12 aprilie 2018

HCL 328/2018 Oradea adoptată

Proiect de hotărâre pentru aprobarea modificării și completării art. 1 din HCL nr. 901/26.10.2017 privind darea acordului în vederea demarării procedurii de transmitere a unei părți din imobilul Bază sportivă \

Denumire
Hotărârea nr. 328 din 2018 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
328 / 2018
Data
12 aprilie 2018
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă modificarea articolului 1 din hotărârea din 26.10.2017 prin care se va transmite o parte din imobilul Baza sportivă "Dinamo" din domeniul public al statului în cel al municipiului Oradea, în scopul realizării pistei de biciclete și accesului la zona de agrement Silvaș. Se corectează eroarea privind suprafața ce se transmite: se corectează de la 863 mp la 893 mp, iar obiectivul este trecerea bunului în interes public local prin hotărâre guvernamentală. Pentru locuitori, înseamnă simplu: o porțiune din teren devine parte din proprietatea locală și se pot realiza investiții locale (piste, spații de agrement), cu impact asupra zonei respective și a regimului de folosință.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BIHOR MUNICIPIUL ORADEA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE pentru aprobarea modificării şi completării art. 1 din Hotărârea Consiliului Local nr. 901 din 26.10.2017 privind darea acordului în vederea demarării procedurii de transmitere a unei părți din imobilul Bază sportivă "Dinamo", din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Afacerilor Interne prin Inspectoratul de Poliţie Județean Bihor, în domeniul public al Municipiului Oradea, în vederea realizării unor investiţii de interes local Analizând Raportul de specialitate, nr. 167168 din 10.04.2018, întocmit de către Direcția Patrimoniu Imobiliar care propune Consiliului Local al municipiului Oradea aprobarea modificării şi completării articolului 1 al H.C.L. nr. 901 din 26.10.2017, în vederea corectării unei erori materiale în ceea ce priveşte suprafaţa ce face obiectul transmiterii, precum şi în scopul solicitării către Guvern pentru declararea părţii de imobil, din bun de interes public naţional în bun de interes public local, Având în vedere că prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Oradea nr. 901 din 26.10.2017 s-a dat acordul în vederea demarării procedurii de transmitere a unei părți a imobilului Bază Sportivă "Dinamo" (Ştrandul Dinamo), din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Afacerilor Interne prin Inspectoratul de Poliţie Județean Bihor, în domeniul public al Municipiului Oradea, în scopul reglementării regimului de proprietate în zona afectată de un proiect de interes public local al Municipiului Oradea privind realizarea pistei de biciclete în continuarea traseului realizat dinspre str. Făcliei, acces la zona de agrement Silvaş. Întrucât potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare, trecerea unui imobilul din domeniul public al statului în domeniu public al unității administrativ - teritoriale, se face prin hotărâre a Guvernului, declarându-se din bun de interes public naţional în bun de interes public local. Deoarece, în cuprinsul art. 1 din Hotărârea ce face obiectul completării s-a produs o eroare materială în ceea ce priveşte suprafaţa ce urmează a se prelua, respectiv s-a trecut suprafaţa de 863 mp, corect fiind 893 mp, această eroare se impune de asemenea a se corecta. Ţinând cont de prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, actualizată, Văzând proiectul de hotărâre și avizul Comisiei de specialitate a Consiliului Local, În temeiul art. 36 alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. e), şi art. 45 alin. (2) din Legea nr. 215/ 2001 privind administraţia publică locală, republicată şi actualizată, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Hotărăşte: Art. I. Se aprobă modificarea şi completarea art. 1 din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Oradea nr. 901 din 26.10.2017 care va avea următorul conţinut: „Art. 1. Se dă acordul pentru demararea procedurii de transmitere, din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Afacerilor Interne prin Inspectoratul de Poliţie Județean Bihor, în domeniul public al Municipiului Oradea, a unei părți din imobilul cu număr de cadastru MAI 05-52, situat în mun. Oradea, str. Codrilor nr. 9, înscris în CF 187129 - Oradea, cu nr. cadastral 187129, constând în teren - liber de construcții, în suprafață de 893 mp, necesar realizării unor lucrări de interes public local și se solicită Guvernului declararea bunului imobil din bun de interes public național în bun de interes public local pentru partea de imobil respectivă. ” Art. II. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredinţează Primarul Municipiului Oradea, Direcţia Juridică, Direcția Patrimoniu Imobiliar, Direcția Economică, respectiv Ministerul Afacerilor Interne prin Inspectoratul de Poliţie Județean Bihor. Art. III. Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local nr. 901 din 26.10.2017 rămân neschimbate: Art. IV. Prezenta Hotărâre se comunică cu:  Instituţia Prefectului - Judeţul Bihor;  Primarul Municipiului Oradea;  PMO - Direcţia Patrimoniului Imobiliar - Serviciul Terenuri;  PMO - Direcția Economică;  PMO - Direcția Juridică;  Ministerul Afacerilor Interne (M.A.I.), prin grija Serviciului Terenuri;  M.A.I. - I.G.P.R., prin grija Serviciului Terenuri;  Inspectoratul de Poliţie Județean Bihor, prin grija Serviciului Terenuri. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Filimon Teofil Laviniu Oradea, 12 aprilie 2018 CONTRASEMNEAZĂ Nr. 328 SECRETAR Ionel Vila Hotărârea a fost adoptată cu 18 voturi „pentru” si 5 voturi “abtinere”

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă