Hotărâre privind însușirea raportului de evaluare a imobilului situat în municipiul Oradea, str. G-ral Henri Mathias Berthelot nr. 20, ap. 2 și aprobarea sistării, cu sultă, a stării de indiviziune asupra acestui imobil
Denumire
Hotărârea nr. 748 din 2017 a Consiliului Local Oradea
(1) Se însuşeşte raportul de evaluare a imobilului situat în Oradea, str. G-ral Henri Mathias Berthelot (fostă Engels) nr. 20, ap. 2, identificat prin nr. topo 506/2, compus din: 3 camere, antreu, bucătărie, cămară, loc pentru baie, W.C., sas, coridor, în suprafață construită de 89 mp, înscris în cartea funciară individuală nr. 157635 - C1 - U2 Oradea, provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. 29954 Oradea, în favoarea Statului Român, în cotă actuală de 1/6 parte și în favoarea numiților Culiciu Ioan și Culiciu Maria, în cotă actuală de 5/6 parte. (2) Conform raportului de…
ROMÂNIA
JUDEŢUL BIHOR
MUNICIPIUL ORADEA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind însușirea raportului de evaluare a imobilului situat în municipiul Oradea,
str. G-ral Henri Mathias Berthelot nr. 20, ap. 2 și aprobarea sistării, cu sultă,
a stării de indiviziune asupra acestui imobil
Analizând Raportul de specialitate nr. 248817 din 22.08.2017, prin care Direcției Patrimoniu Imobiliar propune
Consiliului Local al municipiului Oradea însușirea raportului de evaluare a imobilului situat în municipiul Oradea, str.
G-ral H.M. Berthelot (fostă str. Engels) nr. 20, ap. 2 și aprobarea sistării, cu sultă, a stării de indiviziune asupra
imobilului;
Având în vedere cererea înregistrată la Direcţia Patrimoniu Imobiliar (fostă Administraţia Imobiliară Oradea)
sub nr. 19.505/29.09.2015, prin care numiţii CULICIU IOAN şi CULICIU MARIA, în calitate de coproprietari ai ap. 2
din imobilul situat la adresa sus-menționată (în baza CF nr. 157635 - C1 - U2), solicită preluarea, prin achiziţionare,
a cotei părţi ce revine Statului Român din apartamentul în cauză, aflată în administrarea Municipiului Oradea prin
Direcţia Patrimoniu Imobiliar, compusă din: cotă actuală de 1/6 parte din apartamentul nr. 2 şi cotă actuală de 55/331
mp teren intravilan;
Ținând seama de Hotărârile Comisiei de Analiză a Solicitărilor de Locuințe fond de stat și municipal nr.
212/07.12.2015 și 21/28.01.2016, prin care s-a propus vânzarea cotei de 1/6 din imobil (ap. 2) și a cotei de 55/331
mp teren, situate în Oradea, str. G-ral H.M. Berthelot nr. 20, ulterior întocmindu-se Raportul de evaluare pentru
imobilul situat în municipiul Oradea, str. G-ral H.M. Berthelot nr. 20, ap. 2, în vederea stabilirii valorii de piaţă a cotei
părți de 1/6 din imobil/teren aferent ce revine Statului Român, cotă în administrarea Municipiului Oradea, prin Direcția
Patrimoniu Imobiliar - Serviciul Locuințe, Spații Comerciale;
Ținând cont de prevederile Ordinului nr. 700/09.07.2014, ale Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr.
7/1996, și ale art. 670, 676 Cod Civil;
Văzând proiectul de hotărâre și avizul Comisiei de specialitate a Consiliului Local,
In baza prevederilor art. 36 alin. (2) lit. c, alin. (5) lit. b, art. 45 alin. (3) şi art.123 alin. (2) şi alin. (3) din Legea
nr. 215/2001 administraţiei publice locale, republicată și actualizată
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
hotărăşte:
Art.1. (1) Se însuşeşte raportul de evaluare a imobilului situat în Oradea, str. G-ral Henri Mathias Berthelot
(fostă Engels) nr. 20, ap. 2, identificat prin nr. topo 506/2, compus din: 3 camere, antreu, bucătărie, cămară, loc pentru
baie, W.C., sas, coridor, în suprafață construită de 89 mp, înscris în cartea funciară individuală nr. 157635 - C1 - U2
Oradea, provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. 29954 Oradea, în favoarea Statului Român, în cotă
actuală de 1/6 parte și în favoarea numiților Culiciu Ioan și Culiciu Maria, în cotă actuală de 5/6 parte.
(2) Conform raportului de evaluare întocmit în data de 21.06.2017, valoarea totală a imobilului este de 31.000
euro, din care, 5.200 euro reprezintă valoarea cotei-părţi de 1/6 din imobil și a cotei de 55/331 mp teren aferent,
proprietatea Statului Român, aflate în administrarea Municipiului Oradea prin Direcţia Patrimoniu Imobiliar, Serviciul
Locuinţe - Spaţii Comerciale.
(3) Raportul de evaluare, întocmit de către expert evaluator Buda Anca Livia (SC Alasso Company SRL), se
constituie anexă la prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă sistarea stării de indiviziune asupra imobilului situat în municipiul Oradea, str. G-ral H.M.
Berthelot nr. 20, ap. 2, materializată prin încheierea unui contract de partaj voluntar, care va avea ca obiect atribuirea
cotei de 1/6 parte din imobil (ap. 2) și a cotei de 55/330 mp teren aferent, aflate în proprietatea Statului Român, în
administrarea Municipiului Oradea prin Direcţia Patrimoniu Imobiliar, Serviciul Locuinţe - Spaţii Comerciale, în
favoarea numiţilor Culiciu Ioan şi Maria, cu domiciliul în Oradea, str. G-ral Henri Mathias Berthelot nr. 20, ap. 1, cu
plata unei sulte, în cuantum de 5.200 euro, în favoarea Statului Român.
Art. 3. Se aprobă încheierea unui act (contract) de partaj voluntar cu sultă, între Municipiul Oradea, în
reprezentarea Statului Român, și fam. Culiciu Ioan şi Maria, care va avea ca obiect încetarea coproprietății, prin partaj
voluntar, asupra imobilului situat în municipiul Oradea, str. G-ral H.M. Berthelot nr. 20, ap. 2.
Art. 4. Fam. Culiciu Ioan şi Maria va efectua plata sultei, în valoare de 5.200 euro, în favoarea Statului
Român, la data semnării contractului sus-menționat, la cursul B.N.R din data plății, reprezentând contravaloarea cotei
de 1/6 parte din imobilul situat în Oradea, str. G-ral H.M. Berthelot nr. 20, ap. 2, cu terenul aferent în suprafață de
55/330 mp, în termen de 90 zile de la data adoptării hotârâri, anterior inițierii demersurilor pentru înscrierea în cartea
funciară.
Art. 5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri, se încredinţează Direcţia Patrimoniu Imobiliar prin
Serviciul Locuinţe, Spaţii Comerciale;
Art. 6. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se abrogă Hotărârea Consiliului Local nr.
344/10.05.2016.
Art. 7. Prezenta Hotărâre se comunică cu:
Instituţia Prefectului - Judeţul Bihor;
Primarul Municipiului Oradea;
PMO - Direcţia Patrimoniu Imobiliar - Serviciul Locuinţe, Spaţii Comerciale;
PMO - Direcția Juridică;
PMO - Direcția Economică Oradea - Biroul Decontări Contracte;
Culiciu Ioan și Culiciu Maria, prin grija DPI - Serviciului Locuinţe, Spaţii Comerciale.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Lezeu Ioan
Oradea, 31 august 2017 CONTRASEMNEAZĂ
Nr. 748 SECRETAR
Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi „pentru” Ionel Vila
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.