19 noiembrie 2013

HCL 873/2013 Oradea adoptată

Hotărâre pentru darea acordului de principiu în vederea vânzării, prin negociere directă, a suprafeţei de 4310 mp. teren, identificat cu nr. cadastral 176461, înscris în CF nr. 176461, situat în mun. Oradea, Şoseaua Borşului, în favoarea S.C. Romdaniel Impex S.R.L.

Denumire
Hotărârea nr. 873 din 2013 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
873 / 2013
Data
19 noiembrie 2013
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată
Ce se aprobă

Se dă acordul de principiu în vederea vânzării, prin negociere directă, a suprafeţei de 4310 mp teren, cu nr. cadastral 176461, înscris în CF 176461 - Oradea, în favoarea S.C. Romdaniel Impex S.R.L., în vederea întocmirii Raportului de evaluare

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BIHOR MUNICIPIUL ORADEA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE pentru darea acordului de principiu în vederea vânzării, prin negociere directă, a suprafeţei de 4310 mp teren, identificat cu nr. cadastral 176461, înscris în CF nr. 176461, situat în municipiul Oradea, Şoseaua Borşului, în favoarea S.C. Romdaniel Impex S.R.L. Analizând Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 22682 din 18.11.2013, prin care Administraţia Imobiliară Oradea propune Consiliului Local al municipiului Oradea, darea acordului de principiu pentru vânzarea, prin negociere directă, a suprafeţei de 4310 mp teren situat în municipiul Oradea, şoseaua Borşului. Conform CF, nr. 176461 - Oradea, terenul este înscris în proprietatea privată a Municipiului Oradea, cu un drept de concesiune în favoarea S.C. Romdaniel Impex S.R.L., respectiv construcţia – Hală de depozitare şi showroom parter + etaj parţial cărămida arsă în proprietatea concesionarului. Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 758/27.10.2005 privind aprobarea Regulamentului de vânzare a terenurilor din domeniul privat al Municipiului Oradea, modificată şi completată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 448/2007, Văzând proiectul de hotărâre şi avizul comisiei de specialitate a Consiliului Local, În temeiul prevederilor art. 36 alin. (2) lit. „c”, alin. (5) lit. „b”, art. 45 alin. (3) şi ale art. 123 alin. (3) din Legea nr. 215/2001, republicată şi actualizată privind administraţia publică locală, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA H o t ă r ă ş t e: Art. 1. Se dă acordul de principiu în vederea vânzării, prin negociere directă, a suprafeţei de 4310 mp teren, cu nr. cadastral 176461, înscris în CF 176461 - Oradea, în favoarea S.C. Romdaniel Impex S.R.L., în vederea întocmirii Raportului de evaluare. Art. 2. Preţul negociat între Comisia de negociere şi cumpărătorii terenului menţionat la art. 1 va fi supus aprobării Consiliului Local. Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Administraţia Imobiliară Oradea şi Primăria Municipiului Oradea - Biroul Achiziţii Publice, Licitaţii. Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică cu: o Instituţia Prefectului Judeţului Bihor o Primarul Municipiului Oradea o Biroul Achiziţii Publice, Licitaţii o Administraţia Imobiliară Oradea o Serviciul Terenuri o S.C. Romdaniel Impex S.R.L., prin grija Serviciului Terenuri PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Lascu Tudor Sebastian Oradea, 19 noiembrie 2013 CONTRASEMNEAZĂ Nr. 873 SECRETAR Ionel Vila Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi ,,pentru”

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă