18 mai 2021

HCL 314/2021 Oradea adoptată

HOTĂRÂRE privind aprobarea Studiul de Fezabilitate si a indicatorilor tehnico-economici – faza Studiu de Fezabilitate pentru obiectivul de investiții „CONSTRUIRE SI DOTARE CORP CLADIRE DESTINAT SECTIILOR DE BOLI INFECȚIOASE ȘI PNEUMOLOGIE”, obiectiv de investiții ce va fi depus spre finanțare din fonduri europene pe perioada de programare 2021 – 2027

Denumire
Hotărârea nr. 314 din 2021 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
314 / 2021
Data
18 mai 2021
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Studiul de Fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru construcția și dotarea unei clădiri destinate secțiilor de boli infecțioase și pneumologie, obiectiv ce va fi depus pentru finanțare din fonduri europene în exercițiul 2021-2027. Investiția totală este de aproximativ 632,16 milioane RON (aprox. 128,33 milioane Euro), iar lucrările de construire vor dura 36 de luni; cheltuielile cu întreținerea și dotările sunt incluse în C+M la aproximativ 390,93 milioane RON. Pentru locuitori înseamnă finanțare europeană pentru un nou centru medical, cu termene clare de execuție și impact asupra serviciilor de boli infecțioase și pneumologie din oraș.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Studiul de Fezabilitate si indicatorii tehnico-economici - faza Studiu de Fezabilitate pentru obiectivul de investiții „CONSTRUIRE SI DOTARE CORP CLADIRE DESTINAT SECTIILOR DE BOLI INFECȚIOASE ȘI PNEUMOLOGIE”, astfel

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

România Judeţul Bihor | î Municipiul Oradea Piaţa Unirii, nr. 1 iz 410 100, Oradea Consiliul Local Tel. +40 0259-437 000 Fax. +40 0259-437 544 E-mail: primarieQoradea.ro HOTĂRÂRE privind aprobarea Studiul de Fezabilitate si a indicatorilor tehnico-economici - faza Studiu de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „CONSTRUIRE SI DOTARE CORP CLADIRE DESTINAT SECTIILOR DE BOLI INFECȚIOASE ȘI PNEUMOLOGIE”, obiectiv de investiţii ce va fi depus spre finanțare din fonduri europene pe perioada de programare 2021 - 2027 Analizând Referatul de specialitate, iniţiat de către primarul municipiului Oradea, înregisitrat sub nr. 165200 din 28.04.2020 şi Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 165250 din 28.04.2021 prin care Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din cadrul Primăriei Municipiului Oradea propune Consiliului Local al municipiului Oradea aprobarea Studiului de Fezabilitate Fezabilitate (in Anexa | se descrie succint investitia la faza SF) si a indicatorilor tehnico-economici - faza Studiu de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „CONSTRUIRE SI DOTARE CORP CLADIRE DESTINAT SECTIILOR DE BOLI INFECȚIOASE ȘI PNEUMOLOGIE”, in vederea depunerii spre finanțare din fonduri europene pe perioada de programare 2021 — 2027, este necesara aprobarea Studiului de Fezabilitate si a indicatorilor tehnico-economici - faza Studiu de Fezabilitate pentru acest obiectiv de investiţii in vederea continuarii implementarii proiectului, Văzând proiectul de hotărâre și avizul consultativ al Comisiei de specialitate a Consiliului Local, În temeiul art. 129 alin. 2 lit. b), d) alin. 4 lit. a), d), g), alin. 7 it. c) și art. 139 alin. 3 alin. a), art. 196 alin. 1 lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Hotărăşte: Art. 1. Se aprobă Studiul de Fezabilitate si indicatorii tehnico-economici - faza Studiu de Fezabilitate pentru obiectivul de investiții „CONSTRUIRE SI DOTARE CORP CLADIRE DESTINAT SECTIILOR DE BOLI INFECȚIOASE ȘI PNEUMOLOGIE”, astfel: Valoarea totală a investiţiei: 632.164.815,85 RON inclusiv TVA, respectiv 128.332.280,93 Euro, inclusiv TVA (Curs de schimb valutar: 1 Euro = 4,926 RON) Valoare C+M: 390.928.089,05 RON inclusiv TVA, respectiv 79.360.148,00 Euro, inclusiv TVA (curs de schimb valutar: 1 Euro = 4,926 RON ) Durata de executie a lucrarilor de constructie: 36 luni Art. 2. Cu ducere la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredințează Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională. Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică cu: - Primarul Municipiului Oradea; - Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din cadrul Primăriei municipiului Oradea; - Direcţia Economică prin grija DMPFI; - Spitalul Clinic Municipal Dr. Gavril Curteanu Oradea prin grija DMPFI; - Se publică în Monitorul Oficial Local; PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Oradea, 29 aprilie 2021 Nr, 314 Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi „pentru”

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă