10 aprilie 2023

HCL 246/2023 Oradea adoptată

Hotărâre pentru aprobarea reglementării situației juridice a unor terenuri deținute de UAT – Municipiul Oradea în coridorul lucrării de utilitate publică aferent ”Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Bihor, perioada 2014 – 2020” – SZA Oradea, respectiv pentru punerea acestora la dispoziția societății Compania de Apă Oradea S.A.

Denumire
Hotărârea nr. 246 din 2023 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
246 / 2023
Data
10 aprilie 2023
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă reglementarea situației juridice a unor terenuri din coridorul lucrării de utilitate publică aferent Proiectului regional de apă și canalizare din județul Bihor (SZA Oradea) și punerea lor la dispoziția Companiei de Apă Oradea S.A. pentru realizarea investiției. Practic, se stabilește ce terenuri vor trece în proprietate publică și se prevede colaborarea cu Consiliul Județean pentru demararea procedurilor de expropriere, astfel încât zona respectivă să încapă în cadrul proiectului, ceea ce poate însemna afectarea unor drepturi de proprietate private și posibil compensații sau măsuri de despăgubire pentru proprietari. Pentru locuitori, înseamnă că anumite terenuri din oraș pot fi preluate în folos public pentru apă și canalizare, cu impact asupra propietății private în zonă și cu termenele procedurilor de expropriere în cadrul proiectului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă înscrierea în circuitul civil și în proprietatea publică a UAT - Municipiul Oradea, a terenurilor identificate conform Anexei nr. î la prezenta Hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BIHOR CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Municipiul Oradea, județul Bihor, Piaţa Unirii, nr. 1, C.P. 410 100, Tel. +40 0259-437 000, Fax. +40 0259-437 544, E-mail: primarie(aoradea.ro HOTĂRÂRE pentru aprobarea reglementării situației juridice a unor terenuri deținute de UAT - Municipiul Oradea în coridorul lucrării de utilitate publică aferent „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Bihor, perioada 2014 - 2020” - SZA Oradea, respectiv pentru punerea acestora la dispoziția societății Compania de Apă Oradea S.A. Analizând Referatul de aprobare al primarului Municipiului Oradea, în calitate de iniţiator, înregistrat cu nr. 145022/1 din 03.03.2023 și Raportul de specialitate nr. 145022/2 din 28.03.2023 prin care se supune spre aprobare proiectul de Hotărâre privind reglementarea situației juridice a unor terenuri deţinute de UAT - Municipiul Oradea în coridorul lucrării de utilitate publică aferent „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Bihor, perioada 2014 - 2020" - SZA Oradea, respectiv pentru punerea acestora la dispoziția societății Compania de Apă Oradea S.A. Luând în considerare că prin adresa înregistrată la UAT - Municipiul Oradea sub nr. 398025 din 11.11.2022, societatea Compania de Apă Oradea S.A., a solicitat emiterea unei hotărâri privind punerea la dispoziţia companiei, a terenurilor necesare realizării investiţiei ce face obiectul Studiului de Fezabilitate necesare implementării "Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata in judeţul Bihor, perioada 2014 - 2020” - SZA Oradea. Văzând anexele privind identificarea topografică / cadastrală, realizată prin grija societăţii Compania de Apă Oradea S.A., prin care se determină suprafețele de teren afectate de proiect, incluzând terenurile intabulate în proprietatea UAT - Municipiul Oradea, cele aparținând de drept de mun. Oradea și suprafețele afectate din proprietăți private. Având în vedere că pentru asigurarea amplasamentelor necesare implementării acestui proiect, respectiv pentru înscrierea în proprietate publică a întregului coridor al lucrării „Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Bihor, perioada 2014 - 2020" - SZA Oradea, este necesar și ca UAT - Municipiul Oradea să colaboreze cu UAT - Judeţul Bihor, în vederea declanșării și realizării procedurilor de expropriere a terenurilor și a bunurilor proprietate privată. În scopul asigurării amplasamentelor necesare implementării acestor investiţi î în concordanță cu Ghidul POIM 2014 - 2020 - Anexa 2, respectiv pentru înscrierea în evidenţele de carte funciară a proprietăților ce aparţin orașului. Luând în considerare art. 562 alin. (2) al Codului civil, În baza prevederilor art. 31 al.(2 ) și art. 36 al. (1) din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, republicată și actualizată, Văzând proiectul de hotărâre şi avizul consultativ al Comisiei de Specialitate a Consiliului Local; În baza art. 129 alin. (2) lit. c), alin. (6) Ii. a), art. 139 alin. (3) lit. g) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Hotărăşte: Art. 1. Se aprobă înscrierea în circuitul civil și în proprietatea publică a UAT - Municipiul Oradea, a terenurilor identificate conform Anexei nr. î la prezenta Hotărâre. Art. 2. Se aprobă înscrierea în proprietatea privată a UAT - Municipiul Oradea, a terenurilor identificate conform Anexei nr. 2 la prezenta Hotărâre. Art. 3. Se aprobă preluarea în proprietatea privată a UAT - Municipiul Oradea, a terenurilor identificate cu nr. cadastrale 204067, 204745, 211672 și 191304, înscrise în CF 204067, 204745, 211672 și 191304 - Oradea. Art. 4. Se aprobă trecerea imobilelor - terenuri identificate Ia art. 3, din proprietatea privată a UAT - Municipiul Oradea, în proprietatea publică a UAT - Municipiul Oradea, în vederea asigurării profilului stradal. Art. 8. Art. 9. Se dă acordul pentru înscrierea în proprietate publică a întregului coridor necesar implementării lucrărilor aferente "Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Bihor, perioada 2014 - 2020” - SZA Oradea, sens în care UAT - Municipiul Oradea v-a colabora cu UAT - Județul Bihor, în vederea declanșării și realizării procedurilor de expropriere a terenurilor și a bunurilor proprietate privată. Se aprobă punerea la dispoziţia societății Compania de Apă Oradea S.A., a terenurilor deținute în domeniul public / privat al UAT - Municipiul Oradea necesare implementării investiţiilor din cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Bihor, perioada 2014 - 2020” - SZA Oradea, conform Anexei nr. 3 la prezenta Hotărâre. În scopul de a produce de efecte juridice pentru acordul dat Ia art. 6, pentru terenurile identificate Ia art. 1 și art. 2, se mandatează societatea Compania de Apă Oradea S.A. cu obligaţia întocmirii documentaţiilor cadastrale în concordanță cu ampriza proiectului. Aceste documentații se aprobă prin hotărâri ale Consiliului Local, prin grija DPI, iar terenurile vor fi intabulate în proprietatea publică a UAT - Municipiul Oradea. Se aprobă actualizarea evidenţelor contabile și Inventarul domeniului public / privat al UAT - Municipiul Oradea, conform celor aprobate prin prezenta Hotărâre. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredinţează primarul Municipiului Oradea, Direcţia Patrimoniu Imobiliar, Direcţia Economică și societatea Compania de Apă Oradea S.A. Art. 10. Prezenta Hotărâre se comunică cu: Oradea, 30 martie 2023 Nr. 246 Hotărârea a fost adoptată cu 23 de voturi „pentru”, - Instituţia Prefectului - Judeţul Bihor; - Primarul Municipiului Oradea; - PMO - Direcţia Patrimoniu Imobiliar (DPI) - Serviciul Terenuri; - PMO- DPI - Serviciul Cadastru, prin grija DPI — Serviciul Terenuri - PMO- Direcţia Economică - Serviciul Evidență Patrimoniu Del. Gest.; prin grija DPI — Serviciul Terenuri - O.C.PI. Bihor - Serviciul de Carte Funciară, prin grija DPI — Serviciul Terenuri - societatea Compania de Apă Oradea S.A., prin grija DPI — Serviciul Terenuri - Se publică în Monitorul Oficial Local al municipiului Oradea. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Barabaș Călin-lulian Anexa nr.1 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Oradea LISTA nr. 246 din 30.03.2023 terenurilor care se înscriu în circuitul civil și în proprietatea publică a UAT - Municipiul Oradea, cuprinse în coridorul lucrării de utilitate publică aferent "Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în judeţul Bihor, perioada 2014 - 2020” - SZA Oradea Nr. crt. Suprafața Nr. topo Adeverința -mp.- O.C.P.I. Bihor d; 8.632 1037 - Oşorhei 2. 2.647 1580 - Oşorhei | nr. 3746 din 2023 E 870 1678 - Oşorhei 4. 759 1728 - Oşorhei 5. 809 6810 - Oradea 6. 1.748 6811 - Oradea 7. 698 6957 - Oradea 8. 2.798 7078 - Oradea 9. 4.593 7080 - Oradea 10. 816 7081 - Oradea 11, 1.208 7082 - Oradea ş nr. 3796 din 2023 12. 1.597 7451 - Oradea 13. 550 7465 - Oradea 14. 522 7723 - Oradea 15. 2.180 7737 - Oradea 16. 21.341 8565/2 - Oradea 17, 16.116 1951/22 - Oradea 18. 2.283 1953 - Oradea 19. 2.001 1955 - Oradea | nr. 3732 din 2023 20. 816 7453 - Oradea 21. 7.015 7463/70 - Oradea 22. 1.877 3825 - Episcopia Bihor 23. 6.999 3953 - Episcopia Bihor 24. 1.885 4039 - Episcopia Bihor 25. 6.089 4123/9 - Episcopia Bihor | nr. 3733 din 2023 26. 20.598 4123/10 - Episcopia Bihor 27, 3.425 4253/1 - Episcopia Bihor 28. 30.071 4253/2 - Episcopia Bihor 29. 7515/14718 545 - Seleuș | Nr. 3931 din 2023 30. 2581/3052 629/295 - Seleuș Anexa nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Oradea LISTA nr. 246 din 30.03.2023 terenurilor care se înscriu în proprietatea publică a UAT - Municipiul Oradea, cuprinse în coridorul lucrării de utilitate publică aferent "Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata in județul Bihor, perioada 2014 - 2020” - SZA Oradea Nr. crt. Suprafața / cota Nr. topo Cartea Funciară -mp- 1. 543 4041/1 2315 - Episcopia Bihor 2. 126 4039 254 - Episcopia Bihor 3, 235 154.066 4038 254 - Episcopia Bihor 4. 87 | 2.388 4036/4 254 - Episcopia Bihor 5. 6.400 / 18.191 3993/41 1429 - Episcopia Bihor 6. 2.081 5183/20 3165 - Oradea 7. 11.347 4131/ 1702 - Episcopia Bihor 8. 2.081 5183/20 3165 - Oradea 9. 37.733 5183/22 3165 - Oradea 10. 1.280 5182/3 3165 - Oradea 11, 1.001 5182/1 3165 - Oradea 12, 15.474 5174/5 14733 - Oradea 13, 425 1 4.258 1675/16 2641 - Sântandrei 14. 748 1497/2 2286 - Sântandrei 15, 17.263 149711 2613 - Sântandrei 16. 17.263 1498 2614 - Sântandrei 17; 1.143 1267 118 - Sântandrei 18. 2.500 / 114.009 1435 2639 - Sântandrei 19. 2.195 7682 3172 - Oradea 20. 338 915 946 - Oșorhei 21. 2.362 / 7.367 7053 176404 - Oradea 22. 37.347 7052/1 4273 - Oradea 23. 525 / 1661 4206 2 Episcopia Bihor 24. 27269 4205/50 2 Episcopia Bihor 25. 374 4106/2 1702 Episcopia Bihor 26. 320 / 20598 4123/10 1 Episcopia Bihor 27. 1400 / 92719 5136/7 186952 Oradea 28. 251 491/1 97 Seleus 29. 5125 / 6610 84732 2992 Oradea 30. 1991 / 35369 1140 1238 Saldabagiu de Munte 31. 687 / 25539 1135 56264 Saldabagiu de Munte 32. 5080 / 24208 915/3 1113 Saldabagiu de Munte 33. 250 / 2524 1725 255 Osorhei 34. 32 1953 1600 57338 Osorhei 35. 24 1608 1601 57336 Osorhei 36. 45 1921 1602 57337 Osorhei 37. 2615 / 6497 276H 1115 Seleus 38. 787 | /2053 44 1318 Seleus 39. 675 / 1060 47 1489 Seleus 40. 730 / 1216 48 2070 Seleus 4. 513 / 849 49 1106 Seleus 42. 369 / 1559 52 863 Seleus 43. 389 / 934 53 153512 Oradea 44, 120 5rh 100 Seleus 45. 388 509/3 5620 Oradea 46. 332 508/3 5620 Oradea 47. 6773 | 70253 7442126 77340 Oeadea 48. 205 / 18406 4765136 3174 Oradea 49. 95 4772116 3174 Oradea Va0VH0 1v901 0'so€ A IC IEI OTILIA 9070/46/96 | 445669 ezele 0v/case zi VăAVH0 1V901 1NNISNOO 0'zas | 900790:62/0vb | 9669 0£0/8, 0£0L8! e euoz 0foui | vi VaAVI0 1V901 1NNISNOO 0045 | 900790'62/0vb | e9vee9 ac6/94 ac/9+ p euoz 10leuw | ov VaOVaIO 1V901 : NE 1PINISNOD Nidd vaavuo Anigioinnw | 0972 | 900Z0L'Le/e6z | ve66o 2Sz4s4 S/eesa 6 d ri no te E m Oe | wrozirazaoa | e0vzo0 ezise! S9L0z Ş euoz 0louy | 8 LA MRI lb EG 0'z807 | svozo0'0e/vzp | gz60002 | zszzev 232264 inueBeyoy dog ueol | 4 eouqnd x 9107 LL'€z//08 ac În NRNRE NNR INIII 0'64z 60£LL0 684961 684964 9 gouand , i RE SM ee 0'zze | evoz/0br A Z08z8! zo8za! E gouand « Pa Pe TIEORI- MERS Sl pi o'es | Zvozzo6z/e0 | 680004 14804 2v804+ i a Pe Sa pdeui AIE 0'z9 600z40'67/s€ | 6669 geeei geelei e uqnd poetă pi SEG IER o'eze | 6oozosz/se | 6ve669 DIET) vreist z d E Oaie e sir 06807 | vrozzozL/96 | eszo, 201984 Z0498! innueoioa | + Byejoaye ayeyoaje (du) seynqezu! 9eyijiqezuoo 19J82ued 9yeyoaye u9 1e9audoid ejejedns oyeuop 7 JeyuaAu! IN e eJelounş soyeiBodoy aje.sepeo “N Yuaweseduue/epens "N ! OH pi eaue9 e3pe10O VZS - „0707 — u0z epeouad “10u!g injapn[ ui ejezn ede 1s ede ap uunzonagse.ţui e S1eyjoAzap ap jeuo!faa injnzosioad“ WS8Au! 8p J0[ugu9n| esuezijesu npuad |napeo uip “eape10 Inidioiunw - LVN 2p VS espe10 edv ap iaiueduo9 ejjizodsip ej und as eo unuaiay €Z0Z'€0'0€ up 9pa 'u eape/O Injnidioiunpj Je 12907] !N/NIISU09 B9/E180H e| € 1U EX5Uy gouand e A PI TARII o'ez'e | sLoz'uo'6z/98 148004 SIs06L S4s06L ze goiand INN ae9dseyeus i i ez aerial o'sosz | svoz/os 181004 95081 91s084 „e gouqnd 0'/6: e E Rida 973001 AID IRNA vz6'6z | 9voz/o6e 116040 vzz90z vzz902 o V3OVIO 1NIdi9INNW o'0osz | zrozz0'vz/ezv | 0e400z 6se/L 6isezL 1eluouu 1)s | 6z V3AVAO ÎNIaIDINNWI 0'997 80070/'0£/2/6 | vre669 862y0Z vesay E | euoz V3OVIO 1NIdIOINNW 0'040' | soozor'oe/z6 | vre6eo 9povoz 9998, - 4-19 Joleueoimned | „z SeyeulIOBA goană oises'e | B007:vo'vz/szE 008, 2808, 9z 9yejoudoud - v30VH0 1Nldi9INNW * ouqnd niuauwop - V3AVUO 1NldidINNW | o'ev6:t |zoozzoszzi |, 9822, 2890, 430 Joleueoined | sz yoN&nd 31VLălidOud £ euoz V3AVI0 vIvIuBOWI viivăLsiNiNaV | 0'v8z€ | evozeo'Lz/vrz | :v28000 6zes2+ 6zEszL - 440 Joleueoined | yz Nhăd V3OVIO 1NIdIOINNW eyeyZulDaA 1901 1NNISNO9-V3QVIO Vivid | 0'ezz', | 9oozzr'iz/668 | aua669 0.089, 0L089, IN4u eooup uemuă | ez gojand 0205, | zvozuv'zz/zeov | vezzio vreo, Yb819, | euoz-olejueld | zz ayejaudoud - v30VHO 1Nldi9INNA ouand niuauiop - v3aVă0 1NlalOINnW | 0'9e9z | 900zzv'1z/668 | Sus669 80089, 80089, 1oueise9 | 42 SHqnd RIu8uI0p - V3GVAO INIdIINNA__| 0'Z0€ ZLOZ L0'Z2/9€ VISUL £6E96I EGE96L [i goiuand APR E E io UFESA ORI 0'o90'e | 9oozzo'sz/szL | vâveo 9/zzs, 9/zzs54 8 ougnd niuowop - v3AVIO 1NIdlDINNA | 0'080:, | 9O0ZZ0'82/8z, | v6r669 946084 926084 £-L el8uoz 10lupeo | gi ougnd niuowop - vaOVaO 1NIdIDINNW | 0'zees | EvOz6060/259 |, Zze981 Zce981 zi gouand a: Gai SERI pdl Gaia 0'2899 | goozso've/ose |, seve! 0966 9 gouand O'zoze 9LOZ:ZL'07/6 8£9/6L 8£9/61 euoz 10|8uyv | sp oyeyoudoud - v30VI0 1NIdi9INAW b'Oal00a: [ne 26 , San V3AVIO 1V901 N TEEN Na gacioiniarsnurina |UTE 9ooz0v'ue/s6z | seo ezzi8L c/esse vi VIVO 1V901 1NIISNOD 0'eso', | 900z'90'62/0p | eov669 zzoLaL zzotaL z euoz ojauuy | €y gojand si oi ARE ELAN E af O Oziei | evozso:vi/z0 |. 690284 69028! 8 si A SD SIRE N cati 009! |erozsorioi9 |. zo0z81 290284 Ei E m e De E AR DO 0'e9, | sooz/zs0v ce9669 88105, se0s, 09 5 RIN EEE PCA O'zzev | 9voz60'0z/sv9 | :696010 21e964 11961 ge Lu ea ze e ERROR alibi 0'4se'004 | :puroeq €9/190021 | 80088. 80088, Se ieeaa | SR ae ITZINISA 0'65999 | vz02/226 zuzevz zizevz zuzevz Innsiog tole9 | zp gouqnd iaz st egeg sie 9 RO RET ITEM 0vo9s | 6ozzoszpu. |. 21802 2v1802 cioaca ee | 8 0 IE INI INI ooce [îpiozioviei | ese 1S0L0z „S0L02 sp SI covatedelo nu Aia ozzsz | evozzrzuzoei |. SEveoz SEveoz vw i: IRINEI 0'2%60, |6rozzoszon |. 186c0z „96c0z ev NMC IRI o'eesz, |zzozz08z/vb9 | 6vzszo Oveviz Oveviz z d i ERIE Leea ae 0098 | zv0zzriz/ezvi | vis91o 618102 648102 eqeg nileul09 |v gouand Ovza |zzozz0'92/629 |, pvevuz aveviz ob eyeyoudoud - v30VH0 1NIdIOINNN gougnd oez, |ovozorezzer |:6vzs00 | evorai SvoL8! e eyeyoudoud - v30vă0 1NIdiOINNW ojand niueuop - v3avuO 1NIdiOINNW | 0uzi | ozozuv'9z/evs |. 9ZOB0Z 9zo80z a ei A RIDE IRI OZOL | zvoze00e/86, | 889.40 90464 9046! se RE SIR 098 | Ovoz0r:sz/ze2 | sw6669 vubooi vubo9, ves! mă | 9e E AFIS ICR 0'sz98 | erozaovua09 |, sooza! Sa0za! se i AN MRI 0gi |ovozao6z/sib | 6szu10 00S€6+ 0os€6! nosened jueo | pe e ei EREI dietei oeoe'6 | svozzo:oz/sz+ | 968004 006084 006064 ce gouand 4 das € ea eyeyaudoud - V30VI0 1NIdIOINNW 0'sov SLOZ'90'0£/24p | + 60/64 860164 -ouewj eveyeuroaa | E eoand i a: 219| ajejeudoud -y30Vu0 1NdI9INNW 0'86s SLOZ'90'0£/2vp | + 76064 ?60+64 -eueyy ajeyeuroan | Z2 eouqnd ă pn RE | e. ayejaudoud - va0Vu0 1NIdIOINAW 0'96% SLOZ'90'0€/7Lp |+ 260/6/ 260/6/ -9ueW Beyeulo8A VĂ goiand PRE E . ayeysudoud - v3avI0 1NIdIDINNW 0'08s'94 9L02'2L'07/888 966010 |1076L |70476L 98927 ea|29 | 04 gouand i ea a1eyoudoud - V3OVIO 1NIdIDINNW 0620 | ZVOZE00E/9rz |, 0861 0PL86/ snuaA | 69 goand i da sai Syeeudoud - v30Vu0 INIdIDINNW 0'420€ | SLOZ'900£/4i |, £60/64 E60L6L 2HeW | 89 gouand PERI ae F eyeaudeud - V30Vu0 INIdIDINNIA 0'Sz8, | SLOZ'90'0£/Sup | '9.9ez0 1£€06L L£e06, Joudnr | 29 JO|INON.su0d eJdnse vaavuo XN33 vannILoV viivId0sv O'pz0'€€ | SLOZ'900€/Srp | Spryzo €6i0z €6i0z XII24 eaunijoy | 99 IS u819) 9] NyWOU 1NlvIS ouand niuauiop - v30VAH0 1NIdIOINNW 0'9/0'€ SLOZ'90'0€/Si | L9ezo 8ceo6! se€o6!L s9 ouqnd niuauiop - v30vVH0 1NIdi9INNW o'suv'€e SLOZ'900€/6Llp |, 9/P06L 9/706/ SnueIN | ?9 vand niuswop - v30VH0 1NIdI9INNW 0'6e0o'z SLOZ'900€/6Llp |, Y1706/ PZP06L Old | €9 ougnd niusuiop - v30Y40 1NIdiOINNW 0'909'| SLOZ'90'0€/6Llp |, €/P06L €/706L epauuo.puv | 29 a ao AR Ms HER. niBeye9 gieiiqouu! eljesiuitupy - |8907 0'0e0 | 600710'67/ze |, 0Ys/94 0vsz9, reose- ojeyeurosa | +9 INu!suo9 und v30vVH0 1NldlOINNW - gougnd SE SL 9 sole] 09 ayeyaudoud - V3AvIO INldIDINNWI 06/22, | ELOZI0'LE/9pS |, 9708| zoc81 Uou2|8y BJEyeuloaA gougnd « “an: Syeyeudoud - V3OVIO 1NIdIDINNW 0'z6 6007'80'L£/054 | €44669 99206 992064 65 gouand i aa eie oyeyaudoud - V30VI0 1NIdIDINAW 0'p20'€ 6002'80'L€/0S7/ | €L/669 S9706/ S9z06/ |NI9uO Siuiu!Q | ss gouqnd « Dat i ayeyoudoud - va0VI0 1NIal9INAW 0 es 6007'80'/£/0S7 | €L/669 02//8/ 02//81 JS eouand zii Gin: eyeyeudoud - v30YI0 1NdIOINNWI OPLOZ | 600780'L£/054 | €L/669 614484 644484 sofe uauialou | 9s gouand inna “an: ayeyoudoud - va0V40 1NdlDINNW 0'€6s't 6002'80'/£/0S7 | €L/669 81/7814 81//84 !seJe6o2 N!A|IS „sol | ss gouand pa aia ejnues oveyaudoud - v30VII0 1NIdIOINNA 0978 | Suoz'90'0£/02P | + 04906 049064 uoyuny pe | PS gouand cca ai . Seyoudoud - v3QVIO 1NIdIOINNW 0ege |evoz'z0ve/2vs |, ,49€8i 119€8i eloq au6.02u9 :ns | es 0's00'L | '9002/69z2 86b669 287V3, €L/S66Y Olzse?] „awuea | 16 ayeyaudoud - v30vH0 1NIdIOINNW 2]0 V3AVIO 1vn DEZE leisulcaen vOELGL vOEL6L Snun00 nipno | 06 V3OVAO 1Nldi9INNA 0'g£6'z | 9002/89€ x PLZL6L L/889 68 gouand fi ii "LQ' JOIEAj Na 9eyeudoud - V3OVIO 1NIdIDINAW O0ZL'0L | SLOZ'LO'6z/29 988004 VELL6L PZLL6L !2W NJ8d | se oqnd CPR 4 NIUau0p - VIVO 1NIdIDINNWI 0€zpz | 9002/692 86669 Ze8p SL/1099 8 eouand 0'voz'€ | 900z20L'Le/662 |. vS/08L 0S0€L 98 aeyaudoud - v30vHO 1NIdIOINNA eouand 0'9s8'€ | 900z/, - Z0706L ZE0LL se ajejoudoud - v30vH0 1NIdIOINNA gouand 0'€9aL't SLOZ'900£//vp |, !60L6L V60L6L eJI9] | ve eyeysudoud - v30V40 1Nldi9INNA goand 0'2ZL99L | SLOz'L0'6z/8s 08004 €1906L €L906/ I9UIA Ep opieuoo] | eg ayeoudoud - v30VH0 1Nldi9INNA i ouqnd ; CF unydeN NIUBLIOp - VIOVIO 1NIdIdINNIA 0's6y SLOZ'90'0£/64p | 8/v06/ 8v06/ -snueun eyeyeuioaa | Z2 oqnd clau săpa unda nuauI0p - V3AVHO 1NIdIOINNIW 00262 | SLOz'900e/6Lt |, S/v06/ S/7064 ydaN | +8 oqnd , N [ae EPBuoIpuy NIUOIOP - VIOVIO 1NIdIOINNW 0'0€s', | SLOz'900£/6Lp |, 6/v06L 6/06 „unde sveneuloan | 08 gougnd 0'/z0% | 8007bovz/zre |, PSv99L YS99 edog aiseuevy | 62 ajejoudoud - v30VH0 1NIdIOINNW gouand 0'666'8 | 9007'po/z/szz |, 0881 088 8 aeyoudoud - v30VH0 1NIdIOINNA gouand O'zie'L IVOZ'LL' 70/6701 | + 66966 66966| IZA eyeyoudoud - v30VH0 1NldIOINNW eouqnd 0'vze' 8007v0vz/sie |, vs08s| vS08s| ea|ada ueoj | 97 ajejoudoud - v30V40 1NIdIOINNW eouand 0'Lp9o'e SLOZ'LL'6L/p/ | 9LP00z se8o/L Se80/L qove| snie9 | s/ 9yeyoudoid - v3avH0 1NIdIOINNW goană Gaia oz: , 5 . pisuopeoew |, ayeyaudoud - vIQVI0 1NIdIOINNWA 0688s/ | SLOZ'LL'6L/pz €i€800 1Y9€6/ 9€6/ npuexaiy gouand E S: "LO: OIe| "IS E AB III o'ees' | svoz'vo'ez/za | seaooz SOP06L S0Y06/ 10leW nod as | 60 eoignd “aL: zl le PR ICN ENE 0'642'76 | evoz/ssz , 236981 1/9€+s s0L goand « “an: drop Be si DR paie 0'007 | ozozso'sz/szv |, 609407 609402 zov eoand « R cara CA atat aia di 0's60'v, | voz:ov'Le/eve 129902 129902 90. doosid 2enud eyejeudoid v3QVO 1NldidINNW | 0'L6€:tL | zO0z/9L A = LC 43 | oa/eozp | edoosrda odou sov gougnd « ia ji Pb RE RIN OZE9 | 800zZ'0L'0£/z46 | vLe669 Jpu 9606 z698L voL zouand a 'BIoHeg Ea pda yu di Ni 0's90'9 | 6Loz/vtoL 116004 9806, ere RONI inintnij | cor ouqnd Nae l GALI 3006 di Ri Ov8z | 6LOz/vvoL YP1040 v0L96, vOL96L ptiozi-oata giaţ.i | 200 eougnd « a e oilau double o'vo/z | zLoz/zoL £OVZLO 65007 65002 Lor alesed e| - VIVO NNW 1V 1V901 1NNISNOD eape.O leied 1$ UIVNO eouesiuluupe . i 20894) 21N)U89 -20894., ICI ISHIO)| 001 ul “goiqnd ayeyaudoid NyWNOY 1N1v1S goiand . Anii Si e lan ei o'Le ozozoL'62/86 |. 996402 99602 66 VOVĂO IN1NIdISINAA VIăVWRIA 08 G00Z'S0'82/517 |, 38951 6266, 26 za JeAud njuouop V3AVIO 1Vn dag | ogeeatep 19002 19002 6 gouand oouse |6oozsosz/err |, SzvzsL ze0oz 96 evejeudoud - v3OVIO 1NIdIOINNW e9Ig ueme gonand 0'98/ | 600z:s092/s1t |. zz6vs. zz6vei pi aaa eyejeudoud - v3OVO 1NIdIOINNW gouand “nn: : a A ERIE TI 0'poo'e | 'pooz/o6€ 158669 151299, 14/8v9, Y6 goiqnd . i sani Stie acidă nnua ii 0'szs 9007:90'62/8e% | , ozece, Lvz6 26 zouand 0'800'L | 9o0z/69z 86Y669 6SbbsL £/966 z6 9yeyaudoud - v30VHO 1NIdIOINNA gouqnd 099 "APV Zzis6+ | vaawioodov au II 0'vve:ua S7OZIB6LE | zece VavVA0 odo) -.u 9 o'o8/'z Se ez VaOvAo odoj -u s, 0'zza Poate | papa V3avaIo odo) -u vi 0'058 eee | ata Vav4o odoj -1u EI) 0'z65+ PERLE | poa V3a [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă