18 mai 2021

HCL 353/2021 Oradea adoptată

HOTĂRÂRE privind încheierea unui protocol de colaborarea între Municipiul Oradea și U.A.T. Județul Bihor în scopul îndeplinirii unor obligații asumate prin contractele de finanțare nr. 10/16.12.2016 și nr. 1424/26.03.2014 încheiate de către UAT Județul Bihor și implementarea de către municipiul Oradea a „Programului de monitorizare post-închidere” a depozitului neconform din Oradea

Denumire
Hotărârea nr. 353 din 2021 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
353 / 2021
Data
18 mai 2021
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată
Pe scurt

Se încheie un protocol de colaborare dintre Municipiul Oradea și UAT Județul Bihor pentru a îndeplini obligații asumate prin două contracte de finanțare și pentru ca Oradea să implementeze „Programul de monitorizare post-închidere” a depozitului neconform din Oradea. Asta înseamnă pentru locuitori că proiectul va continua monitorizarea și gestionarea depozitului deșeuri după închidere, cu fonduri din finanțări publice; impactul financiar direct (bani) depinde de corelarea contractelor cu bugetele locale, iar rezultatele vizează siguranța mediului și eventual zonele afectate în jurul depozitului. Termenele exacte, obligațiile detaliate și zonele afectate sunt stipulate în protocoalele și contractele menționate, urmând să fie puse în practică de autorități.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă încheierea unui protocol de colaborarea între Municipiul Oradea și U.A.T. Județul Bihor în scopul îndeplinirii unor obligaţii asumate prin contractele de finanțare nr. 10 din 16.12.2016 și nr. 1424 din 26.03.2014 încheiate de către UAT Judeţul Bihor, (anexa 1 la hotărâre), și implementarea de către municipiul Oradea a Programului de monitorizare post-închidere a depozitului neconform din Oradea (anexa 2 Ia hotărâre); Evidenţa investițiilor realizate de UAT Judeţul Bihor este anexă la protocolul menționat

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

România Județul Bihor | Municipiul Oradea Piaţa Unirii, nr. 1 410 100, Oradea Consiliul Local Tel. +40 0259-437 000 Fax. +40 0259-437 544 E-mail: primarie Qoradea.ro HOTĂRÂRE privind încheierea unui protocol de colaborarea între Municipiul Oradea și U.A.T. Județul Bihor în scopul îndeplinirii unor obligaţii asumate prin contractele de finanțare nr. 10/16.12.2016 și nr. 1424/26.03.2014 încheiate de către UAT Județul Bihor și implementarea de către municipiul Oradea a „Programului de monitorizare post-închidere” a depozitului neconform din Oradea Analizând Referatul de aprobare al primarului Municipiului Oradea, în calitate de iniţiator, înregistrat cu nr. 162.081 din 26.04.2021 și Raportul de specialitate nr. 162.256 din 26.04.2021, întocmit de către Direcţia Tehnică prin care se supune spre aprobare proiectul de hotărâre privind aprobarea încheierii unui protocol de colaborare între U.A.T. Judeţul Bihor și Municipiul Oradea în scopul îndeplinirii unor obligații asumate prin contractele de finanțare nr.10 din 16.12.2016 și nr.1424 din 26.03.2014, încheiate de către UAT Județul Bihor și implementarea de către municipiul Oradea a „Programului de monitorizare post-închidere a depozitului neconform din Oradea”; Luând în considerare contractele de finanțare nr.10 din 16.12.2016, Cod SMIS — 2014+106554 și nr.1424 din 26.03.2014, cod SMIS 39619; Văzând documentul de poziţie aferent cererilor de finanțare depuse pentru implementarea proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în Județul Bihor”; Având în vedere HCL nr. 541/30.08.2011 privind darea în administrarea Consiliului Judeţean Bihor a terenurilor identificate cu nr. cadastrale 13126, 13127, 166126, 166127, 166128, 167688, 167644, 167645 și 167629 Oradea, în vederea realizării lucrărilor de închidere a depozitului neconform de deșeuri din municipiul Oradea, str. Matei Corvin f.n. prin proiectul „Sistem de management integrat al deșeurilor solide în Județul Bihor”; Ținând cont de Procesul verbal de recepție finală nr. 17714/31.08.2018 privind execuţia lucrărilor de construcții aferent investiţiei „Închiderea depozitelor neconforme din Județul Bihor” și Hotărârea de Guvern nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor; Văzând proiectul de hotărâre şi avizul consultativ al Comisiei de specialitate a Consiliului Local; În temeiul art. 129 alin. (2) lit. b), d), alin. (4) lit. (d), alin. (7) lit. n), i), art. 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) It. a) din Ordonanţa de urgență nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Hotărăşte: Art. 1. Se aprobă încheierea unui protocol de colaborarea între Municipiul Oradea și U.A.T. Județul Bihor în scopul îndeplinirii unor obligaţii asumate prin contractele de finanțare nr. 10 din 16.12.2016 și nr. 1424 din 26.03.2014 încheiate de către UAT Judeţul Bihor, (anexa 1 la hotărâre), și implementarea de către municipiul Oradea a Programului de monitorizare post-închidere a depozitului neconform din Oradea (anexa 2 Ia hotărâre); Evidenţa investițiilor realizate de UAT Judeţul Bihor este anexă la protocolul menționat; Art. 2. Se împuternicește Primarul municipiului Oradea, dl. Florin Birta, ca în numele și pentru municipiul Oradea, să semneze protocolul de colaborare prevăzut la art. 1, inclusiv eventualele modificări ale acestuia, după caz. WWW.oradea.ro Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcţiei Tehnice; Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică cu: - Instituţia Prefectului - Judeţul Bihor; - Direcţia Tehnică; - Consiliului Judeţean Bihor, prin grija Direcţiei Tehnice — Compartiment Protecţia Mediului; - Poliţia Locală Oradea, prin grija Direcţiei Tehnice — Compartiment Protecţia Mediului; - Direcţia Patrimoniu Imobiliar, prin grija Direcţiei Tehnice — Compartiment Protecţia Mediului, - Direcţia Economică, prin grija Direcţiei Tehnice — Compartiment Protecţia Mediului; - Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor, prin grija Direcţiei Tehnice — Compartiment Protecţia Mediului; - Se publică în Monitorul Oficial Local al Municipiului Oradea. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Barabaș Călin-lulian Oradea, 29 aprilie 2021 Nr. 353 Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi „pentru” IC vV Au) o SpA ATU TUNIC O is ti 9 WWW.oradea.ro ANEXA 1 HCL 353/2021 Privind încheierea unui protocol de colaborarea între Municipiul Oradea si U.A.T. Judeţul Bihor în scopul îndeplinirii unor obligații asumate prin contractele de finanțare nr. 10/16.12.2016 și nr. 1424/26.03.2014 incheiate de UAT Judetul Bihor si implementarea de catre municipiului Oradea a Programului de monitorizare post- inchidere PREȘEDINTE, PRIMAR AL JUDEȚULUI, AL MUNICIPIULUI ORADEA Ilie Gavril Bolojan Florin Birta U.A.T. JUDEŢUL BIHOR U.A.T. MUNICIPIUL ORADEA CONSILIUL JUDEȚEAN BIHOR CONSILIUL LOCAL ORADEA NR. DIN 2021 NR. DIN 2021 PROTOCOL DE COLABORARE În conformitate cu: - art. 173 alin. (1) lit. b) şi e) coroborat cu alin. (7) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, - Hotărârea Consiliului Judeţean Bihor nr. din 2021 privind încheierea unui protocol de colaborare între U.A.T. Judeţul Bihor și Municipiul Oradea în scopul îndeplinirii unor obligaţii asumate prin contractele de finanțare nr. 10/16.12.2016 şi nr. 1424/26.03.2014 2014 incheiate de UAT Judetul Bihor si implementarea de catre municipiului Oradea a Programului de monitorizare post-inchidere; - Hotărârea Consiliul Local Oradea nr. din 2021 privind încheierea unui protocol de colaborare între U.A.T. Judeţul Bihor și Municipiul Oradea în scopul îndeplinirii unor obligații asumate prin contractele de finanţare nr. 10/16.12.2016 și nr. 1424/26.03.2014 2014 incheiate de UAT Judetul Bihor si implementarea de catre municipiului Oradea a Programului de monitorizare post-inchidere; - Contractele de finanțare nr. 10/16.12.2016, Cod SMIS — 2014+106554 și nr. 1424/26.03.2014, cod SMIS 39619; - Documentul de poziţiei aferent cererilor de finanțare depuse pentru implementarea proiectului ”Sistem de management integrat al deșeurilor în Judeţul Bihor”; - Hotărârea Consiliului Local Oradea nr. 541/30.08.201 1 privind darea în administrarea Consiliului Judeţean Bihor a terenului identificat cu nr. cadastrale 13126, 13127, 166126, 166127,166128, 167688,167644, 167645 şi 167629 Oradea, în vederea realizării lucrărilor de închidere a depozitului neconform de deșeuri din municipiul Oradea, str. Matei Corvin f.n. prin proiectul "Sistem de management integrat al deșeurilor solide în Judeţul Bihor”; - Procesul verbal de recepţie finală nr. 17714/3 1.08.2018 privind execuţia lucrărilor de construcții aferent investiţiei "Închiderea depozitelor neconforme din Judeţul Bihor”; - Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare; - art. 25, Capitolului V din Hotărârea de Guvern nr. 349/2005 privind depozitarea deșeurilor, cu modificările şi completările ulterioare; - art. 21 alin. (4) lit. e) din Hotărârea de Guvern nr. 745/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea licenţelor în domeniul serviciilor comunitare de utilităţi publice, cu modificările și completările ulterioare; În scopul îndeplinirii unor obligaţii asumate prin contractele de finanţare nr. 10/16.12.2016 şi nr. 1424/26.03.2014 2014 incheiate de UAT Judetul Bihor si implementarea de catre municipiului Oradea a Programului de monitorizare post-inchidere. Art. 1. Părţile U.A.T. JUDEŢUL BIHOR prin CONSILIUL JUDEŢEAN BIHOR, cu sediul în Municipiul Oradea, str. Parcul Traian, nr. 5, Judeţ Bihor, cod poștal 410033, cod fiscal 4244997, reprezentat legal prin Președinte - domnul Ilie Gavril BOLOJAN, în calitate de colaborator, și U.A.T. MUNICIPIUL ORADEA prin CONSILIUL LOCAL ORADEA, cu sediul în Municipiul Oradea, str. Piaţa Unirii, nr. 1, Judeţ Bihor, cod poştal 410100, cod fiscal 4230487, reprezentat legal prin Primar - domnul Florin BIRTA, în calitate de colaborator, Au convenit următoarele: Art. 2. Obiectul Obiectul prezentului Protocol de colaborare îl constituie cooperarea și colaborarea dintre părți în scopul îndeplinirii unor obligații asumate prin contractele de finanţare nr. 10/16.12.2016 și nr. 1424/26.03.2014 incheiate de UAT Judetul Bihor, respectiv luarea măsurilor necesare monitorizării anuale post-închidere a depozitelor neconforme pe o perioadă de 30 de ani, „Program de monitorizare post-inchidere” implementat de municipiul Oradea, conform prevederilor legale în vigoare, respectiv asigurarea măsurilor necesare protejării și conservării investiţiilor efectuate de către U.A.T. Judeţul Bihor prin contractele de finanţare anterior indicate, pentru închiderea depozitului neconform din Loc. Oradea, str. Matei Corvin, nr. cadastrale 13126, 13127, 166126, 166127,166128, 167688,167644, 167645 și 167629 Oradea. Art. 3. Principiile de bună practică ale colaborării 3.1 Părţile trebuie să contribuie la realizarea activităţilor planificate în cadrul Protocolului și să își asume rolul lor în cadrul acestuia, așa cum este definit în prezentul Protocol. Activităţile care urmează a fi realizate de părți sunt: Municipiul Oradea prin Consiliul Local Oradea va asigura și va suporta din bugetul propriu cheltuielile aferente monitorizării anuale post-închidere a depozitelor neconforme pe o perioadă de 30 de ani, conform prevederilor legale în vigoare si respectand Programul de monitorizare post-inchidere aprobat de Agentia pentru Protectia Mediului Bihor prin adresa nr.6676/SAA A/05.06.2020. Prezentul protocol contine Anexa cu investitiile realizate la închiderea depozitului neconform din Loc. Oradea, str. Matei Corvin, nr. cadastrale 13126, 13127, 166126, 166127,166128, 167688,167644, 167645 și 167629 Oradea, după caz. U.A.T. Judeţul Bihor prin Consiliul Judeţean Bihor va asigura Municipiului Oradea — Consiliul Local Oradea accesul nelimitat și necondiţionat la toate investițiile realizate în cadrul proiectului "Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Bihor”, Faza I şi II, în vederea îndeplinirii obligaţiilor asumate a litera a). Investiţiile la care facem referire rămân în proprietatea U.A.T. Judeţul Bihor. 3.2 Părţile trebuie să se consulte în mod regulat și să se informeze asupra tuturor aspectelor privind activitatea ce face obiectul Protocolului. 3.3 Părţile trebuie să desfășoare activitățile cu respectarea standardelor profesionale și de etică cele mai înalte, respectiv cu maximum de profesionalism, eficienţă și vigilenţă, în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat. Art. 4. Durata acordului de colaborare 4.1 Prezentul Protocol intră în vigoare la data semnării lui de către ambele părți. 4.2. Părţile se obligă să deruleze prezentul Protocol până la finalizarea perioadei de monitorizării anuale post-închidere a depozitelor neconforme, conform prevederilor legale în vigoare. Art. 5. Drepturi şi obligaţii ale părților 5.1. În vederea îndeplinirii scopului prezentului Protocol de colaborare, părţile au următoarele drepturi și obligaţii: a) să desemneze și să comunice celeilalte părţi persoana/persoanele și datele de contact ale acestora în vederea derulării prezentului Protocol; b) să se implice și să coopereze activ în vederea realizării schimbului de date și informaţii în vederea îndeplinirii obiectului prezentului Protocol; c) să păstreze confidenţialitatea datelor și informaţiilor furnizate cu ocazia îndeplinirii obiectului prezentului acord, atâta timp cât acestea nu reprezintă informaţii de interes public, cu respectarea prevederilor Regulamentului 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulaţie a acestor date, și sunt de acord să prevină orice utilizare sau divulgare neautorizată a unor astfel de informaţii, d) să utilizeze informaţiile confidenţiale doar în scopul legitim de a-și îndeplini în mod adecvat obligaţiile din prezentul Protocol; e) să aducă la cunoştinţa celeilalte părți orice dificultate întâmpinată şi să propună, după caz, măsuri de remediere. Art. 6. Legea aplicabilă 6.1 Prezentului Protocol i se va aplica și va fi interpretat în conformitate cu legislaţia românească. 6.2. Pe durata prezentului Protocol, părțile vor avea dreptul să convină în scris asupra modificării anumitor clauze, prin act adiţional, oricând interesele lor cer acest lucru, când aceste circumstanţe au loc și nu au putut fi prevăzute la momentul încheierii prezentului Protocol de colaborare sau când modificarea anumitor clauze din prezentul acord derivă din necesități obiective. 6.3. Eventualele amendări ale Protocolului de colaborare nu trebuie să contravină obligațiilor asumate de către U.A.T. Judeţul Bihor prin contractele de finanţare ale proiectului "Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Bihor”. Art. 7. Litigii Orice dispută care poate lua naștere din sau în legătură cu prezentul Protocol va fi soluţionată pe calea negocierilor între părți. În situaţia în care părţile nu ajung la niciun acord privind soluţionarea disputei, aceasta va fi soluţionată de instanțele de judecată competente. Art. 8. Dispoziţii finale Părţile garantează că reprezentanţii numiţi ale căror semnături apar mai jos au fost învestiți cu toate puterile legale de a semna și executa prezentul Protocol de colaborare. Prezentul Protocol de colaborare a fost semnat la Oradea astăzi, , în 2 exemplare originale, în limba română, câte unul pentru fiecare parte a Protocolului, toate având aceeași valoare juridică. Semnături U.A.T. JUDEȚUL BIHOR U.A.T. MUNICIPIUL ORADEA CONSILIUL JUDEŢEAN BIHOR CONSILIUL LOCAL ORADEA Preşedinte, Primar, Ilie Gavril BOLOJAN Florin BIRTA Anexa la Protocol de colaborare nr. din 2021 21111.93 '550,229.46 îl Corp depozit, deseuri restranse, strat de pamanat+ 3straturi de mp 129500 28:774,291.98 sintetice+strat de pamant inierbat 469 374,233.89 Statia de ardere, camin de condensare! 2bucati subtatii la baza, ; depozitului | Foraje mixte biogaz si levigat, C 706,167.40 | " Foraje levigat, compusi din teava corugata Dn 1000, cu fund etans, cu 4 45,654.53 teava Dn400 in care sunt lansate pompele cu teava de refulare Dn50 56,510.38. Bazine din beton pentru colectare levigat, 2 camine de vizitare si golire cu 199,243.76 capace compozit, trepte acces, 3 bazine Bazin în pamant pentru colectarea ape ingrad lu: SE 150 07) î411641758 76: Rigole perimetrale din beton 331.918.99 | Stalp de iluminat cu brat si corp de ilumini 4041.66 Tablou electric general 39,980.70 „Tablou electric pompe. 7,916.97 | Cabluri subterane, intre TP si TG. între stapli si TG 90,225.74 CEPROMIN 1SO 9001 REGISTERED 27198/05/R 1SO 14001 REGISTERED EMS-4068/R S.C. CEPROMIN S.A. DEVA Adresa: Str. 22 Decembrie nr. 37Ă, Cod 330166, DEVA, Judetul Hunedoara, ROMANIA; C.U.I. R2667702; Nr. ord. Registru! Comertului J20/1853/1992; IBAN RO418RDE220SV03736912200 deschis ja BRD Deva; Telefon: 00 40 254 214892; Fax: 00 40 254 214663; E-mail: ofticeQcepromin.ro; www.cepromin.ro ____ Atesti ări: Ministerul Mediului şi Pădurilor - Certificat de inregistrare înscris la Registrul Naţional a! Elaboratorilor de Studii pentru Protecţia Mediului la poziţia nr. 372/14.12.2011 pentru: RM, RIM, BM, RA Ministerul Mediului şi Pădurilor - Certificat de atestare nr. 41/28.11.2012 pentru elaborarea documentaţiilor pentru obţinerea avizului/autorizaţiei de gospodărire a apelor Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale — Certificat de atestare nr. 1050/30.05.2012 pentru: Elaborarea documentaţiilor geologice, tehnice şi tehnico-economice pentru activităţi miniere, inchideri de mineicariere Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei — Atestat tip Bp nr. 9204/12.08,2013 SISTEM DE MANAGEMENT INTEGRAT AL DEŞEURILOR MUNICIPALE ÎN JUDEŢUL BIHOR “INCHIDERE/ECOLOGIZARE DEPOZIT NECONFORM DIN ORADEA” PROGRAMUL DE MONITORIZARE POST-INCHIDERE DIRECTOR GENERAL: Şef proiect: Contract: Etapa: Simbol: Beneficiar: 7775/28.05.2015 PT: CP - CJ - 7775 CONSILIUL JUDEŢEAN BIHOR ing. Auner Florica ing. Codrean Adrian Această documentaţie nu se poate utiliza fără acordul scris al S.C. CEPROMIN S.A. Deva, indiferent de scop. - 2015 - |N PROGRAM DE MONITORIZARE POST-INCHIDERE Simbol: n “INCHIDEREA DEPOZITULUI NECONFORM ORADEA” CP - CJ -7775 CEPROMIN CUPRINS pag Foaia de semnaturi 2 Cuprins 3 Colectiv de elaborare 4 1. Elemente generale 5 2. Prezentarea generala a depozitului menajer ORADEA 5 3, Starea factorilor de mediu afectaţi de activitatea din depozitul neconform Oradea 6 3.1. Impactul potential asupra mediului si necesitatea închiderii depozitului de deşeuri menajere i 3.2. Descrierea lucrarilor de inchidere si reconstructie ecologica a depozitului neconform de deseuri urbane Oradea 9 4. PROIECTUL TEHNIC de monitorizare Post-închidere 28 Prevederi pentru monitorizarea mediului Programul de monitorizare post-inchidere a factorilor de mediu 29 4.1. Programul de monitorizare a calitatii aerului 30 4.2. Programul de monitorizare a calitatii apelor 31 4.3. Programul de monitorizare a solului si vegetatiei 34 4.4. Programul de monitorizare a stabilitatii depozitului 35 4.5. Programul de monitorizare a conditiilor meteo 36 5. Evaluare costuri si devize pe obiecte 36 Foaia finala 38 CEPROM IN PROGRAM DE MONITORIZARE POST-INCHIDERE “INCHIDEREA DEPOZITULUI NECONFORM ORADEA” Simbol: CP CJ - 7775 COLECTIV DE ELABORARE Colectiv minier-topografie-geologie ing. Auner Florica ing. Dud Olimpia ing. Popescu Monica ing. Ciobanu Paul ing. Ghilea George ing. Rădoiu Cristian Colectiv construcţii ing. Buzaş Emil arh, Bînţu Andreca ing. Hălmagi Nicodim ing. Vidițchi Niculae ing. Paul Mircea ing. Ordean Aurel tehn. Găianu Ovidiu Colectiv electromecanici ing. Doica Sebastian ing. Ciora Vasile sing. Popa Dorin — Colectiv tehnologii — protecţia mediului i ing. Moga Marinela ing. Codrean Adrian ing. Oncu Voicu ing. Lazăr loana Colectiv financiar, economic, devize ec. Stanciu Angela dev. Ciobanu Gabriela (ia! PROGRAM DE MONITORIZARE POST-INCHIDERE Simbol: “INCHIDEREA DEPOZITULUI NECONFORM ORADEA” CP - CJ - 71775 CEPROMIN 1. Elemente generale Obiectivul general al prezentei lucrari il constituie elaborarea Planului de Monitorizare a Mediului pentru depozitul urban neconform Oradea, județul Bihor, in perioada de post-inchidere a depozitului de deseuri menajere neconform Oradea. Lucrarea este elaborata in conformitate cu urmatoarele acte normative: - HG nr. 349/2005-republicată în 2010 si Ord. 757/2004, privind depozitarea deșeurilor; - O.U.G. nr. 195/2005 aprobată cu legea nr. 256/2006 privind protecția mediului, cu modificările şi completările ulterioare; - Legea apelor nr. 107/1996, cu completările şi modificările ulterioare; - HG 856/2002 privind evidenta gestiunii deşeurilor; - Ordinul MMGA 95/2005, privind criteriile de acceptare a deseurilor la depozitare; - Legea apelor nr. 107/1996 modificata si completata cu Legea 310/2004 si Legea 112/2006; - HG 352/2005 conditii de descarcare in mediul acvatic a apelor uzate; - 0rd.161/2006 privind clasificarea calitatii apelor suprafata in vederea stabilirii starii ecologice a corpurilor de apa; - Ordin MAPPM nr. 462/1993 pentru aprobare condiţii tehnice privind protecţia atmosferei; - Legea 104/2011 calitatea aerului inconjurator; - STAS 12574/1987 - Aer în zonele protejate. Condiţii de calitate; - Ordin MAPPM nr. 756/1997 pentru aprobarea reglementării privind evaluarea poluării mediului; - Ordinul nr. 135/2010 privind evaluarea impactului asupra mediului pentru proiecte publice si private; - HG nr.272/08.06.1994 pt. aprobarea Regulamentului privind controlul de stat în construcții; - HG nr. 273 / 1994 privind recepţia lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora; - Legea Sănătăţii şi Securităţii în Muncă nr. 319 / 14.07.2006; 2. Prezentarea generala a obiectivului Depozitul de deșeuri neconform urban Oradea este situat la aprox. 6 km nord-vest de municipiul Or [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă