Hotărâre privind aprobarea acordului de parteneriat încheiat între Direcția de Asistență Socială Oradea și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor, privind furnizarea serviciilor de recuperare pentru copiii cu dizabilități din municipiul Oradea, în vederea prevenirii unor situații de dificultate sau vulnerabililtate care pot duce la marginalizarea sau excluderea socială
Denumire
Hotărârea nr. 749 din 2025 a Consiliului Local Oradea
Consiliul Local al Oradiei aprobă încheierea unui parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor pentru furnizarea de servicii de recuperare pentru copiii cu dizabilități din Oradea, cu scopul prevenirii dificultăților sau vulnerabilităților ce pot duce la marginalizare sau excludere socială. Se stabilește finanțarea parțială de către autoritatea locală, până la 50% din cheltuielile de funcționare ale acestor servicii, iar restul poate fi acoperit de finanțări județene în funcție de bugetul anual. Decizia poate implica zone accesate de copii și familiile acestora din municipiu, impactând servicii sociale, resurse financiare locale și termenele de funcționare stabilite anual prin hotărâri ulterioare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă acordul de parteneriat încheiat între Direcţia de Asistenţă Socială Oradea şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor, privind furnizarea serviciilor de recuperare pentru copiii cu dizabilităţi din municipiul Oradea, în vederea prevenirii unor situaţii de dificultate sau vulnerabilitate care pot duce la marginalizare sau excludere socială, conform anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre
ROMÂNIA
JUDEȚUL BIHOR
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
Municipiul Oradea, județul Bihor. Piaţa Unirii, nr. 1. C.P. 410 100, Tel. +40 0259-437 000, Fax. +40 0259-437 544, E-mail: primarie(Goradea.ro
HOTĂRÂRE
privind aprobarea acordului de parteneriat încheiat între Direcţia de Asistenţă Socială Oradea şi Direcţia Generală
de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor, privind furnizarea serviciilor de recuperare pentru copiii cu
dizabilităţi din municipiul Oradea, în vederea prevenirii unor situaţii de dificultate sau vulnerabilitate care pot
duce la marginalizare sau excludere socială
Consiliul Local al municipiului Oradea, întrunit în ședința ordinară din data de 28.11.2025;
Examinând Proiectul de hotărâre aprobarea acordului de parteneriat încheiat între Direcţia de Asistenţă Socială
Oradea şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor, privind furnizarea serviciilor de recuperare
pentru copiii cu dizabilităţi din municipiul Oradea, în vederea prevenirii unor situaţii de dificultate sau vulnerabilitate care
pot duce la marginalizare sau excludere socială;
Având în vedere Referatul de aprobare al primarului Municipiului Oradea, în calitate de inițiator, înregistrat cu
numărul 500173/1 din data de 18.11.2025;
Analizând Raportul de specialitate înregistrat cu numărul 500173/2 din data de 18.11.2025, întocmit de către
Direcţia Juridică prin care se propune Consiliului Local al municipiului Oradea aprobarea proiectului menţionat mai sus;
Ținând cont de prevederile art.124 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului,
republicată, actualizată;
Alin (1) Pentru asigurarea prevenirii separării copilului de părinţii lui, consiliile locale ale municipiilor, orașelor,
comunelor și sectoarelor municipiului București au obligaţia să organizeze, în mod autonom sau prin asociere, servicii de
zi, potrivit nevoilor identificate în comunitatea respectivă.
Alin (2) În situaţia în care consiliul local nu identifică resurse financiare și umane suficiente pentru a organiza
serviciile prevăzute la alin. (1), la cererea acestuia, consiliul judeţean va asigura finanțarea necesară înfiinţării acestor
servicii. Consiliul local asigură finanţarea cu până la 50% a cheltuielilor de funcţionare a acestor servicii, cota-parte și
cuantumul total al acestor cheltuieli fiind stabilite anual prin hotărâre a consiliului judeţean.
În conformitate cu prevederile:
> Legii nr. 292/2011 asistenţei sociale, actualizată;
>H.G. nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de
asistenţă socială şi a structurii orientative de personal, actualizată;
> Legii nr.272/2004 actualizată, republicată privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului;
> Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată;
>H.G. nr.268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.448/2006 privind protecţia și
promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;
> Ordinului nr.27/2019 privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de zi destinate copiilor.
Având în vedere interesul comun privind sprijinirea părinţilor copiilor cu handicap din raza municipiului Oradea
care beneficiază de servicii de recuperare la Centrul de Recuperare pentru Copii cu Dizabilităţi Oradea este necesară
continuarea relaţiei de colaborare pentru anul 2026.Astfel, intervine încheierea unui nou acord de parteneriat între Direcţia
de Asistenţă Socială Oradea şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor privind serviciile de
recuperare pentru un număr estimat de 40 de beneficiari.Serviciile de recuperare sunt furnizate de către Centrul de Zi de
Recuperare pentru Copii cu Dizabilităţi Oradea din cadrul DGASPC Bihor, de două ori/săptămână pentru un număr de 40
copii încadraţi într-un grad de handicap, conform unei planificări, stabilite de comun acord cu părintele/reprezentantul legal
al copilului.
Văzând avizul consultativ al Comisiei de specialitate a Consiliului Local;
În conformitate cu prevederile art.129 alin (2) lit. d), alin (7) lit b), alin (9) lit a) și art.139 alin(3) lit. 7) și art. 196
alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
Hotărăște:
Art.1. Se aprobă acordul de parteneriat încheiat între Direcţia de Asistenţă Socială Oradea şi Direcţia Generală de
Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor, privind furnizarea serviciilor de recuperare pentru copiii cu dizabilităţi din
municipiul Oradea, în vederea prevenirii unor situaţii de dificultate sau vulnerabilitate care pot duce la marginalizare sau
excludere socială, conform anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredinţează Direcţiei de Asistenţă Socială Oradea.
Art.3. Prezenta Hotărâre se comunică cu:
- Primarul municipiului Oradea,
- Instituţia Prefectului judeţului Bihor,
- Direcţia de Asistenţă Socială Oradea,
- Direcția Generală de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului Bihor, prin grija DAS Oradea
- Se publică în Monitorul Oficial Local al Municipiului Oradea și pe site-ul www.oradea.ro.
Oradea, 28 noiembrie 2025
Nr. 749
Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi „pentru”
Anexă la HCL nr. 749 / 28.11.2025
Anexă la Hot. Consiliului Judeţean Bihor PREȘEDINTE VIZAT
Nr. din Mircea Mălan SECRETAR GENERAL AL JUDEȚULUI
Marioara-Carmen Soltănel
ACORD DE PARTENERIAT
1. PĂRȚILE:
1. DIRECŢIA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ORADEA (D.A.5.0.) cu sediul în Oradea, strada
Primăriei, nr. 42, reprezentată legal prin d-na Anca Grama, în calitate de director executiv
Nr. înreg. din
şi
2, DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI
BIHOR (D.G.A.S.P.C. Bihor) cu sediul în Oradea, strada Feldioarei, nr. 13, reprezentată
legal prin d-ul Puia Lucian-Călin, în calitate de director general.
Nr. înreg. din
II. OBIECTUL acordului de parteneriat
Obiectul prezentului acord de parteneriat îl constituie furnizarea de servicii de recuperare
pentru copiii cu dizabilităţi din Municipiul Oradea, potrivit art. 124 alin (1) şi (2) din Legea
nr. 272/2004, actualizată, privind protecția şi promovarea drepturilor copilului, în vederea
prevenirii unor situaţii de dificultate sau vulnerabilitate, care pot duce la marginalizare sau
excludere socială, respectiv separare de familie.
III. SERVICIILE care fac obiectul acordului de parteneriat
Serviciile de recuperare vor fi furnizate de către Centrul de Zi de Recuperare pentru Copii cu
Dizabilităţi Oradea din cadrul D.G.A.S.P.C. Bihor, situat în Oradea, str. Traian Lalescu, nr. 3,
jud. Bihor, copiilor încadraţi într-un grad de handicap, în baza certificatului şi a planului de
abilitare/reabilitare emis de către Comisia pentru Protecţia Copilului Bihor, precum şi a
dispoziţiei de admitere la C.Z.R.C.D. Oradea.
Terapiile de care pot beneficia copiii sunt cele prevăzute în Planul de abilitare/reabilitare
aprobat/avizat de către Comisia pentru Protecţia Copilului Bihor.
Serviciile de abilitare/reabilitare oferite constau în: kinetoterapie, hidroterapie, masaj, logopedie,
terapie ocupaţională, stimulare senzorială, consiliere psihologică, stimulare cognitivă, terapie
educaţională, activităţi de recreere şi socializare.
D.A.S$.0. va suporta costul lunar pentru numărul de copii stabilit în acordul de parteneriat, pentru
care se va emite o factură lunară astfel:
- pentru numărul de copii care au între | şi 8/9 prezențe lunare la terapiile oferite de Centrul de
Zi de Recuperare pentru Copii cu Dizabilităţi Oradea, se va achita aceeaşi sumă stabilită în acord
(reprezentând 40% din costul mediu lunar);
- pentru copiii care nu au nicio prezenţă la terapiile oferite de Centrul de Zi de Recuperare pentru
Copii cu Dizabilităţi Oradea pe lună, nu se emite factură.
Justificarea celor de mai sus se datorează faptului că, D.G.A.S.P.C. Bihor prin Centrul de Zi de
Recuperare pentru Copii cu Dizabilităţi Oradea are în vedere asigurarea/rezervarea numărului de
locuri pentru numărul total de beneficiari pentru care s-a încheiat acest acord cu D.A.S.0. pe tot
parcursul anului.
Serviciile de abilitare/reabilitare vor fi furnizate de două ori/săptămână pentru un număr de 40
beneficiari, conform unei planificări stabilite de comun acord cu părintele/reprezentantul legal al
copilului de pe raza Municipiului Oradea.
IV. OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR
IV.1. Direcţia de Asistenţă Socială Oradea se obligă:
a)
a) să suporte 40% din costul mediu lunar aprobat de către Consiliul Judeţean Bihor pentru
serviciile de recuperare furnizate copiilor cu dizabilități din familiile de pe raza Municipiului
Oradea.
Costul mediu lunar, conform H.C.]. Bihor nr. 58/30.04.2025, este de 3188 lei/beneficiar/lună,
din care 1275,20lei/beneficiar/lună este suportat de către Direcţia de Asistenţă Socială Oradea.
Facturarea şi decontarea cheltuielilor se va face cu acelaşi cost de 1275,20 lei/beneficiar/lună ca
în anul 2025, până la aprobarea unui nou cost mediu lunar în cursul anului 2026.
După aprobarea prin H.C.J. Bihor a noului cost mediu lunar pe beneficiar pentru anul 2026,
facturarea şi decontarea cheltuielilor se va efectua potrivit noilor reglementări;
b) să vireze lunar, până în ziua a 15-20 a lunii următoare în care s-a emis factura, în contul
D.G.A.S.P.C. Bihor suma aferentă facturii privind serviciile prestate;
c) să întocmească o referire către D.G.A.S.P.C. Bihor, în urma solicitării scrise înaintate către
D.A.S.O. de părinte/reprezentant legal al beneficiarului, în vederea acordării serviciilor în cadrul
Centrului de Zi de Recuperare pentru Copii cu Dizabilităţi pentru fiecare caz pentru care Comisia
pentru Protecţia Copilului Bihor a aprobat în Planul de abilitare/reabilitare terapii specifice la
Centrul de Zi de Recuperare pentru Copii cu Dizabilitati Oradea:
d) să ţină evidenţa lunară a copiilor cu dizabilităţi din Municipiul Oradea care beneficiază de
serviciile acordate la Centrul de Zi de Recuperare pentru Copii cu Dizabilităţi;
e) să păstreze confidenţialitatea cu privire la datele personale ale beneficiarilor.
1V.2. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor se obligă:
să suporte 60% din costul mediu lunar aprobat de catre Consiliul Judeţean Bihor pentru serviciile
de recuperare furnizate copiilor cu dizabilităţi din familie de pe raza Municipiului Oradea.
Facturarea şi decontarea cheltuielilor se va face cu același cost ca şi în anul 2025 până la
aprobarea unui nou cost mediu lunar în cursul anului 2026. După aprobarea prin H.C.]. Bihor a
noului cost mediu lunar pe beneficiar pe anul 2026, facturarea şi decontarea cheltuielilor se va
efectua potrivit noilor reglementări;
b) să transmită lunar partenerului datele şi documentele justificative necesare efectuării plaților
aferente serviciilor acordate, respectiv factura fiscală şi foaia de prezenţă a beneficiarilor pe zile,
care să cuprindă numele şi prenumele copiilor cu dizabilităţi, CNP-ul şi domiciliul acestora,
numele şi prenumele părintelui/reprezentantului legal, semnătura acestuia;
să comunice partenerului, prin Serviciul de Evaluare Complexă Handicap, Compartimentul de
Evaluare Complexă a Copilului din cadrul D.G.A.S.P.C. Bihor, lista privind copiii pentru care
Comisia pentru Protecţia Copilului Bihor a aprobat în planul de abilitare/reabilitare terapii
specifice care pot fi oferite de către C.Z.R.C.D. Oradea;
d) să faciliteze accesul copilului cu dizabilităţi la serviciile recomandate în Planul de
))
abilitare/reabilitare aprobat de către Comisia pentru Protecţia Copilului Bihor la terapii specifice
la C.Z.R.C.D. Oradea şi să informeze părintele despre acordarea serviciilor de recuperare şi
planificarea la terapii pentru anul în curs printr-un proces verbal (având în vedere faptul că
încheierea Acordului de parteneriat cu DASO se face pe un an calendaristic);
să păstreze confidenţialitatea cu privire Ia datele personale ale beneficiarilor.
V. DURATA prezentului acord de parteneriat este de 1 an, începând cu data de 01.01.2026, şi va
fi supus spre aprobare Consiliului Local al Municipiului Oradea, respectiv Consiliului Judeţean
Bihor.
VI. ÎNCETAREA acordului de parteneriat se va face în următoarele situaţii:
a). la împlinirea termenului pentru care a fost încheiat;
b) prin acordul de voinţă al părţilor:
c) prin reziliere, în situația în care una dintre părţi nu-şi respectă obligaţiile asumate prin acordul
de parteneriat, cu notificarea partenerului cu 30 de zile calendaristice înainte.
În cazul în care copilului cu dizabilităţi nu îi mai sunt recomandate terapii la C.Z.R.C.D. Oradea,
acordul nu încetează, doar se identifică un alt caz.
VII. DISPOZIȚII FINALE
Parţile au dreptul, pe durata desfășurării prezentului acord de parteneriat, de a conveni modificarea
clauzelor acestuia prin act adiţional, cu condiţia ca parţile să notifice solicitarea de modificare cu
30 de zile înainte.
Prevederile prezentului acord de parteneriat se vor completa cu prevederile legislative în vigoare.
Limba care guvernează prezentul acord de parteneriat este limba română.
Prezentul acord de parteneriat va fi interpretat conform legilor din România.
Prezentul acord de parteneriat a fost încheiat în trei exemplare, câte unu pentru fiecare parte.
DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ
SOCIALĂ ORADEA SOCIALA ȘI PROTECȚIA COPILULUI BIHOR
Director executiv Director general
Anca Grama Puia Lucian-Călin
Șef Serviciu Economico - Director general adjunct
Financiar si Administrativ Abrudan Mirela
Cristina Butaci
Avizat juridic Director general adjunct
Oltea- Diana Mare Ivan Carmen Violeta
Şef serviciu SCSPBMF
lanc Silvia
Vizat C.F.P.
Avizat juridic
Vizat C.F.P.
Document care conţine date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE)2016/679, privind protecția persoanelor
fizice în ceca ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestora.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.