ROMANIA
JUDEŢUL BIHOR
COMUNA PALEU
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA nr. 15 din 30.01.2024
privind aprobarea Studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico-economici şi a devizului
general pentru obiectivul de investiţie „REALIZARE PISTE DE BICICLETE ÎN ZONA DE
NORD A ZONEI METROPOLITANE ORADEA (MUNICIPIUL ORADEA, COMUNA
PALEU, COMUNA CETARIUI) ȘI CONEXIUNEA CU REȚEAUA DE PISTE CICLABILE
LA NIVEL METROPOLITAN”
Având în vedere proiectul de hotărâre cu nr. 907 din 23.01.2024, referatul de aprobare nr. 718
din 19.01.2024 şi raportul de specialitate nr. 719 din 18.01.2024
Conform prevederilor HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al
documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din
fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, indicatorii tehnico-economici aferenţi
obiectivului de investiţie trebuie aprobaţi de către Consiliul Local al Comunei Paleu în vederea
aplicării unui program de finanțare pentru obținerea unei finanţări nerambursabile sau
guvernamentale prin diversele programe de finanţare deschise pentru realizarea unor asemenea
investiţii.
Luând în considerare prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională in
administraţia publica locală, republicată cu modificările si completările ulterioare,
Văzând avizele comisiilor de specialitate
Respectând prevederile art. 129, alin. (2) lit. b), art. 196 alin. (1) lit. a), art. 197, art. 198
alin. (1) si (2) din OUG. 57/2019 privind Codul Administrativ cu modificările şi completările
ulterioare
Consiliul Local al Comunei Paleu
HOTĂRĂȘTE
Cu 12 voturi „pentru” 0 voturi „împotrivă ”si 0 voturi „abținere”
din totalul de 13 consilieri locali în funcţie
Art.1- Se aprobă Studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici și devizul general
pentru obiectivul de investiţie „REALIZARE PISTE DE BICICLETE ÎN ZONA DE NORD A
ZONEI METROPOLITANE ORADEA (MUNICIPIUL ORADEA, COMUNA PALEU,
COMUNA CETARIUI) ȘI CONEXIUNEA CU REȚEAUA DE PISTE CICLABILE LA
NIVEL METROPOLITAN”, conform Anexei nr. | la prezenta hotărâre.
Art.2- Prezenta hotărâre se va comunica cu:
- Instituţia Prefectului-Judeţul Bihor
-primarul comunei Paleu
-Zona Metropolitană Oradea
-compartimentul achiziţii publice
-La dosar
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Contrasemneaza pentru legalitate
BODI VASILE SECRETAR GENERAL AL COMUNEI PALEU,
IAKOB VILMA
417166, Paleu nr. 18 Tel/Fax: +4 0259.451.007 E-mail: primaria(Opaleu.ro www.paleu.ro
PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL
NR.15/30.01.2024
Nrert. Operaţiuni efectuate Data ZZ/LL/AN Semnătura persoanei
responsabile să
efectueze procedura
] Adoptarea hotărârii |)s-a făcut cu majoritate 30.01.2024
n simplă n absolută o calificată
2 Comunicarea către primar 2) 30.01.2024
3 Comunicarea către prefectul judeţului 3) 13.02.2024
- Aducerea la cunoştinţa publică 4)+5) 13.02.2024
5 Comunicarea, numai în cazul celei cu caracter
individual 4)+5)
6 Hotărârea devine obligatorie 6) sau produce
efecte juridice 7), după caz
Extrase din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările
ulterioare:
IDArt. 139 alin. (1): "În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu majoritate absolută sau simplă,
după caz. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), hotărârile privind dobândirea sau înstrăinarea dreptului de proprietate
în cazul bunurilor imobile se adoptă de consiliul local cu majoritatea calificată definită la art. 5 lit. dd), de două treimi din
numărul consilierilor locali în funcţie."
2)Art. 197 alin. (2): "Hotărârile consiliului local se comunică primarului."
3)Art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general al comunei comunică hotărârile consiliului local al comunei prefectului în
cel mult 10 zile lucrătoare de la data adoptării
4)Art. 197 alin. (4): "Hotărârile se aduc la cunoştinţa publică şi se comunică, în condiţiile legii, prin grija secretarului
general al comunei."
S)Art. 199 alin. (1): "Comunicarea hotărârilor - cu caracter individual către persoanele cărora li se adresează se face în cel
mult 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect."
6)Art. 198 alin. (1): "Hotărârile cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la cunoştinţă publică.”
7)Art. 199 alin. (2): "Hotărârile cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicării către persoanele cărora
li se adresează."
417166, Paleu nr. 18 Tel/Fax: +4 0259.451.007 E-mail: primaria Opaleu.ro www.paleu.ro
S. C. AQUACONS S.R.L.
Inregistrat la Registrul comertului : J/05/428/1993
Cod unic de inregistrare : R 3458780
Adresa sediului central: str. Berzei nr. 4 - Oradea, jud. Bihor
egeni
——=== Pista de biciclete propusă
DENUMIREA PROIECTULUI
“REALIZARE PISTE DE BICICLETE IN ZONA DE NORD A ZONEI
METROPOLITANE ORADEA (MUNICIPIUL ORADEA, COMUNA PALEU, COMUNA
CETARIU) SI CONEXIUNEA CU RETEAUA DE PISTE CICLABILE LA NIVEL
METROPOLITAN”
AMPLASAMENT
ZONA METROPOLITANA ORADEA, JUDEȚUL BIHOR
BENEFICIAR
ZONA METROPOLITANA ORADEA
S.F.
FAZA DE PROIECTARE
MARTIE 2023
DATA
FOAIE DE CAPĂT
DENUMIREA PROIECTULUI
“REALIZARE PISTE DE BICICLETE IN ZONA DE NORD A ZONEI
METROPOLITANE ORADEA (MUNICIPIUL ORADEA, COMUNA PALEU, COMUNA
CETARIU) Si CONEXIUNEA CU RETEAUA DE PISTE CICLABILE LA NIVEL
METROPOLITAN”
AMPLASAMENT
ZONA METROPOLITANA ORADEA, JUDEȚUL BIHOR
BENEFICIAR
ZONA METROPOLITANA ORADEA
S.C. AQUACONS S.R.L.
PROIECTANT GENERAL
S.C. AQUACONS S.R.L.
PROIECTANT DE SPECIALITATE - LUCRĂRI RUTIERE
ȘEF DE PROIECT:
PROIECTANT DRUMURI:
ing. Petru UNIȚA
ing. Nicolae Găgeanu
S. C. AQUACONS S.R.L.
Inregistrat la Registrul comertului : J/05/428/1993
Cod unic de inregistrare : R 3458780
Adresa sediului central: str. Berzei nr. 4 - Oradea, jud. Bihor
BORDEROU PARTEA SCRISĂ
1. Studii geotehnice
2. Memoriu tehnic
3. Deviz geneal UAT Oradea
4. Deviz geneal UAT Paleu
5. Deviz geneal UAT Cetariu
6. Partea desenată
NUMĂR PLANȘĂ DENUMIRE PLANȘĂ SCARA
PIZO1 Plan de încadrare în zonă -
PS 01-97 Plan de situație 1:500
PL 01-57 Profil longitudinal 1:1000/100
PTT 01 Profil transversal TIP 1:50
DEVIZ GENERAL VARIANTA 1 - RECOMANDATA
(conform HG907/2016)
„Realizare piste de biciclete în zona de nord a Zonei Metropolitane Oradea ( Municipiul Oradea, Comuna Paleu şi Comuna
Cetariu) şi conexiunea cu rețeaua de piste ciclabile existente la nivel metropolitan” toronson aferent UAT Paleu
Valoare TVA Valoare
Nr. Denumirea capitolelor si subeapitolelor (fara TVA) 19% (cu TVA)
ert. de cheltuieli lei lei lei
l 2 3 j 6
CAPITOLUL 1
Cheltuieli pentru obtinerea si amenajarea terenului
1.1 Obtinerea terenului 82.658.40 - 82658.40
1.2| Amenajarea terenului “ - 3
1.3] Amenajari pentru protectia mediului si aducerea la starea initiale = =
1.4 Cheltuieli pentru relocarea/protectia utilitatilor 201.184.00 38.224.96 239.408.96
TOTAL CAPITOL 1 283.842.40 38224.96 322.067.36
CAPITOLUL 2
Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesare obiectivului
Branşament apă-canal i 8 p
Branșament electric -
2.1
2.2
2.3|Branşament gaz _
2.4|Branşament telefonie i p 2
TOTAL CAPITOL 2 - = »
CAPITOLUL 3
Cheltuileli pentru proiectare si asistenta tehnica
3.1 |Studii de teren (topo. geo) şi studii premergătoare 11400.00 2.166.00 13.566.00
3.1... Studii de teren 11400.00 2166.00 13566.00
3.1.2. Raport privind impactul asupra mediului - - o
3.1.3. Alte studii specifice - 3 a
Documentaţii-suport şi cheltuieli pentru obţinerea de avize.
acorduri şi autorizaţii 3.000.00 570.00 3,570.00
4
3|Expertizare tehnică şi = a
Certificarea performanţei energetice şi auditul energetic al
3.4|elădirilor - - -
3.5|Proiectare 94.400.00 17.936.00 112,336.00
3.5.1. Temă de proiectare 3 . E,
3.5.2. Studiu de prefezabilitate - . =
3.5.3. Studiu de fezabilitate/documentaţie de avizare a lucrărilor
de intervenţii şi deviz general 19.000.00 3.610.00 22.610.00
3.5.4. Documentaţiile tehnice necesare în vederea obţinerii
avizelor/acordurilor/autorizaţiilor 17600.00 3.344.00 20.944.00
3.5.5. Verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic şi a
detaliilor de execuţie 7600.00 1444.00 9044.00
3.5.6. Proiect tehnic şi detalii de execuţie 50,200.00 9,538.00 59.738.00
3.6|Organizarea procedurilor de achizitie - - RI
3.7| Consultanta E = 5
3.7.1. Managementul de proiect pentru obiectivul de investiţii - A =
3.7.2. Auditul financiar = R _
3.8| Asistenta tehnica 58.200.00 11058.00 69.258.00
3.8.1. Asistenţă tehnică din partea proiectantului 8.000.00 1.520.00 9.520.00
3.8.1.1. pe perioada de execuţie a lucrărilor 6.000.00 1.140.00 7.140.00
3.8.1.2. pentru participarea proiectantului la fazele incluse în
programul de control al lucrărilor de execuţie. avizat de câtre
Inspectoratul de Stat în Construcţii 2000.00 380.00 2.380.00
3.8.2. Dirigenţie de şantier 50,200.00 9.538.00 59,738.00
TOTAL CAPITOL 3 167,000.00 31,730.00 198,730.00
CAPITOLUL 4
Cheltuileli pentru investitia de baza
4.1 |Constructii si instalatii 2,507,140.39 476.356.68 2.,983,497.07
4.2|Montaj utilaje. echipamente tehnologice şi funcţionale - -
Utilaje, echipamente tehnologice și funcţionale care necesită
4.3|montaj . a «
Utilaje. echipamente tehnologice şi funcţionale care nu necesită
4.4|montaj şi echipamente de transport = 4 z
4.5|Dotari 9.960.00 1,892.40 11,852.40
4.6|Active necorporale - * E
TOTAL CAPITOL 4 2,517,100.39 478,249.08 2,995,349.47
CAPITOLUL 5
Alte chetuieli
5.I|Organizare de santier 40,000.00 7.600.00 47600.00
5.1.1. Lucrări de construcţii şi instalaţii aferente organizării de
şantier 40.000.00 7.600.00 47600.00
5.1.2. Cheltuieli conexe organizării şantierului - - -
5.2|Comisioane. cote. taxe, costul creditului 18.989.96 475.00 19,464.96
5.2.1. Comisioanele şi dobânzile aferente creditului băncii finanţatoare - - -
333. Cota aferentă [SC pentru controlul calităţii lucrărilor de
construcţii (0.5%) 13,741.63 - 13741.63
5.2.3. Cota aferentă ISC pentu controlul statului în umenajarea
teritoriului. urbanism şi pentru autorizarea lucrărilor de construcţii
(0,1%) 2748.33 - 2748.33
5.2.4. Cota aferentă Casei Sociale a Constructorilor - CSC (0,5%) - zi 3
5.2.5. Taxe pentru acorduri. avize conforme şi autorizaţia de
construire/desființare 2500.00 475.00 2975.00
5.3] Cheltuieli diverse si neprevazute 125.855.02 23.912.45 149,767.47
5.4 Cheltuieli pentru informare şi publicitate 5000.00 950.00 5.950.00
TOTAL CAPITOL 5 189,844.98 32,937.45 222,782.43
CAPITOLUL 6
Cheltuieli pentru probe tehnologice si teste si predare la beneficiar
6.1|Pregatirea personalului de exploatare - i =
6.2|Probe tehnologice si teste î i 73
TOTAL CAPITOL 6 - - -
TOTAL GENERAL 3,157,787.77 581,141.49 3,738,929.26
din care:
C+M (0.2 + 1.3 +1.4+2+4,1+42+ 5.1.1) 2,748,324.39 522,181.64 3,270,506.03
Proiectant,
S.C. AQUACONS S.R.L.
da 43
ENE RAUL CĂTĂLIN Raport de evaluare seria/data: E264/18.09.2023
membru titular ANEVAR — nr. legitimaţie: 18728
Tel: 0770 162 170
e-mail: raulenecatalin( gmail.com ENE RAUL-CATALIN
2023.10.19 16:42
Semnat digital
RAPORT DE EVALUARE
seria: E264/18.09.2023
proprietate imobiliară de tipul teren liber (fără construcţii)
situată în jud. Bihor, U.A.T Oradea, U.A.T Paleu, U.A.T Cetariu
Sursa: www.google.com/maps
Utilizator desemnat: ADI Zona Metropolitană Oradea
Proprietar: conform listei cu imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al
lucrării de utilitate publică aferent obiectivului de investiţii:
„REALIZARE PISTE DE BICICLETE IN ZONA DE NORD A ZONEI METROPOLITANE ORADEA (MUNICIPIUL
ORADEA, COMUNA PALEU, COMUNA CETARIU) SI CONEXIUNEA CU RETEAUA DE PISTE CICLABILE LA
NIVEL METROPOLITAN”
Solicitant: ADI Zona Metropolitană Oradea
] POvauator surată
(i ENERAUL CATAUN YA
N.
aaa d
ENE RAUL CĂTĂLIN Raport de evaluare seria/data: E264/18.09.2023
membru titular ANEVAR — nr. legitimaţie: 18728
Tel: 0770 162.170
e-mail: raulenecatalin(gmail.com ENE RAUL-CATALIN
. 2023.10.19 16:42
Cuprins Semnat digital
I SR Copiii butuci iii
1 Termeniide referinţă ai evaluării
dd O Dertif Iri VI NIICO caci a i a 000 5
42 „Jdențificarea șiconpeteriță EVONORLOV UI NUI acetat a a 000 5
1.3 Identificarea clientului și a altor utilizatori desemnați.............cae cena aaa 5
1.4 Scopulevaluării.....naeaaea nun neon nannanannaeaaaenaeaeeaeaeeaeuaeaaaaaaaaaa 5
1.5 Identificarea proprietăţii imobiliare subiect
1.6 Drepturi de proprietate evaluate
1.7 Tipulvalorii.
1.8 Data evaluări
1.9 Documentarea necesară pentru elaborarea evaluă, .6
1.10 Natura și sursa informaţiilor utilizate pe care se va baza evaluarea . .6
Feb Restricţii de utilizare, difuzare sau publicare.............mmuanennee nana aaa 7
1.12 Declararea conformităţii evaluării cu SEV seat
1.13 CĂESCHĂRPORI PO DOITUNNAI nisi a ln a pia e e e ot ARO 8
2- Prezentarea datelor, rorazaca ici 0330583 080 35 ăia aaa a 8
2.1 Date despre aria de piaţă, oraș, vecinătăţi și localizare..............cne aceea nana 8
Du DEGCPIRTOEȘINUțIEI JUAN caci 3 3 200 00 8
2.3 Descrierea proprietăţii subiect
2.4 Istoricul proprietăţii
3 Analiza pieţei imobiliare...
4 Aplicarea abordărilor valorii..
vb htbo two
5 Analiza rezultatelor și concluzia asupra valorii ............
DR SANI FIONA NEI nica ai 6
ANEAE i onmpnengo atei ROCI e AIR 15 li 0880500 dt 1
3
ENE RAUL CĂTĂLIN Raport de evaluare seria/data: E264/18.09.2023
membru titular ANEVAR — nr. legitimaţie: 18728
Tel: 0770 162.170
e-mail: raulenecatalin gmail.com ENE RAUL-CATALIN
2023.10.19 16:42
1 Termeniide referinţă ai evaluării Semnat digital
1.1 Certificare evaluator
Subsemnatul Ene Raul Cătălin certific în cunoștiință de cauză și cu bună credinţă că:
- afirmaţiile susținute în prezentul raport sunt reale și corecte;
- analizele, opiniile şi concluziile sunt limitate numai la ipotezele și ipotezele specifice prezentate în raport
și reprezintă opinia mea imparţială, opinie care nu a fost influențată de terțe părți și nu este în niciun
mod supusă vreunei cerinţe de a ajunge la concluzii predeterminate;
- nu am niciun interes actual sau de perspectivă, referitor la bunul care face obiectul evaluării supus
verificării și nu am niciun interes personal faţă de vreuna din părţile implicate;
- implicarea mea în această activitate de evaluare nu se bazează pe solicitarea din partea nimănui, de
obținere a unor rezultate predeterminate;
- onorariul plătit de către client nu are legătură cu obţinerea unor rezultate predeterminate sau cu vreo
acțiune sau eveniment, rezultate în urma utilizării analizelor, opiniilor și concluziilor prezentului raport;
- analizele, opiniile și concluziile au fost exprimate în conformitate cu prevederile standardelor de
evaluare a bunurilor și cu respectarea Codului de etică al profesiei de evaluator autorizat;
- inspecția în teren și măsurătorile topografice ale proprietăţilor a fost efectuată de către S.C. Procarto
S.R.L;
- pentru realizarea raportului nu am primit așistenţă din partea altor persoane nesemnatare ale lucrării.
1.2 Identificarea și competenţa evaluatorului
Nume: Ene Raul Cătălin
Număr legitimaţie ANEVAR: 18728
Adresă: str. Dacia, loc. Oradea, jud. Bihor
Telefon: +40 770162170
Se menționează că:
- evaluatorul nu are nici o legătură sau implicare cu subiectul evaluării și cu nici cu o parte care este
interesată de evaluarea în cauză;
- evaluatorul este competent să efectueze raportul de evaluare într-o manieră obiectivă și imparțială.
1.3 Identificarea clientului și a altor utilizatori desemnați
Solicitant: ADI Zona Metropolitană Oradea
Utilizator desemnat: ADI Zona Metropolitană Oradea
Proprietar: Conform Extras Carte Funciară
Persoana care primeşte o copie a unui raport de evaluare nu devine un utilizator desemnat decât în
cazul în care este autorizată de către evaluator şi identificată explicit ca utilizator desemnat şi nu este
îndreptăţită la niciun fel de pretenţie faţă de acesta.
1.4 Scopulevaluării
Scopul prezentei evaluări este reprezentat de informarea utilizatorului dar și a terţilor cu privire la
valoarea proprietăţilor imobiliare în vederea exproprierii pentru obiectivului de investiţii „REALIZARE PISTE
DE BICICLETE IN ZONA DE NORD A ZONEI METROPOLITANE ORADEA (MUNICIPIUL ORADEA, COMUNA PALEU,
COMUNA CETARIU) SI CONEXIUNEA CU RETEAUA DE PISTE CICLABILE LA NIVEL METROPOLITAN”.
DI
ENE RAUL CĂTĂLIN Raport de evaluare seria/data: E264/18.09.2023
membru titular ANEVAR — nr. legitimaţie: 18728
Tel: 0770 162170
e-mail: raulenecatalin( gmail.com ENE RAUL-CATALIN
3 j A 2023.10.19 16:42
în continuare. Situaţiile la care se face referire mai jos nu generează nici un fel de restrigărimeatainynelor
arătate expres pe parcursul raportului și a căror impact este expres scris că a fost luat în considerare.
Dacă se va demonstra că cel puţin una din ipotezele sub care este realizat raportul și care sunt detaliate
în cele ce urmează nu este valabilă, valoarea estimată este invalidată.
» Aspectele juridice (descrierea legală şi aspecte privind dreptul de proprietate) se bazează exclusiv
pe informaţiile și documentele furnizate de către reprezentantii proprietarului/utilizator desemnat şi au
fost prezentate fără a se întreprinde verificări sau investigaţii suplimentare.
> Se presupune că proprietatea se conformează tuturor reglementărilor şi restricţiilor de zonare,
urbanism, mediu şi utilizare.
> Nus-aurealizat niciun fel de investigaţie pentru stabilirea existenţei contaminanţilor. Se presupune
că nu există condiţii ascunse sau ne-aparente ale proprietăţii.
> Evaluatorula efectuat raportul de evaluare doar pe baza datelor disponibile la data evaluării.
> Evaluatorulnu a făcut nicio măsurătoare autorizată a proprietăţii. Dimenșiunile proprietăţii au fost
preluate din informaţiile primite de la reprezentanţii proprietarului. Aceștia sunt singurii responsabili
pentru veridicitatea informaţiilor.
> Evaluatorula obţinut informaţii, opinii, estimări din surse considerate a fi corecte şi de încredere,
dar nu își asumă nicio responsabilitate în cazul în care acestea s-ar dovedi a fi incorecte.
> Opinia evaluatorului este cu referire la proprietate așa cum reiese din documentele şi titlurile de
proprietate puse la dispoziţie de proprietar/utilizator, fiind limitată exclusiv la acestea.
>» Raportul de evaluare este valabil în condiţiile economice, fiscale, juridice și politice de la data
întocmirii sale. Dacă aceste condiţii se vor modifica concluziile acestui raport îşi pot pierde valabilitatea;
>» Prezentulraport, nu trebuie publicat sau mediatizat fără acordul scris prealabil al evaluatorului.
>» Orice valori estimate în raport se aplică întregii proprietăţi și orice divizare sau distribuire a valorii
pe interese fracţionate va invalida valoarea estimată, în afara cazului în care o astfel de distribuire a fost
prevăzută în raport.
» Suprafețele utilizate în cadrul prezentei lucrări au fost extrase din documentele puse la dispoziție de
către solicitant (lista cu imobilele expropriate); orice modificare a acestora implică anularea rezultatelor,
neceșitând refacerea lucrării.
> Evaluarea a fost elaborată în ipoteza că cea mai bună utilizare a proprietăţilor este cea existentă.
> Nu sunt ipoteze speciale.
1.11 Restricţii de utilizare, difuzare sau publicare
Raportul de evaluare, în totalitate sau pe părți, sau oricare altă referire la acesta, nu poate fi
publicat, nici inclus într-un document destinat publicităţii fără acordul scris și prealabil al evaluatorului cu
specificarea formei și contextului în care urmează să apară. Publicarea, parţială sau integrală, precum și
utilizarea lui de către alte persoane decât cele la care s-au făcut referiri anterior, atrage după sine
încetarea obligaţiilor contractuale. De asemenea, intrarea în poseșia unui terţ a unei copii a acestui
raport nu implică dreptul de publicare a acestuia.
1.12 Declararea conformităţii evaluării cu SEV
Evaluatorul declară că formatul raportului de evaluare pe care îl semneză a fost realizat în
concordanţă cu reglementările Standardelor de Evaluare ANEVAR 2022 și cu ipotezle și ipotezele
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.