Hotărâre pentru aprobarea documentației cadastrale, cu propunerea de dezmembrare a imobilului înscris în CF 180238 – Oradea, situat în mun. Oradea, str. Independenței
Denumire
Hotărârea nr. 716 din 2021 a Consiliului Local Oradea
Se propune ca ședința extraordinară a Consiliului Local Oradea din 10.09.2021 să dezbată aprobarea documentației cadastrale pentru două parcele și dezmembrarea imobilelor înscrise în CF 173162 (str. Aluminei 100/A) și CF 180238 (str. Independenței), precum și predarea amplasamentului pentru proiectul destinată creșei către Compania Națională de Investiții. Pentru locuitori înseamnă că potrivit acestor decizii se poate face separarea terenurilor, se avansează proiectul construcției creșei pe str. Aluminei 100A și se finalizează înregistrarea juridică a parcării subterane de pe Independenței, iar terenurile municipale vor sta în prima linie a investițiilor publice. Astfel, pot apărea modificări ale unor drepturi de proprietate și notele cadastrale, cu termene stabilite în proceduri și pașii pentru pregătirea investiției.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Primăria Municipiului Oradea
Direcţia Patrimoniu Imobiliar Pieței DD RE. 1
410 100, Oradea
Tel. +40 0259-436 276
Fax. +40 0259-436 276
E-mail: primarie(Qoradea.ro
COPIE]
Nr. 388199 din 09.09.2024 poz : d, 7, 4
EXPUNERE DE MOTIVE
cu privire la oportunitatea promovării în şedinţa extraordinară a
Consiliului Local al Municipiului Oradea, din data de 10.09.2021,
a unor Rapoarte de specialitate şi proiecte de Hotărâre
Ă întocmite de Direcţia Patrimoniu Imobiliar
Direcţia Patrimoniu Imobiliar - Serviciul Terenuri, a pregătit pentru şedinţa extraordinară a Consiliului
Local al Municipiului Oradea din data de 10.09.2021, următoarele materiale : i
1. Raportul de specialitate și Proiectul de hotărâre - pentru aprobarea documentației cadastrale, cu
propunerea de dezmembrare a imobilului înscris în CF 173162 - Oradea, situat în mun. Oradea, str.
Aluminei 100/A.
2. Raportul de specialitate și Proiectul de hotărâre - pentru aprobarea predării către Ministerul
Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prin Compania Naţională de Investiţii S.A., a
amplasamentului obiectivului de investiții „Proiect tip - Construire creșă mică - str. Aluminei nr. 100A” în
Municipiul Oradea și asigurarea condițiilor în vederea executării acestuia.
3. Raportul de specialitate și Proiectul de hotărâre - pentru aprobarea documentației cadastrale, cu
propunerea de dezmembrare a imobilului înscris în CF 180238 - Oradea, situat în mun. Oradea, str.
Independenţei
Primele două proiecte de hotărâre au fost elaborate în vederea parcurgerii cu celeritate a etapelor
procedurilor (tehnice, juridice și de urbanism), de pregătire a amplasamentului pentru viitoarea creșă, în vederea
predării către Compania Naţională de Investiţii (C.N.I.), date fiind termenele comunicate de C.N.I. pentru
înaintarea documentației.
Al treilea proiect s-a întocmit având în vedere necesitatea finalizării operaţiunilor de notare în cartea
funciară a construcţiei — Parcare subterană multietajată din Oradea, strada Independenţei, construită pe terenuri
aflate în proprietatea Municipiului Oradea și a societății RCS&RDS SA.
Propunem
înscrierea pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local din data de 10.09.2021,
a proiectelor de Hotărâre, mai sus menţionate.
Steliana Marinâscu
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.