18 septembrie 2020

HCL 748/2020 Oradea adoptată

HOTĂRÂRE privind încheierea unui act adițional la Contractul de parteneriat, nr. 335036 din 04.09.2018, dintre Municipiul Oradea și Episcopia Română Unită cu Roma, Greco – Catolică, de Oradea, în vederea realizării lucrărilor de consolidare, reabilitare și refuncționalizare a clădirii afectate de incendiul din data de 25.08.2018 și stabilirea unor măsuri pentru administrarea ulterioară a imobilului Palat Episcopal Greco – Catolic din Oradea

Denumire
Hotărârea nr. 748 din 2020 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
748 / 2020
Data
18 septembrie 2020
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă încheierea unui act adițional la contractul de parteneriat cu Episcopia Greco-Catolică pentru consolidarea, reabilitarea și refuncționalizarea Palatului Episcopal din Oradea, afectat de incendiu în 25.08.2018, și pentru stabilirea unor măsuri de administrare ulterioară a imobilului. Asta înseamnă pentru locuitori că se asigură punerea în siguranță a clădirii, urmează lucrări interioare mari și că municipalitatea caută finanțări pentru these lucrări, iar Palatul rămâne în administrarea Episcopiei pe o perioadă lungă (20 de ani) după preluare. Practic, bani și termene depind de contractul adițional, iar delimitările zonei afectate sunt legate de Palat și administrarea sa.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă încheierea unui act adițional la Contractul de parteneriat, nr. 335036 din 04.09.2018, dintre Municipiul Oradea şi Episcopia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică, de Oradea, în conformitate cu Anexa nr. 1 la prezenta Hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

România Județul Bihor Municipiul Oradea Piaţa Unirii, nr. 1 Consiliul Local 410 100, Oradea Tel. +40 0259-437 000 Fax. +40 0259-437 544 E-mail: [email protected] HOTĂRÂRE privind încheierea unui act adițional la Contractul de parteneriat, nr. 335036 din 04.09.2018, dintre Municipiul Oradea și Episcopia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică, de Oradea, în vederea realizării lucrărilor de consolidare, reabilitare și refuncționalizare a clădirii afectate de incendiul din data de 25.08.2018 și stabilirea unor măsuri pentru administrarea ulterioară a imobilului Palat Episcopal Greco - Catolic din Oradea Analizând Referatul de aprobare al primarului Municipiului Oradea, în calitate de inițiator, înregistrat sub nr. 368104/1 din 07.09.2020 și Raport de specialitate nr. 368104/2 din 07.09.2020 întocmit de către Direcția Patrimoniu Imobiliar, prin care se supune spre aprobare proiectul de hotărâre privind încheierea unui act adițional la Contractul de parteneriat nr. 335036 din 04.09.2018, dintre Municipiul Oradea și Episcopia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică, de Oradea, în vederea realizării lucrărilor de consolidare, reabilitare și refuncționalizare a clădirii afectate de incendiul din data de 25.08.2018 și stabilirea unor măsuri pentru administrarea ulterioară a imobilului Palat Episcopal Greco - Catolic din Oradea. Văzând gravitatea distrugerilor cauzate de incendiul din seara zilei de 25 august 2018, Primăria Municipiului Oradea a intervenit și a încheiat cu Episcopia Greco - Catolică, Contractul de parteneriat nr. 335036 din 04.09.2018, preluând în administrare Palatul Episcopiei Greco - Catolice pentru o perioadă de 20 de ani și totodată a inițiat de îndată lucrări de punere în siguranță și apoi de restaurare a clădirii. Având în vedere că, în prezent, exteriorul clădirii a fost reabilitat, urmând lucrări ample în interior, respectiv că se caută identificarea unor posibile surse de finanțare pentru aceste lucrări de mare anvergură pentru imobilul mistuit de incendiu. Întrucât găsirea unei surse de finanțare și mai apoi restaurarea interioarelor este o fază a lucrărilor care necesită multă muncă, fiind un proces de lungă durată, se impune actualizarea contractului de parteneriat încheiat între Municipiul Oradea și Episcopia Greco - Catolică, în sensul prelungirii termenului de valabilitate a contractului astfel încât să asigure o durată de administrare a imobilului de 20 de ani de la finalizarea lucrărilor de reabilitare / restaurare interioară, respectiv posibilitatea administrării ulterioare a imobilului, în perioada de exploatare, printr-o structură stabilită de Consiliul Local. De asemenea se aduc clarificări în ceea ce privește partea de imobil care se va preda, după finalizarea lucrărilor în utilizarea Episcopiei Greco - Catolice pentru sediul curiei episcopale. Ținând seama de prevederile art. 38 alin. 3, art. 45 alin. 1 lit. d) și a art. 49 alin. 2 din Legea nr. 422/2001, privind protejarea monumentelor istorice, republicată și actualizată, Văzând proiectul de hotărâre și avizul consultativ al Comisiei de specialitate a Consiliului Local, În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. c) și e), alin. (6) lit. a) și alin. (9) lit. a), art. 139 alin. (3) lit. f) și art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, Consiliul Local al Municipiului Oradea H o t ă r ă ș t e: Art. 1. Se aprobă încheierea unui act adițional la Contractul de parteneriat, nr. 335036 din 04.09.2018, dintre Municipiul Oradea şi Episcopia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică, de Oradea, în conformitate cu Anexa nr. 1 la prezenta Hotărâre. www.oradea.ro Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredinţează Direcţia Patrimoniu Imobiliar şi Episcopia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică, de Oradea. Art. 3. Prezenta Hotărâre se comunică cu:  Instituţia Prefectului - Judeţul Bihor;  Primarul Municipiului Oradea;  PMO - Instituția Arhitectului șef;  PMO - Direcţia Patrimoniului Imobiliar - Serviciul Terenuri;  PMO - Direcţia Economică;  Episcopia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică, de Oradea, prin grija Direcției Patrimoniu Imobiliar;  Se publică pe site-ul www.oradea.ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Chiană Laurențiu Alin Oradea, 10 septembrie 2020 CONTRASEMNEAZĂ Nr. 748 SECRETAR GENERAL Ionel Vila Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi „pentru” www.oradea.ro

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă