HCL 503/2010 Oradea adoptată
Hotărâre privind unele masuri pentru incetarea activitatii institutiei publice de interes local, Directia de Evidenta a Persoanelor a Municipiului Oradea – institutie cu personalitate juridica
- Denumire
- Hotărârea nr. 503 din 2010 a Consiliului Local Oradea
- Emitent
- Consiliul Local Oradea
- Număr
- 503 / 2010
- Data
- 26 iulie 2010
- Localitate
- Oradea, județul Bihor
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
Se înfiinţează Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor al Municipiului Oradea structură fără personalitate juridică aflată sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Oradea începând cu data de 01.08.2010 dată de la care Direcţia de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Oradea structură cu personalitate juridică îşi încetează activitatea
Documente
- hcl hcl-503-2010.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL BIHOR
MUNICIPIUL ORADEA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind unele măsuri pentru încetarea activităţii instituţiei publice de interes local,
Direcţia de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Oradea - instituţie cu personalitate juridică
Analizând Raportul de specialitate nr. 187.964 din 15.07.2010 al Direcţiei Economice prin care se propun unele
măsuri pentru încetarea activităţii instituţiei publice de interes local, Direcţia de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului
Oradea - instituţie cu personalitate juridică,
Având în vedere :
- avizul nr. 2.111.041/28.06.2010 acordat de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de
Date Bucureşti, înregistrat la Primăria municipiului Oradea sub nr. 177.406/02.07.2010;
- avizul nr. 485.127/02.07.2010 acordat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, înregistrat la Primăria
municipiului Oradea sub nr. 180.690/07.07.2010;
- Hotărârea Consiliului Local nr.455/15.07.2010 privind aprobarea organigramei, statului de funcţii şi a numărului
de personal pentru aparatul de specialitate al Primarului municipiului Oradea şi pentru Serviciul Public Comunitar
Local de Evidenţă a Persoanelor al Municipiului Oradea,
Ţinând cont de dispoziţiile Legii 82/1991 a contabilităţii, cu modificările şi completările ulterioare,
Văzând proiectul de hotărâre şi avizul comisiei de specialitate a Consiliului Local,
În conformitate cu art. 36 alin.2 lit.a, lit.d, alin.3 lit.b, alin.6 lit.a, pct.12 şi art. 45 alin.1 din Legea 215/2001 privind
administraţia publică locală, republicată
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
H o t ă r ă ş t e:
Art.1. Se înfiinţează Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor al Municipiului Oradea structură
fără personalitate juridică aflată sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Oradea începând cu data de 01.08.2010
dată de la care Direcţia de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Oradea structură cu personalitate juridică îşi încetează
activitatea.
Art.2. (1) Se schimbă denumirea Serviciului Public Comunitar Local din Direcţia de Evidenţă a Persoanelor a
Municipiului Oradea în Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor al Municipiului Oradea.
(2) Codul fiscal, sigiliul acesteia şi ştampila Direcţia de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Oradea se retrag
începând cu 01.08.2010.
Art.3. Directorul executiv al Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor al Municipiului Oradea, pierde calitatea de
ordonator terţiar de credite începând cu data de 01.08. 2010.
Art.4. (1) Situaţiile financiare întocmite lunar de Direcţia de Evidenţă a Persoanelor al Municipiului Oradea se
consolidează cu situaţiile financiare ale Primăriei municipiului Oradea începând cu data de 01.08.2010.
(2) Situaţiile financiare întocmite trimestrial de asemenea se vor consolida cu situaţiile financiare ale Primăriei
municipiului Oradea începând cu data de 30.09.2010, după întocmirea unui raport de verificare de către o comisie numită
prin Dispoziţia Primarului.
(3) Situaţiile financiare a căror execuţie se realizează până la 30.07.2010 vor fi întocmite de către Direcţia de
Evidenţă a Persoanelor al Municipiului Oradea.
Art.5. Primăria municipiului Oradea preia toate contractele de achiziţie publică care au ca obiect achiziţionarea de
bunuri, servicii sau lucrări atribuite prin diverse proceduri prevăzute de legislaţia în vigoare încheiate de către Direcţia de
Evidenţă a Persoanelor al Municipiului Oradea aflate în derulare precum şi angajamentele legale şi bugetare întocmite de
Direcţia de Evidenţă a Persoanelor al Municipiului Oradea acestea păstrându-şi valabilitatea.
Art.6. Disponibilităţile existente în conturile bancare ale Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor al Municipiului Oradea
se transferă în conturile de disponibil al Primăriei municipiului Oradea, titular de cont devenind în acest mod Primăria
municipiului Oradea.
Art.7. Toate debitele curente şi restante care privesc veniturile fiscale şi nefiscale înregistrate în evidenţele
contabile ale Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor al Municipiului Oradea până la data 01.08.2010, precum şi a datoriilor
către furnizori, creditori, etc. vor fi predate la Direcţia Economică din cadrul Primăriei municipiului Oradea până la data de
15.08.2010 pe bază de protocol de predare – primire întocmit conform prevederilor legale în vigoare.
Art.8. Se transferă soldurile obligaţiilor fiscale înregistrate la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor.
Art.9. Se împuterniceşte Primarul municipiului Oradea să numească o comisie pentru:
- inventarierea patrimoniului în vederea preluării patrimoniului administrat de Direcţia de Evidenţă a Persoanelor
al Municipiului Oradea
- preluarea bugetului Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor al Municipiului Oradea ca parte integrantă a bugetului
local al Primăriei Municipiului Oradea
- preluarea documentelor de personal.
- preluarea tuturor documentelor cu caracter juridic încheiate de către Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor al
Municipiului Oradea
Art.10. (1) Personalul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Oradea se preia de către Serviciul Public
Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor al Municipiului Oradea şi de către aparatul de specialitate al Primarului
municipiului Oradea începând cu data de 01.08.2010.
(2) Persoanele care nu se regăsesc în noua structură valabilă începând cu data de 01.08.2010, vor urma
procedura legală stabilită de Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcţionarilor Publici (r2) şi Legea nr. 53/2003 – Codul
Muncii (cu modificările şi completările ulterioare) prin grija Biroului Resurse Umane din cadrul aparatului de specialitate al
Primarului municipiului Oradea.
(3) Întocmirea, emiterea şi ducerea la îndeplinire a procedurilor de comunicare a preavizelor pentru funcţionarii
publici şi personalul contractual a căror posturi s-au desfiinţat cade în sarcina Biroului Resurse Umane din cadrul aparatului
de specialitate al Primarului municipiului Oradea.
Art.11. (1) Drepturile salariale ale funcţionarilor publici din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a
Persoanelor al Municipiului Oradea se plătesc din capitolul 54.02 începând cu 01.08.2010. Această operaţiune necesită
întocmirea statului de plată, statului de funcţii şi statului de personal distinct faţă de cel al aparatului de specialitate al
Primarului municipiului Oradea.
(2) Întocmirea statelor de plată aferente lunii iulie 2010 şi a emiterii ordinelor de plată privind plata salariilor
aferente, în data de 30.07.2010.
(3) Depunerea situaţiilor şi declaraţiilor lunare privind obligaţiile către bugetul de stat, către bugetele asigurărilor
sociale şi fondurilor speciale:
- declaraţia lunară privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru şomaj.
- declaraţia privind obligaţiile evidenţa nominală a asiguraţilor care au beneficiat de concedii şi indemnizaţii;
- declaraţia privind obligaţiile de plată către FNUAS pentru concedii şi indemnizaţii;
- declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale;
- declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat
- declaraţia privind evidenţa nominală şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat,
până la data de 15.08.2010;
(4) Depunerea Extrasului fişă rol la zi. Termen 30.08.2010.
(5) Documentele aferente statelor de plată ianuarie-iulie 2010 se vor arhiva, cu menţiunea că, situaţiile
recapitulative aferente perioadei mai sus amintite se vor preda în copie certificată cu originalul Biroului resurse Umane al
aparatului de specialitate al Primarului municipiului Oradea , acestea fiind necesare închiderii anului bugetar 2010.
Art.12. Direcţia Economică este responsabilă de demararea procedurii în vederea radierii codului fiscal al Direcţiei
de Evidenţă a Persoanelor al Municipiului Oradea.
Art.13. Orice măsuri contrare prevederilor prezentei hotărâri se abrogă de la data intrării în vigoare a prezentei
hotărâri.
Art.14. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează: Direcţia Economică, Direcţia Juridică şi
Biroul Resurse Umane din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Oradea.
Art.15. Prezenta hotărâre se comunică cu:
- Primarul Municipiului Oradea,
- Instituţia Prefectului Judeţului Bihor,
- Direcţia Economică,
- Direcţia Juridică,
- Biroul Resurse Umane din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Oradea
- Direcţia de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Oradea.
- Se afişează pe site-ul www.oradea.ro
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Delorean Ion Iulius
Oradea, 26 iulie 2010 CONTRASEMNEAZĂ
Nr. 503 SECRETAR
Ionel Vila
Hotărârea a fost adoptată cu 23 de voturi ,,pentru”, 2 voturi ,,abţinere”, 0 voturi ,,împotrivă”.
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 499/2010Hotărâre privind aprobarea pretului de vinzare rezultat din negocierea directa a suprafetei de 656 mp teren identificat cu nr…HCL 500/2010Hotărâre privind aprobarea incheierii unui contract de inchiriere pentru locuinta de interventie intre Administratia Imobiliara…HCL 501/2010Hotărâre privind modificarea Hotaririi Consiliului Local nr.371/2009 privind unele masuri pentru infiintarea “Centrului…HCL 502/2010Hotărâre privind aprobarea acordului de parteneriat incheiat intre Universitatea Oradea si Administratia Sociala Comunitara in…HCL 504/2010Hotărâre privind aprobarea unor masuri referitoare la serviciile de transport prestate de RA OTL cu autocarul marca MAN Lion’sHCL 505/2010Hotărâre privind aprobarea rectificarii bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2010 la S.C. Compania de Apa Oradea SAHCL 506/2010Hotărâre privind aprobarea rectificarii bugetului de venituri si cheltuieli si a listei de investitii pe anul 2010 la Regia…HCL 507/2010Hotărâre privind aprobarea rectificarii bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2010 la Regia Autonoma de Piete, Agrement si…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.