HCL 679/2011 Oradea adoptată
Hotărâre privind modificarea prevederilor referitoare la redevenţă, din contractele de concesiune încheiate cu SC Electrocentrale Oradea SA, SC Administraţia Domeniului Public SA şi SC OTL SA
- Denumire
- Hotărârea nr. 679 din 2011 a Consiliului Local Oradea
- Emitent
- Consiliul Local Oradea
- Număr
- 679 / 2011
- Data
- 31 octombrie 2011
- Localitate
- Oradea, județul Bihor
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
Se aprobă modificarea prevederilor referitoare la redevenţă, din contractele de concesiune încheiate cu SC Electrocentrale Oradea SA, SC Administraţia Domeniului Public SA şi SC OTL SA astfel: a) Redevenţa se va vira efectiv municipalităţii urmând să fie transferată înapoi operatorilor sub forma de subvenţie pentru investiţii. b) În cazul în care operatorii sau unitatea administrativ teritorială beneficiază de asistenţă financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene pentru realizarea unor programe de investiţii publice destinate modernizării, dezvoltării infrastructurii…
Documente
- hcl hcl-679-2011.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL BIHOR
MUNICIPIUL ORADEA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind modificarea prevederilor referitoare la redevenţă, din contractele de concesiune încheiate cu SC
Electrocentrale Oradea SA, SC Administraţia Domeniului Public SA şi SC OTL SA
Analizând raportul de specialitate nr. 244302 din data de 25.10.2011, întocmit de Direcţia Economică – Serviciul
Evidenţă Patrimoniu - Delegări de Gestiune prin care se propune Consiliului Local al Municipiului Oradea modificarea
prevederilor referitoare la redevenţă, din contractele de concesiune încheiate cu SC Electrocentrale Oradea SA, SC
Administraţia Domeniului Public SA şi SC OTL SA
Ţinând cont de prevederile Legii 51/2006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice,
Luând în considerare OG nr. 198/2005 privind constituirea, alimentarea şi utilizarea Fondului de întreţinere, înlocuire şi
dezvoltare pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii serviciilor publice care beneficiază de asistenţă financiară
nerambursabilă din partea Uniunii Europene,
Ţinând seama de OG nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri
financiar-fiscale,
În conformitate cu contractul de concesiune nr. 877/2006 încheiat cu SC Electrocentrale Oradea SA, contractul de
concesiune nr. 878/2006 încheiat cu SC Administraţia Domeniului Public SA (fostă RAPAS) şi contractul de concesiune nr.
925/2006 încheiat cu SC OTL SA (fostă RA OTL),
Văzând proiectul de hotărâre şi avizul comisiei de specialitate a Consiliului Local,
În temeiul art. 36, alin.2, lit. d), alin. 6, lit. a) şi art. 45 alin.1 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică
locală, republicată
Consiliul Local al Municipiului Oradea
Hotărăşte
Art.1. Se aprobă modificarea prevederilor referitoare la redevenţă, din contractele de concesiune încheiate cu SC
Electrocentrale Oradea SA, SC Administraţia Domeniului Public SA şi SC OTL SA astfel:
a) Redevenţa se va vira efectiv municipalităţii urmând să fie transferată înapoi operatorilor sub forma de subvenţie
pentru investiţii.
b) În cazul în care operatorii sau unitatea administrativ teritorială beneficiază de asistenţă financiară
nerambursabilă din partea Uniunii Europene pentru realizarea unor programe de investiţii publice destinate
modernizării, dezvoltării infrastructurii tehnico-edilitare aferente serviciilor de utilităţi publice, redevenţa
constituie sursă de alimentare a fondului de rezervă necesar pentru întreţinerea, înlocuirea şi dezvoltarea
sistemelor de utilităţi publice, precum şi pentru asigurarea fondurilor necesare pentru plata serviciului datoriei
publice aferente cofinanţării acestor proiecte.
Art.2. Măsura menţionată la art. 1 va intra în vigoare în data de 01.01.2012, urmând a se încheia în acest sens acte
adiţionale la contractele de concesiune încheiate cu SC Electrocentrale Oradea SA, SC Administraţia Domeniului Public SA şi
SC OTL SA.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică, SC Electrocentrale Oradea
SA, SC Administraţia Domeniului Public SA Oradea şi SC OTL SA.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică cu:
o Primarul municipiului Oradea
o Instituţia Prefectului judeţului Bihor
o Direcţia Economică
o Direcţia Tehnică
o Direcţia Juridică
o Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională
o SC Electrocentrale Oradea SA
o SC OTL SA
o SC Administraţia Domeniului Public SA
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Florica Cherecheş
Oradea, 31 octombrie 2011 CONTRASEMNEAZĂ
Nr. 679 SECRETAR
Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi ,,pentru” Ionel Vila
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 675/2011Hotărâre privind majorarea cuantumului alocaţiei de hrană privind consumurile colectiveHCL 676/2011Hotărâre privind aprobarea încheierii unui parteneriat între Municipiul Oradea şi Asociaţia Pro Familia pentru organizarea în…HCL 677/2011Hotărâre privind aprobarea scutirii de la plata impozitului pe clădiri datorat de către Asociaţia Habitat Pentru Umanitate BeiuşHCL 678/2011Hotărâre privind acceptarea unor sume cu titlu de sponsorizare din partea SC Holcim România SA şi SC Comau România SRLHCL 680/2011Hotărâre privind completarea listei cu obiectivele de investiţii la SC Administraţia Domeniului Public SA Oradea pe anul 2011…HCL 681/2011Hotărâre privind aprobarea ajustării începând cu 01.11.2011 a tarifelor la serviciile de salubritate prestate de SC RER Ecologic…HCL 682/2011Hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului Municipiului Oradea pe anul 2011HCL 683/2011Hotărâre privind aprobarea modificării listei obiectivelor de investiţii finanţate din surse proprii /fond IID, credite bancare…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.