Pe scurtOrșova se alătură inițiativei de înființare a Organizației de Management al Destinației Clisura Dunării (OMD), împreună cu primăriile Eșelnița, Dubova și Svinița. Asta înseamnă că zona are un organism comun de promovare turistică, iar localitatea poate contribui și beneficia de fonduri sau proiecte pentru creșterea turiștilor și a veniturilor din turism. Primarul municipiului Orșova va duce la îndeplinire decizia.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEŢUL MEHEDINȚI
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORŞOVA
HOTĂRÂREA Nr. 57
privind aprobarea aderării la înființarea Organizaţiei de Management al Destinaţiei Clisura Dunării (OMD)
Având în vedere referatul de aprobare înregistrat la nr.8719 din 05.09.2025, raportul compartimentului de
resort din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Orsova, înregistrat la nr.8720 din 05.09.2025 şi
avizul comisiei pentru activități economico financiare, administraţie publică locală, juridică şi de disciplină.
În baza prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.26/2000, cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr.246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei Guvernului
nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activităţii de turism în România, aprobată cu modificări şi completări
prin Legea nr. 755/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Ordonanţei de Urgenţă nr. 86/2022
pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfășurarea activităţii
de turism în România, cu modificările și completările ulterioare, devenită Legea 64/2023, ale Ordinului nr. 1293 din 8
august 2022 privind aprobarea Procedurii de avizare a organizaţiilor de management al destinaţiei, modificat şi
completat prin Ordinul 626/29 martie 2023 şi ale art.129 alin.(1), alin.(2) lit.d) coroborat cu alin.(7) lit.s) din
Ordonanţa de Urgenţă nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art.139 alin.(1) lit.a), art.196 alin.(1) lit.a) şi art.240 alin.(2) din din Ordonanţa de Urgenţă
nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORȘOVA
HOTARAȘTE:
Art.1, Se aprobă aderarea Unităţii Administrativ-Teritorială municipiul Orşova la înființarea Organizaţiei de
Management al Destinaţiei Clisura Dunării (OMD), împreună cu primăriite comunelor Eșelniţa, Dubova şi Sviniţa.
Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează Primarul municipiului
Orşova.
Adoptată astăzi 11.09.2025 , în municipiul Orşova, judeţul Mehedinţi
PRESEDINTE DE SEDINTA CONTRAŞ$ LAZA,
CONSILIER LOC SECRETAR GEAERAL,
Alexandru-Danici PANĂ NAGHIBAUR jr. Marian BOȚILA
/ LN
| / NZ
Nr | Operatiuni efectuate Data Semnatura persoanei
crt. ZZ/LL/AN | responsabile sa efectueze
II A a procedura
0 1 2 3
l Adoptarea hotararii nr. 57/11/
09/2025 s-a 11/
09/2025
facut cu majoritate si
simpla X absoluta ___calificata? să N
2 Comunicarea catre primar” 441. 0/a025 |
3 Comunicarea catre prefectul judetului” |,47..1/74.72025 ___]
4 Aducerea la cunostinta publica? 4.4..1100/2025
5 Comunicarea, numai in cazul celei cu | feaaaul2025
caracter individual”?
6 Hotararea devine obligatorie” sau produce | 47./ (11/2025
efecte juridice”, dupa caz
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →