HCL 851/2018 Oradea adoptată
Hotărâre privind aprobarea realizării proiectului “Coridor de mobilitate urbană durabilă în Piața E. Gojdu din Oradea – Etapa I”, a studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico – economici, a documentației tehnico – economice, inclusiv a Anexelor, respectiv coridorul de expropriere a acestei lucrări de utilitate publică de interes local
- Denumire
- Hotărârea nr. 851 din 2018 a Consiliului Local Oradea
- Emitent
- Consiliul Local Oradea
- Număr
- 851 / 2018
- Data
- 7 septembrie 2018
- Localitate
- Oradea, județul Bihor
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
Se aprobă realizarea proiectului “Coridor de mobilitate urbană durabilă în Piața Emanuil Gojdu din Oradea - Etapa I” cu finanţarea acestuia în cadrul Programului Operațional Regional 2014 - 2020, Axa 4, Prioritatea de investitii 4.1., apel de proiecte nefinalizate
Documente
- hcl hcl-851-2018.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL BIHOR
MUNICIPIUL ORADEA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea realizării proiectului “Coridor de mobilitate urbană durabilă în Piața E. Gojdu
din Oradea - Etapa I”, a studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico - economici, a
documentației tehnico - economice, inclusiv a Anexelor, respectiv coridorul de expropriere al
acestei lucrări de utilitate publică de interes local
Analizând Raportul de specialitate, înregistrat sub nr. 337393 din 07.09.2018, elaborat de Direcția
Management Proiecte cu Finanțare Internațională în colaborare cu Direcția Patrimoniu Imobiliar, propune
Consiliului Local al municipiului Oradea aprobarea realizării proiectului “Coridor de mobilitate urbană durabilă
în Piața E. Gojdu din Oradea - Etapa I”, a studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico - economici, a
documentației tehnico - economice, inclusiv a Anexelor, respectiv coridorul de expropriere al acestei lucrări de
utilitate publică de interes local.
Având în vedere oportunitatea de finanțare dată de Programul Operațional Regional 2014 - 2020,
Axa 4. - Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4.1. Reducerea emisiilor de carbon în
municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă, apelul de proiecte
nefinalizate;
În conformitate cu prevederile art. 5, al. 3 din Legea nr. 255/ 2010 privind exproprierea pentru cauză
de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local.
Ținând seama de art. 44, al. (1) și (4) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale,
actualizată.
Văzând proiectul de hotărâre şi avizul comisiei de specialitate a Consiliului Local,
În temeiul prevederilor art. 36 alin. (2) lit. b), alin. (4) lit a), lit. e), lit. f) şi art. 45 alin. (2) din Legea
nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată și actualizată.
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
H o t ă r ă ş t e:
Art. 1. Se aprobă realizarea proiectului “Coridor de mobilitate urbană durabilă în Piața Emanuil
Gojdu din Oradea - Etapa I” cu finanţarea acestuia în cadrul Programului Operațional Regional 2014 - 2020,
Axa 4, Prioritatea de investitii 4.1., apel de proiecte nefinalizate.
Art. 2. Se aprobă studiul de fezabilitate al proiectului “Coridor de mobilitate urbană durabilă în Piața
Emanuil Gojdu din Oradea - Etapa I.
Art. 3. Se aprobă indicatorii tehnico - economici și documentația tehnico - economică pentru
faza studiu de fezabilitate privind obiectivul de investiții “Coridor de mobilitate urbană durabilă în Piața
Emanuil Gojdu din Oradea - Etapa I” cu următoarele:
CARACTERISTICI PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO - ECONOMICI AI INVESTIȚIEI
Ordonator principal de credite ......................................Primarul Municipiului Oradea
Beneficiar................................................................. Municipiul Oradea
Valoarea totală a investiției: 80.025.939,00 lei (fără TVA)
Valoarea C+M: 69.272.157,00 lei (fără TVA)
Durata de realizare a investiției: 29 luni
Art. 4. Se aprobă Anexa nr. 1a privind Descrierea Investiției pentru obiectivul “Coridor de
mobilitate urbană durabilă în Piața Emanuil Gojdu din Oradea - Etapa I”
Art. 5. Se aprobă coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes local:
“Coridor de mobilitate urbană durabila în Piaţa Emanuil Gojdu din Oradea - Etapa I”, identificat prin Planul
de situaţie avizat de O.C.P.I. Bihor cu nr. 104663 din 07.09.2018 - Anexa nr. 1b și 1c la prezenta Hotărâre.
Art. 6. Se împuternicește primarul Municipiului Oradea, dl. Ilie Bolojan, să semneze toate actele
necesare şi contractul de finanţare în numele Municipiului Oradea.
Art. 7. Cu ducerea la îndeplinire se încredințează Direcția de Management Proiecte cu Finanțare
Internațională.
Art. 8. Prezenta Hotărâre se comunică cu:
- Instituția Prefectului Bihor
- Primarul Municipiului Oradea:
- Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională;
- Direcţia Economică;
- Direcţia Juridica;
- Direcția Patrimoniu Imobiliar;
- Direcţia Tehnică;
- A.D.I. Zona Metropolitană Oradea.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Felea Adrian Ioan
Oradea, 07 septembrie 2018 CONTRASEMNEAZĂ
Nr. 851 SECRETAR
Ionel Vila
Hotărârea a fost adoptată cu 21 voturi „pentru” și 3 voturi “abținere”
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 847/2018Hotărâre pentru aprobarea închirierii, prin licitație publică, a unui imobil constând în apartament cu 1 cameră, la bloc…HCL 849/2018Hotărâre privind aprobarea încheierii unui protocol de colaborare între Inspectoratul de Poliție Județean Bihor și Municipiul…HCL 852/2018Hotărâre privind aprobarea realizării proiectului “Coridor de mobilitate urbană durabilă în Piața E. Gojdu din Oradea – Etapa…HCL 855/2018Hotărâre pentru aprobarea Planului de amplasament şi delimitare a imobilelor, cu suprafețele de 33.985 mp și 42.255 mp…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.