12 august 2015

HCL 519/2015 Oradea adoptată

Hotărâre privind aprobarea achiziţionării de către Municipiul Oradea, de la S.C. Prodinprest S.A., a construcţiilor înscrise în CF 8051 – Sântandrei care urmează a fi afectate de lucrările de investiţii privind reconfigurarea circulaţiei la intersecţia străzilor Oneştilor – Barcăului şi amenajarea coridorului verde Ioşia

Denumire
Hotărârea nr. 519 din 2015 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
519 / 2015
Data
12 august 2015
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată
Ce se aprobă

Se însuşeşte Nota nr.14972 - 45 din 11.08.2015, încheiată între Administraţia Imobiliară Oradea şi S.C. Prodinprest S.A., prin care se stabilesc termenii şi condiţiile de preluare a imobilului ce face obiectul tranzacţiei

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BIHOR MUNICIPIUL ORADEA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea achiziţionării de către Municipiul Oradea, de la S.C. Prodinprest S.A., a construcţiilor înscrise în CF 8051 - Sântandrei care urmează a fi afectate de lucrările de investiţii privind reconfigurarea circulaţiei la intersecţia străzilor Oneştilor - Barcăului şi amenajarea coridorului verde Ioşia Analizând Raportul de specialitate, înregistrat sub nr. 14975 din 11.08.2015, prin care Administraţia Imobiliară Oradea – Serviciul Terenuri propune aprobarea achiziţionării de la S.C. Prodinprest S.A. a construcţiilor notate pe nr. topo 1606/2, 1610/5 şi 2891/1 în CF 8051 - Sântandrei. În vederea asigurării condiţiilor pentru realizarea investiţiilor de interes public local este necesară demolarea şi radierea din CF 8051 - Sântandrei a construcţiilor, notate pe nr. top 1606/2, 1610/5 şi 2891/1, deţinute în proprietate de S.C. Prodinprest S.A. Ca urmare a negocierilor purtate, s-a încheiat cu proprietarul imobilului Nota privind achiziţionarea de către Municipiul Oradea la preţul de 39.673 lei plus TVA a construcţiilor situate în mun. Oradea, str. Oneştilor nr. 78, constând în: 3 clădiri cu destinaţia de birou, atelier şi o baracă având valoarea contabilă la 31.12.2011 de 31.960 lei, respectiv un gard împrejmuitor având valoarea contabilă de 7.713 lei plus TVA. În scopul realizării proiectelor de interes public local de pe acest teren. Văzând proiectul de hotărâre şi avizul Comisiei de specialitate a Consiliului Local, În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. c), alin. (5) lit. b), art. 45 alin. (3) şi art. 123 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată și actualizată, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Hotărăşte Art. 1. Se însuşeşte Nota nr.14972 - 45 din 11.08.2015, încheiată între Administraţia Imobiliară Oradea şi S.C. Prodinprest S.A., prin care se stabilesc termenii şi condiţiile de preluare a imobilului ce face obiectul tranzacţiei. Art. 2. Se aprobă achiziţionarea de către Municipiul Oradea de la S.C. Prodinprest S.A., a construcţiilor situate în mun. Oradea, str. Oneştilor nr. 78, notate pe nr. top 1606/2, 1610/5 şi 2891/1 în CF nr. 8051 - Sântandrei, la preţul de 39.673 lei plus TVA, stabilit conform Convenţiei însuşite la art. 1 din prezenta hotărâre. Art. 3. Se aprobă înscrierea în Cartea Funciară a construcţiilor achiziţionate prin prezenta Hotărâre, în proprietatea privată a Municipiului Oradea. Art. 4. Cheltuielile ocazionate de achiziția aprobată la art. 2 din prezenta hotărâre vor fi suportate din bugetul local. Art. 5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Administraţia Imobiliară Oradea și S.C. Prodinprest S.A. Art. 6. Prezenta Hotărâre se comunică cu: - Instituţia Prefectului - Judeţul Bihor; - Primarul Municipiului Oradea; - Administraţia Imobiliară Oradea (AIO); - A.I.O. - Serviciul Terenuri; - A.I.O. - Serviciul Financiar - Contabil; - S.C. Prodinprest S.A. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Dan Octavian Oradea, 12 august 2015 CONTRASEMNEAZĂ Nr. 519 SECRETAR Ionel Vila Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi “pentru”

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă