HCL 306/2020 Oradea adoptată
HOTĂRÂRE privind revocarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Oradea nr. 629 din 31.07.2019, respectiv modificarea art. 3 din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Oradea nr. 901 din 26.10.2017
- Denumire
- Hotărârea nr. 306 din 2020 a Consiliului Local Oradea
- Emitent
- Consiliul Local Oradea
- Număr
- 306 / 2020
- Data
- 27 aprilie 2020
- Localitate
- Oradea, județul Bihor
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Consiliul Local decide să anuleze Hotărârea nr. 629 din 31.07.2019 și să modifice articolul 3 din Hotărârea nr. 901 din 26.10.2017. Scopul este să demareze din nou procedura de transmitere a unei părți din imobilul Bază sportivă „Dinamo” din domeniul public al statului către domeniul public al Municipiului Oradea, pentru efectuarea unor investiții de interes local. Pentru locuitori, înseamnă posibilitatea ca zona Ștrandului Dinamo să intre în administrarea orașului pentru investiții locale, cu impact asupra utilizării spațiului și eventuale facilități asociate.
Documente
- hcl hcl-306-2020.pdf
Text
România
Județul Bihor
Municipiul Oradea Piaţa Unirii, nr. 1
Consiliul Local 410 100, Oradea
Tel. +40 0259-437 000
Fax. +40 0259-437 544
E-mail: [email protected]
HOTĂRÂRE
privind revocarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Oradea nr. 629 din 31.07.2019, respectiv
modificarea art. 3 din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Oradea nr. 901 din 26.10.2017
pentru darea acordului în vederea demarării procedurii de transmitere a unei părți din imobilul Bază sportivă
„Dinamo", din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Afacerilor Interne prin
Inspectoratul de Poliţie Județean Bihor, în domeniul public al Municipiului Oradea, în vederea realizării unor
investiţii de interes local
Analizând Referatul de aprobare al primarului Municipiului Oradea, în calitate de iniţiator, înregistrat cu nr.
241798/1 din 16.04.2020 și Raportul de specialitate nr. 241798/2 din 16.04.2020 prin care se supune spre aprobarea
Consiliului Local al Municipiului Oradea proiectul de Hotărâre pentru revocarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului
Oradea nr. 629 din 31.07.2019 şi modificarea art. 3 din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Oradea nr. 901 din
26.10.2017, privind darea acordului în vederea demarării procedurii de transmitere a unei părți din imobilul Bază sportivă
"Dinamo", din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Afacerilor Interne prin Inspectoratul de Poliţie
Județean Bihor, în domeniul public al Municipiului Oradea, în vederea realizării unor investiţii de interes local.
Având în vedere că prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Oradea nr. 901 din 26.10.2017, s-a dat
acordul pentru demararea procedurii de transmitere a unei părți de imobil (Ştrandul Dinamo), din domeniul public al
statului și din administrarea Ministerului Afacerilor Interne prin Inspectoratul de Poliţie Județean Bihor, în domeniul public
al Municipiului Oradea, în vederea realizării unei investiţii de interes local, respectiv construirea unei piste de biciclete şi
alee de acces auto.
Văzând că această Hotărâre a fost modificată şi completată prin Hotărârile nr. 328 din 12.04.2018, nr. 477 din
24.05.2018 și nr. 629 din 31.07.2019, în sensul conformării la observaţiile făcute de Direcţia Generală Logistică din cadrul
Ministerului Afacerilor Interne şi a actualizării datelor de identificare ale imobilului, ca urmare a dezmembrării terenului în
două loturi, respectiv conformării la noile prevederi din O.U.G. nr. 57 din 03.07.2019, privind Codul administrativ.
Întrucât, printr-o nouă adresă, cu nr. 140058/S1/SC din 24.02.2020, Direcția Generală Juridică din cadrul Ministerului
Afacerilor Interne solicită eliminarea art. 1^ din hotărârea Consiliului Local nr. 629/31.07.2019, privind declararea bunului care
se transmite în bun de interes public local, argumentând că acest lucru se poate face doar după realizarea transferului.
Totodată, în vederea simplificării documentației necesare adoptării actului normativ, prin reducerea numărului de
hotărâri adoptate, se propune revocarea hotărârii Consiliului Local nr. 629 din 31.07.2019.
Văzând proiectul de hotărâre și avizul consultativ al Comisiei de specialitate a Consiliului Local,
Fiind îndeplinite prevederile art. 136 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
În baza prevederilor art. 129 alin. (2) lit. b), lit. c), art. 139 alin. (2), art. 292 din O.U.G. nr. 57/2019 privind
Codul administrativ,
Consiliul Local al Municipiului Oradea
H o t ă r ă ș t e:
Art. I. Se aprobă revocarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Oradea nr. 629 din 31.07.2019, pentru
completarea şi modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Oradea nr. 901 din 26.10.2017 pentru darea
acordului în vederea demarării procedurii de transmitere a unei părți din imobilul Bază sportivă "Dinamo", din domeniul
public al statului şi din administrarea Ministerului Afacerilor Interne prin Inspectoratul de Poliţie Județean Bihor, în
domeniul public al Municipiului Oradea, în vederea realizării unor investiţii de interes local
www.oradea.ro
Art. II. Se aprobă modificarea Art. 3 din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Oradea nr. 901 din
26.10.2017, astfel cum a fost anterior modificată și completată prin Hotărârile nr. 328 din 12.04.2018 şi nr. 477 din
24.05.2018, care va avea următorul conținut:
„Art. 3. Dacă în termen de 1 an de la data preluării imobilului prin protocol de predare - primire nu se
finalizează obiectivele de investiţii, imobilul transmis potrivit Art. 1. revine în domeniul public al statului
potrivit prevederilor art. 292 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare."
Art. III. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredinţează primarul Municipiului Oradea, Direcţia
Juridică, Direcția Patrimoniu Imobiliar, Direcția Economică.
Art. IV. Prezenta Hotărâre se comunică cu:
Instituţia Prefectului - Judeţul Bihor
Primarul Municipiului Oradea
PMO - Direcţia Patrimoniului Imobiliar - Serviciul Terenuri
PMO - Direcția Economică
PMO - Direcția Juridică
Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Generală Juridică, prin grija Serv. Terenuri
Inspectoratul General al Poliției Române, prin grija Serv. Terenuri
Inspectoratul de Poliţie Județean Bihor, prin grija Serv. Terenuri
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Chiană Laurențiu Alin
Oradea, 27 aprilie 2020 CONTRASEMNEAZĂ
Nr. 306 SECRETAR GENERAL
Ionel Vila
Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi „pentru”
www.oradea.ro
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 302/2020HOTĂRÂRE pentru aprobarea preluării în proprietatea Municipiului Oradea şi înscrierea în domeniul public a terenului, în…HCL 303/2020HOTĂRÂRE pentru aprobarea Planului de amplasament și delimitare a imobilului, reprezentând teren cu construcție, situat în mun…HCL 304/2020HOTĂRÂRE pentru aprobarea indicatorilor tehnico – economici la faza PT+CS+DTAC în vederea realizării obiectivului de investiții…HCL 305/2020HOTĂRÂRE pentru aprobarea Planului de amplasament şi delimitare a imobilului, cu propunerea de alipire a suprafeței de 367 mp…HCL 307/2020HOTĂRÂRE pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 952 din 06.11.2017, privind declanşarea procedurii de expropriere a…HCL 308/2020HOTĂRÂRE pentru aprobarea Planurilor de amplasament și delimitare ale imobilelor cu suprafața totală de 3.507 mp, reprezentând…HCL 309/2020HOTĂRÂRE privind aprobarea documentației cadastrale, cu propunerea de dezmembrare a imobilului înscris în CF 185966 – Oradea…HCL 310/2020HOTĂRÂRE pentru vânzarea terenului, în suprafață de 250 mp, identificat cu nr. cadastral 169261, înscris în CF 169261, situat în…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.