5 septembrie 2024

HCL 719/2024 Oradea adoptată

Hotărâre privind modificarea art. 1 din H.C.L. nr. 972/15.11.2023 pentru proiectul: „Creșterea eficienței energetice a Spitalului Clinic Județean – Staționarul III, Calea Clujului nr. 50, Oradea”

Denumire
Hotărârea nr. 719 din 2024 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
719 / 2024
Data
5 septembrie 2024
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă modificarea art. 1 din hotărârea din 15.11.2023 pentru proiectul de creștere a eficienței energetice a Spitalului Clinic Județean – Staționarul III, actualizând documentația tehnico-economică și indicatorii fazei Proiect Tehnic (PT+DE+CS+DTAC). Pentru locuitori, înseamnă că investiția va continua cu eforturi de finanțare din Programul Național de Redresare și Reziliență, iar detalii despre costuri și termene vor fi ajustate conform noilor date tehnice; impactul direct asupra taxelor locale nu este menționat, iar efectuarea lucrărilor poate influența consumul de energie al spitalului pe viitor.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BIHOR CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Municipiul Oradea, județul Bihor, Piaţa Unirii, ar. 1, C.P. 410 100, Tel. +40 0259-437 000. Fax, +40 0259-437 544, E-mail: primarie(Boradea.ro HOTĂRÂRE privind modificarea art. 1 din H.C.L. nr. 972/15.11.2023 pentru proiectul: "Creşterea eficienţei energetice a Spitalului Clinic Judeţean — Staţionarul III, Calea Clujului nr. 50, Oradea" Consiliul Local al municipiului Oradea, întrunit în ședința ordinară din data de 26.08.2024 Examinând Proiectul de privind modificarea art. 1 din H.C.L. nr. 972/15.11.2023 pentru proiectul: "Creșterea eficienței energetice a Spitalului Clinic Judeţean - Staţionarul III, Calea Clujului nr. 50, Oradea", Analizând Referatul de aprobare al primarului Municipiului Oradea, în calitate de inițiator, înregistrat sub numărul 308671 din data de 20.08.2024, Având în vedere Raportul de specialitate înregistrat subnumărul 308681 din data de 20.08.2024, întocmit de către prin care Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională, prin care se propune Consiliului Local al municipiului Oradea actualizarea indicatorilor tehnico-economici faza Proiect Tehnic și a Anexei privind descrierea sumară a investiţiei, prin modificarea art. 1 din H.C.L. nr. 972/15.11.2023 pentru proiectul: "Creşterea eficienței energetice a Spitalului Clinic Județean — Staţionarul III, Calea Clujului nr. 50, Oradea" din municipiul Oradea, lucrări finanțate prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, contract de finanţare nr. 9755 din 25.01.2023 semnat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. Luând în considerare necesitatea investițiilor de modernizare și de creștere a eficienței energetice în clădirile publice; În conformitate cu prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, actualizată; Văzând avizul consultativ al Comisiei de specialitate a Consiliului Local; In baza art. 129 alin. (2) it. b), lit. d), alin. (4) lit. a), lit. e), alin. (7) Ii. a) lit. K), art. 139 alin. (3) lit. a) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Hotărăşte: Art. |. Se aprobă modificarea art. 1 din H.C.LL. nr. 972/15.11.2023, articol ce va avea urmatorul continut: „Art.1. Se aprobă documentatia tehnico-economica la faza PT+DE+CS+DTAC si a indicatorilor tehnico-economici - faza Proiect Tehnic, pentru obiectivul de investitii "Creșterea eficienței energetice a Spitalului Clinic Judeţean — Staţionarul III, Calea Clujului nr. 50, Oradea", inclus ”, inclus în cererea de finanțare C5-B2.1.a-1535, proiect finanțat prin Programul Naţional de Redresare și Rezilienţă, conform contractului de finanţare nr. 9775 din 25.01.2023 semnat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraţiei, având următoarele: CARACTERISTICI PRINCIPALE e Ordonator principal de credite: Primarul Municipiului Oradea e Beneficiar: Municipiul Oradea e Finanţarea investiţiei se va realiza din bugetul local, bugetul de stat şi finanțare PNRR. INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AFERENTI OBIECTIVULUI DE INVESTITII: Valoarea totală a investiţiei (INV): 33,618,820.22 lei fara TVA, respectiv 39,961,343.55 lei cu TVA inclus din care: constructii montaj C+M: 21,556,238.04 lei fără TVA, respectiv 25,651,923.29 lei cu TVA inclus Durată de execuţie lucrări: 12 luni Art. II. Celelalte prevederi ale H.C.L. nr. 972/15.11.2023 raman nemodificate. Art. III. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează primarul Municipiului Oradea, Direcţia de Management Proiecte cu Finanţare Internaţională. Art. IV. Prezenta Hotărâre se comunică cu: - Instituţia Prefectului Judeţului Bihor; - Primarul Municipiului Oradea; - Direcţia de Management Proiecte cu Finanţare Internațională, - Direcţia Juridică prin grija D.M.P.F.I.; - Direcţia Patrimoniu Imobiliar prin grija D.M.P.F.L.;, - Direcţia Economică prin grija D.MPF.I.; - Direcţia Arhitect Șef prin grija D.M.P.F.I.; - Se publică în Monitorul Oficial Local. CONTRA AZĂ SECRETAR GENERAI Eugenia Bo Oradea, 26 august 2024 Nr. 719 Anexa la H.C.L. nr. 719 din data de 26 august 2024 privind descrierea sumara a investitiei şi a indicatorilor tehnico — economici - faza Proiect Tehnic, pentru obiectivul de investiţii "Creşterea eficienţei energetice a Spitalului Clinic Judeţean — Staţionarul Iil Calea Clujului nr. 50, Oradea” I.DATE GENERALE Obiectul proiectului Obiectiv: Creșterea eficienţei energetice a Spitalului Clinic Judeţean — Staţionarul III Calea Clujului nr. 50, Oradea Amplasament: Oradea, Calea Clujului, nr. 50, jud. Bihor, Extras de Carte Funciară nr. 214617 Oradea Proiectant : S.C. NOVARTIS S.R.LL. Beneficiar : MUNICIPIUL ORADEA Faza de proiectare: PT+DE+CS+DTAC 1. CARACTERISTICILE AMPLASAMENTULUI Imobilul studiat — Staţionarul III al Spitalului Judeţean - este situat în intravilanul Municipiului Oradea, pe str. Calea Clujului, nr. 50, în zona centrală a orașului. Cele două clădiri studiate prin prezentul proiect sunt identificate în Cartea Funciară nr. 214617 cu numerele cadastrale 214617- C1 și respectiv 214617-C2. Condiţiile de amplasare și de realizare ale construcțiilor sunt conform PUG al Municipiului Oradea, a Codului Civil și menţionate în Certificatul de Urbanism nr. 678 din 17.02.2023 emis de Primăria Municipiului Oradea. Conform P.U.G. Oradea și P.U.Z.C.P. Oradea, imobilul este situat în Ansamblul Urban Centrul Istoric Oradea, cod LMI BH-l-a-A-01037.Conform reglementărilor urbanistice, acesta este încadrat în zona ZCP 01 — Zona Centrală, care este parte a zonei centrale a municipiului, suprapusă peste orașul istoric, iar limitele sale coincid cu cele ale Ansamblului urban "Centrul istoric Oradea”, clasat în Lista Monumentelor Istorice, cu codul mai sus menţionat. În conformitate cu Cartea Funciară nr. 214617 Oradea: - suprafața terenului este de 10.186 mp; - suprafața construită la sol a corpului C1 este de 618 mp; - suprafața construită desfășurată a corpului C1 este de 1.854 mp; - suprafața construită la sol a corpului C2 este de 1.263 mp; - suprafața construită desfășurată a corpului C2 este de 7.432 mp; Clădirea studiată C1 a fost edificată în anul 1991, cu un regim de înălțime S+P+E, având funcțiunea de policlinică. Cel de-al doilea corp studiat, clădirea C2, a fost edificat în anul 1991, având un regim de înălțime S+P+4E+Eparţial, având funcțiunea conform CF-ului menţionat anterior "Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă — Staţionarul III”. 2. DESCRIEREA PROPUNERILOR: Corp C1 Finisaje interioare : - Tencuieli de aproximativ 1,5 — 2 cm grosime; - Zugrăveli lavabile; - Pardoseală rece-gresie, ciment sclivisit; - Uși interioare din PVC; Finisaje exterioare : - Tencuieli de aproximativ 2 cm grosime; - Tencuiala obișnuită este uzată mecanic la nivelul straturilor vizibile; - Planșeul de peste ultimul etaj este din beton armat, are dispusă termoizolaţie; - Finisajele au fost afectate de a lungul timpului de: murdărie, decolorare cauzată de acţiunea razelor ultraviolete, pătare, fisurare. Tâmplării: - tâmplăria ferestrelor şi uşilor este din PVC bicameral, cu geam simplu, fară garniturii de etanșare. - etanşarea clădirii la infiltraţiile de aer din exterior este slabă, existând zone de rosturi libere între elementele fizice de construcţie și cele mobile care conduc la pierderi importante din punct de vedere energetic. Învelitoare: Construcţia este prevăzută la partea superioară cu un acoperiș tip șarpantă realizată din țiglă ceramica. între șarpantă şi zona încălzită este realizat un planşeu din beton armat, care este termoizolat cu 15 cm. Corp C2 Finisaje interioare : - Tencuieli de aproximativ 1,5 — 2 cm grosime; - Zugrăveli lavabile; - Pardoseală rece-gresie, ciment sclivisit; - Uşi interioare din PVC; Finisaje exterioare : - Tencuieli de aproximativ 3 cm grosime; - Tencuiala obişnuită este uzată mecanic la nivelul straturilor vizibile; - Clădirea are elemente de umbrire pe fațada principală, încadrarea fiind în clasa moderat adăpostită; - Finisajele au fost afectate de-a lungul timpului de : murdărie, decolorare cauzată de acţiunea razelor ultraviolete, pătare, fisurare. Tâmplării: - tâmplăria ferestrelor şi ușilor este din PVC bicameral, cu geam simplu, fară garnituri de etanșare. - etanşarea clădirii la infiltraţiile de aer din exterior este slabă, existând zone de rosturi libere între elementele fizice de construcţie și cele mobile care conduc la pierderi importante din punct de vedere energetic. Învelitoare: Construcţia este prevăzută la partea superioară cu un acoperiș tip șarpantă realizată din țiglă ceramica. Între șarpantă și zona încălzită este realizat un planşeu din beton armat, care este termoizolat cu 15 cm. INSTALAŢII INTERIOARE Staţionarul III este racordat la rețeua publică a orașului; Propunere: - Creşterea eficienței energetice a celor două corpuri prin aplicarea unor soluţii de termoizolaţie ecologice peste planşeul sub pod (vată minerală bazaltică de 25 cm), schimbarea tâmplăriilor exterioare cu unele moderne și eficiente, reabilitarea completă a instalaţiilor sanitare, termice și electrice, schimbarea instalaţiilor sau părți din instalaţii care se constată a fi degradate. - Pentru reabilitarea tâmplăriei exterioare, se propune înlocuirea tâmplăriei existente cu tâmplărie din aluminiu, cu geam tripan. De asemenea, se propune montarea unor jaluzele metalice reglabile pentru protecţia solară a fațadelor de la sud-est şi sud-vest. - în ceea ce priveşte pereţii exteriori, întrucât în situaţia existentă clădirea are montat un termosistem compus din material termoizolant de 15 cm grosime, s-a propus păstrarea acestuia, pentru a respecta principiul DNSH menționat în cerințele beneficiarului. - Pentru a reduce cât mai mult impactul de mediu pe perioada de exploatre a clădirii se propune producerea energiei local, în situ, din resurse regenerabile, a cât mai multă energie necesară bunei funcţionări. - încălzirea se va realiza cu ajutorul pompelor de caldură sol/apă reversibilă, iar pentru acoperirea perioadelor de vârf se păstrează sistemul centralizat de încălzire (C.E.T.) asigurat printr-un schimbător de căldură. - Clădirea propusă va avea un consum redus de energie, s-a ales înlocuirea corpurilor de încălzire cu plafon radiant, prin acest sistem se va realiza atât încălzirea cât si răcirea. Temperatura agentului care circulă prin pardoseala radiantă este foarte mică in comparaţie cu sistemele clasice ajungând iarna la 32%C şi vara la 17%. În combinaţie cu pompele de căldură care au randamente foarte ridicate la temperaturi mici ale agentului, se preconizează o reducere semnificativă a consumului de energie. - Înlocuirea conductelor de apă caldă pentru încălzire şi a.c.c. și termoizolarea distribuției; Se propune reducerea consumului de apă în vederea unei exploatări conform principiului dezvoltării durabile şi sustenabile prin introducerea senzorilor în cadrul bateriilor lavoarelor,vaselor urinale şi respectiv a clapetelor cu posibilitatea alegerii modului economic, în cazul vaselor WC. - Se propune montarea panourilor fotovoltaice, care să producă energie electrică utilizabilă pe durata functionării clădirii. Pe perioada de nefuncţionare a clădirii, energia electrică produsă poate fi livrată în rețeua SEN.Prin această activitate, instituția poate deveni prosumator si va beneficia de compensarea costurilor conform legii. - Clădirea va fi dotată cu instalaţii de ventilare cu recuperator de caldură în proporţie de minimum de 75%, pentru a diminua pierderile de căldură provenite din schimburile de aer, și pentru a asigura condiţiile optime de confort şi de sănătate. Se va utiliza un sistem de ventilaţie centralizată. - În ceea ce priveşte iluminatul, se recomandă schimbarea sistemului de iluminat prin următoarele măsuri: înlocuirea corpurilor de iluminat cu unele modern, utilizarea surselor de iluminat artificial de tip LED,reabilitarea instalaţiei electrice și utilizarea senzorilor de prezenţă pentru spațiile de circulație. - Se propun şi măsuri conexe care ajută la reducerea consumului de energie și anume: - repararea trotuarelor de protecţie, în scopul eliminării infiltraţiilor la infrastructura; - repararea/construirea acoperişului tip terasă/şarpantă, inclusiv repararea sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei, respectiv a sistemului de colectare şi evacuare a apelor meteorice la nivelul învelitoarei tip şarpantă; - demontarea instalaţiilor şi a echipamentelor montate aparent pe faţadele/terasa clădirii, precum şi remontarea acestora după efectuarea lucrărilor de intervenţie; - repararea elementelor de construcţie ale fațadei care prezintă potenţial pericol de desprindere şi/sau afectează funcţionalitatea clădirii - refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenţie; - reabilitarea/ modernizarea instalaţiei electrice, înlocuirea circuitelor electrice deteriorate sau subdimensionate. - După montarea tuturor sistemelor se propune o reabilitare spaţiilor interioare prin montarea de tavane false, refacerea finisajelor prin aplicarea de noi finisaje şi mascarea ghenelor de instalaţii. Sunt necesare a se realiza următoarele categorii de lucrări după cum urmează: 1. Reabilitarea termică a constructiei 1.1. Lucrări de intervenţie la anvelopa verticală (pereţi de închidere și soclu): Se propune înlocuirea tâmplăriei existente — neetanșă — cu tâmplărie termoizolantă cu sticlă termopan cu caracteristicile de izolare termică superioară; 1.2. Lucrări de intervenţie la anvelopa orizontală (planseu terasă): La nivelul planşeului terasă peste stratificaţia existentă se va dispune un strat de vată minerală bazaltică cu grosimea de 25 cm grosime. În vederea asigurării rezistenței şi stabilităţii construcției, la realizarea lucrărilor de reabilitare termică și respectiv la realizarea modificărilor propuse se vor adopta următoarele soluţii tehnice constructive: a) La elemente structurale ale construcţiei existente: La nivelul şarpantei: = După desfacerea învelitorii se va proceda la efectuarea unei verificări amănunțite ale elementelor şarpantei procedându-se la înlocuirea elementelor degradate (circa 5-10%); za Se va proceda la ancorarea elementelor șarpantei de planșeul peste etaj; IS Se vor ignifuga elementele sarpantei; - Stratul de termoziolaţie se va dispune peste cel existent, fiind prevăzut cu un strat de protecţie a termosistemului. b) La elemente nestructurale ale construcţiei: [ă Se va repara local învelitoarea din ţiglă a construcţiei, inclusiv jgheaburile și burlanele; Se vor repara tencuielile interioare și exterioare în zonele deteriorate; Se va aplica termoizolaţia din vată bazaltică; Se va prevedea refacerea finisajelor interioare și exterioare; Se va înlocui tâmplăria exterioară; Se vor reface scările exterioare; Se va prevedea în jurul construcţiei un trotuar de protecţie cu lăţimea de minim 50 cm. Se va asigura asigurarea colectării apelor de la burlane și evacuarea acestora în rigole care să le conducă la cursurile de apă apropiate; [] Se va reface instalaţia electrică şi se va prevedea instalaţie de încălzire centrală și instalaţie sanitară. Pereţii exteriori sunt realizați din cărămidă plină presată, având grosimi de aproximativ 35 cm pentru toate nivelurile la care se adaugă o termoizolaţie exterioară existentă realizată din polistiren expandat de 15 cm grosime pe întreaga anvelopă exterioară. Există termosistem și la nivelul subsolului, având o grosime de 10 cm. La ferestrele şi ușile exterioare, termoizolaţia se oprește în profilul tâmplăriei și în precadrul în care s-a montat tâmplăria. Finisajele existente se pot împărţi în două categorii și anume: - Finisajele ferestrelor și a ușilor: ușile şi ferestrele sunt propuse a se realiza din aluminiu (ferestrele vor avea tâmplăria bicomponentă, cu aluminiu la exterior și lemn stratificat la interior, cu barieră termică, suprafaţa vitrată va fi geam tripan). - Finisajele pereţilor sunt realizate din tencuieli și zugrăveli lavabile. Finisajele existente se pot împărți în patru categorii şi anume: = Finisajele pereţilor: pereţii interiori realizați din cărămidă plină presată de diferite grosimi de la 15 cm şi până la 30 cm, conform planşelor de arhitectură, pereţii vor fi tratați cu un strat de tencuială, un strat fin de glet şi finisaj. În băi şi în zonele de oficiu se va aplica faianță pe o înălțime de 1,8 metri (înălţime variabilă). - Finisajele tavanelor: tavanul va fi realizat din plăci de gips-carton pe o structură uşoară și tratat cu un strat subţire de glet peste care se aplică finisaj. îi Finisajele pardoselilor: se vor păstra finisajele existente și se vor înlocui cu unele similare doar în zonele unde sunt degradate. Acoperişul de tip șarpantă cu o învelitoare din ţigle ceramice, aflat într-o stare de degradare, va fi reabilitat prin desfacerea învelitorii, inspectarea șarpantei şi realizarea de intervenţii locale la șarpantă (dacă acestea se impun). Apele meteorice sunt colectate cu ajutorul jgheaburilor și a burlanelor până la nivelul trotuarului, în cămine special create pentru colectarea apelor pluviale de unde sunt preluate mai departe de tubulaturi subterane care descarcă în sistemul urban de colectare a apelor. În spaţiul podului se impune realizarea unui strat suplimentar de izolare termică de 25 cm realizat din saltele rigide de vată minerală bazaltică (A < 0,035 W/mK) peste care se va realiza o protecție. o... . "e 3. INDICATORI TEHNICO — ECONOMICI Indicatorii tehnico-economici aferenti obiectivului de investitii: Valoarea totală a investiţiei (INV): 33,618,820.22 lei fara TVA, respectiv 39,961,343.55 lei cu TVA inclus, din care: constructii montaj C+M: 21,556,238.04 lei fără TVA, respectiv 25,651,923.29 lei cu TVA inclus Durată de execuţie lucrări: 12 luni

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă