11 octombrie 2023

HCL 764/2023 Oradea adoptată

Hotărâre privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții: „Construire Centru de Antreprenoriat Piața Cetate; Reabilitare Corp C1 și Organizare de Șantier” – Etapa 2

Denumire
Hotărârea nr. 764 din 2023 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
764 / 2023
Data
11 octombrie 2023
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată
Pe scurt

Se votează actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru Etapa 2 a investiției „Construire Centru de Antreprenoriat Piața Cetate; Reabilitare Corp C1 și Organizare de Șantier”, crescând bugetul la 80.852.318,71 lei cu TVA și stabilind că lucrările vor dura 12 luni de la ordinul administrativ. Pentru locuitori înseamnă că se vor face un nou corp de clădire în Piața Cetate, amenajări exterioare cu alei pietonale și spații verzi, inclusiv parcări subterane de 165 de locuri, ceea ce poate implica lucrări în zonă și posibile modificări temporare ale traficului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se actualizeaza indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii: „Construire Centru de Antreprenoriat Piaţa Cetate; Reabilitare Corp C1 și Organizare de Șantier” — Etapa 2, astfel

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL BIHOR CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Municipiul Oradea, judeţul Bihor, Piaţa Unirii, nr. 1, C.P. 410 100, Tel. +40 0259-437 000, Fax. +40 0259-437 544, E-mail: primarie(â)oradea.ro HOTĂRÂRE privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții: „Construire Centru de Antreprenoriat Piaţa Cetate; Reabilitare Corp C1 și Organizare de Șantier” — Etapa 2 Consiliul Local al municipiului Oradea, întrunit în ședința ordinară din data de 28.09.2023; Examinând Proiectul de hotărâre privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii: „Construire Centru de Antreprenoriat Piaţa Cetate; Reabilitare Corp C1 și Organizare de Şantier” — Etapa 2; Având în vedere Referatul de aprobare al primarului Municipiului Oradea, în calitate de iniţiator, înregistrat cu numărul 370772 din data de 25.09.2023; Analizând Raportul de specialitate înregistrat cu numărul 370776 din data de 25.09.2023, întocmit de către Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională, prin care, propune Consiliului Local al Municipiului Oradea aprobarea proiectului mai sus menţionat; Obiectivul de investiţii „Construire Centru de Antreprenoriat Piaţa Cetate; Reabilitare Corp C1 și Organizare de Șantier” — Etapa 2 vizeaza lucrarile de construire a corpului nou din Piaţa Cetate precum și lucrările de amenajare a spaţiilor exterioare din jurul clădirii cu alei pietonale și spaţii verzi. Obiectivul de investiţii presupune crearea a 165 de locuri de parcare subterane la subsolul corpului nou. Având în vedere H.C.L. nr. 759 / 25.08.2022 se impune actualizarea indicatorilor tehnico - economici și aprobarea indicatorilor distinct pentru cele două etape ale investiţiei. Văzând avizul consultativ al Comisiei de specialitate a Consiliului Local; În baza prevederilor art. 129 alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. a) și lit. e), art. 139 alin. (3) lit. a) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Hotărăşte: Art. 1. Se actualizeaza indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii: „Construire Centru de Antreprenoriat Piaţa Cetate; Reabilitare Corp C1 și Organizare de Șantier” — Etapa 2, astfel: Valoarea totală a investiţiei pentru ETAPA 2: 80.852.318,71 lei inclusiv TVA Durata de realizare a investiţiei pentru Etapa 2 - 12 luni de la ordinul administrativ de începere pentru etapa 2, ordin emis de beneficiar. Art. 2. Ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internatională. Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică cu: - Instituţia Prefectului Judeţului Bihor; - Primarul Municipiului Oradea; - Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională; - Direcţia Economică, prin grija D.M.P.F...; - Se publică în Monitorul Oficial Local al municipiului Oradea. Dă PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Barabaș Călin -fulian Oradea, 28 septembrie 2023 Nr. 764 EA Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi „pentru”

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă