Hotărâre privind aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) și a indicatorilor tehnico – economici la faza DALI pentru obiectivul de investiții: „Creșterea eficienței energetice a Spitalului Clinic Județean – Staționarul III”, din municipiul Oradea
Denumire
Hotărârea nr. 349 din 2023 a Consiliului Local Oradea
Se aprobă Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) și indicatorii tehnico-economici pentru faza DALI ai obiectivului „Creșterea eficienței energetice a Spitalului Clinic Județean – Staționarul III” din Oradea, finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Asta înseamnă că se stabilește ce lucrări vor fi făcute și cât vor costa, pentru a putea obține finanțarea și a porni proiectul. Când se finalizează, vor fi lucrări de modernizare a clădirii pentru a reduce consumul de energie, în cadrul Staționarului III, pe Calea Clujului nr. 50.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie (DALI) și indicatorii tehnico - economici faza D.A.L.I., pentru obiectivul de investiţii: „Creșterea eficienţei energetice a Spitalului Clinic Judeţean — Staţionarul III, Calea Clujului nr. 50, Oradea”, inclus in cererea de finantare C5-B2.1.a-1535, finanţat prin Programul Naţional de Redresare și Rezilienţă, contract de finanțare nr. 9775 din 25.01.2023 semnat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, având următoarele
ROMÂNIA
JUDEŢUL BIHOR
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
Municipiul Oradea, județul Bihor, Piaţa Unirii, nr. 1, C.P. 410 100, Tel. +40 0259-437 000, Fax. +40 0259-437 544, E-mail: primarie(â)oradea.ro
HOTĂRÂRE
privind aprobarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie (DALI) și a indicatorilor tehnico —
economici la faza DALI pentru obiectivul de investitii "Creșterea eficienței energetice a Spitalului Clinic Județean
— Staționarul III", din municipiul Oradea
Analizând Referatul de aprobare al primarului, în calitate de iniţiator, înregistrat cu numărul 193398 din
data de 10.05.2023 și Raportul de specialitate înregistrat cu numărul 193404 din data de 10.05.2023, întocmit
de către Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională, prin care, propune Consiliului Local al
municipiului Oradea aprobarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie (DALI) și a indicatorilor
tehnico — economici la faza D.A.L..I. pentru obiectivul de investiţii: „Creșterea eficienței energetice a Spitalului
Clinic Judeţean — Staţionarul III, Calea Clujului nr. 50, Oradea” din municipiul Oradea, lucrări finanțate prin
Programul Naţional de Redresare și Rezilienţă, contract de finanţare nr. 9755 din 25.01.2023 semnat cu
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Luând în considerare necesitatea investiţiilor de modernizare și de creștere a eficienţei energetice în
clădirile publice;
În conformitate cu prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale,
actualizată;
Văzând proiectul de hotărâre și avizul consultativ al Comisiei de specialitate a Consiliului Local;
În baza prevederilor art. 129 alin. (2) lit. b), lit. d), alin. (4) lit. d), alin. (7) lit a) lit), lit. k), art. 139
alin. (3) lit. a) și art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ cu modificările și
completările ulterioare;
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
Hotărăşte:
Art.1. Se aprobă Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie (DALI) și indicatorii tehnico -
economici faza D.A.L.I., pentru obiectivul de investiţii: „Creșterea eficienţei energetice a Spitalului Clinic
Judeţean — Staţionarul III, Calea Clujului nr. 50, Oradea”, inclus in cererea de finantare C5-B2.1.a-1535, finanţat
prin Programul Naţional de Redresare și Rezilienţă, contract de finanțare nr. 9775 din 25.01.2023 semnat cu
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, având următoarele:
Caracteristici principale
e Ordonator principal de credite: Primarul Municipiului Oradea
e Beneficiar: Municipiul Oradea
e Finanțarea investiţiei se va realiza din bugetul local, bugetul de stat și finanțare PNRR.
Indicatorii tehnico-economici aferenti obiectivului de investitii:
Valoarea totală a investiţiei (INV): 21.084.021,79 lei fara TVA, respectiv 25.071.254,29 lei cu TVA inclus
din care: constructii montaj C+M: 16.014.595,07 lei fără TVA, respectiv 19.057.368.13 lei cu TVA inclus
Durată de execuţie lucrări: 24 luni
Art.2. Ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredinţează Direcţiei de Management Proiecte
cu Finanţare Internaţională.
Art.3. Prezenta Hotărâre se comunică cu:
- Instituţia Prefectului Judeţului Bihor;
- Primarul Municipiului Oradea;
- Direcţia de Management Proiecte cu Finanţare Internaţională.
- Direcţia Juridică, prin grija D.M.P.F.I.;
- Direcţia Patrimoniu Imobiliar, prin grija D.M.P.F...;
- Direcţia Eonomică, prin grija D.M.PF.I.;
- Direcţia Arhitect Șef, prin grija D.M.P.F...;
- Se publică în Monitorul Oficial Local al municipiului Oradea.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Barabaș Călin-lulian
Oradea, 12 mai 2023 ANI : CONTRASEMNIE
Nr. 349 = SECRETAR GEN
Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi „pentru” Eugenia OrpșI
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.