de 292 lei Art.3- Prezenta hotărâre se va comunica cu: -Instituția Prefectului-Județul Bihor -primarul comunei Paleu -solicitanților -birou notarial -site-ul primăriei Paleu -La dosar PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, ERBAȘU MIHAELA-CARMEN Contrasemnează pentru legalitate, SECRETAR GENERAL AL COMUNEI PALEU, IAKOB VILMA PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL NR.87/30.04.2025 Nr.crt. Operaţiuni efectuate Data ZZ/LL/AN Semnătura persoanei responsabile să efectueze procedura 1 Adoptarea hotărârii 1)s-a făcut cu majoritate 30.04.2025 □ simplă □ absolută □ calificată 2 Comunicarea către primar 2) 30.04.2025 3 Comunicarea către prefectul judeţului 3) 4 Aducerea la cunoştinţa publică 4)+5) 5 Comunicarea, numai în cazul celei cu caracter individual 4)+5) 6 Hotărârea devine obligatorie 6) sau produce efecte juridice 7), după caz Extrase din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare: 1)Art. 139 alin. (1): "În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu majoritate absolută sau simplă, după caz. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), hotărârile privind dobândirea sau înstrăinarea dreptului de proprietate în cazul bunurilor imobile se adoptă de consiliul local cu majoritatea calificată definită la art. 5 lit. dd), de două treimi din numărul consilierilor locali în funcţie." 2)Art. 197 alin. (2): "Hotărârile consiliului local se comunică primarului." 3)Art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general al comunei comunică hotărârile consiliului local al comunei prefectului în cel mult 10 zile lucrătoare de la data adoptării 4)Art. 197 alin. (4): "Hotărârile se aduc la cunoştinţa publică şi se comunică, în condiţiile legii, prin grija secretarului general al comunei." 5)Art. 199 alin. (1): "Comunicarea hotărârilor - cu caracter individual către persoanele cărora li se adresează se face în cel mult 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect." 6)Art. 198 alin. (1): "Hotărârile cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la cunoştinţă publică." 7)Art. 199 alin. (2): "Hotărârile cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicării către persoanele cărora li se adresează."

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primarii.aqpa.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala