28 decembrie 2012

HCL 176/2012 Orăștie adoptată

Modificarea anexei la H.C.L. nr.115/2011 referitoare la aprobarea contractării unei finanţări rambursabile în vederea realizării unor obiective de investiţii de interes local (Publicat la 28.12.2012 00:00:00

Ce se aprobă

Se modifică lista obiectivelor de investiŃii cuprinsă în anexa la Hotărârea Consiliului Local nr.115/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu prevederile prezentei anexei, care face parte integranta din aceasta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • O investiție publică: ce se construiește sau se repară, și cu ce bani.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Investiții și fonduri europene” în Orăștie

Denumire
Hotărârea nr. 176 din 2012 a Consiliului Local Orăștie
Titlu oficial
Hotărâre privind modificarea anexei la H.C.L. nr.115/2011 referitoare la aprobarea contractării unei finanţări rambursabile în vederea realizării unor obiective de investiţii de interes local (Publicat la 28.12.2012 00:00:00)
Emitent
Consiliul Local Orăștie
Număr
176 / 2012
Data
28 decembrie 2012
Localitate
Orăștie, județul Hunedoara
Stare
adoptată
Teme
Investiții și fonduri europene

Pe același subiect în Orăștie

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEłUL HUNEDOARA MUNICIPIUL ORĂŞTIE CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA Nr. 176 /2012 privind modificarea anexei la H.C.L nr.115/2011 referitoare la aprobarea contractării unei finanŃări rambursabile în vederea realizării unor obiective de investiŃii de interes local Consiliul local al municipiului Orăştie, judeŃul Hunedoara; În temeiul prevederilor art.36, alin.2 şi alin.4, lit.b, ale art.45, alin.2, ale art.63, alin.1, lit.c şi alin.4, lit.c, precum şi ale art.115, alin.1, lit.b, alin.3, 5 şi 6 din Legea administraŃiei publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Având în vedere prevederile OrdonanŃei de urgenŃă a Guvernului nr.64/2007 privind datoria publică, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale cap.IV din Legea nr.273/2006 privind finanŃele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele ale Hotărârii Guvernului nr.9/2007 privind constituirea, componenŃa şi funcŃionarea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale H.C.L nr.115/2011, cu modificările şi completările ulterioare; łinând seama de prevederile art.41, alin.4 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Luând act de : a) expunerea de motive a Primarului municipiului, în calitatea sa de iniŃiator, b) raportul DirecŃiei economice; Constatând necesitatea de a asigura resursele financiare pentru realizarea lucrărilor de investiŃii publice de interes local, investiŃii realizate prin accesarea unor programe din fonduri ale Uniunii Europene. HOTĂRĂŞTE : Art.1 : Se modifică lista obiectivelor de investiŃii cuprinsă în anexa la Hotărârea Consiliului Local nr.115/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu prevederile prezentei anexei, care face parte integranta din aceasta hotărâre. Art.2 : Celelalte prevederi ale H.C.L nr.115/2011 cu modificările şi completările ulterioare, rămân neschimbate. Art.3 : Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinŃează Primarul municipiului Orăştie, care va fi împuternicit să semneze toate documentele şi actele necesare, precum şi DirecŃia economică din cadrul aparatului de specialitate al primarului . Art.4 : Prezenta hotărâre se comunică : - InstituŃiei Prefectului – JudeŃul Hunedoara; - D.G.F.P Hunedoara; - Primarului municipiului Orăştie; - DirecŃiei economice. Orăştie, 28.12.2012 Preşedinte de şedinŃă, prof.Mariş Daniela LetiŃia Contrasemnează, Secretar, jr.Teodor Iordan Adoptată în şedinŃa de îndată din data de 28 decembrie 2012, prin vot liber, cu unanimitate de voturi din totalul de 19 consilieri. ROMÂNIA JUDEłUL HUNEDOARA Anexă la MUNICIPIUL ORĂŞTIE HCL nr.176/2012 CONSILIUL LOCAL LISTA OBIECTIVELOR DE INVESTIłII PUBLICE DE INTERES LOCAL Nr.crt Denumire obiective Valoare (lei) Reabilitare termică clădire laboratoare şi ateliere Grup 1. Şcolar „Nicolaus Olahus” din municipiul Orăştie şi 700.000 îmbunătăŃirea procesului instructiv-educativ prin utilizarea tehnologiei informaticii şi comunicării” Reabilitare termică clădiri aferente la 2 unităŃi de învăŃământ preuniversitar – şcoli generale – din 2. municipiul Orăştie şi îmbunătăŃirea procesului 200.000 instructiv – educativ prin utilizarea tehnologiei informaŃiei şi comunicării 3. Modernizarea şi echiparea ambulatoriului integrat al 5.800.000 Spitalului Municipal Orăştie TOTAL 6.700.000 Preşedinte de şedinŃă, Contrasemnează, prof.Mariş Daniela LetiŃia Secretar, jr.Teodor Iordan

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.orastie.info.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala