5 noiembrie 2024

HCL 845/2024 Oradea adoptată

Hotărâre privind aprobarea modificării Regulamentului pentru efectuarea serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate, anexă la contractul de delegare nr. 122/C2/01.05.2019, încheiat cu societatea Oradea Transport Local SA

Denumire
Hotărârea nr. 845 din 2024 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
845 / 2024
Data
5 noiembrie 2024
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă modificarea Regulamentului privind transportul public local de persoane, anexă la contractul de delegare cu Oradea Transport Local SA. Practic, regulile de funcționare a serviciului vor fi actualizate, iar o nouă prevedere (alin. 5 la art. 55) se adaugă pentru a clarifica/introdu noi condiții de executare a curselelor. Pentru locuitori înseamnă: eventuale modificări ale modului în care se efectuează cursele, posibile ajustări ale termenelor sau criteriilor de organizare a transportului, cu impact asupra programelor, sancțiunilor sau obligațiilor firmei, în funcție de conținutul exact al noului alineat.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BIHOR CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Municipiul Oradea, județul Bihor. Piaţa Unirii, nr. 1, C.P. 410 100. Tel. +40 0259-437 000, Fax. +40 0259-437 544. E-mail: primarie(Qoradea.ro HOTĂRÂRE privind aprobarea modificării Regulamentului pentru efectuarea serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate, anexă la contractul de delegare nr. 122/C2/01.05.2019 încheiat cu societatea Oradea Transport Local SA Consiliul Local al municipiului Oradea, întrunit în ședința ordinară din data de 24.10.2024 Examinând Proiectul de hotărâre privind aprobarea modificării Regulamentului pentru efectuarea serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate, anexă la contractul de delegare nr. 122/C2/01.05.2019, încheiat între ADI Transregio în numele și pe seama Municipiului Oradea și societatea Oradea Transport Local SA. Analizând Referatul de aprobare al primarului Municipiului Oradea, în calitate de iniţiator, înregistrat cu numărul 411.960 din 21.10.2024 Având în vedere Raportul de specialitate înregistrat cu numărul 411.963 din 21.10.2024 întocmit de către Direcţia Economică - Serviciul Evidenţă Active, Delegări de Gestiune şi Datorie Publică privind aprobarea proiectului menţionat mai sus; Luând în considerare adresa Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Transregio nr. 217 din 21.10.2024 înregistrată la Primăria Municipiului Oradea cu nr. 411.664 din 21.10.2024, precum și prevederile art. 20 alin. (7), art. 32 alin. (1) și art. 34 alin. (2) litera a) din Legea nr. 92/2007, art. 1 din anexa la Ordinul nr. 972/2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru pentru efectuarea transportului public local şi a Caietului de sarcini-cadru al serviciilor de transport Văzând proiectul de hotărâre și avizul consultativ al Comisiei de specialitate a Consiliului Local, In conformitate cu prevederile prevederile art. 129 alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. n), art. 139 alin. (1), art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA hotărăşte: Art. 1. Se aprobă modificarea Regulamentului pentru efectuarea serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate, anexă la contractul de delegare nr. 122/C2/01.05.2019, încheiat între ADI Transregio în numele și pe seama Municipiului Oradea și societatea Oradea Transport Local SA astfel: - adăugarea alin. (5) la art. 55 care va avea următorul conținut: „În cazul în care un călător este găsit fără titlu de călătorie valid de către agentul constatator, are posibilitatea de a achita în termen de 2 zile lucrătoare, pe baza Notei de constatare întocmite de agentul constatator și semnată de călător, contravaloarea unui bilet de suprataxă. Nota de constatare semnată de călător permite călătoria cu mijlocul de transport în care s-a constatat lipsa titlului de călătorie, până la capătul liniei. Modelul notei de constatare este prevăzut în anexa 6 la Regulamentul pentru efectuarea serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate”. - introducerea anexei 6 - Nota de constatare, care va avea conţinutul prevăzut în anexa 1 la prezenta hotărâre. Art. 2. Se aprobă modificarea contractului de delegare a serviciului public de transport prin curse regulate nr. 122/C2/01.05.2019, prin încheierea unui act adițional, conform prevederilor art. 1. Art. 3. Se mandatează primarul municipiului Oradea să semneze în numele și pe seama municipiului Oradea actul adiţional la contractul de delegare nr. 122/C2/01.05.2019 prevăzut la art. 2. x Art. 4. Cu ducerea la indeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează A.D.]. Transregio și Oradea Transport Local SA. Art. 5. Prezenta hotărâre se comunică cu: Primarul Municipiului Oradea, Instituţia Prefectului Judeţului Bihor, Direcţia Economică, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Transregio, prin grija Direcţiei Economice S.C. Oradea Transport Local S.A., prin grija Direcţiei Economice Se publică în Monitorul Oficial Local al Municipiului Oradea CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL Eugenia Borbei Oradea, 24 octombrie 2024 Nr. 845 : OMAN Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi „pentru” Anexa 15 la contract REGULAMENTUL pentru Efectuarea Serviciului de Transport Public Local de Persoane prin curse regulate CAP. | Dispoziţii generale ART. 1 (1) Prezentul regulament stabileşte cadrul juridic unitar privind efectuarea serviciului de transport public prin curse regulate pe teritoriul unităţilor administrativ-teritoriale al Asociaţiei de Dezvoltare intercomunitară Transregio, anume: - serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate efectuat cu autobuze și tramvaie. (2) Serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate se poate efectua numai în condiţiile respectării prevederilor prezentului regulament şi ale Caietului de sarcini al serviciului de transport public local, ale reglementărilor în vigoare din domeniul transporturilor rutiere, precum și ale acordurilor și convențiilor internaționale la care România este parte. ART. 2 Organizarea şi efectuarea activităţilor specifice serviciilor de transport public local trebuie să asigure satisfacerea unor cerinţe şi nevoi de utilitate publică ale comunităţilor locale, şi anume: a) satisfacerea cu prioritate a nevoilor de transport ale populaţiei şi ale operatorilor economici pe teritoriul unităţilor administrativ-teritoriale; a) îmbunătăţirea siguranţei rutiere, protecţiei mediului şi calităţii transportului public local; b) deplasarea în condiţii de siguranţă şi de confort, inclusiv prin asigurarea de risc a persoanelor transportate, precum şi a bunurilor acestora prin poliţe de asigurări; c) accesul egal şi nediscriminatoriu al operatorilor de transport, respectiv al transportatorilor autorizaţi, la piaţa transportului public local; d) optimizarea funcţionării pieţei transportului public local prin asigurarea unui cadru concurenţial normal, dinamic şi loial. ART. 3 În sensul prezentului regulament, termenii şi noţiunile utilizate se definesc după cum urmează: 1. activitate de transport public localde persoane - suma operaţiunilor de transport care asigură, nemijlocit, deplasarea persoanelor cu ajutorul vehiculelor sau al combinației de vehicule, pe distanţe şi în condiţii prestabilite, efectuate în cadrul unuia dintre serviciile prevăzute la art. 1 alin. (1); 2. autobuz — autovehicul din categoria M2 sau M3, cu cel puţin 4 roți și o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h, conceput și construit pentru transportul de persoane pe scaune sau în picioare și care are, în afara locului conducătorului, mai mult de 8 locuri pe scaune, în conformitate cu prevederile OMLPTL nr. 211/2003 pentru aprobarea Reglementărilor privind omologarea de tip și eliberarea cărţii de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea-RNTR 2, cu completările și modificările ulterioare; 3. autoritate de autorizare — serviciul specializat din cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Transregio, autorizat pentru exercitarea atribuţiilor în domeniul serviciilor de transport public local pe raza de competenţă a unităţilor administrativ- teritoriale membre prin autorizaţia nr. 0337/08.03.2013, licenţiat în acest scop de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (A.N.R.S.C.), în condiţiile legii; 4. autorizaţie de transport - documentul eliberat de autoritatea de autorizare, prin care se atestă că transportatorul îndeplineşte condiţiile pentru accesul la efectuarea transportului public local. 5. caiet de sarcini al licenţei de traseu - documentul care însoţeşte licenţa de traseu, care cuprinde în principal cerinţele pentru asigurarea programului de circulaţie şi realizarea unui trânspoit în condiţii de siguranţă şi confort; 6. copie conformă a licenţei de transport - documentul eliberat în baza licenţei de transport de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., în baza licenţei de transport pentru fiecare dintre autobuzele utilizate de operatorul de transport în efectuarea transportului rutier public de persoane; 7. cartelă magnetică — card magnetic ce permite deplasarea utilizatorilor serviciilor de transport public local de persoane, emis conform prevederilor legale, în conformitate cu prevederile art. 7 lit. h din Ord.272/2007 al ANRSC pentru aprobarea Normelor-cadru privind stabilirea, ajustarea și modificarea tarifelor pentru serviciile de transport public local de persoane; 8. continuitatea serviciilor — capacitatea de a asigura un serviciu neîntrerupt în rețelele de transport într-o zonă geografică determinată, în conformitate cu art. 4 pct. 13 din Directiva 2010/40/UE privind cadrul pentru implementarea sistemelor de transport inteligente în domeniul transportului rutier și pentru interfețele cu alte moduri de transport; 9. compensație de serviciu public — orice beneficiu, în special financiar, acordat direct sau indirect de către o autoritate competentă din fonduri publice în perioada de punere în aplicare a unei obligaţii de serviciu public sau în legătură cu perioada respectivă, în conformitate cu art. 2 lit. g din Regulamentul CE nr. 1370/2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători; 10. date privind călătoria — date de bază, precum orare şi tarife ale mijloacelor de transport în comun, necesare în vederea furnizării de informații privind călătoriile multimodale înaintea și în timpul călătoriei, pentru a facilita planificarea, rezervarea și adaptarea acesteia în conformitate cu art. 4 pct. 16 din Directiva 2010/40/UE privind cadrul pentru implementarea sistemelor de transport inteligente în domeniul transportului rutier și pentru interfețele cu alte moduri de transport; 11. drept exclusiv — un drept care permite exploatarea anumitor servicii publice de transport de călători de către un operator de servicii publice pe o anumită rută sau rețea ori într-o anumită zonă, cu excluderea oricărui alt asemenea operator, în conformitate cu art. 2 lit. f din Regulamentul CE nr. 1370/2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători; 12. licenţă de transport - documentul eliberat de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., în condiţiile legii, care atestă ca deţinătorul îndeplineşte condiţiile de onorabilitate, capacitate financiară şi competenţă profesională, acesta dându-i dreptul de acces la transportul rutier public; 13. licenţă de traseu - documentul care dă dreptul operatorului de transport rutier să efectueze transport public local! de persoane prin curse regulate cu autobuzepe un anumit traseu, conform programului de transport; 14. obligaţia de exploatare — obligaţia care impune operatorului de transpori public local de persoane autorizat și/sau licenţiat ori transportatorului autorizat să efectueze serviciul respectiv în condiţii de continuitate, regularitate și de asigurare a capacităţilor necesare de transport și să respecte condiţiile impuse de autorităţile competente care acordă subvenţia. Obligaţia de exploatare include şi obligaţia operatorului de transport respectiv de a asigura toate serviciile complementare serviciului public de transport, respectiv: transportul bagajelor, spații pentru depozitarea bagajelor, vânzarea de bilete în interiorul vehiculelor, informarea călătorilor în timpul transportului, întreţinerea și curăţenia mijloacelor de transport, îmbarcarea şi debarcarea pasagerilor în locuri special amenajate — gări, autogări, pontoane de acostare, condiţii de confort în timpul transportului, în conformitate cu prevederile art. 7 lit. m din Ord. 272/2007 al ANRSC pentru aprobarea Normelor-cadru privind stabilirea, ajustarea și modificarea tarifelor pentru serviciile de transport public local de persoane; 15. obligaţie de serviciu public — o cerinţă definită sau stabilită de către o autoritate competentă, pentru a asigura servicii publice de transport de călători de interes general, pe care un operator, dacă ar ţine seama de propriile sale interese comerciale, nu și le- ar asuma sau nu şi le-ar asuma în aceeași măsură sau în aceleași condiții fără a fi retribuit, în conformitate cu art. 2 lit. e din Regulamentul CE nr. 1370/2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători; 16. obligaţia de transport — obligaţia care impune oricărui operator de transport public local de persoane sau transportatorilor autorizați să accepte și să efectueze servicii publice subvenţionate de transport în condiţiile stabilite de autorităţile competente, în conformitate cu prevederile art. 7 lit. n din Ord. 272/2007 al ANRSC pentru aprobarea Normelor-cadru privind stabilirea, ajustarea și modificarea tarifelor pentru serviciile de transport public local de persoane; 17. obligaţia tarifară — obligaţia care impune operatorilor de transport public local de persoane sau transportatorilor autorizați practicarea tarifelor stabilite de autoritățile competente, contrar interesului comercial al operatorilor sau transportatorilor, impunere care rezultă fie din stabilirea tarifelor sub costurile reale, fie din respingerea cererii de majorare a anumitor tarife, în conformitate cu prevederile art.7 lit. o din Ord. 272/2007 al ANRSC pentru aprobarea Normelor-cadru privind stabilirea, ajustarea şi modificarea tarifelor pentru serviciile de transport public local de persoane; 18. persoană desemnată - persoana fizică care are calitatea de manager al activităţii de transport rutier, posesoare a unui certificat de competenţă profesională şi care este angajată pe bază de contract de muncă să conducă permanent şi efectiv activitatea de transport a operatorului de transport/transportatorului autorizat; 19. program de circulaţie - documentul utilizat în transportul public local de persoane prin curse regulate, care conţine în principal informaţii privind traseul, capetele de traseu, lungimea traseului, staţiile pentru îmbarcarea/debarcarea călătorilor, distanţele dintre staţii şi intervalele de succedare a curselor; 20. program de transport public judeţean — programul propus și aprobat de consiliile judeţene, prin care se stabilesc traseele pentru transportul public local de persoane prin curse regulate între localităţile județului, programele de circulație, capetele de traseu, stațiile publice, numărul și capacitatea autobuzelor necesare; 21. program de transport public local - programul propus şi aprobat de autoritatea de autorizare din cadrul unei asociaţii de dezvoltare intercomunitară, avizat de către consiliile locale membre ale asociaţiei și aprobat în adunarea generală a asociaţiei de dezvoltare intercomunitare în baza mandatului primit, prin care se stabilesc: traseele pentru transportul public local de persoane prin curse regulate pe raza unităţilor teritorial-administrative membre ale asociaţiei, programele de circulaţie, capetele de traseu, staţiile publice, numărul şi capacitatea autobuzelor necesare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice; 22. stabilirea de tarife — operaţiunea de analiză și calculaţie a tarifelor, prin care autoritățile administraţiei publice locale implicate stabilesc, după caz, structura și nivelurile tarifelor, în conformitate cu prevederile art. 7 lit.c din Ord. 272/2007 al ANRSC pentru aprobarea Normelor-cadru privind stabilirea, ajustarea și modificarea tarifelor pentru serviciile de transport public local de persoane; 23. staţie publică - punctul de pe traseul unui serviciu de transport public local de persoane prin curse regulate, amenajat corespunzător, semnalizat printr-un indicator rutier şi care să aibă în dotare un panou suplimentar pe care este ataşat orarul conform căruia opresc autobuzele pentru urcarea şi coborârea persoanelor transportate; 24. traseu - parcursul care asigură legătura dintre capătul de traseu de plecare și capătul de traseu de destinaţie, pe care se efectuează servicii regulate. În funcţie de amplasarea capetelor de traseu şi de parcursul dintre acestea, traseele pot fi judeţene, interjudețene şi internaţionale; traseele dintr-o asociaţie de dezvoltare intercomunitară având ca obiect transportul rutier public de persoane prin servicii regulate sunt considerate trasee locale, în conformitate cu prevederile art.3 pct. 38 din OG 27/2011 privind transporturile rutiere; 25. transport rutier local de persoane -— transportul rutier public de persoane prin servicii regulate efectuat în interiorul unei localități, precum și în limitele unei localități, precum și în limitele unei asociaţii de dezvoltare intercomunitare, în conformitate cu prevederile art. 3 pci. 48 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere; 26. operatorul de transport rutier — orice întreprindere care deţine certificat unic de înregistrare, având ca obiect de activitate activitatea de transport rutier, deţinătoare a unei licenţe de transport şi care efectuează transport rutier public cu vehicule rutiere deţinute cu orice titlu, cu excepţia comodatului; 27. utilizator al serviciului de transport public local - persoana fizică sau juridică beneficiară a unui serviciu de transport public local; 28. legitimaţie de călătorie — document care indiferent de forma sa permite utilizarea mijlocului de transport. Regimul legitimaţiilor de călătorie ( forme, condiții de eliberare, utilizare sau valabilitate) este stabilit de prevederiile art. 25-38 din Secţiunea a IV-a prezentul Regulament. 29. călătorie— utilizarea unui vehicul de transport în comun pentru deplasarea unei persoane de la un punct al traseului, definit ca staţie, la un alt punct, definit ca altă staţie, având ca lungime maximă distanţa între capetele de linii. ART. 4 Indiferent de forma de gestiune a serviciului de transport public local, autorităţile administraţiei publice locale vor urmări prin exercitarea atribuţiilor, competenţelor şi drepturilor ce le revin conform legii ca efectuarea serviciului de transport public local să se realizeze în condiţii de siguranţă rutieră, calitate şi confort şi în concordanţă cu interesul general al comunităţilor pe care le reprezintă, în conformitate cu legislaţia în vigoare. CAP.II Efectuarea transportului public de persoane SECŢIUNEA 1 Principiile şi obiectivele efectuării transportului public de persoane ART. 5 (1) Transportul public se efectuează numai în condiţiile respectării prevederilor Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2001 privind transporturile rutiere, ale reglementărilor naţionale și ale Uniunii Europene în vigoare din domeniul transporturilor rutiere, precum și ale acordurilor și convențiilor internaţionale la care România este parte. (2) Este considerat serviciu de transport public local de persoane prin curse regulate transportul public care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: (a) se efectuează de către un operator de transport rutier, astfel cum acesta este definit şi licenţiat conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011, sau de către un transportator autorizat, aşa cum acesta este definit şi autorizat conform prevederilor prezentei legi; (b) se efectuează numai pe raza unităţilor-administrative membre ADI Transregio. În cazul în care traseul transportului pe şină depăşeşte limita acestora, acesta va fi considerat transport public local; (c) se execută pe rute şi cu programe de circulaţie prestabilite de către ADI Transregio; (d) se efectuează de către operatorul de transport rutier sau transportatorul autorizat cu mijloace de transport în comun, respectiv cu autobuze şi tramvaie, deţinute în proprietate sau în baza unui contract de leasing, înmatriculate sau înregistrate, după caz, în judeţul Bihor. (e) persoanele transportate sunt îmbarcate sau debarcate în puncte fixe prestabilite, denumite staţii sau autogări, după caz; (f) pentru efectuarea serviciului, operatorul de transport rutier s [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă