12 august 2024

HCL 603/2024 Oradea adoptată

Hotărâre privind concesionarea către societățile Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea SA și Compania de Apă Oradea SA a unor bunuri rezultate ca urmare a finalizării unor obiective de investiții

Denumire
Hotărârea nr. 603 din 2024 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
603 / 2024
Data
12 august 2024
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local aprobă concesionarea către Agenția de Dezvoltare Locală Oradea SA a unor bunuri fixe ale orașului rezultate din finalizarea investițiilor de iluminat public în zona Calea Bihorului și de mobilitate urbană în zona Nufărul-Dimitrie Cantemir, în valoare totală de aproximativ 14,75 milioane lei. De asemenea, aprobă concesionarea către Compania de Apă Oradea SA a altor bunuri fixe din domeniul public, rezultate din aceleași obiective de investiții. Practic, aceste entități vor prelua administrarea și folosința acestor bunuri (infrastructură de iluminat și avizate zone de apă), pe baza unui act adițional la contractul existent, pentru a se ocupa de întreținere și gestiune.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă concesionarea către societatea Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea SA a activelor fixe, proprietatea Municipiului Oradea, aferente sistemului de iluminat public, rezultate ca urmare a finalizării obiectivelor de investiţii „Implementarea iluminatului public în zona Calea Bihorului” și “Creşterea mobilității urbane din zona Nufărul-Dimitrie Cantemir” din Municipiul Oradea, în valoare totală de 14.748.899,53 lei, conform anexelor 1, 2 la prezentul raport de specialitate, prin încheierea unui act adiţional la contractul de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public nr.…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BIHOR CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Municipiul Oradea, judeţul Bihor, Piaţa Unirii, nr. 1. C.P. 410 100. Tel. +40 0259-437 000, Fax. +40 0259-437 544. E-mail: primarie(oradea.ro HOTĂRÂRE privind aprobarea concesionării către societățile Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea SA și Compania de Apă Oradea SA a unor bunuri rezultate ca urmare a finalizării unor obiective de investiții Consiliul Local al municipiului Oradea, întrunit în ședința ordinară din data de 31.07.2024; Examinând Proiectul de hotărâre privind aprobarea concesionării către societățile Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea SA și Compania de Apă Oradea SA a activelor fixe rezultate ca urmare a finalizării obiectivelor de investiţii: "Implementarea iluminatului public în zona Calea Bihorului” și “Creșterea mobilității urbane din zona Nufărul-Dimitrie Cantemir” din Municipiul Oradea”, conform anexelor nr.1, 2 și 3; Analizând Referatul de aprobare al primarului Municipiului Oradea, în calitate de iniţiator, înregistrat cu numărul 283388 din data de 24.07.2024; Având în vedere Raportul de specialitate înregistrat cu numărul 283392 din data de 24.07.2024 întocmit de către Serviciul Evidenţă Active, Delegări de Gestiune şi Datorie Publică din cadrul Direcţiei Economice privind aprobarea proiectului menționat mai sus; Văzând avizul consultativ al Comisiei de specialitate a Consiliului Local; În conformitate cu prevederile prevederile art. 129 alin. (2) lit. c) și it. d), alin. (6) lit. a), alin. (7) Iit. n), art. 139, alin. (1), alin. (3) lit. g), art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA hotărăşte: Art. 1. Se aprobă concesionarea către societatea Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea SA a activelor fixe, proprietatea Municipiului Oradea, aferente sistemului de iluminat public, rezultate ca urmare a finalizării obiectivelor de investiţii „Implementarea iluminatului public în zona Calea Bihorului” și “Creşterea mobilității urbane din zona Nufărul-Dimitrie Cantemir” din Municipiul Oradea, în valoare totală de 14.748.899,53 lei, conform anexelor 1, 2 la prezentul raport de specialitate, prin încheierea unui act adiţional la contractul de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public nr. 308.061/65/23.06.2021. Art. 2. Se aprobă concesionarea către societatea Compania de Apă Oradea SA a activelor fixe aparţinând domeniului public al Municipiului Oradea, aferente infrastructurii de alimentare cu apă și canalizare, rezultate ca urmare a finalizării obiectivului de investiţii "Creșterea mobilității urbane din zona Nufărul-Dimitrie Cantemir” din Municipiul Oradea, în valoare totală de 3.530.611,68 lei, conform anexei 3 la prezentul raport de specialitate, prin încheierea unui act adiţional la contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare nr. 263571/2173/2010, încheiat între Municipiul Oradea și societatea Compania de Apă Oradea SA. Art. 3. Ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredințează Direcţiei Economice. Art.4. Prezenta hotărâre se comunică cu: e Primarul Municipiului Oradea; Instituţia Prefectului Judeţului Bihor, Direcţia Economică; Direcţia Tehnică, prin grija Direcţiei Economice; Direcţia Juridică, prin grija Direcţiei Economice; Societatea Agenția de Dezvoltare Locală Oradea S.A., prin grija Direcţiei Economice; Societatea Compania de Apă Oradea S.A., prin grija Direcţiei Economice; Se publică în Monitorul Oficial Local al municipiului Oradea. PREŞEDINTE DE ŞEDINȚĂ-———— Filimon Teofil-Laviriiu) LA 4, Oradea, 31 iulie 2024 Nr. 603 AXE Ie ONTRASEMNEAZĂ N o 5S2 P/SECRETAR GENERAL A ICN VA i i j. MUNIO o Eugeni | Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi „pentru” Anexa nr.l la HCL 603 din 31.07.2024 Active fixe aferente proiectului Implementarea iluminatului public în zona Calea Bihorului” din Municipiul Oradea, concesionate către societatea Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea S.A. Nr.e | Denumire Caracteristici Numar de Clasificare Daţa ounerii Durata Valoare t inventar in functiune (luni) (ei) pe public Stalp de iluminat 1 | completechipat | PUPLIC Complet | 03611 17.12, 04/07/2024 576 | 13,732.13 in zona Calea echipat(stalpi-+corpuri Bihorului +sigurante+cablu) Stalp de IN iluntinat public Stalp de jltibninat 2] completechipat | PUBLIC complet | 032612 17.12. 04/07/2024 576 | 13,732.13 inzona Calea echipat(stalpi-tcor puri Bihorului +sigurante+cablu) Stalp de Pe iluminat public Sal de ina 3 complet echipat PDA i „| 032613 1.7412; 04/07/2024 576 13,732.13 in zoiia Calea echipat(sta pi-corpuri Bihorului +sigurante-+cablu) sa du public Stalp de iluminat 4 | complet echipat Buble complet „1032614 17.12. 04/07/2024 576 | 13732.13 îi SăiaiGailea ech ipat(stalpi--corpuri Bihorului +sigurante--cablu) Stalp de a asa public Slalp de iluminat 5 | completechipat | Public complet „| 032615 17.12. 04/07/2024 576 | 13732.13 îi zona/COălsa echipat(stalpi+corpuri Bihorului +sigurante+cablu) aia pia public Stalp de iluminat 6 | completechipat | Public complet „|.032616 1.7.2, 04/07/2024 576 | 13,732.13 iiizâtia Calea echipat(stalpi+corpuri Bihorului +sigurante--cablu) Sigla public Stalp de iluminat 7 | completechipat | PUblic complet „1032617 17.12. 04/07/2024 576 | 13.732.13 în zona Calea echipat(stalpi-+corpuri Bihorului +sigurante+cablu) Stalp de [E iluntinat public Stalp desiluniiiiat 8 | complet echipat | PUbliC complet 032618 17.12. 04/07/2024 576 | 13,732.13 in zona Calea Bihorului echipat(stalpi+corpuri +sigurante+cablu) Stalp de iluminat public Stalp de iluminat public complet 9 | completechipat | Îşi Z; _].032619 1.7.2. 04/07/2024 576 | 13.132.143 in zona Calea ech ipat(stalpi+-corpuri Bihorului +sigurante+cablu) Stalp de PE nu rima publi Stalp de iluminat 10 | complet echipat pa i „032620 17.12. 04/07/2024 576 | _13,132.13 size Calea. echipat(sta pi+-corpuri i Bihorului +sigurante+cablu) Stalp de Pe iluminat public Sa ua 11| complet echipat | PP, piei [032621 17.12. 04/07/2024 576 | 13732.13 în zonă Calea echipat(stalpi--cor puri Bihorului +sigurante+cablu) Stalp de na iluminat public Stalp de iliri 12| complet echipat Pula a _]032622 17.12. 04/07/2024 576 | 13,132.43 în zona Calea ech ipat(stalpi+corpuri Bihorului +sigurante+cablu) m public Stalp de iluminat 13. | completechipat | PubLIC Complet. | 032623 17.12. 04/07/2024 576 | 13132.13 în zona Calea echipat(stalpi--corpuri Bihorului +sigurante+cablu) Stalp de TI iluminat public Stalp deiilusiinăt ini | neemmplatecitiaat | POBIieisorA FII „032624 17.12. 04/07/2024 576 | 13,732.13 în zona Calea echipat(stalpi--corpuri Bihorului +sigurante+eablu) Stalp de - , , i e public Stalp de iluminat 15. | completechipat | PbLIC complet. | 032625 17.12. 04/07/2024 576| 13732.13 în zona Calea echipat(stalpi--corpuri Bihorului +sigurante+cablu) pati i public Stalp de iluminat 16 | completechipat | PUPLiC Complet. | 032626 17Aa: 04/07/2024 576 | 13732.13 in zona Calea echipat(stalpi-rcorpuri Bihorului +sigurante+cablu) Stalp de a i n public Stalp de ilnminat 7 |complecechipae | PURNOEDOmplee | maeuq 1.712. 04/07/2024 576 | 13732.13 in Zoia Calea echipat(stalpi--corpuri Bihorului +sigurante+eablu) Sat ile public Stalp de iluminat m | cozaplereabipeir | PEPLIE VODIPIEL „| 032628 17.12. 04/07/2024 576 | 15752.15 5 zOra:Calea echipat(stalpi--corpuri Bihorului +sigurante+cablu) Sali de Biblie Stalp de iluminat 7 |'compteteatiet | ELE O2IUplet 032629 1.712. 04/07/2024 576 | 13732.13 in zona Calea Bihorului echipat(stalpi+corpuri +sigurante+cablu) Stalp de iluminat public Stalp de iluminat public complet 13,732.13 20 | complet echipat : . „| 032630 | 272 508 04/07/2024 576 iZ0Bă Calea echipat(stalpi+ corpuri Bihorului +sigurante+cablu) Stalp de Pi iluminat public Papa buna Ă 21| complet echipat | PUP! pi „032631 1.7.2. 04/07/2024 576 | 13732.13 în zona Calea echipat(stalpi+corpuri Bihorului +sigurante+cablu) Stalp de PE ituntinat public Stalp de irita 22| complet echipat | PUII Complet | 032632 17.12, 04/07/2024 576 | 15.732.13 in zona Calea echipat(stalpi-+-corpuri Bihorului +sigurante+cablu) Stalp de n a iuminat public | SEAP de iluminat 23| complet echipat | Public complet „032633 17.12. 04/07/2024 576 | 13732.13 in zona Calea echipat(stalpi corpuri Bihorului +sigurante+cablu) ae public Stalp de iluminat 24| complet echipat | PUII complet | 032634 17.12. 04/07/2024 576 | 13732.13 in zeneilialea echipat(stalpi+corpuri Bihorului +sigurante+cablu) Stalp de iaz e pubiie Stalp de iluminat 25. | completechipat | PUPIiC complet | 032635 17.12. 04/07/2024 576 | 13+732.13 in zona Caleă, echipat(stalpi cor puri Bihorului +sigurante+cablu) ile public Stalp de iluminat 26. | complet echipat | PUII complet | 032636 1712. 04/07/2024 576 | 13732.15 in'zoria Calea echipat(stalpi+ corpuri Binorultii +sigurante+cablu) Stalp de PI iluminat public palier 3 Ă 27| complet echipat | Pi: pei „| 032637 17.12, 04/07/2024 576 | 13732.13 inizoă Calea echipat(stalpi +corpuri Bihorului +sigurante+cablu) Stalp de o iuriiait public Stalp deiiluminat 28| completechipat | PUPLIC Complet | 032638 iz: 04/07/2024 576 | 13+732-13 îi Za Căleă echipat(stalpi+ cor puri Bihorului +sigurante+cablu) sialpaae pubiie Stalp de iluminat 29 | completechipat | PUblie Complet | 032639 1.712, 04/07/2024 576 | 13,732.13 in zona Calea echipat(stalpi corpuri Bihorului +sigurante+cablu) ini public Stalp de iluminat 30 | complet echipat | Public complet 032640 1.712, 04/07/2024 576 | 13732.13 in zona Calea Bihorului echipat(stalpi--corpuri +sigurante+cablu) Stalp de iluminat public Stalp de iluminat 31| complet echipat public compleg „1032641 17.12. 04/07/2024 576 | 13732.13 in poi (alea, echipat(stalpi--corpuri Bihorului +sigurante+cablu) Stalp de iuli iat public Stalp de iluminat 32| complet echipat | PUblie Complet. | 032642 1.712. 04/07/2024 576 | 13732.15 în zona Calea echipat(stalpi--cor puri Bihorului +sigurante+cablu) Stalp de Stalp de iluminat 33| ituminat public | PUPIIE Complet n, [032643 17.12, 04/07/2024 576 | 13:732.13 complet echipat ec hipat(sta pi-rcorpuri +sigurante+cablu) Stalp de EI ce iuntinat public Stalp de iluminat 34| complet echipat ue e „|.032644 1748 04/07/2024 576 | 13.732.15 in zona Calea ech ipat(stalpi+-corpuri Bihorului +sigurantet+cablu) Stalp de PIE pe ni public Stalp de iluminat 35. | completechipar | PUBIEEIeE —— — ([:03aa5 AP 04/07/2024 576 | 13+7532.13 i iri Calea echipat(stalpi--corpuri Bihorului +sigurantet+cablu) Stalp de fii i public Stalp de iluminat 36 | completechipat | PIPIOPORMPIEL [032646 1.712. 04/07/2024 576 | 13.732.013 in zona'Calea echipat(stalpi--cor puri Bihorului +sigurante+cablu) Stalp de mublic. | SII de iluminat si | hconoplebeciioati | PUBUC SOEBIEt „|.032647 17.12. 04/07/2024 576 | 15.752.15 inzonal dea echipat(stalpi-rcorpuri Bihorului +sigurante+cablu) Stalp de PE ti public Stalp de iluminat 38| complet echipat | PUPLIC porii _|.032648 1.712, 04/07/2024 576 | 15752.15 in zona Calea echipat(sta pi+corpuri Bihorului +sigurante+cablu) iale de Stalp de iluminat iluminat public île comnlet A 39. | complet echipat | Pip pi _].032649 1.712. 04/07/2024 576 | 13-732.15 izowa Balea echipat(stalpi-rcorpuri Bilorului +sigurante+cablu) Stalp de să ine public Stalp de iluminat 20 | eursplevechiga | PUPEC complet „1032650 zi, 04/07/2024 576 | 15.752.15 ii zana: Calea echipat(stalpi-rcorpuri Bihorului +sigurante+cablu) aia public Stalp de iluminat 41| completechipat | PUPLIE Complet 032651 1.712, 04/07/2024 576 | 13-752.15 in zona Calea Bihorului echipat(stalpi+corpuri +sigurante+cablu) Stalp de iluminat Bal ie ublic complet 2 a 42. | iluminat public | PU? pe „032652 17.12. 04/07/2024 576 | 15752.13 complet echipat echipat(stalpi-+ corpuri +sigurante+cablu) Stalp de PR iluminat public Stalp de iluminat 43. | complet echipat | PUbLIe complet | 032653 LZ13, 04/07/2024 576 | 13752.13 iârzona' Olea echipat(stalpi-+corpuri Bihorului +sigurante+cablu) Stalp de sa iluminat public oale Mata 373.) 44| completechipat | PUP! pi „| 032654 1.7.2. 04/07/2024 576 | 13732.13 în zona Calea echipat(stalpi+corpuri Bihorului +sigurante+cablu) a public Stalp de iluminat 45| completechipat | PIPIIE Complet | 032655 1712, 04/07/2024 576 | 15.72.13 în zona Calea echipat(stalpi+corpuri Bihorului +sigurante+cablu) Stalp de STII iluminat public Sialț de iluminat 46. | complet echipat | PUblIe complet [032656 1.712. 04/07/2024 576 | 13.732.13 inszona Calea echipati(stalpi-+corpuri Bihorului +sigurante+cablu) Stalp de | i iluminat public Ste Murati „5 47| complet echipat | PL E „|.032657 713, 04/07/2024 576 | 13+732.13 azona.Calea echipat(stalpi+-corpuri Bihărului +sigurante+cablu) Stalp de i îi public Stalp de iluminat 48| completechipat | PUII complet | 032658 1.712, 04/07/2024 576 | 13+732.13 necitit! Gale echipat(stalpi-+corpuri Bihorului +sigurante+cablu) Stalp de RR ilmcănat public Stalp de iluminat 49| completechipat | PuPli complet [032659 1.712. 04/07/2024 576 | 15,732.13 ii Z0NaE Calea echipat(stalpi-+cor puri Bihoiilui +sigurante+cablu) pie public Stalp de iluminat 50. | completechipat | PUblie Complet + [032660 17.12. 04/07/2024 576 | 13+752.13 îi zalCălea echipat(stalpi-tcor puri Bihorului +sigurante+cablu) pia public Stalp de iluminat 51| completechipat | PUPLiC complet | 032661 17412. 04/07/2024 576 | 13732.13 idzona Calea echipat(stalpi+corpuri Bihorului +sigurante+cablu) a public Stalp de iluminat 52| complet echipat | Public complet 032662 17.12. 04/07/2024 576 | 13.732.13 in zona Calea Bihorului echipat(stalpi+corpuri +sigurante+cablu) Stalpde | Stalp de iluminat iluminat public iblieconiplet _ „ 53 | complet echipat | PP: pi „032663 17.12. 04/07/2024 576 | 13732.13 în zona Calea echipat(stalpi--corpuri Bihorului +sigurante+cablu) Stalp de teal iuntsna public Stalp decir nai 54. | completeobipăt | PIPI COPIE. [032664 1.712, 04/07/2024 576 |13,732.06 în:zona-Calea echipat(stalpi--corpuri Bihorului +sigurante+eablu) TOTAL 741,334.95 Anexa nr.2 la HCL 603/31.07.2024 Active fixe aferente proiectului „ SMIS 127222-Creşterea mobilității urbane din zona Nufărul-Dimitrie Cantemir” din Municipiul Oradea, concesionate către societatea Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea S.A. Numar Data IN Denumire Caracteristici de Clasifia punerii de Durata Valoare (LEI) crt 3 are A , (LUND) inventar functiune Instalatie electrica aferenta stalpilor de Instalatie electrica si Sistem 1 | iluminat din Shuffle (14 buc) aferente 032674 1.7.1.3. | 10/05/2023 216 5,376,386.66 zona Nufarul - Zonei Nufarul - Cantemir Cantemir (SMIS 127222) Stalp de iluminat din otel Stalp de iluminat | profila aferent zonei Nufarul aferent zonei - Cantemir ("Cresterea 2 | Nufarul - mobilitatii urbane din zona 032675 1.7.1.2. | 10/05/2023 576 26,842.61 Cantemir (SMIS | Nufarul - Cantemir din 127222) Municipiul Oradea - SMIS 127222 Stalp de iluminat din otel Stalp de iluminat | profila aferent zonei Nufarul aferent zonei - Cantemir ("Cresterea 3 | Nufarul - mobilitatii urbane din zona 032676 1.7.1.2. | 10/05/2023 576 26,842.61 Cantemir (SMIS | Nufarul - Cantemir din 127222) Municipiul Oradea - SMIS 127222 Stalp de iluminat din otel Stalp de iluminat | profila aferent zonei Nufarul aferent zonei - Cantemir ("Cresterea 4 | Nufarul - mobilitatii urbane din zona 032677 1.7.1.2. | 10/05/2023 576 26,842.61 Cantemir (SMIS | Nufarul - Cantemir din 127222) Municipiul Oradea - SMIS 127222 Stalp de iluminat din otel Stalp de iluminat | profila aferent zonei Nufarul aferent zonei - Cantemir ("Cresterea 5 | Nufarul - mobilitatii urbane din zona 032678 1.7.1.2. | 10/05/2023 576 26,842.61 Cantemir (SMIS 127222) Nufarul - Cantemir din Municipiul Oradea - SMIS 127222 Active fixe aferente proiectului „ SMIS 127222-Creșterea mobilităţii urbane din zona Nufărul-Dimitrie Anexa nr.2 la HCL 603/31.07.2024 Cantemir”? din Municipiul Oradea, concesionate către societatea Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea S.A. Stalp de iluminat aferent zonei Stalp de iluminat din otel profila aferent zonei Nufarul - Cantemir ("Cresterea 6 | Nufarul- mobilitatii urbane din zona 032679 1.7.1.2. | 10/05/2023 576 26,842.61 Cantemir (SMIS | Nufarul - Cantemir din 127222) Municipiul Oradea - SMIS 127222 Stalp de iluminat din otel Stalp de iluminat | profila aferent zonei Nufarul aferent zonei - Cantemir ("Cresterea 7 Nufarul - mobilitatii urbane din zona 032680 17:12 10/05/2023 576 26,842.61 Cantemir (SMIS | Nufarul - Cantemir din 127222) Municipiul Oradea - SMIS 127222 Stalp de iluminat din otel Stalp de iluminat | profila aferent zonei Nufarul aferent zonei - Cantemir ("Cresterea 8 | Nufarul - mobilitatii urbane din zona 032681 1.7.1.2. | 10/05/2023 576 26,842.61 Cantemir (SMIS | Nufarul - Cantemir din 127222) Municipiul Oradea - SMIS 127232 Stalp de iluminat din otel Stalp de iluminat | profila aferent zonei Nufarul aferent zonei - Cantemir ("Cresterea 9 | Nufarul - mobilitatii urbane din zona 032682 1.7.1.2. | 10/05/2023 576 26,842.61 Cantemir (SMIS | Nufarul - Cantemir din 12'7222) Municipiul Oradea - SMIS 127222 Stalp de iluminat din otel Stalp de iluminat | profila aferent zonei Nufarul aferent zonei - Cantemir ("Cresterea 10 | Nufarul - mobilitatii urbane din zona 032683 1.7.1.2. | 10/05/2023 576 26,842.61 Cantemir (SMIS | Nufarul - Cantemir din 127222) Municipiul Oradea - SMIS 1277222 Stalp de iluminat din otel Stalp de iluminat | profila aferent zonei Nufarul aferent zonei - Cantemir ("Cresterea 11| Nufarul - mobilitatii urbane din zona 032684 1.7.1.2. | 10/05/2023 576 26,842.61 Cantemir (SMIS 127222) Nufarul - Cantemir din Municipiul Oradea - SMIS 127222 Active fixe aferente proiectului „ SMIS 127222-Creşterea mobilităţii urbane din zona Nufărul-Dimitrie Anexa nr.2 la HCL 603/31.07.2024 Cantemir” din Municipiul Oradea, concesionate către societatea Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea S.A. Stalp de iluminat aferent zonei Stalp de iluminat din otel profila aferent zonei Nufarul - Cantemir ("Cresterea 12 | Nufarul - mobilitatii urbane din zona 032685 1.7.1.2. | 10/05/2023 576 26,842.61 Cantemir (SMIS | Nufarul - Cantemir din 127222) Municipiul Oradea - SMIS 127222 Stalp de iluminat din otel Stalp de iluminat | profila aferent zonei Nufarul aferent zonei - Cantemir (“Cresterea 13 | Nufarul - mobilitatii urbane din zona 032686 1.7.1.2. | 10/05/2023 576 26,842.61 Cantemir (SMIS | Nufarul - Cantemir din 127222) Municipiul Oradea - SMIS 127222 Stalp de iluminat din otel Stalp de iluminat | profila aferent zonei Nufarul aferent zonei - Cantemir ("Cresterea 14 | Nufarul - mobilitatii urbane din zona 032687 1.7.1.2. | 10/05/2023 576 26,842.61 Cantemir (SMIS | Nufarul - Cantemir din 127222) Municipiul Oradea - SMIS 127222 Stalp de iluminat din otel Stalp de iluminat | profila aferent zonei Nufarul aferent zonei - Cantemir ("Cresterea 15 | Nufarul - mobilitații urbane din zona 032688 1.7.1.2. | 10/05/2023 576 26,842.61 Cantemir (SMIS | Nufarul - Cantemir din 127222) Municipiul Oradea - SMIS 127222 - in total 2 Stalp de iluminat din otel Stalp de iluminat | profila aferent zonei Nufarul aferent zonei - Cantemir ("Cresterea 16 | Nufarul - mobilitatii urbane din zona 032689 1.7.1.2. | 10/05/2023 576 26,842.61 Cantemir (SMIS | Nufarul - Cantemir din 127222) Municipiul Oradea - SMIS 127222 Stalp de iluminat din otel Stalp de iluminat | profila aferent zonei Nufarul aferent zonei - Cantemir ("Cresterea 17 | Nufarul - mobilitatii urbane din zona 032690 1.7.1.2. | 10/03/2023 576 26,842.61 Cantemir (SMIS 127222) Nufarul - Cantemir din Municipiul Oradea - SMIS 127222 Active fixe aferente proiectului „ SMIS 127222-Creșterea mobilităţii urbane din zona Nufărul-Dimitrie Anexa nr.2 la HCL 603/31.07.2024 Cantemir” din Municipiul Oradea, concesionate către societatea Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea S.A. Stalp de iluminat aferent zonei Stalp de iluminat din otel profila aferent zonei Nufarul - Cantemir ("Cresterea 18 | Nufarul - mobilitatii urbane d [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă