HCL 863/2014 Oradea adoptată
Hotărâre pentru aprobarea predării către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prin Compania Naţională de Investiţii S.A., a amplasamentului obiectivului de investiții “Complex sportiv multifuncţional” în Municipiul Oradea și asigurarea condițiilor în vederea executării acesteia
- Denumire
- Hotărârea nr. 863 din 2014 a Consiliului Local Oradea
- Emitent
- Consiliul Local Oradea
- Număr
- 863 / 2014
- Data
- 27 noiembrie 2014
- Localitate
- Oradea, județul Bihor
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
Se aprobă predarea, în folosință gratuită, către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prin Compania Naţională de Investiţii S.A., pe bază de protocol, a amplasamentului – teren, domeniu public al Municipiului Oradea, în suprafață de 79.044 mp, identificat cu nr. cadastral 184303 și înscris în CF 184303, liber de orice sarcini – în vederea și pe perioada realizării obiectivului de investiții “Complex sportiv multifuncţional” în municipiul Oradea, str. Ogorului
Documente
- hcl hcl-863-2014.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDETUL BIHOR
MUNICIPIUL ORADEA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
pentru aprobarea predării către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prin Compania
Naţională de Investiţii S.A., a amplasamentului obiectivului de investiții “Complex sportiv
multifuncţional” în Municipiul Oradea și asigurarea condițiilor în vederea executării acesteia
Analizând Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 22883 din 18.11.2014 prin care Administraţia
Imobiliară Oradea propune Consiliului Local al municipiului Oradea aprobarea predării către Ministerul
Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prin Compania Naţională de Investiţii S.A., a amplasamentului
obiectivului de investiții “Complex sportiv multifuncţional” în municipiul Oradea, pe str. Ogorului, respectiv
asigurarea condițiilor în vederea executării acesteia.
Terenul, identificat cu nr. cadastral şi înscris în CF 184303, este proprietatea publică a municipiului
Oradea, în urma rezoluţiunii parţiale a Contractului de vânzare - cumpărare nr. 1482 din 31.08.2007, încheiat
între S.C. Tony Invent S.R.L. şi Municipiul Oradea.
Având în vedere că, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 492 din 19.06.2014, acestui teren i s-a atribuit
destinaţia de construire unui complex sportiv multifuncţional,
În conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 16 din 2014 pentru modificarea și completarea
Ordonanței Guvernului nr. 25 din 2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții „CNI” S.A.
Văzând proiectul de hotărâre şi avizul Comisiei de specialitte a Consiliului Local,
În temeiul art. 36 alin. (2) lit. b) şi c), alin. 4 lit. a), alin. (5) lit. a), art. 45 alin. (3), art. 124 din Legea nr.
215/ 2001 privind administraţia publică locală, republicată și actualizată,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
Hotărăşte
Art.1. Se aprobă predarea, în folosință gratuită, către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei
Publice prin Compania Naţională de Investiţii S.A., pe bază de protocol, a amplasamentului – teren, domeniu
public al Municipiului Oradea, în suprafață de 79.044 mp, identificat cu nr. cadastral 184303 și înscris în CF
184303, liber de orice sarcini – în vederea și pe perioada realizării obiectivului de investiții “Complex sportiv
multifuncţional” în municipiul Oradea, str. Ogorului.
Art.2. Se aprobă asigurarea de la bugetul local al Municipiului Oradea a resurselor financiare necesare
pentru:
realizarea lucrărilor de sistematizare pe verticală a amplasamentului,
asigurarea racordurilor la utilităţi (apă, canalizare, energie termică şi electrică, gaze,
comunicații, căi de acces),
întreţinerea şi exploatarea obiectivului de investiţie, după preluarea acestuia de la Ministerul
Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prin Compania Naţională de Investiţii S.A.
Art.3. Se dă acordul pentru asigurarea, în condițiile legii, a suprafeţelor de teren necesare pentru
depozitare şi organizarea şantierului.
Art.4. După preluarea amplasamentului şi a obiectivului realizat Municipiul Oradea, prin Consiliul Local,
se obligă să menţină destinaţia construcției pe o perioadă de minimum 15 ani.
Art.5. Se mandatează Primarul Municipiului Oradea pentru a întreprinde toate demersurile legale
necesare în vederea realizării obiectivului de investiții “Complex sportiv multifuncţional” în municipiul Oradea.
Art.6. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredinţează Primarul Municipiului Oradea,
Primăria Municipiului Oradea şi Administraţia Imobiliară Oradea.
Art.7. Prezenta Hotărâre se comunică cu:
Instituţia Prefectului - Judeţul Bihor
Primarul Municipiului Oradea
Instituţia Arhitectului şef
Serviciul Evidenţă Patrimoniu, Delegări de gestiune
Administraţia Imobiliară Oradea (AIO)
AIO - Serviciul Terenuri
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice
Compania Naţională de Investiţii S.A., prin grija Serviciului Terenuri
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Teofil Laviniu Filimon
Oradea, 27 noiembrie 2014 CONTRASEMNEAZĂ
Nr. 863 SECRETAR
Ionel Vila
Hotărârea a fost adoptată cu unanumitate de voturi ,,pentru”
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 859/2014Hotărâre pentru acceptarea ofertei de donaţie imobiliară, înaintată de soții Pop Liviu şi Gabriela – Cristina,referitoare la…HCL 860/2014Hotărâre pentru acceptarea ofertei de donaţie imobiliară, înaintată de d-na. Ridi Csilla- Katalin, constând în suprafaţa de 62…HCL 861/2014Hotărâre pentru acceptarea ofertei de donaţie imobiliară, înaintată de d-na. Secară Florina – Alina, referitor la suprafaţa de 24…HCL 862/2014Hotărâre pentru acceptarea ofertei de donaţie imobiliară, înaintată de soții Zsilák Péter – Pál şi Valentina prin mandatar…HCL 864/2014Hotărâre pentru aprobarea Planului de amplasament şi delimitare a imobilelor,reprezentând terenuri, domeniu public al mun…HCL 865/2014Hotărâre pentru aprobarea Planului de amplasament şi delimitare a imobilelor reprezentând terenuri, proprietate publică a mun…HCL 866/2014Hotărâre pentru aprobarea Planurilor de amplasament şi delimitare a imobilelor, reprezentând terenuri, proprietate publică a mun…HCL 867/2014Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 701 din 28.08.2014, respectiv pentru aprobarea preluării în folosinţa…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.