13 decembrie 2011

HCL 801/2011 Oradea adoptată

Hotărâre privind aprobarea conturilor de execuţie a bugetelor Municipiului Oradea

Denumire
Hotărârea nr. 801 din 2011 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
801 / 2011
Data
13 decembrie 2011
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată
Ce se aprobă

Se aprobă contul de execuţie a bugetului local al Municipiului Oradea la data de 30.09.2011 conform anexei 1.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BIHOR MUNICIPIUL ORADEA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea conturilor de execuţie a bugetelor Municipiului Oradea la data de 30.09.2011 Analizând Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 274.994 din data de 28.11.2011, prin care Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Oradea, propune aprobarea conturilor de execuţie a bugetelor Municipiului Oradea la data de 30.09.2011, Potrivit art. 26 al Legii nr. 273/ 2006, privind finanţele publice locale, modificată, proiectul de buget a fost construit pe două secţiuni: secţiunea de funcţionare şi secţiunea de dezvoltare. În cazul în care veniturile secţiunii de dezvoltare sunt mai mici decât cheltuielile aceleiaşi secţiuni, echilibrul bugetar se asigură prin vărsăminte din veniturile secţiunii de dezvoltare şi utilizarea excedentului anilor precedenţi. În situaţia în care secţiunea de funcţionare înregistrează deficit în cursul anului, se rectifică bugetul local prin diminuarea sumelor reprezentând vărsăminte din secţiunea de funcţionare către secţiunea de dezvoltare, În conformitate cu prevederile art. 49 alin. (12) şi ale art. 761 alin. 1 lit. b) ale Legii nr. 273/ 2006 privind finanţele publice locale, actualizată, Văzând proiectul de hotărâre şi avizul comisiei de specialitate a Consiliului Local, În temeiul art. 36, alin.(2), lit.b), alin.(4), lit.a), art. 45, alin.(2), lit.a) din Legea nr. 215/ 2001 privind administraţia publică locală, republicată, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Hotărăşte: Art.1. Se aprobă contul de execuţie a bugetului local al Municipiului Oradea la data de 30.09.2011 conform anexei 1.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Se aprobă contul de execuţie a bugetului instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din bugetul local al Municipiului Oradea la data de 30.09.2011 conform anexei 1.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3. Se aprobă contul de execuţie a bugetului creditelor externe şi interne al Municipiului Oradea la data de 30.09.2011 conform anexei 1.3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.4. Detalierea secţiunii de funcţionare şi secţiunii de dezvoltare ale bugetelor Municipiului Oradea, mai-sus menţionate, pe capitole, subcapitole, titluri, articole şi alineate se regăsesc în Anexa 1 (Situaţiile financiare ale Municipiului Oradea la data de 30.09.2011), parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.5. Aprobarea indicatorilor cu privire la execuţia bugetului local al Municipiului Oradea pentru trimestrul III al anului 2011, conform Anexei 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.6. Cu ducere la îndeplinirea a prezentei hotărâri se încredințează Direcţia Economică. Art.7. Prezenta hotărâre se comunică cu: - Instituţia Prefectului judeţului Bihor - Primarul Municipiului Oradea - Direcţia Economică - se publică în Monitorul Oficial al Judeţului Bihor şi pe pagina de internet www.oradea.ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Delorean lon lulius Oradea, 13 decembrie 2011 CONTRASEMNEAZĂ Nr. 801 SECRETAR lonel Vila Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi „pentru” Primăria Municipiului Oradea Direcţia Economică Piața Unirii, nr. 1 410 100, Oradea Tel. +40 0259-437 000 Fax. +40 0259-437 544 E-mail: primarieQoradea.ro Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Bihor Adresa Dimitrie Cantemir, nr.2-4 Oradea România Nr. înregistrare: 258157 Data: 03.11.2011 Alăturat vă depunem Situaţiile financiare la 30.09.2011 pentru Municipiul Oradea împreună cu anexele aferente. Sef serviciu Bogdan Daniela Po Viceprimar Biro Rgzalia DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE BIHOR BILANT 30.09.2011 COD DENUMIRE INDICATORI SOLD LA INCEPUTUL, PERIOADEI SOLD LA STARSITUL PERIOADEI 01003 01004 01005 01007 01008 01009 01010 01015 01019 01021 01022 010221 01023 01024 01025 01030 |.Active fixe necorporale (ct.203-+205+206+208+233-280-290-293*) 2. Instalatii tehnice, mijloace de transport, animale, plantatii, mobilier, aparatura birotica si alte active corporale (ct.213+214+231-281-291-293*) 3.Terenuri si cladiri (ct.21 1+212+231 -281-291-293%) 5.Active financiare necurente (investitii pe termen lung) peste un an (ct.260+265 +2671+2672+2673+2675-+2676+2678+2679-296) din care: Titluri de participare (ct.260-296) 6.Creante necurente - sume ce urmeaza a fi incasate dupa o perioada mai mare de un an (ct.4112+4118-+4282-+4612-4912 - 4962) din care: Creante comerciale necurente - sume ce urmeaza a fi incasate dupa o perioada mai mare de un an (c14112++4118+4612- 4912-4962) 7. TOTAL ACTIVE NECURENTE (rd.03-+04+05-+06 +07-+09) 1.Stocuri (ct.301+302+303-+304+305-+307+ 309+33 1-+332-+-341+345++346+347+349+35 + 354+356+357+358+359++36]++371+381-+/-348 +/-378-391-392-393-394-395-396-397-398) Creante din operatiuni comerciale, avansuri si alte decontari (ct.232+234-+409++41 | 1+4118+413+418+425% -+4282-+46 1-+479*-+48 1++482+483-49 1 1-4961 +5128) din care: Creante comerciale si avansuri (ct.232 +234+409+41 1 1+4118+413+418+4611-491]- 4961), din care: Avansuri acordate(ct.232++234+409) Creante bugetare (ct.43 | *%-+4377%*+4424+ 4428 %%+4-444%%-+446%%*-+44824-46 1-+463+464+ 4664+4665-+4669--48 ]**+482%**-497) din care: Creantele bugetului generale consolidat (ct.463-+464-+465-+4664+4665+4669-497) Creante din operatiuni cu fonduri ex- terne nerambursabile si fonduri de ia buget (ct.4501+4503--4505-+4507+45] |+ 4513-+45]5+453 1+4541+4543-+4545-+455 + 4553-+4561+4563-+4571+4572+4573+458 1+ 4583-+461+473**)din care: Total creante curente (rd.2]1+23-+25+27) 4.460.899 269.827.023 1,744.636.867 67.264.871 66.721.308 62.216 3.439 2.086.251.876 47.745.077 68.717.279 67.983.015 33.540 50.612.019 49.005.924 119.329.298 3.423.425] 317.971.496 1905.159.641 61.161.524 60.000.926 63.407 4.630 2.287,779.493 49.744.605 80.822.423 80.212.049 4.894 60.733.068 60.607.035 2.431.567 143.987.058 pag: 2 - lei - COD DENUMIRE INDICATORI SOLD LA INCEPUTUL PERIOADEI SOLD LA SFARSITUL PERIOADEI 01033 01035 01036 01040 01042 01045 01046 01053 01054 01058 01060 0106! 01062 01063 010631 01065 91071 Conturi la trezorerie, casa, alte valori avansuri de trezorerie (ct.510+5121+5425+ 5131+4+5141+5151+5153+5161+5171+5187+5201+ 521 1+5212+522]4+5222+523+525 |+5252+5253+ 526+527+528+5291++5292+5293-+5294+5299+531] | +532+4+542+550+551+4+5524+553-+554--555+556+557 +558+559-+5601-+5602-+561+562+57| 1+5712+ 5713+5714+5741+5742+5743+5744+5213) din care: Conturi la institutii de credit, casa, avansuri de trezorerie (ct,5112+5121+ 5424+5125+5131+5132+5141+5142+5151+ 5152+5153-+5161+5162+5171++5172+5187+ 5314541 1+5412+542+5504+558+5601-+5602 din care; Depozite (ct.5156+5187+5602) Total disponibilitati (rd,33-+35) Cheltuieli în avans (ct.471) 7.TOTAL ACTIVE CURENTE (rd, 19-+30-+3 1+40+ 41+:42) S.TOTAL ACTIVE (rd, 1 5+45) Datorii comerciale (ct.401-+403-+4042+ 405-+4622) 2. Imprumuturi pe termen lung (ct.1612++1622+1632++1642+1652+1661+ 1662+1672+168-169) TOTAL DATORII NECURENTE (rd.52+54+55) ].Datorii comerciale, avansuri si alte decontari (ct.401+403-+4041+405+408+ 419-+4621-+473-+48 1+482++483-+269+509+ 5128) din care: Datorii comerciale si avansuri (et.401+403-+4041++405-+408+419+4621) din care: 2.Datorii catre bugete (ct.43 1+437+440+441 +4423-+4428+444+446+ 448 1+4555+4671+4672+4673-+4674+4675+ 4675+4679-+473-+48 1+482)din care: Datoriile institutiilor publice catre bugete (ct.431 -+4377+4423+4428+444+446 4481), din care: Contributii sociale(ct.43 +437) 3.Datorii din operatiuni cu Fonduri externe nerambursabile si fonduri de la buget, alte datorii catre alte organisme internationale (ct.4502-+4504+4506+4512 +45 14+4516-+4521-+4522+4532+4542+4544-+ 4552-+4554-+4564-+4584+4585+459-+473-+462+ 5446-475) 5 Imprumuturi pe termen lung - sume ce urmeaza a fi platite in cursul exerci- 58.068.557 6.281.737 675.037 64.350.294 12,890 23.437.559 2,317,689.435 3 238.219.408 238.219.408 29.891.094 28.126.965 10.848.259 9.165.175 4.927.523 17.597 80.583.754 1.028.633] 675.037 31.612.387] 1,376,724| 276.720.774| 2.564,500.267| 7.146 237.321.210) 2377.321.210 42.901.53 40.965.410 13.561.908] î1.294.60 4.815.764] pag 3 - lei - SOLD LA SOLD LA COD DENUMIRE INDICATORI INCEPUTUL SFARSITUL PERIOADEI PERIOADEI tiului curent (ct.1611+1621+1631+1641 +1651+1661+1662-+1671+168-169) 307 7.335) 01072 |6.Salariile angajatilor (ct.421+423+426-+4271++4273+42811) 8.454.029 10.372.759 01073 |7.Alte drepturi cuvenite altor categorii de persoane (pensii, indemnizatii de somaj, burse) (ct.422-+424-++426-+4272+ 42734+429+438), din care: -34.338 -4.052] 01074 |8.Venituri in avans (ct.472) 32.323 100.604] 01078 |1O.TOTAL DATORII CURENTE (rd.60+62-+65-+704+71+72+73+144+75) 49.209.271 82.665.54 01079 11.TOTAL DATORII (rd.58+78) 287,428.679 319.986.75 01080 |I2.ACTIVE NETE = TOTAL ACTIVE - TOTAL DATORII = CAPITALURI PROPRII (rd.80=rd.46-79=rd.90) 2030.260.756 2.244,513,50$| 01084 1.Rezerve, fonduri (ct.100-+101+102++103++1044+105+106+431+ 132-+133+134+135+136+137+13914+1392+ 1393-+1394+1396+1399) 1984.166.385 2.027.507.827] 01085 |2.Rezultatul reportat (et.117-sold creditor) 24.753.664 155.000,366 01087 |4.Rezultatul patrimonial al exercitiului (ct.121-sold creditor) 21.340.707 61.705.315] 01090 |6-TOTAL CAPITALURI PROPRII | 2.030.260.756 2.244.513.50$) (rd.84--85-86-+87-88) Conducatorul institutiei Conducatorul compartimentului financiar- contabil PR DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE BIHOR CONTUL DE REZULTAT PATRIMONIAL 30.09.2011 pag: 1 - lei- COD DENUMIRE INDICATORI An An precedent curent 02002 Venituri din impozite, taxe, contri- butii de asigurari si alte venituri ale bugetelor (ct.730+731+732+733+734+735+736+ -+739-+745+746-+750+751) 281,347.823 255.331.315 02003 Venituri din activitati economice (ct.701+702-+703-+704+705+706-+707+ 708 +/- 709) 147.697.901 19.047.876 02004 Finantari, subventii, transferuri, alocatii bugetare cu destinatie speciala (ct,770+771-+772+773+774+715+716+ 778+779) 363.658.227 318.795.606 02005 Alte venituri operationale (ct.7144+718-+719+721-+722+781) 1.633.265 1392.32 02006 TOTAL VENITURI OPERATIONALE (rd.02+03-+04+05) 794.337.216 694.567.117 02008 Salarii si contributiile sociale aferente angajatilor (ct.641-+642+645-++646+647) 199.431.167 159.122.092 02009 Subventii si transferuri (ct.670--671-+672+673+674+675+616+ 677+678+679) 68.465.237 76.026.285 02010 Stocuri, consumabile, lucrari si servicii executate de terti (ct.601-+602-+603-+606-+607+608+609+ 610+611+612+613-+614-+622+623+624+ 626+6277+628+629) 353.462,724 366.905.324| 02011 Cheltuieli de capital, amortizari si provizioane (ct.681-++682+689) 43.810.858 36.694.935 02012 Alte cheltuieli operationale (ct.635-+654+658) 3.624.187 3.278.137] 02013 TOTAL CHELTUIELI OPERATIONALE (RD.08+09-+10+11+12) 668.794.173 642.026.773] 02015 - EXCEDENT (rd.06-rd.13) 25.543.043 52.540.334] 02017 IV.VENITURI FINANCIARE (ct.763-+764+765-+7166-+767-+768+769+ 786) 396.711 5.510.328 02018 |V. CHELTUIELI FINANCIARE (ct.663-+664+665-+666-+667+668+669+ 686) 4.293.030 4.809.329 02020 | -EXCEDENT (ed.17-rd.18) 610.999 02021 -DEFICIT (rd. 18-rd.17) 3.896.319 02023 -EXCEDENT (rd.]5-+20-16-21) 121,646.724 53.451.343 02025 VIII. VENITURI EXTRAORDINARE (et.790+791) 1.546.227 8.823.008] 02026 |IX. CHELTUIELI EXTRAORDINARE (0t.690-+691) 4.317.024 269.036 02028 - EXCEDENT (rd.25-rd.26) 8.533.973 pag. 2 - lei - COD DENUMIRE INDICATORI An An precedent curent 02029 - DEFICIT (rd.26-rd.25) 2.770.797 02031 - EXCEDENT (rd.23-+28-24-29) 3118.875.927 61.705.315] Conducatorul institutiei Conducatorul compartimentului financiar- contabil loa E ai 24810284) EZIA " „BVEVeULS 8p BIEŢDOS ŢIeanfŢse 3p DȚUN ŢPEUOȚIEU ŢNŢHPUoI TNI3ÂNQ UȚP POIPIULUTI, SOL „Ceuos nus 10TŢIeIn5Ţse Tnasbna uTp PoIeIUeUTĂ, VOL „ 9AS ap oTeŢaos xoTrIeanfrse Tnaabnq ET ap BIequeuță „ COL - „BTEDOT 2Tana5na e1 sp eoxenueuța, ZO0LL "39 - d „1eAs ap Tn395nq er 3p PoxeaueuTă, TOLL 139 - £ “109 A [IQeJuoo - veroueulj INjNjuauIeduOod |niozeonpuo9 iannsufnzoyeonpuog - STBIeoeuan ŢSs 8 '109 -4 "TOD - 9 "109 Tod "TO Etc] „T3T UT eSe9, țles pp — "TOD (8 *T09 + Z"T00) TULOI - T'T09 :TozAse ezea18Tdu02 2s STaUPCTOD :VULON AMAUOZIUL 20 UOTANXNIA VILYNLIS :0189 Ulp '(7L'P1+€L'P5) II0VONMad 1NLISUVAS 2799586 09z9se ze62 208 SL VI IVUIWON LNBIVAIHOZ IS IVAZINNN IA INNANY 1NLNd39NI 5990465 S64L [0987645 7L|__VIUVIIANN 30 INZIVAIHOa IS AVUZANN-A (Z/"P1+80'p1+p0'p) AVAZWAN 20 LN21YAIHOa IS AVAIANN 200962 ezsece Deebezzz EL 30 VLaN (v2431S349S30) vaU4a1S2H9 Al 291 802- 29L1902%- 80| (0-90'P2) IMNS9AUI 9P ESIEVANOE UIP )9U IBJBLUNN '£ 24 L0p9s 727 L0v8s 0 Bela 'Z iz9s0zE9L E9SOZEIL 90 MESEDUL | 69./z0v9 ezesee [GYs9€b9 70 |__(E0-zo'PI) eleuomeado eaeVIANOE UIp 18u JEIBUnN € jcz9pzscot Le6Lz08L£ IP8be6cos POLB.6€St So HEld 2 164 48879 Ls6 LiogLe VLogLezos s6scezeis ZO HESEDUI "+ 6 4 9 Ss P € [A Lă =! Y Slejeues Sp 8jeo0s fewos ap Yes ap al Inya6nq Joueznfise z0|uem6ise soluein6ise [2004 J2s ap puei elop | imanqup | masngurp | ima6nqwp Ima6ng up Ine6na up iu pog| 19IHO3P2Ipu! eaununusq P9IEJUEUI-] BSIEȚUEUIJ P2IEJULULJ ESIEJUEUL- BOJEJUEUI- PBIEJUEUL-] eso iEJOL £0 pod VL0Z'60'0€ 3p b7ep el DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE BIHOR SITUATIA FLUXURILOR DE TREZORERIE Conducatorul institutiei ea a MAN, i ERĂ i * PER EA EI 2 Conducatorul compartimentului INA si contabil 30.09.2011 pap: | - lei- COD DENUMIRE INDICATORI Total Casa in Alte valuta disponibilitati 04002 1. Incasari 33.684.748 33.684.748 04003 2. Plati 35.441.650 35.441.650 04004 3. Numerar nct din activitatea operationala (rd.02-rd.03) -1.756.902 1.736.902 04006 ]. Incasari 4.373.683 4.373.683 04007 2. Plati 4.357.263] 4.357.263 04008 3. Numerar net din activitatea de investitii (rd.06-rd.07) 16,420) 16.420 04010 ]. Incasari 11.342.357] 11,342.357 0401: 2. Plati 14.854.979) 14.854.979 04012 3. Numerar net din activitatea de finantare (rd.10-rd.11) -3,512.622 „3.512.622 04013 IV CRESTEREA (DESCRESTEREA) NETA DE L. NUMERAR SI ECHIVALENT DE NUMERAR (rd.04-+rd.08-+rd.12) -5,253,.104 -5,253.104 04014 |V NUMERAR SI ECHIVALENT DE NUMERAR LA INCEPUTUL PERIOADEI 6.281.737] 6.281.737 04017 VI NUMERAR SI ECHIVALENT DE NUMERAR LA FINELE PERIOADEI(rd. 13+14+15-16) 1.028.633 1.028.633 DISPONIBIL DIN MIJLOACE CU DESTINATIE SPECIALA 30.09.2011 - lei- DISPONIBIL DISPONIBIL DENUMRE INDICATORI COD| LA INCEPUTUL, INCASARI PLATI LA SFARSITUL ANULUI PERIOADEI TOTAL (rd.02 la 15) 05001 639.246] 1.261.655 1.760.227 140.674! - Sume primite ca donatii si sponsori- 05002 zari (ct.550/analitic distinct) 26.805 26.612 193 - Garantii materiale retinute gestiona- 05003 rilor conform Legii nr.22/1969 (ct. 550/analitic distinct) 106.237 16.571 17.792 105.016 - Disponibil din fonduri cu destinatie 05006 speciala reprezentand alocatia pentru nou-nascuti conform Legii 416/2001 (et. 550/analitic distinct) 18.715 230 2.760 16.185 Alte disponibilitati cu destinatie 05011 speciala (ct.550/analitic distinct) 487.198 1.244.854 1.712.772 19.280 - Ajutor financiar in echivalent a 05013 100euro acordat cadrelor didactice din invatamantul preuniversitar (et.550/analitic distinct) 291 291 Conducatorul. institutiei, Conducatorul compartimentului financiar-contabil — es) |EHLOD -AEDUtU 003 [n10Jvonpuo) PRNIISUI (NA0fgonpIIE) 996'iP7'El BIeŢoUuLUŢIDU BAȚIDY IIX ÎOTATL ep Lr9ySi91 / TŢDŢAIaS 15 Țanung II TOTATL 86c 1US"01 peuosaad ap ȚTBTNITSUD £ TUOTATI, 0tzI17 . PlyST6pi TŢ3ŢNATAUa Te304, IITA TOTATI 60 s0 20 90 so 70 20 zo o Y SI | dos) (sos) (805) madoa MIUSAqNS DJEJEULS amqes EAI 15 madoad ap aŢe120s (po s) (€0 s) 0909 oameguuzaou | VP 61 aa INUDA up | razangise ap Țeuuos pes DULIIX) 3u.107x3 »ejutuly opeyuru |orun jeuopeu nazuad 3p 31EI90S (zo s) 08) IXEJULUI 3P osans I0ţo po 10Hanpuoy J0IBEHANOE aomand mpmnpuoj |aonatanâise | xopae.indise 1e201 e3s zoana myodng mioâng 15 aoiiand | „opuanypsur ny3ng myoâng Injâng pâng op joâng : 10Wpnypsut myoâng [npâng 1107'60'0€ „2-1819PE350d (NA) 2NQESINqUIEAZU IUI07X9 HINPUOJ Up BAEJUEUI N3 9991014, 9S INF) E] 2PEn3293 aerperd VILVILIS XOHIG DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE BIHOR Situatia platilor efectuate din buget care nu reprezinta cheltuieli efective Anexa 29 30.09.2011 pag: 1 - lei - SOLD LA SOLD LA COD DENUMIREA SI SIMBOLUL CONTURILOR INCEPUTUL SFARSITUL ANULUI PERIOADEI 31001 1 Avansuri acordate furnizoriior(ct.232+234-+409) -Total(rd.02+03) 33.540 4.894 31002 -din finantare bugetara(ct.770) 29.076 430 31003 -din alte surse de finantare 4.464 4.464 31016 |6 Alte disponibilitati provenite din finantare bugeta- ra(ct.770)aflate in conturi de disponibil in lei la trezorerie(ct.5581+5591+,..etc)si in conturi de dis- ponibil in lei si in valuta la institutii de credit din tara,mai putin dobanda iasata in cont(ct.5121-+ 5124+55834+559+...etc) 3.718.921 3.855.667 31017 3.752.461 3.860.561 7 Total(rd.0 a Iti 0+13+16) Conducatorul institutiei Conducatorul compartimentului financiar- contabil BIHOR pag. 1 -lei- Soid la inceputul Sold la finele DENUMIRE INDICATORI COD , , anului perioadei PLATI RESTANTE-TOTAL (rd.07-+12+27+32 4000: +37-+42-+47) din care: 1.494.869 5.476.865 -sub 30 de zile(rd.7.1-+12.1+27.1+32,4+ 40002 37.1+42.1+47.1) 629.549 1.888.338 - peste 30 de zile (rd.8+13+28+33+38 40003 -+43+47.2) 396,578 3.293.664 - peste 90 de zile (rd.9-+14-+29+34+ 40004 39-+44+47.3) 76.887 90.829 - peste 120 zile (rd.10-+-15+30+35+40+45+ 40005 47.4) 299.628 204.034 - peste 1 an (rd.11+16+31+36+41-+46+47.5) 40006 92.227 Plati restante catre furnizori,creditorii 40007 din operatii comerciale(ct.401,ct.403, ct.405+462)din care:(rd.07.1++08+09+10+11) 1.109,857 5.297.298 -sub 30 de zile 400071 590.661 1.876.008 - peste 30 de zile 40008 317.197 3.233.634 - peste 90 de zile din care: 40009 40.977 58.435 - peste 120 zile 40010 115.716 129.221 - peste | an 40011 45.306 Plati restante fata de bugetul general 40012 consolidat(rd.!7-+rd.18+rd.19-+22)din care: 385.012 172.746 -sub 30 de zile(rd.17.1++18.]+19.1+22.1) 400121 38.888 5.509 - peste 30 de zile 40013 79.381 60.030 - peste 90 de zile 40014 35.910 32.394 - peste 120 zile 40015 183.912 74.813 - peste | an 40016 46.921 Plati restante fata de bugetul de stat 40017 (6t.4423,ct.444,ct.446,ct.448|) 240.815 126.673 -sub 30 de zile 400171 29.934 1.298 -peste 30 de zile 400172 61.166 52,744 -peste 90 de zile 400173 17.147 23.147 -peste 120 zile 400174 115.668 49.484 -peste | an 400175 16.900 Plati restante fata de bugetul asigurarilor 40018 sociale de sanatate (ct.4313,ct.4314, ct.4315,ct.4317) 30.804 14.662 -sub 30 de zile 400181 2.251 1.041 -peste 30 de zile 400182 4.51 2271 -peste 90 de zile 400183 4.748 3.068 pag. 2 - lei- Sold la inceputul Sold la finele DENUMIRE INDICATORI COD anului perioadei -peste 120 de zile 400184 16.813 8.282 -peste | an 400185 2.443 Plati restante fata de bugetul asigurarilor 40019 sociale-Total (rd.20-+21),din care 113.393 31.411 -sub 30 de zile(rd.20.1+21.1) 400191 6.703 3.170 “peste 30 de zile(rd.20.52+21.2) 400192 13.636 5.015 -peste 90 de zile(rd.20.3+21.3) 400193 14.045 6.179 “peste 120 de zile(rd.20.4+21.4) 400194 51.431 17.047 -peste 1 an(20.5+21.5) 400195 27.578 - contributia pentru bugetul asigurarilor 40020 sociale de stat (ct.43 1,4312) 109.393 30.148 -sub 30 de zile 400201 6.495 3.074 -peste 30 de zile 400202 13.214 4.821 -peste 90 de zile 400203 13.611 5,917 -peste 120 de zile 400204 49.761 16.339 -peste | an 400205 26.312 - contributia pentru bugetul asigurarilor 40021 pentru somaj (ct.4371,ct.4372,ct.4373) 4.000 1.263 -sub 30 de zile 400211 208 99 -peste 30 de zile 400212 42 194 -peste 90 de zile 400213 434 262 -peste 120 de zile 400214 1.670 708 -peste | an 400215 1.266 Plati restante fata de salariati (drepturi 40027 salariale), (ct.42 1 ,0t.423,ct.426,ct.427], ct.4273,ct.4281)din care: 6.821 -sub 30 de zile 400271 6.921 Conducatorul institutiei, Conducatorul compartimentului MA A e ECE iii BIHOR pag. 3 -lei- Sold la inceputul Sold îa finele DENUMIRE INDICATO [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă