Hotărâre pentru aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat al UAT – Municipiul Oradea, respectiv din domeniul privat în domeniul public al UAT – Municipiul Oradea a unor imobile cu destinația de locuință
Denumire
Hotărârea nr. 818 din 2023 a Consiliului Local Oradea
Consiliul Local Oradea hotărăște să treacă unele imobile cu destinația de locuințe din domeniul public în domeniul privat al UAT-ului, respectiv înapoi din privat în public, conform legii. Practic, se decide mutarea statutului juridic al acestor locuințe, ceea ce poate influența modul în care sunt gestionate, finanțate sau închiriate, iar efectele pentru locuitori pot însemna schimbări privind termenele, condițiile de acces și posibilele investiții sau redevențări. Cetățenii vor simți impactul în funcție de modul în care imobilele vor fi administrate după trecere (ex. modul de închiriere, întreținerea și eventuale taxe sau chirii).
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă trecerea unor imobile cu destinaţia de locuinţă, din domeniul public în domeniul privat al UAT - Municipiul Oradea, potrivit Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre
ROMÂNIA
JUDEȚUL BIHOR
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
Municipiul Oradea, judeţul Bihor, Piaţa Unirii, nr. 1, C.P. 410 100, Tel. +40 0259-437 000, Fax. +40 0259-437 544, E-mail: primarie(aoradea.ro
HOTĂRÂRE
privind aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat al UAT - Municipiul Oradea, respectiv
din domeniul privat în domeniul public al UAT - Municipiul Oradea a unor imobile cu destinația de
locuință
Consiliul Local al municipiului Oradea, întrunit în ședința ordinară din data de 28.09.2023;
Examinând Proiectul de hotărâre privind aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat al
UAT - Municipiul Oradea, respectiv din domeniul privat în domeniul public al UAT - Municipiul Oradea a unor
imobile cu destinația de locuință;
Având în vedere Referatul de aprobare al primarului Municipiului Oradea, în calitate de iniţiator,
înregistrat cu numărul 240628/1 din data de 07.06.2023;
Analizând Raportul de Specialitate înregistrat cu numărul 240628/1 din 20.09.2023, întocmit de către
Direcţia Patrimoniu Imobiliar, prin care, propune Consiliului Local al municipiului Oradea, aprobarea proiectului
mai sus menţionat;
Ținând seama de prevederile:
- art. 296 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ: “Trecerea
unui bun din domeniul privat al unei unităţi administrativ - teritoriale în domeniul public al acesteia se
face prin hotărâre a (...) consiliului local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz”,
- art. 361 alin. (2) din Ordonanţa de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ:
“Trecerea unui bun din domeniul public al unei unităţi administrativ - teritoriale în domeniul privat al
acesteia se face prin hotărâre a (...) consiliului local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după
caz, dacă prin lege nu se dispune altfel”.
Având în vedere:
- art. 863 Iit. e) din Legea nr. 287/2009 privind codul civil: “Dreptul de proprietate publică se
dobândeşte (...) prin transferul unui bun (...) din domeniul privat al unei unităţi administrative -
teritoriale în domeniul public al acesteia, în condiţiile legii (...)”,
- art. 864 din Legea nr. 287/2009 privind codul civil: “Dreptul de proprietate publică se stinge dacă
bunul a pierit ori a fost trecut în domeniul privat, dacă a încetat uzul sau interesul public, cu
respectarea condiţiilor prevăzute de lege”.
Văzând avizul consultativ al Comisiei de specialitate a Consiliului Local;
În baza art. 129 alin. (2) lit. c), alin. (6) lit.b), art. 139 alin. (3) lit. g) și art. 196 alin. (1) lit. a) din
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57 din 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
Hotărăşte:
Art. 1. Se aprobă trecerea unor imobile cu destinaţia de locuinţă, din domeniul public în domeniul privat al UAT
- Municipiul Oradea, potrivit Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă trecerea unor imobile cu destinaţia de locuinţă, din domeniul privat în domeniul public al UAT
- Municipiul Oradea, potrivit Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. Direcţia Economică va realiza demersurile legale pentru actualizarea Inventarului bunurilor aparţinând
domeniului public, precum și a Inventarului bunurilor aparținând domeniului privat al UAT - Municipiul
Oradea.
Art. 4. La data prezentei se abrogă Hotărârea Consiliului Local a Municipiului Oradea nr. 377 din 27.04.2017.
Art. 5. Ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredinţează Direcţiei Patrimoniu Imobiliar și Direcţiei
Economice.
Art. 6. Prezenta Hotărâre se comunică cu:
- Instituţia Prefectului - Judeţul Bihor;
- Primarul Municipiului Oradea;
- Direcţia Patrimoniu Imobiliar - Serviciul Locuinţe, Spaţii Comerciale;
- Direcţia Economică, prin grija DPI - Serviciul Locuinţe, Spaţii Comerciale;
- Se publică în Monitorul Oficial Local al municipiului Oradea.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Barabaș Călin-lulian
CONTRA EAZĂ
SECRETAR GENERAL
Eugenia Borbei
Oradea, 28 septembrie 2023
Nr. 818
Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi „pentru”
JUDEȚUL BIHOR
MUNICIPIUL ORADEA
Anexa 1
la H.C.L. nr.818 din 28.09.2023
ră Adresa administrativă Nr. Carte funciară Situaţie juridică actuală
1 |Str. AdyEndrenr.14,ap.8 CF nr. 167431-C1-U4-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
2 |Str. Bradului nr. 13, ap.2 CF nr. 215069-C1-U1-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
3 [Str. Bradului nr. 13,ap.3 CF nr. 215069-C1-U3-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
4 |Str. Bradului nr. 13, ap. 4 CF nr. 215069-C1-U5-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
5 |Str. Braduluinr. 13,ap.5 CF nr. 215069-C1-U2-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
6 |Str. Braduluinr.13,ap.6 CF nr. 215069-C1-U4-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
7 |Str. Crinuluinr.8,ap.1 CF nr. 191224-C1-U2-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
8 [Str. Crinului nr. 9,ap.2 CF nr. 151538-C1-U2-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
9 [Str. Crinului nr. 9,ap.3 CF nr. 151538-C1-U3-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
10 |Str. Cuza Voda nr. 10, ap. 7A CF nr. 157959-C1-U15-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
11 Str. Cuza Voda nr. 80, ap.2 CF nr. 155165-C1-U3-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
12 |Str. Cuza Voda nr. 80,ap.3 CF nr. 155165-C1-U4-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
13 |Str. Cuza Voda nr. 80, ap. 4 CF nr. 155165-C1-U5-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
14 |Str. Cuza Voda nr. 80,ap.5 CF nr. 155165-C1-U6-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
15 |Str. Cuza Voda nr. 80,ap.6 CF nr. 155165-C1-U7-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
16 |Str. Cuza Voda nr. 80, ap.6/A CF nr. 155165-C1-U11-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
17 |Str. Cuza Voda nr. 80, ap. 6/B CF nr. 155165-C1-U10-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
18 |Str. Dorobantilor nr. 10 CF nr. 216326 - Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
19 [Str Episcop Sulyok lstvan nr. 20,ap. [cp 156260-C1-U5-Oradea | |MUNICIPIUL ORADEA, domeniu pubire
20 rai Episcop Sulyok Istvan nr. 20, ap. [op nr 155260-C1-U4-Oradea | ÎMUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
21 |Str. General Traian Mosoiu nr. 8, ap. 4|CF nr. 201310-C1-U17-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
22 ien General Traian Mosoiu nr.8, ap. [op n. 201310-01-U16-Oradea | ÎMUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
23 > General Traian Mosoiu nr. 8, ap. [cr n. 201310-C1-U18-Oradea — MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
24 |Str. loan Budai-Deleanu nr. 4, ap. 2 CF nr. 156872-C1-U10-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
25 |Str. loan Budai-Deleanu nr. 4, ap.9 CF nr. 156872-C1-U11-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
26 |Str. loan Budai-Deleanu nr. 4, ap.10 |CF nr. 156872-C1-U13-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
27 |Str. Italiana nr. 18A, ap. 45 CF nr. 152184-C1-U108-Oradea |MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
28 |Str. Jokai Mornr.2,ap.1 CF nr. 153310-C1-U9-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
29 Îsi Colonel lon Buzoianu [op ne. 164674-C1-U11-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
30 gr Colonel lon Buzoianu [cr pe. 164674-C1-U9-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
31 ferigi Colonel lon Buzoianu [cp ne. 164674-C1-U10-Oradea | ÎMUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
32 piei Colonel lon Buzoianu [op ne. 164674-C1-U12-Oradea . ÎMUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
33 [Str. Mihai Eminescu nr. 73, ap. 3 CF nr. 213296-C1-U3-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
34 |Str. Petre Tutea nr. 4,ap.3 CF nr. 164993-C1-U4-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
35 [Str. Piaţa Rahoveinr. 7,ap.1 CF nr. 207498-C1-U5-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
36 |Str. Piaţa Rahovei nr. 7, ap. 2 CF nr. 207498-C1-U1-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
37 |Str. Piaţa Rahovei nr. 7, ap. 3 CF nr. 207498-C1-U2-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
38 |Str. Piaţa Rahovei nr. 7, ap. 4 CF nr. 207498-C1-U4-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
39 [Str. Piaţa Rahovei nr. 7, ap.5 CF nr. 207498-C1-U7-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
40 |Str. Piaţa Rahovei nr. 7, ap.6 CF nr. 207498-C1-U6-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
41. |Str. Piaţa Rahovei nr. 7, ap.7 CF nr. 207498-C1-U3-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
42 |Str. Primariei nr. 54, ap.3 CF nr. 158994-C1-U12-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
43 |Str. Primariei nr. 54, ap. 4 CF nr. 158994-C1-U13-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
44 |Str. Primariei nr. 54, ap.6 CF nr. 158994-C1-U16-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
45 |Str. Primariei nr. 54, ap. 7 CF nr. 158994-C1-U15-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
46 |Str. Primariei nr. 54, ap.9 CF nr. 158994-C1-U14-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
47 |Str. Primariei nr. 54, ap. 12 CF nr. 158994-C1-U18-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
48 |Str. Primariei nr. 54, ap. 13 CF nr. 158994-C1-U17-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
49 |Str. Primariei nr. 64, ap.2 CF nr. 160669-C1-U5-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
50 |Str. Primariei nr. 66, ap.2 CF nr. 163243-C1-U15-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
51 |Str. Primariei nr. 66, ap. 4 CF nr. 163243-C1-U16-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
52 |Str. Primariei nr. 66, ap.6 CF nr. 163243-C1-U14-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
53 |Str. Simion Barnutiu nr. 1,ap.3 CF nr. 215113-C1-U1-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
54 |Str. Tuberozelor nr.2, ap.3 CF nr. 156032-C1-U4-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
55 |Str. Tuberozelor nr.2, ap.5 CF nr. 156032-C1-U5-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
56 |Str. Tuberozelor nr. 7, ap.1 CF nr. 161050-C1-U8-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
57 |Str. Tuberozelor nr.7, ap.3 CF nr. 161050-C1-U9-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
58 |Str. Tudor Vladimirescu nr. 34,ap.2 |CF nr. 150638-C1-U9-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
59 |Str. Tudor Vladimirescu nr. 34, ap.5 |CF nr. 150638-C1-U8-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
60 |Str. Tudor Vladimirescu nr. 43, ap.5 [CF nr. 194322-C1-U4-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
61 |Str. Tudor Vladimirescu nr. 55, ap.4 |CF nr. 157790-C1-U7-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
62 |Str. Tudor Vladimirescu nr. 55, ap.7 [CF nr. 157790-C1-U8-Oradea MUNICIPIUL ORADEA, domeniu public
JUDEȚUL BIHOR Anexa nr. 2
MUNICIPIUL ORADEA la H.C.L. nr.818 din 28.09.2023
ati Adresa administrativă Nr. Carte funciară Situaţia juridică actuală
1 Str. Navigatorilor nr. 4 CF nr. 167942 - Oradea MUNICIPIUL ORADEA - proprietate privată
2 Str. Navigatorilor nr. 4A CF nr. 167943 - Oradea MUNICIPIUL ORADEA - proprietate privată
3 Str. Navigatorilor nr. 4B CF nr. 167944 - Oradea MUNICIPIUL ORADEA - proprietate privată
4 Str. Navigatorilor nr. 4C CF nr. 167945 - Oradea MUNICIPIUL ORADEA - proprietate privată
5 Str. Navigatorilor nr. 4D CF nr. 167947 - Oradea MUNICIPIUL ORADEA - proprietate privată
6 Str. Navigatorilor nr. 4E CF nr. 167946 - Oradea MUNICIPIUL ORADEA - proprietate privată
7 Str. Navigatorilor nr. 4F CF nr. 167948 - Oradea MUNICIPIUL ORADEA - proprietate privată
8 Str. Navigatorilor nr. 4G CF nr. 167949 - Oradea MUNICIPIUL ORADEA - proprietate privată
9 Str. Navigatorilor nr. 4H CF nr. 167950 - Oradea MUNICIPIUL ORADEA - proprietate privată
10 Str. Navigatorilor nr. 41 CF nr. 167951 - Oradea MUNICIPIUL ORADEA - proprietate privată
11 Str. Navigatorilor nr. 6 CF nr. 167961 - Oradea MUNICIPIUL ORADEA - proprietate privată
12 Str. Navigatorilor nr. 6A CF nr. 167960 - Oradea MUNICIPIUL ORADEA - proprietate privată
13 Str. Navigatorilor nr. 6B CF nr. 167959 - Oradea MUNICIPIUL ORADEA - proprietate privată
14 Str. Navigatorilor nr. 6C CF nr. 167958 - Oradea MUNICIPIUL ORADEA - proprietate privată
15 Str. Navigatorilor nr. 6D CF nr. 167956 - Oradea MUNICIPIUL ORADEA - proprietate privată
16 Str. Navigatorilor nr. 6E CF nr. 167957 - Oradea MUNICIPIUL ORADEA - proprietate privată
17 Str. Navigatorilor nr. 6F CF nr. 167955 - Oradea MUNICIPIUL ORADEA - proprietate privată
18 Str. Navigatorilor nr. 63 CF nr. 167954 - Oradea MUNICIPIUL ORADEA - proprietate privată
19 Str. Navigatorilor nr. 6H CF nr. 167953 - Oradea MUNICIPIUL ORADEA - proprietate privată
20 Str. Navigatorilor nr. 6I CF nr. 167952 - Oradea MUNICIPIUL ORADEA - proprietate privată
21 Str. Coralilor nr. 3, ap. 1 CF nr. 14081 - Oradea MUNICIPIUL ORADEA - proprietate privată
22 Str. Coralilor nr. 3, ap. 2 CF nr. 14081 - Oradea MUNICIPIUL ORADEA - proprietate privată
23 Str. Coralilor nr. 3, ap. 3 CF nr. 14081 - Oradea MUNICIPIUL ORADEA - proprietate privată
24 Str. Coralilor nr. 3, ap. 4 CF nr. 14081 - Oradea MUNICIPIUL ORADEA - proprietate privată
25 Str. Digului nr. 32, ap. 1 CF nr. 7412 - Oradea MUNICIPIUL ORADEA - proprietate privată
26 Str. Digului nr. 32, ap. 2 CF nr. 7412 - Oradea MUNICIPIUL ORADEA - proprietate privată
27 Str. Digului nr. 5A CF nr. 214437 - Oradea MUNICIPIUL ORADEA - proprietate privată
Page 1
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.