11 octombrie 2021

HCL 739/2021 Oradea adoptată

Hotărâre privind aprobarea executării de către Municipiul Oradea a lucrărilor de intervenţie, în numele şi pe cheltuiala deţinătorilor notificaţi din imobilul situat în Oradea, str. Republicii nr. 31, în condiţiile Legii nr. 153/2011 modificată şi completată de Legea nr. 146/2013 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor

Denumire
Hotărârea nr. 739 din 2021 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
739 / 2021
Data
11 octombrie 2021
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă ca Municipiul Oradea să execute, pe cheltuiala proprietarilor notificați, lucrările de intervenţie la imobilul de pe str. Republicii nr. 31, în cadrul programului de protejare şi reabilitare a fațadelor clădirilor din Centrul Istoric al Oradea. Aceasta înseamnă că autoritatea publică va efectua lucrările necesare pentru consolidare/îmbunătățire a fațadei, iar costurile vor fi suportate de proprietarii notificați conform prevederilor legale, conform bugetării și criteriilor programului multianual de intervenții. Proprietarii afectați vor trebui să participe financiar la aceste intervenții, în cadrul unei proceduri reglementate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Aprobarea executării de către Municipiul Oradea a lucrarilor de interventie, in numele si pe cheltuiala detinatorilor notificati din imobilul situat în Oradea, str. Republicii nr. 31, în conformitate cu prevederile prevederile art. 9 alin (3) din Legea nr. 153/2011 modificată şi completată de Legea nr. 146/2013 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, ca urmare a faptului că lucrările nu au fost începute si/sau deţinătorii notificaţi refuza executarea lucrărilor în condiţiile si la termenele notificate

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL BIHOR CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Municipiul Oradea, judeţul Bihor, Piaţa Unirii. nr. 1. C.P. 410 100, Tel. +40 0259-437 000. Fax. +40 0259-437 544, E-mail: primarie((oradea.ro HOTĂRÂRE privind aprobarea executării de către Municipiul Oradea a lucrărilor de intervenţie, în numele şi pe cheltuiala deţinătorilor notificaţi din imobilul situat în Oradea, str. Republicii nr. 31, în condiţiile Legii nr. 153/2011 modificată şi completată de Legea nr. 146/2013 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor Analizând Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 406327 din 27.09.2021, iniţiat de către primarul municipiului Oradea și Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 406323 din 27.09.2021, prin care Direcţia Ecomică privind aprobarea executării de către Municipiul Oradea a lucrărilor de intervenţie, în numele şi pe cheltuiala deţinătorilor notificaţi din imobilul situat în Oradea, str. Republicii nr. 31, Luând în considerare prevederile Legii nr. 153/2011 modificată şi completată de Legea nr. 146/2013 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, prin care se face referire la faptul că, deţinătorii de orice fel a clădirilor care, prin nivelul de degradare a sistemului de închidere perimetrală, pun în pericol sănătatea, viaţa, integritatea fizică şi siguranţa populaţiei şi afectează calitatea mediului înconjurător, a cadrului urban construit şi a spaţiilor publice urbane, în temeiul şi cu respectarea legislaţiei în vigoare privind calitatea în construcţii şi a prezentei legi, sunt obligaţi ca, din proprie iniţiativa, să ia masuri de realizare a lucrărilor de intervenţie pentru reabilitarea structural-arhitecturala a anvelopei clădirilor, În aplicarea Programului Multianual pentru realizarea lucrărilor de protejare şi intervenţie asupra clădirilor cu valoare cultural arhitecturală situate în “Ansamblul Urban - Centrul Istoric Oradea” aprobat prin HCL nr. 649 din 2014, cu modificarile si completarile ulterioare, prin care Municipiul Oradea poate să contribuie la acoperirea costurilor lucrărilor de protejare şi de intervenţie asupra clădirilor situate în “Ansamblul Urban - Centrul Istoric Oradea”, a fost selectat cu prioritate imobilul situat în Oradea, str. Republicii nr. 31, Ţinând cont de referatul de oportunitate al Comisiei de Coordonare a Programului de reabilitare a fațadelor clădirilor situate în “Ansamblul Urban - Centrul Istoric Oradea” nr. 192 din 10-03-2021, Luând în considerare: V Legea nr. 153/2011 modificată şi completată de Legea nr. 146/2013 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor; Y Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice cu modificările şi completările ulterioare; V Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare; Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare; Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare; Y Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare; Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Oradea nr. 973 din 2004. v Reglementările speciale din Studiul privind „Reabilitarea fațadelor din perimetrul Ansamblului urban Centrul Istoric Oradea”, elaborat de SC PROARH SRL în baza contractului de prestări servicii nr. 143395/11.12.2009; Văzând proiectul de hotărâre şi avizul consultativ al comisiei de specialitate a Consiliului Local, În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. d), alin. 7 lit j) art. 139 alin. (3) lit e) și art. 196 alin (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/03.07.2019 privind Codul administrative, i ie S CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Hotărăşte: Art. 1. Aprobarea executării de către Municipiul Oradea a lucrarilor de interventie, in numele si pe cheltuiala detinatorilor notificati din imobilul situat în Oradea, str. Republicii nr. 31, în conformitate cu prevederile prevederile art. 9 alin (3) din Legea nr. 153/2011 modificată şi completată de Legea nr. 146/2013 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, ca urmare a faptului că lucrările nu au fost începute si/sau deţinătorii notificaţi refuza executarea lucrărilor în condiţiile si la termenele notificate. Art. 2. Executarea de către Municipiul Oradea a lucrarilor de intervenţie, in numele si pe cheltuiala deţinătorilor notificaţi din imobilul situat în Oradea, str. Republicii nr. 31, cu condiţia: a) recuperarii cheltuielilor de la proprietari/deţinători notificaţi, până la data recepției finale a lucrărilor de intervenţie executate, adică 5 ani de la data recepției la terminarea lucrărilor de intervenţie, în conformitate cu Programul Multianual. b) Cuantumul cheltuielilor efectuate de către Municipiul Oradea şi a modalităţii de recuperare pentru proprietariideținătorii care nu își vor achita cota parte aferenta cheltuielilor prin semnarea contractelor va fi stabilită prin hotărâre de consiliu local privind istituirea taxei privind stabilirea cuantumului și a modalității de recuperare a taxei pentru creşterea calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, distinct pentru fiecare proprietar deţinător din imobil după data recepției la terminarea lucrărilor de intervenţie. Art. 3. Aprobarea constituirii dreptului de creanţă se constituie după cum urmează: — pentru fiecare deţinător în funcţie de suprafaţa utilă a spaţiului proprietăţii, — la valoarea lucrărilor de intervenţie care se va stabili prin contractul de execuţie a lucrărilor şi raportată pe fiecare proprietate, pentru deţinătorii care au transmis acordul conform Legii nr. 153/2011 modificată şi completată de Legea nr. 146/2013 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor şi solicită aplicarea Programului Multianual pentru facilităţile oferite; — la valoarea totală a cheltuielilor efectuate de la bugetul local al Municipiului Oradea pentru imobil, reflectate în sume ce cuprind - documentaţia tehnică, lucrările de intervenţie şi alte taxe şi comisioane privind înscrierea dreptului de creanţă în actul de proprietate, pentru deţinătorii care refuza achitarea lucrărilor in condițiile Programului Multianual. Art. 4. Aprobarea acordării facilităţilor prevăzute în Programul Multianual aprobat prin HCL. nr. 649 din 2014, cu modificările și completările ulterioare, pentru acei deținători din imobil care isi asumă costurile lucrărilor de reabilitare prin semnarea contractelor, după caz. Art. 5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează: — Directia Economica si Fundatia de Protejare a Monumentelor Istorice din judetul Bihor privind recuperarea cheltuielilor de la proprietari — Direcţia Economică privind comunicarea prezentei hotărâri proprietarilor imobilului. Art. 6. Prezenta hotărâre se comunică cu: Instituţia Prefectului judeţului Bihor Primarul Municipiului Oradea Instituţia Arhitectului Şef prin grija Directiei Economice Direcţia Patrimoniu Imobiliar prin grija Directiei Economice Directia Economica Directia Juridica prin grija Directiei Economice Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice din judeţul Bihor prin grija Directiei Economice Proprietarilor imobilului situat in Oradea, str. Republicii nr. 31 prin grija Directiei Economice Se publică în Monitorul Oficial Local al Municipiului Oradea PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Dulga Camelia Mariana CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR Eugehia ei Oradea, 30 septembrie 2021 Nr. 739 Hotărârea a fost adoptată cu 23 de voturi „pentru' și 3 de voturi „abţinere”

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă