29 iulie 2025

HCL 134/2025 Paleu adoptată

Ajustarea tarifelor prin menţinerea acestora la serviciul de transport public

Pe scurt

Se decide ajustarea tarifelor serviciului de transport public prin menținerea tarifelor actuale, însă începând cu 1 august 2025 se majorează TVA-ul aplicat la bilete de la 19% la 21%. Pentru locuitori înseamnă că prețurile biletelor vor crește în total cu echivalentul acestei creșteri de TVA, adăugată la costul călătoriilor, începând din luna august 2025. Zona afectată este serviciul de transport public din comunitate, iar efectul se vede în bugetul familiilor care folosesc regulat acest serviciu.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă, începând cu data de 01.08.2025, ajustarea tarifelor la serviciul de transport public prin menţinerea acestora la nivelul aplicabil în prezent, stabilit prin HCL 255/08.12.2023 şi HCL 71/30.04.2025

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Poate schimba trasee, tarife sau locuri de parcare pe care le folosești.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Transport și parcări” în Paleu

Denumire
Hotărârea nr. 134 din 2025 a Consiliului Local Paleu
Titlu oficial
Din 29.07.2025 privind ajustarea tarifelor prin menţinerea acestora la serviciul de transport public
Emitent
Consiliul Local Paleu
Număr
134 / 2025
Data
29 iulie 2025
Localitate
Paleu, județul Bihor
Stare
adoptată
Teme
Transport și parcări

Documente

Text

ROMANIA JUDEŢUL BIHOR COMUNA PALEU CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA nr. 134 din 29.07.2025 privind ajustarea tarifelor prin menţinerea acestora la serviciul de transport public Având în vedere raportul de specialitate nr. 11287 din data de 28.07.2025, referatul de aprobare nr. 11289 din data de 28.07.2025 şi proiectul de hotărâre nr. 11290 din data de 28.07.2025 Văzând adresa nr. 124/25,07.2025 înregistrată la Primăria Paleu cu nr.11216/25.07.2025 transmistă de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Transregio În conformitate cu prevederile art. 3 din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, serviciile de utilităţi publice sunt în responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale sau, după caz, a asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară având ca scop serviciile de utilităţi publice, conform mandatelor acordate acestora prin hotărâri ale autorităţilor deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale membre. Aceste servicii de utilităţi publice sunt definite ca totalitatea activităţilor reglementate care asigură satisfacerea nevoilor esențiale de utilitate şi interes public general cu caracter social ale colectivităţilor locale. Serviciul de transport public este asigurat în baza contractelor de delegare care cuprind inclusiv tarifele de călătorie care sunt stabilite în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 272/2007 privind stabilirea, ajustarea şi modificarea tarifelor pentru serviciile publice de transport local şi judeţean de persoane. Conform prevederilor art. 20 alin.(1) litera a) şi art. 23 alin.(2) din Ordinul nr. 272/2007 taxa pe valoare adaugată este o parte componentă a tarifului, care în procentul stabilit prin Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal se adaugă la totalul cheltuielilor rezultate plus cota de profit rezonabilă. Luând în considerare faptul că: - În prezent cota de TVA aplicată tarifelor de călătorie la serviciul de transport public este 19% - Începând cu data de 01.08.2025 cota de TVA aplicată tarifelor de călătorie la serviciul de transport public se va majora de la 19% la 21% În conformitate cu prevederile art. 20 alin.(1) litera a) şi art. 23 alin.(2) din Ordinul nr. 272/2007 privind stabilirea, ajustarea şi modificarea tarifelor pentru serviciile publice de transport local şi judeţean de persoane Văzând avizele comisiilor de specialitate În baza prevederilor art. 129 alin.(2) litera d), alin.(7) litera n), art. 139 alin.(1) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ Consiliul Local al Comunei Paleu HOTĂRĂȘTE Cu 13 voturi „pentru” 0 voturi „împotrivă ” si 0 voturi „abținere” din totalul de 13 consilieri locali în funcţie Art.1-Se aprobă, începând cu data de 01.08.2025, ajustarea tarifelor la serviciul de transport public prin menţinerea acestora la nivelul aplicabil în prezent, stabilit prin HCL 255/08.12.2023 şi HCL 71/30.04.2025. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, TOTH ZOLTAN Contrasemnează pentru legalitate, SECRETAR GENERAL AL COMUNEI PALEU, ] IAKOB VILMA/ /, Z | 417166, Paleu nr. 18 Tel/Fax: +4 0259.451.007 E-mail: primariaOpaleu.ro Prww.paleu.ro PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL NR.134/29.07.2025 Nriert. Operaţiuni efectuate Data ZZ/LL/AN Semnătura persoanei responsabile să efectueze procedura l Adoptarea hotărârii 1)s-a făcut cu majoritate 29.07.2025 a simplă 0 absolută o calificată 2 Comunicarea către primar 2) 29.07.2025 3 Comunicarea către prefectul judeţului 3) 4 Aducerea la cunoştinţa publică 4)+5) 5 Comunicarea, numai în cazul celei cu caracter individual 4)+5) 6 Hotărârea devine obligatorie 6) sau produce efecte juridice 7), după caz Extrase din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare: IDArt. 139 alin. (1): "În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu majoritate absolută sau simplă, după caz. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), hotărârile privind dobândirea sau înstrăinarea dreptului de proprietate în cazul bunurilor imobile se adoptă de consiliul local cu majoritatea calificată definită la art. 5 lit. dd), de două treimi din numărul consilierilor locali în funcţie.” 2)Art. 197 alin. (2): "Hotărârile consiliului local se comunică primarului." 3)Art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general al comunei comunică hotărârile consiliului local al comunei prefectului în cel mult 10 zile lucrătoare de la data adoptării 4)Art. 197 alin. (4): "Hotărârile se aduc la cunoştinţa publică şi se comunică, în condiţiile legii, prin grija secretarului general al comunei." S)Art. 199 alin. (1): "Comunicarea hotărârilor - cu caracter individual către persoanele cărora li se adresează se face în cel mult 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect." 6)Ari. 198 alin. (1): "Hotărârile cu caracter normativ devin obligatorii de Ia data aducerii lor la cunoştinţă publică." T)Art. 199 alin. (2): "Hotărârile cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicării către persoanele cărora li se adresează." 417166, Paleu nr. 18 Tel/Fax: +4 0259.451.007 E-mail: primariapaleu.ro www.paleu.ro -Comuna PALEU- | JUDEŢUL BIHOR | | i A NS GIA ASOCIAȚIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ TRANSREGIO Piaţa Unirii, nr. 1, cam. 138, 410100, Oradea, jud. Bihor, Telefon/Fax:0259.408.821, Email: aditransregio(Ogmail.com Oradea, Borş, Sânmartin, Paleu, Cetariu, Hidişelu de Sus Nr. 124 / 25.07.2025. Către: Comuna Borş Comuna Sânmartin Comuna Paleu Comuna Cetariu Hidișelu de Sus Subiect: aprobare ajustare tarife prim menţenirea la nivelul actual Conform informațiilor din spaţiul public începând de la data de 01.08.2025 cota de TVA, aplicabilă tarifelor practicate la prestarea serviciilor de transport, se va majora de 19% la 21%. Din analiza prevederilor art. 20 alin.(1) litera a) și art. 23 alin.(2) din Ordinul nr. 272/2007 rezultă că taxa pe valoare adaugată este o parte componentă a tarifului, care în procentul stabilit prin Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal se adaugă Ia totalul cheltuielilor rezultate plus cota de profit rezonabilă. Majorarea cotei de TVA cu 2 procente chiar dacă produce efecte directe, nu afectează competența unităților admistrativ-teritoriale în stabilirea tarifelor care pot menține valoarea acestora Ia nivelul actual. În această situaţie, tariful va include cota majorată de TVA care va fi suportată de autoritățile publice locale ca diferență dintre veniturile şi cheltuielile operatorului. Într-o primă etapă pentru a nu afecta derularea optima a serviciului de transport public este necesară ajustarea tarifelor prin menținerea Ia nivelul actual, urmând că în etapa a doua, unitățile administrativ- teritoriale interesate să demareze procedura de ajustare a tarifelor prin majorarea acestora cel puţin cu procentul de majorare al cotei de TVA. Este de precizat că a doua etapă se poate demara numai cu respectarea procedurii de transparență decizonală cerută de Legea nr. 52/2003. Prin urmare, în contextual actual vă rugăm, ca începând cu 01.08.2025, să aprobați ajustarea tarifelor prin menținerea acestora la nivel actual, urmând ca ulterior, dacă doriți, să demaraţi procedura de ajustare a tarifelor prin majorarea acestora. Cu considerație, cEZVOI Sebastian Marcu Director executiv Ajustare tarife serviciu de transport public Expeditor Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara Transregio <aditransregioQgmail.com> Destinatar Geza Batori <primariaborsQgmail.com>, <primariaQsanmartin.ro>, Registratura|Comuna PALEU <primariaQpaleu.ro>, <primaria.cetariuQcjbihor.ro>, Primaria Hidisel <primariahidiseldesusQyahoo.com>, <hidiseludesus(Qcjbihor.ro> Data 25/07/2025 11:37 Adresă ajustare tarife.pdf(--378 KO) [) Raport de specialitate ajustare tarife Bors.docx(-19 KO) (EI) Raport de specialitate ajustare tarife Cetariu.docx (=19 KO) [ Raport de specialitate ajustare tarife Hidiselu de Sus.docx(-19 KO) [Ki] Raport de specialitate ajustare tarife Paleu.docx (19 KO) IF) Raport de specialitate ajustare tarife Sânmartin.docx(-+19 KO) Bună ziua, Alăturat vă transmitem materialul pentru aprobarea ajustări tarifelor prin menţinerea acestora la nivelul actual. Cu consideraţie, JUDEŢUL BIHOR | Sebastian Marcu -Comuna PALEU- Director executiv i [a /Q Din 907 200) A.D.I. Transregio

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primarii.aqpa.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala