Hotărâre privind aprobarea temei de proiectare și a altor masuri necesare pentru executarea lucrarilor de revitalizare a ansamblului urban format din PIATA UNIRII șI PIATA FERDINAND
Denumire
Hotărârea nr. 388 din 2010 a Consiliului Local Oradea
(1) Se aprobă executarea lucrărilor de revitalizare a ansamblului urban format din Piața Unirii – Piața Ferdinand cu legătură prin str. Nicolae Grigorescu, intrarea în Pasajul Vulturul Negru și str. V.Alecsandri conform temei de proiectare parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) Ansamblul urban Piața Unirii – Piața Ferdinand este format din următoarele elemente componente: - Piața Unirii; - Piața Ferdinand; - str. Nicolae Grigorescu (viitoare stradă pietonal); - pod de legătură de peste Criș ( cu intercalarea unui restaurant plutitor sub forma unui vapor); - Pasajul Vulturul Negru; - str.…
ROMÂNIA
JUDEŢUL BIHOR
MUNICIPIUL ORADEA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea temei de proiectare și a altor măsuri necesare pentru executarea
lucrărilor de revitalizare a ansamblului urban format din
PIAŢA UNIRII șI PIAŢA FERDINAND
Analizând raportul de specialitate înregistrat sub nr. 161116 din 14.06.2010 prin care Direcția
de Management Proiecte cu Finanțare Internațională din cadrul Primăriei municipiului Oradea propune
să fie executate lucrările de revitalizare a ansamblului urban format din Piața Unirii și Piața Ferdinand;
Ţinând cont de O.U.G. nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publica, a
contractelor de concesiune de lucrări publice si a contractelor de concesiune de servicii,
În baza Legii 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările
ulterioare;
Văzând proiectul de hotărâre şi avizul comisiei de specialitate a Consiliului Local,
În conformitate cu prevederile art.36, alin.(2), lit.b), d), alin.4 lit.a), lit.d), alin.6 lit.a), pct. 10,
precum şi ale art.45 alin.(2) lit.a din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală,
republicată,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
h o t ă r ă ş t e:
Art.1. (1) Se aprobă executarea lucrărilor de revitalizare a ansamblului urban format din Piața
Unirii – Piața Ferdinand cu legătură prin str. Nicolae Grigorescu, intrarea în Pasajul Vulturul Negru și
str. V.Alecsandri conform temei de proiectare parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Ansamblul urban Piața Unirii – Piața Ferdinand este format din următoarele elemente
componente:
- Piața Unirii;
- Piața Ferdinand;
- str. Nicolae Grigorescu (viitoare stradă pietonal);
- pod de legătură de peste Criș ( cu intercalarea unui restaurant plutitor sub forma unui
vapor);
- Pasajul Vulturul Negru;
- str. Vasile Alecsandri care asigură legătura dintre Piața Unirii și Piața 1 Decembrie (viitoare
pietonal);
Art.2. Se aprobă elaborarea documentațiilor tehnico-economice necesare executării lucrărilor
de revitalizare a ansamblului urban format din Piața Unirii – Piața Ferdinand, după cum urmează:
a) realizarea lucrărilor de ridicare topografică a ansamblului urban format din Piața Unirii, Piața
Ferdinand, și podul de legătură de peste râul Crișul Repede care face legătura dintre str. Republicii și
str. Vasile Alecsandri, inclusiv întocmirea schițelor cadastrale și înscrierea dreptului de proprietate
publică în Cartea Funciară, în favoarea municipiului Oradea;
b) realizarea documentației de avizare și intervenție lucrări ( D.A.L.I.) și a studiului de
fezabilitate (S.F.) pentru lucrările menționate la punctul III din tema de proiectare, după modelul
prevăzut de hotărârea de Guvern nr.28/2008;
c) realizarea proiectului tehnic de execuție (P.T.E.), a caietelor de sarcini (C.S.), a detaliilor de
execuție (D.E.) și a proiectului pentru obținerea autorizației de construcție (P.A.C.) pentru lucrările
prevăzute la punctul III din tema de proiectare și conform modelului reglementat de Hotărârea de
Guvern nr.28/2008;
Art.3. a) Se aprobă alocarea din bugetul local a sumei de 75.000 euro, echivalent în lei la
cursul de schimb al euro, pentru realizarea documentației tehnico-economice, prin rectificarea
bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Oradea astfel:
- majorarea veniturilor din concesiuni și închirieri cu suma de 300.000 lei RON;
- majorarea cheltuielilor privind autoritățile publice cu suma de 300.000 lei RON destinate
cheltuielilor de capital;
b) Se aprobă înscrierea unui obiectiv nou de investiții în bugetul de venituri și cheltuieli al
municipiului Oradea, Cap, Autorități Publice cu denumirea: Elaborarea documentației tehnico-
economice pentru executarea lucrărilor de revitalizare a ansamblului urban: Piața Unirii – Piața
Ferdinand.
Art.4. Cu ducerea la îndeplinirea a prezentei hotărâri se încredinţează primarul municipiului
Oradea, Direcţia de Management Proiecte cu Finanțare Internațională din cadrul Primăriei municipiului
Oradea și Direcția Economică din cadrul Primăriei municipiului Oradea.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică cu:
- Primarul municipiului Oradea;
- Direcţia de Management Proiecte cu Finanțare Internațională din cadrul Primăriei municipiului
Oradea;
- Direcția Economică
- Instituţia Arhitectului Şef
- Se publică în Monitorul Oficial al judeţului Bihor;
- Se afișează pe pagina web a municipiului Oradea;
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Delorean Ion Iulius
Oradea, 14 iunie 2010 CONTRASEMNEAZĂ
Nr. 388 SECRETAR
Ionel Vila
Hotărârea fost adoptată cu unanimitate de voturi “pentru”.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.