10 septembrie 2025

HCL 544/2025 Oradea adoptată

Hotărâre privind modificarea Programului de investiţii, dotări şi surse de finanţare și rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2025 la societatea Termoficare Oradea SA

Denumire
Hotărârea nr. 544 din 2025 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
544 / 2025
Data
10 septembrie 2025
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Oradea aprobă modificarea Programului de investiții, dotări și surse de finanțare pentru anul 2025 la societatea Termoficare Oradea SA și face o rectificare a bugetului de venituri și cheltuieli pe același an, fără să schimbe sumele totale alocate fondurilor proprii și fondului IID. Practic, se ajustează ce proiecte se finanțează și cum se distribuie banii în cadrul societății, dar cu aceleași totaluri bugetare principale. Pentru locuitori, înseamnă posibilă realocare de fonduri către investiții ale termoficării (de ex. modernizări sau dotări) pe 2025, fără un impact imediat asupra totalului general al bugetului municipal, iar termenele și zonele afectate vor depinde de detaliile fiecărui proiect în cadrul acestui program.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă modificarea Programului de investiţii, dotări şi surse de finanţare pe anul 2025 al societății Termoficare Oradea SA, conform anexei nr. 1

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ORE fa ROMÂNIA JUDEŢUL BIHOR CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Municipiul Oradea, judeţul Bihor, Piaţa Unirii, nr. 1, C.P. 410 100, Tel. +40 0259-437 000. Fax. +40 0259-437 544. E-mail: primarie(Qoradea.ro HOTĂRÂRE privind modificarea Programului de investiţii, dotări şi surse de finanţare şi rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2025 la societatea Termoficare Oradea SA Consiliul Local al municipiului Oradea, întrunit în ședința ordinară din data de 28.08.2025 Examinând Proiectul de hotărâre privind aprobarea modificării Programului de investiţii, dotări şi surse de finanţare pe anul 2025 la societatea Termoficare Oradea SA, fără modificarea valorilor totale aferente fondurilor alocate din surse proprii și fondul IID, Analizând Referatul de aprobare al primarului Municipiului Oradea, în calitate de inițiator, înregistrat cu numărul 331.639 din 20.08.2025 Având în vedere Raportul de specialitate înregistrat cu numărul nr, 331640/20.08.2025 întocmit de Serviciul Evidenta Active, Delegări de Gestiune şi Datorie Publică din cadrul Direcţiei Economice prin care propune Consiliului Local al municipiului Oradea, aprobarea proiectului menţionat mai sus; Ținând cont de adresa și nota de fundamentare nr. 12.725 din 14.08.2025 înregistrate la Primăria Municipiului Oradea cu nr. 328.541 din 14.08.2025, înaintate de către societatea Termoficare Oradea SA, În conformitate cu prevederile: e Ordonanţei nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, e Legii nr. 9/10.02.2025 a bugetului de stat pe anul 2025, e Ordinului nr. 3.818/2019 privind aprobarea formatului si structurii bugetului de venituri si cheltuieli, precum si a anexelor de fundamentare a acestuia, e Ordonanţei nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societățile naţionale, companiile naţionale. şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi Ia regiile autonome, actualizată, e Ordonanței de Urgenţă nr. 156 din 30 decembrie 2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare Văzând avizul consultativ al Comisiei de specialitate a Consiliului Local, Ținând cont de prevederile art. 129 alin. (2) lit. a), lit. b), alin. (3) lit. d), alin. (4) lit. a), art.139 alin. (3), lit. a) și art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Hotărăşte: Art.1, Se aprobă modificarea Programului de investiţii, dotări şi surse de finanţare pe anul 2025 al societății Termoficare Oradea SA, conform anexei nr. 1. Art.2. Se aprobă rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2025 al societăţii Termolicare Oradea SA, conform modificării menţionate la art. 1, Art.3. Se mandatează reprezentantul Municipiului Oradea în Adunarea Generală a Acţionarilor societăţii Termoficare Oradea SA de a vota „pentru” modificările menţionate la art. 1 și 2. ji 7 Art.4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează societatea Termoficare Oradea SA. Art.5. Prezenta hotărâre se comunică cu : e . . . . e Oradea, 28 august 2025 Nr. 544 Hotărârea a fost adoptată cu 26 voturi „pentru, 1 vot „abţinere” Primarul Municipiului Oradea, Instituţia Prefectului Judeţului Bihor, societatea Termoficare Oradea SA, prin grija Direcției Economice Directia Economica, Direcţia Tehnică, prin grija Direcţiei Economice ADI Termoregio, prin grija Direcţiei Economice Se publică în Monitorul Oficial Local al municipiului Oradea. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Barabaș Călin - lulian CONTRASEMREAZĂ SECRETAR GENERAL Eugenia Borbei 17 SNICIPIDI Los 4 730 | 9Beq 991-924 « « a Ş SS IS zeu 902 e0:o pee 00:44) | NueBOoI) ueuioyy doosIdI' As ad alenu5 ereyigouul J0|jonzep E goțuuaj ai61auo no eoreţuatuțiv| 2 « 4 « e S9/>07 000 900 000 00'00+ “peo “1771 'EUEIA NiPuexaWy “NS 2d 9p 1eNiqouI IeMonzap e rue; 2|6ioua no aveyuouiiv 3 009'0£2 000 90% 00'024 LL" IOIALIO) "AS 9d EJE2NJIS EJ8JQOUUI BBIEIJOAZOP nuuad Po] a/6roua no aiustuig| ş 000.6 a0'0 00'0 00'0.6 ZapeO PIdDIUNN Uip Şi. Iu BIeIZEUUII O E|E02Ş E] DILUI9) ȚOUNd-1unul (5 POILUJ8) Baja: oiepuna| p 00'0 a0'0 0905 00'0s (ann53x2a) quunpps ap oseid 15 ajenareu op eizeferu eunnsuo9| £ 00's09 000 00'9 00's09 Bugoyouu8) ap exeuuud ea! '91pug Apy "4S ad aseojesusduuoo 15 UNpI09E1 'BUEA 8p Bului89 olejiqeou| 2 « 00:02 Inynionzţ !$ Injnodaq 'noseedi N UV 'NI010p08 | EUHBIEDI AIIZENS 2dl Hodsue) 3p EOIUIIa) 26j2 E| 2JEPIODE1 ap SUNLuEO rejiliq2o (9nnd2%X9+1d+4S puteti aduotipt) Zoli 09 * je.8u8f6 1079211Q “egoIdiy SZ0Z ANNV Ad NILSZANI 3G NVId op ep e) jesiGaiuj 7 $ Y30V40 3UY91100u34 « D « « 09'005 90'0 900 ao'0os SI224ENE) SNaj9S Noe EUOZ Up |i uapizea njquiesue ej HOGSUBI) Sp BILUIBI pala! 918pulxa ze 00'tii 00'0 o0'0 00 vii ll Edeya NIS8MupBIA 10Pn.L' NS ad odsuen ep Eolui9) Bajo B1apunxa| Li 00'pst 00'0 090 o0'0s, £0£ 1d 2leziui3poW| ot 0o'a+ a0'0 05:60 00:04 90420 ININ[NțO ESIZ) BBPEIO UP UBLUOI N:PULXAI BIZIZEUUIO EJe00$ nued EU Oltui9] PIOde4| 6 00'008 00'0 00'0 00'098 DIIUai8y 10 |SUNd-IUIUUI NIBBULS)UI UC 10jHOJeLUNSU0d ESIEUSLUE IS £/ Ld MEESUI BJPZIUI8POW E] « : + . Npeig uoj "Ss 000 290 500 ab .0ee 36 ByenniS 81e/qouI| A|UENIOAZEP Njuad 80Junay a|npouu B1e)u0ui IS Hodsueij 2p QOILWI8) E3ja: 2J8punxa 4 00's4 00'0 000 l00's4 EBDUBINEIACI NISBUEISIS Neg "15 8Ă qouuI Uri E] Jud BOILuIa) e8j9l Biopuțăal 9 00'297" 00'0 09'0 00292" (ajndax5+.Ld) 207 Ld 281378 9[Bj2. IS IEJE)SUl Oeziuiopotu IS aegeau| _s 00's24 o6'0 09'0 co'szi GOE) UZIAEIDO 115 ad 9p PIPIICOLII EBIBIOAZOP NHUad BOu9) aBisua no arejusuuiv| 00'sz o0'0 a0'0 00'sz2 (elindexe + 1d) eunbesioupuv 18 Jeze7 |ainy "IS ad 8iPONOLUIAI AP INNLUOISIS EOIPZIULOROA| € : (ennoax8+ 1) Eioisaoe esieuoul « « | 1 80'08i 000 00'0 00 ot 45 podsui 9p enzajai E) 20118) J0j8jound-țuțuu E8IEp10024 - BBP21Q “Unul i2LI9qI7] BUOZ BJEZIJEUOȚSId z 00'0s 00'0 000 00'08 (8Nnd9X3 Led) LUOIPODUE.L - JUSIZAOg EI2S IS Je1R9) 145 BNUI EIEUIIĂ EOILUI9] P8)2/ 2Japunxz [N Lă Li L] pa N: Ca LI OWUAIA pJ0 ZeBeq 991-954 SZ0Z 1NNY ad IILS2ANI 30 NvTd : D p : (as) se 15 zeu Boo) d0:0 anu boat e! nuefo10 ueuiouj doosidz;.4s ad ayenis exepqouu Jojuejjonzap e gone) 21Biaua no eeueuatuţy| 22 000 09'0 00'0: l000t (4S) eape0 |anuelug eoidsoți eriepung e] B1e5y0uLI8y 8451 312puixa| 4z 00*0 00'0 l00'209 l00'009 (Hiva asezuenipea:) | 120 elis AX9 OS aomoaja țeţjezs e 15 AMOLL 291no8je 1alies eareziuropop| oz 00'0 00'0 0044 0042 sparoud 15 upms| 6 00'0 00'0 00'zz 0o'zz (2$) 99una) J0jeound SII pelo ad 5918)JOn8jo, AUI2sIs erejeisul| 8, i Ii (48) '700|'1u iaultuniy'4s ad uinnsu03 « « 4 00'8 0c:a 20:62 0o'0z W EA 29 (Onu 529) injiqouu! nuyuad erepr00e! 9p iz od ee/ea1o !S greuuud gonuia) eaja esiapunxa iii i (28) euus09 aiuoueg 15 InjnueG227 'nap5eri : « Pi poio do:9 09:36 posi no!souoq uepfog 'uueq uouv 'Iaipuy |oisody |muejs :ojzens ed greuuud gouuay eaje eapunxa| 9 « . - . (AS) | Ju Epesog E88y 0002 00'0 ao'0 0002 'eBejg UgIonI 91;9103 1 |n89r] E] Duu9 )ound-iunu INUN 98JEJUOUUI IS JEUUHIĂ 01418; |NINpJ00eI E2IEZI2R sI C i ] e (28) ge "iguruunpy "ns “nueBoioio uetuoay doosIdă 00 az de'a 090 ao'oz XOPONO 2160J0a (n8o17 E] Sua) ţound-lunu inun eaeguotu 15 setuud oua) ininpiooei eaezyeas| Pb 3 (riva) (ei2onouu ads unjqeo-uno/ge-AVy 0 21eq-0șE1-A919) . i C : D ! [aj poe Ba 66 os +6 OHuly9 1epunxe 15 au98A edeja gonujo 2ipes uip J0jojeuunsuoo e ouale 2iBsaua no easejuatuy| EP 00'009 00'0 00'0 00'009 (1vG) Cand S7) ao) und pei IEpae5i| Zi 009 00'0 00's4 00'84 (4S) ore] 10jeppund unu |nypauuzerui UUG 10HOEWNSU0A EaIeyuouuIje 1$ 90P Ld nielejsu orezituaporl| și 00'0 00“0 09'02 00'oz (4S) Duet J0j8i0und nu NIpPoUIațuI Upd 10|HOyeuUNsuoI BEIBJUBLUIIE 1S G > Ld 2JE)2jez30| "04 00 09'0 00:27 00'e> (nipr)S) unieuiues euntuoo ui BIIZIBDU! ap BJEJUN J0|8u0Z ESAIQEIS. 6 000 00'9 00'2, 002, (4S) epa nofuflzs epens ed podsuey 3p B9HU/8; [9/8i eoiapuna| 8 00'0 00“ 00'€; 00'e, (48) anuue J0J8)0und 1untu JNIpaLuiaul UHd 10OeuInsu0o PBIEJUBLUIje (5 9jp Ld aiepajezeg| 7 000 00'9 00'4 002 (4S) miun ejerd 18 long teuij 'da us ad noyeuunsuoo ej unpiooei IS gieujid gonuia) esieu aiapunxa| 9 000 00'0 00's% 00'3y (2S) ouig'pnf 'oi4 inejues - esnuao Isein6z ap InjnizodaQ |muoLuesejdue ad 91e;J0n00j did] ş 90'6 00'0 00'02 00'oz (48) sonuuey J0jayound ju jnrpaunaul und Jopuoeunsuoo B9IBJUBUUIE IS 904 1 IS ez d aieyoajezoa| p 000 00'0 0008 00'08 (as) alaje: ap unpou 15 aotuia) ajațound up ajep eoytuisueij ap tuaysis aunțiouny ui eaund 15 oufenu| g i ) I f (AS SiBZIIENIDY) IESE 000% ao'o 00'0 00'0v 2p Inuinoa ad ap 0jediuuod !$Jojnyeuue eae[aroid nnuad “Jotueu ap J0ja1zojeedas earenBis| z i 00'0 oo'sez (d) IEINyEU ZeB 15 ISUIQIN IEN ne tusisiS| 4 00'02 000 000 00'0z J0u!g'pn[ 'espei0 |nidiorunij *UIA09 19 Epes juauiesejdue 90 912)J0n0)0; 2124 0 oo'ovz 000 l00'0 00'0vz BO/UI8I HNP100ei BJezi2a. 5 |aj2oseg) epens d gretuud goruuo] aja! aiopunxa| 6 00'ssz 00'0 00'0 oo'ssz 2b'JU nueaojulefoy peuj "ns eapeiO uj jențis jnjiqouu nud s2uiid onui9y plodey| 8 Li [i i 10 £ abea STOZ 1NNY Ad HLILSZANI 20 NYId 991-924 090 00'4 ÎndZ BI2AEDXY NAUad NSJZUIOX 10|EAEIRSOPINA EANDȚ 4 00'0 00'6 PpCISIAUI ANS Ediuo| 3 000 00'4 1-3Vs 2ieuodei 3p inpor| & 05'0 co'z+ EOHNeIpIUj SIelgIiiuo9 Sp juouiediup3| 000 00, 1euij dop EInpns 5p jeJedy 'eua|nailod Einpns Sp jeredy : nejoznsod niuad justuedIU5a| E 00'0 09'0£. EDLp3;9 9IBJaua 3IE0U0| 7 058 FOHBAU! (ABE) DIZEJII EINPNS 3p jEIEdVI [ ză E II ZEpETO EȚDSŢOII 000 BjuiN30) |Bjjuapizei njquuesue najuad 8914119) JOjunp10024 poeanfise 15 przun4d PD(UJ8) ESB, SJ9PuxI, Li 000 l00'o oo'sz 8-1 NOSOIUIPEJA J0PN. LAS 9 HOdSUEI SP EOIULI9] Eajai 919PUnxI| Ep 00'0 00'0 co'sz (38) nuneze 22ig ui ereund Eonu9) 2218 oapunxa | zy 000 08'0 00'sz (48) IBHgUuţid EP2NS:60/ Led) BVU8I8/e erepunda5 10j8i8ie1 Eoreugeay | ui Ă i roz oo'oc (IS) feneuud Epens ina ao'e 00 as “CO4 Ld AMUBIaJe BEpUNdAS AfBleIAI EBIENIE3: IS CO4 d Uip aseouajuj 10yieeysul eaieziuapo| 07 00'0 l00'0 00'aş c0'0s (48) unuin AX7'0/9 Eomoaţe amejs a.edolou| se . e 1 G (AS Ionului0d8 00'49 000 00'0 po 23 -001U48) HOȚEDIpu ajezjenpoea:) N|nueLuzo ISN "jN9SoundaN Inţnosa ajzeiţs od eune6oj ap eajoig se 000 00'9 o0'0z ao'oz (as) 6r'1u 10psauO' us od erenys ereniqgouu ea/ejjonzep nnuad eouuaj alfroue no aeuouuy| ze 00'0 00'0 00'09z co'00z (d) eapeiO 139 eunopeţd ed ep aiefeuaru 15 ajejanțd ojade eorenoeaa| ge 000 00'0 00'0z 00'0z (48) aonui8) UNp100e: B/EZIjeaI [8 I8jEO;2E) EPeNS 9 Bieuuud BONUS Palo BJapunxa| ge 00'0 000 o0'sz 00'sz (4S) ZIUSIOA IS IOHOJA J0|IZENS PUOZ Ul UNPIOD2I OIEzIea, 15 IeUILĂ Boluua] paie! oapunxa| pe 00'0 0v'0 00'sz oo'sz (4S) 607 id aremigeou| ce 00'0 00'0 po'0z o0'0z (48) 80Z La 9Mueaje alajai 18 ajuaurediuoe oeziuuapori| ze 00'9 g0'0 00'a; 600. (38) pa:1u niueip nun ns eape1O UL JENS Nou; nuued JeLUud Duis) pie] pe 000 00' 00'Gi o0'av (48) ZU JOIA) uezu); ns B3PEIO Ul JENS (Niqouu nnuad seuuud auuay plooeu| og 000 006 00'0, 00'0+ (48) ge'1u nugeoiujeBox |eupA JS eaperO ut țenyis jnitgovu! nnuad jeuud omule Pooey| 62 00'9 00'0 00'9; 0004 (38) rau nosaug 251030) AS ESpe1O Ul Jens (NugoLui Nusd jeLutid Di! pIode| gz 00'0 00'0 00'04 00'04 (45) piu nuesolulgBoy I2uip4S EBpe1O Ul YENȚIS (NiQOuuţ Npuod 1etuuid dui9] pIOdeu| 2z « : : 1 (48) c9/poz 00'0 8009 00.9 000 “PO “1U "47 "1 "ENUZIA NIPuexejy "AS ed ap a1e/jqouu eyoAzap e gDluuaj a/6reua no 9ejuauuy! 92 000 00'0 09'05 00'05 (-1S) 72 Ld IS Z0pld 'SOP Ld El 31E9J0Lu1a) ap 8iepundas 8|3jai 91ezIuiapon| SZ 00'0 000 00'0z eo'oz (35) | Ed2e - INN)8ONN Ejeld ese) euld - 2/E9y0uua! ap EJeuuud taia oezIuI9pop| pz 00'0 l00'9 09'02 00'0z (48) ieruearisuei ps “eloeg |np-g aljvasioqu iSininpod;'11s ed O09NA -LWA Elensi5epj aieziuapop| sz tă d U) SEOZ 80 :eyep ej jiuuioonuj 710 p aBeq 994-924 FN 7 SZ0Z 1NNV Ad WI LSANI 20 Nvd ui eosipng eipnej9fo [= dog 'fui EULUPU EIPEN SeH'02 HiRSBAUJ 1UBUIMeduI07 9leyoAzeg juduenedag fos “IBIOUEUL 409810 009 000 004 902 OI SU NIUUnJe ap 515455] ve 009 00'0 059 sa” eIepinui de Bduoa| ge 00'00£ 000 00'0 00'00£; vE9 d NeleSul| 28 090 09'0 00'sz, 09'sz, îIN30| € S1ENinony| E 00'0 00'0 00'04 0004 IWOH euisueyo eoneuuojul Sjesude opeBdn Sp 15ni3S| 0E 000 00'0 90'09 '00'09 17 WQeyuouiep Niununţe uip jeHiod piesei] 52 00'0 00'0 00094 09'00+ peb ej EDIL15] 3IBISU5 SIezn0|u09| "82 00'0 0009 0s'8 se -dd EAES] NNUBĂ EINPNS 3p EUISEA| z2 000 909 00'si 00'54 SUNIZIAOULI8) NI EISUIEI| 97 00'0 G0'0 09'9 00'9 JI2JSE-UOI8Q jele) 9p EUISEWAI| _sz 00'0 09'0 00's 00's 51E0PEduIO-01qiA Exela| va 00'0 00'0 00'7i 0974 EDIIREIPIU 2JEIQIIU95 SP jUBLuedoa| "£2Z 00'0 008 05'84 0s'81 EpEejey nijued (1540) E3IEJauI E|5U5Ş| 72 00'0 09'0 00'5 co's Dd0 109| 12 00'0 090 00'000'z2 00'000'z S20Z 812009] 02 00'0 00'0 09'szs 00'szs (Meong £) 30; L+9 EIEANGInV| 64 00'9 00'0 00% 00 Jeosn paun jeu)snpu! J0jeiidsv| gi, 000 00'9 0s's os's ZeBunur 19553150] zi 500 009 0o'z4 00'2L ŞELUILidUuo5 13€ 16531105] 9 00'9 000 0042 00'z2 (eoseuu [8 [sing jEJedE) VELUdUI0I J3€ Sp Ezeq ed jale 0537 E BIP3I0Id 3p JE150y| SI 00'9 009 058 6s"g Binpns 10jEi8u95| "pr 009 00'0 00'szi do'szi IIN5oI g ereunonvy| Ep 60'0 09'9 00'096 00'006 ScOZ 1] SSwedioa| 2 00'9 900 00'6: 00's. jqejod Ze5 SIpalap ap I67u9s| 11 00'0 00'0 po'0t 00'0L (onqe) ideniod a/etuiuesI ap jeiedy| "DL 00'0 90'0 00'z 00'zi (ongz) ajUEIOZI J0|9Ve1edE E [|EU3S5 VeUoIpun] 10jatie Ed [nJ0U9 FIRUSĂ ESISAȚUN JEIEAV [ 00'0 00'0 0o'zzz 0o'zzz (onq 84) 12iduuo9 șediujoa eieajes ap juejozi jeredy| e Ei vă £ Z Lă ['] C33Y3 omu HOTĂRÂREA nr. 3 a Consiliului de aţi nd aprobarea modificării Termoficare Oradea S.A, pi anul 202 în sedință online, azi 14.08.2025, ora 12:00, în baza prerogativelor conferite prin Aciul căţii TERMOFICARE ORADEA S.A. - aproba: prin H.C.L.M.O nr. 49 93/2013, în forma tă a acestuia, raportate la prevederile Legii nr. 31/1990 privind societăţile - republicată, cu modificările și completările ulterioare şi dispoziţiile O.U.G. nr. 109/2014 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice - actualizată, aprobată cu modificări şi cornpletări prin Legea nr. 113/2015, în urma votului exprimat de către membrii C.A. numiţi prin HCL. al Municipiului Oradea nr. 428,/26.05.2022 și H.C.L. al Comunei Sânmariin nr. 295/20.06.2022, CONSILIUL DE HOTAI Art. 1. Se aprobă rnodificarea Lisiei m iii pentru societatea Termoficare Oradea S.A. pe anul 2025, conform Anexei nr. 1 - parie integrantă a prezeniei hotărâri, tei hotărâri. 2. Orice prevederi contrare își incetează aplicabilii Art, 3. Prezenta Hotărâre se comunică cu: - membrii Consiliului de Administraţie al societăţii Termoficare Oradea S.A. - Ungur Călin-Dan - Director general - Haş Waciia-Ramona - Director financiar - Departamentul Dezvoliare Presedintele Consiliului de Administratie Florea Eduard Augustin - SECRETAR C.A, cjr. Adrian Ciursaş Ciursas Dan Adrian 14/08/2025 10:02:26 Un adoatată cu 5 voturi “centru”, îi voturi “abtinere”, 0 voturi “împotrivă”,

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă