13 mai 2026

HCL 243/2026 Oradea adoptată

Hotărâre privind aprobarea închirierii, prin licitație publică, a 2 spații cu altă destinație decât aceea de locuință aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Oradea

Denumire
Hotărârea nr. 243 din 2026 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
243 / 2026
Data
13 mai 2026
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă închirierea prin licitație publică a două spații aflate în administrarea Consiliului Local al municipiului Oradea, destinate unor utilizări ce nu sunt locuințe, spații descrise în Anexa 1. Spațiile sunt libere de sarcini și au fost evaluate de un evaluator autorizat, iar contractele de închiriere vor fi încheiate în condițiile legale aplicabile. Pentru locuitori înseamnă că autoritatea locală poate închiria aceste spații prin licitație, generând venituri, iar candidații interesați vor participa la o procedură deschisă, cu termene și condiții stabilite în caietul de sarcini.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă închirierea, prin licitație publică, a 2 spaţii cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă libere, astfel cum sunt descrise în Anexa 1, parte integrantă a prezentei Hotărâri

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BIHOR CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Municipiul Oradea, judeţul Bihor, Piaţa Unirii, nr. 1. C.P. 410 100, Tel. +40 0259-437 000, Fax. +40 0259-437 544, E-mail: primarie(oradea.ro HOTĂRÂRE privind aprobarea închirierii, prin licitaţie publică, a 2 spații cu altă destinație decât aceea de locuință aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Oradea Consiliul Local al municipiului Oradea, întrunit în ședința ordinară din data de 30.04.2026 Examinând Proiectul de hotărâre privind aprobarea închirierii, prin licitaţie publică, a 2 spaţii cu altă destinaţie decât aceea de locuință libere, aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Oradea, Analizând Referatul de aprobare al primarului Municipiului Oradea, în calitate de inițiator, înregistrat cu numărul 188816/1, din data de 02.04.2026, Având în vedere Raportul de specialitate înregistrat cu numărul 188816/2 din data de 21.04.2026, întocmit de către Direcţia Patrimoniu Imobiliar - Serviciul Locuinţe, Spaţii Comerciale, prin care propune Consiliului Local al municipiului Oradea, aprobarea proiectului menţionat mai sus; Având în vedere următoarele: - propunerile Comisiei de analiză a solicitărilor privind spaţiile cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Oradea (conform Proceselor verbale nr. 484734/ 11.12.2023 și nr. 101675/ 16.02.2026), - rapoartele de evaluare întocmite de evaluator - membru ANEVAR, prin societatea Evalmob SRL, pentru spațiile cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă libere, - spaţiile propuse spre închiriere sunt libere de sarcini, nefiind grevate de niciun contract de închiriere/ de comodat, Văzând avizul consultativ al Comisiei de Specialitate a Consiliului Local, În baza prevederilor art. 129 alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. b), art. 139 alin. (3) lit. g), art. 196 alin. (1) lit. a), art. 333 alin. (5) coroborat cu art. art. 332 — 346, art. 362 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57 din 2019 privind Codul administrativ, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Hotărăşte: Art. 1. Se aprobă închirierea, prin licitație publică, a 2 spaţii cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă libere, astfel cum sunt descrise în Anexa 1, parte integrantă a prezentei Hotărâri. Art. 2. (1) Se însușesc Rapoartele de evaluare (anexate în sinteză la prezenta), întocmite de evaluator - membru ANEVAR prin societatea Evalmob SRL, pentru spațiile menţionate la pct. 1, conform Anexei 2, parte integrantă a prezentei Hotărâri. (2) Se aprobă preţurile minime ale închirierii spațiilor menţionate Ia pct. 1, conform Anexei 2. Art. 3. Se aprobă Documentaţia de atribuire, conform Anexei 3, parte integrantă a prezentei Hotărâri. Art. 4. Contractele de închiriere vor fi încheiate pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitate de prelungire prin acordul părţilor. Art. 5. Ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredințează Direcţia Patrimoniu Imobiliar. Art, 6. Prezenta Hotărâre se comunică cu: - Primarul Municipiului Oradea; - Instituţia Prefectului - Judeţul Bihor; - Direcţia Patrimoniu Imobiliar (D.P.]) - Serviciul Locuinţe, Spaţii Comerciale; - Se publică în Monitorul Oficial Local al municipiului Oradea. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Rarabas Călin-ltilian Oradea, 30 aprilie 2026 Nr. 243 Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate voturi „pentru” Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Oradea nr. 243 din 30.04.2026 la Cabala sita ial Descrierea bunului imobil Destinația bunului | Durata închirierii mal mn im de crt. imobil : închiriere Spaţiul situat în mun. Oradea, str. | - SU= 30,40 mp, SC = 40,20 mp spațiu cu altă 5 ani, Republicii nr. 52 - cotă teren de 1/576 mp p ai cu posibilitate de 441,34 lei / lună PI Dap E fierari : destinație decât Aia înscris în CF nr. 154623-C1-U21 Oradea - compus din 2 încăperi (17,10 mp şi aceea Au locuință prelungire prin nr. inventar 000370/1 7,10 mp), hol (4 mp) și WC (2,20 mp). : acordul părților - SU = 122,50 mp și cotă teren de Spaţiul situat în mun. Oradea, str. Traian i iti 0 „ati spaţiu cu altă San le , x : - compus din 6 săli (SU=15,80 mp, < sape z cu posibilitate de 1.167 lei / lună 2. | Lalescunr.3 destinaţie decât înscris în CF colectiv nr. 188248 Oradea nr, inventar 028858 și 028859 SU=15,80 mp, SU=4,40 mp, SU=4,20 mp, SU=17,20 mp și SU=60,80 mp) și grup sanitar de 4,30 mp. aceea de locuință prelungire prin acordul părților EVAL_ Merabru corporativ ANEVAR SC EVALMOB SRL autorizatia nr. 0528 Nr. lesire 573 PMO2/03.03.2026 RAPORT DE EVALUARE SPATIU CU ALTA DESTINATIE, SITUAT IN ORADEA, STR. TRAIAN LALESCU NR. 3, JUD. BIHOR CF 188248-C2 ORADEA UTILIZATOR DESEMNAT: MUNICIPIUL ORADEA NOTA: Datele, informatiile si continutul acestui RAPORT DE EVALUARE, fiind confidentiale, nu vor putea îi copiate in parte sau in totalitate si nu vor putea fi transmise sau utilizate in alt scop decat cel specificat in lucrare, fara acordul scris si prealabil al: Bensficiarului si evaluatorului MARTIE 2026 SCRISOARE DE TRANSMITERE A LUCRARII Catre: MUNICIPIUL ORADEA Ref intocmire raport de evaluare pentru proprietatea imobiliara - spatiu cu alta destinatie , situat in Oradea, str. Traian Lalescu nr. 3, Jud. Bihor, in vederea demararii procedurii de vanzare/inchiriere, va transmitem SINTEZA EVALUARII Activul supus evaluarii îl constituie proprietatea imobiliara 1 inscrisa in CF 188248-C2 Oradea, Su totala = 122.50 mp, constand in: - sala Su = 15.8 mp, sala Su = 15.8, sala Su = 4.4 mp, sala Su = 4.2 mp, sala Su = 17.2 mp, grup sanitar Su = 4.3 mp si sala Su = 60.8 mp; 2. inscrisa in CF 188248 Oradea, constand in cota de teren 146.40/10095 mp, situate in Oradea, str. Traian Lalescu nr. 3, proprietar Municipiul Oradea; Utilizarea desemnata este acela de a estima valoarea de piata a spatiului/chiriei de piata a spatiului cu alta destinatie descris mai sus, in vederea vanzarii/inchirierii acestuia. Evaluatorul a evaluat bunurile mobile in calitate de evaluator independent, raportul de evaluare fiind intocmit in concordanta cu Standardele de evaluare a bunurilor adoptate de ANEVAR editia 2025. Valoarea de piata — reprezinta suma estimata pentru care un activ sau datorie ar putea fi schimbata/a la data evaluarii, intre un cumparator hotarat si un vanzator hotarat, intr-o tranzactie nepartinitoare, dupa un marketing adecvat si in care partile au actionat fiecare in cunostinta de cauza, prudent si fara constrangere; Chiria de piata — este suma estimata pentru care un drept asupra proprietatii imobiliare ar putea fi inchiriat, la data evaluarii, intre un locator hotarat si un locatar hotarat, cu clauze de inchiriere adecvate, intr-o tranzactie nepartinitoare, dupa un marketing adecvat si in care partile au actionat fiecare in cunostinta de cauza, prudent si fara constrangere. In urma aplicarii metodei de evaluare, opinia evaluatorului este aceea ca valoarea estimata a chiriei de piata a spatiului cu alta destinatie, evaluat la data de referinta a evaluarii: 02.03.2026 (curs BNR 5.0972), estimata in scopul mentionat mai sus, este de: Valoare chirie | Valoare chirie | Valoare chirie | Valoare chirie Vatoare chiria spatiu cu altalilasi matii EUR/Imp LEl/mp EUR/spatiu/luna| LEl/spatiutuna Valoare chirie spatiu cu alta destinatie. SU = 122.50 mp 1.87 9.ă2 229) 1.187] Valoare de piata spatiu cu alta destinatie Valoare EUR | Valoare LEI "valoare teren 146.40 mp 7 Valoare constructii Valoare TOTALA spatiu cu alta destinatie Raportul a fost pregatit pe baza standardelor, recomandarilor si metodologiei de lucru promovate de catre ANEVAR (Asociatia Nationala a Evaluatorilor din Romania). Jur. Andrei Emilia Veronica SC EVALMOB SRL Evaluator autorizat membru titular ANEVAR ÎNNVATORI (So suator aut ANDRE EMILIA VERC Merabru corporativ ANEVAR SC EVALMOB SRL autorizatia nr 0528 Nr. lesire 575 PMO2/23.03.2026 RAPORT DE EVALUARE SPATIU CU ALTA DESTINATIE SI TEREN, SITUAT IN ORADEA, STR. REPUBLICII NR. 52, CF 154623-C1-U21O0RADEA, NR. CAD 154623-C1-U21 E VAL UTILIZATOR DESEMNAT: MUNICIPIUL ORADEA NOTA: Datele, informatiile si continutul acestui RAPORT DE EVALUARE, fiind confidentiale, nu vor putea fi copiate in parte sau in totalitate si nu vor putea i transmise sau utilizate in alt scop decat cel specificat in lucrare, fara acordul scris si prealabil al: Beneficiarului si evaluatorului MARTIE 2026 SCRISOARE DE TRANSMITERE A LUCRARII Catre: MUNICIPIUL ORADEA Ref: intocmire raport de evaluare pentru proprietatea imobiliara - spatiu cu alta destinatie si teren, situate in Oradea, Str. Republicii nr. 52, Jud. Bihor, in vederea demararii procedurii de inchiriere/vanzare, va transmitem: SINTEZA EVALUARII Activul supus evaluarii il constituie proprietatea imobiliara inscrisa in: CF 154623-C1-U21 Oradea — nr cad. 154623-C1-U21, Su = 30.40 mp, Sc = 40.20 mp si teren aferent in cota de 1/576 mp, situat in Oradea, str. Republicii nr. 52, jud. Bihor. Utilizarea desemnata este aceea de a fundamenta o opinie cu privire la valoarea de piata a proprietatii in vederea demararii procedurii de inchiriere/vanzare. Evaluatorul a evaluat bunurile imobile in calitate de evaluator independent, raportul de evaluare fiind intocmit in concordanta cu Standardele de evaluare a bunurilor adoptate de ANEVAR valabile 2025. Chiria de piata — este suma estimata pentru care un drept asupra proprietatii imobiliare ar putea fi inchiriat, la data evaluarii, intre un locator hotarat si un locatar hotarat, cu clauze de inchiriere adecvate, intr-o tranzactie nepartinitoare, dupa un marketing adecvat si in care partile au actionat fiecare in cunostinta de cauza, prudent si fara constrangere. Valoarea de piata — reprezinta suma estimata pentru care un activ sau datorie ar putea fi schimbata/a la data evaluarii, intre un cumparator hotarat si un vanzator hotarat, intr-o tranzactie nepartinitoare, dupa un marketing adecvat si in care partile au actionat fiecare in cunostinta de cauza, prudent si fara constrangere. In continutul Raportului este prezentata metodologia de evaluare si relevanta metodelor in cazul evaluarii prezente. In urma aplicarii metodei de evaluare, opinia evaluatorului este ca valoarea de piata a proprietatii imobiliare evaluate la data de referinta a evaluarii: 18.03.2026 (curs BNR 5.0940), estimata in scopul mentionat mai sus, este de: PIETRE Gaia Valoare estimata EUR| Valoare estimata LEI U | fara TVA) [fara TVA) '/alaare teren 1 mp 360 1.834 valoare constructie 14,540 74.576 Total proprietate |teren + constructie) 15.000| 76,410 Chirie!mp spatiu 2.83 14.52 Chirie lunara spatiu 86 64 441.34 Jur. Andrei Emilia Veronica SC EVALMOB SRL Evaluator autorizat membru titular ANEVAR carea: ci, EP pt ANZVAR 2 Anexa nr. 3 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Oradea nr 243 din 30.04.2026 Primăria Municipiului Oradea Direcţia Patrimoniu Imobiliar Nr. din 2026 DOCUMENTAȚIE DE ATRIBUIRE aferentă procedurii de închiriere, prin licitaţie publică, a spațiului cu altă destinaţie decât aceea de locuință! spaţiului comercial situat în mun. Oradea, str. nr. CUPRINS |. CAIET DE SARCINI II. FIŞADE DATE A PROCEDURII III. FORMULARE IV. CONTRACT DE ÎNCHIRIERE — model orientativ 1. CAIET DE SARCINI privind închirierea prin licitaţie publică a spațiului cu altă destinaţie decât aceea de locuință/ spaţiului comercial situat în mun. Oradea, str. nr. Art. 1. Descrierea și identificarea bunului care urmează a fi închiriat Bunul ce urmează a fi închiriat este spaţiul cu altă destinație decât aceea de locuinţă/ spațiul comercial situat în Mun. Oradea, str. nr. „ înscris în CF „având SU = mp, SC = mp și terenul aferent. Art. 2. Destinația şi regimul bunului care face obiectul închirierii Imobilul situat în mun. Oradea, str. nr. „ se află în administrarea Direcţiei Patrimoniu Imobiliar, având destinaţia de spațiu cu altă destinaţie decât aceea de locuință/ spațiu comercial. Imobilul va fi folosit în baza contractului de închiriere, conform destinaţiei. Imobilul nu va putea fi subînchiriat sau cesionat. Art. 3. Condiţii generale ale închirierii 3.1. Obligaţiile privind protecţia mediului Locatarul are obligaţia de a respecta legislaţia în vigoare privind protecţia mediului pe toată durata contractului de închiriere. Locatarul este obligat, pe toată durata închirierii, să nu utilizeze imobilul pentru depozitarea deşeurilor din categoria celor periculoase, toxice, explozive, menajere, provenite din construcţii, din curățarea şi întreţinerea spaţiilor verzi ori provenite din diverse procese tehnologice precum şi a deşeurilor de orice natură. Nerespectarea obligaţiilor menţionate anterior duce la încălcarea obiectului contractului şi ca urmare contractul va înceta, fără nicio altă formalitate prealabilă şi fără intervenţia instanţei de judecată, în baza unei notificări transmise de către locator. Incetarea contractului va produce efecte de la data stabilită în notificare, urmând ca pe cheltuiala locatarului să se aducă imobilul închiriat la starea iniţială în care a fost predat. 3.2. Obligaţiile privind exploatarea imobilului Imobilul ce urmează a fi închiriat va fi utilizat de către locatar pe toată durata contractului, în condiţiile prevăzute în contract, urmând ca la încetarea contractului să fie restituit, liber de sarcini, proprietarului/administratorului bunului. Pe toată perioada contractului de locaţiune este interzisă modificarea destinaţiei imobilului pentru care s-a încheiat contractul. Orice investiţie sau amenajare a imobilului închiriat se va realiza numai în baza şi după obţinerea acordului scris al locatorului şi exclusiv pe cheltuiala locatarului, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. 3.3. Durata închirierii Contractul de închiriere va fi încheiat pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire prin acordul părţilor. 3.4. Elemente de preţ (1) Prețul de pornire al licitaţiei pentru închirierea imobilului situat în mun. Oradea, str. nr. ____, stabilit în baza HCL nr. din „este de lei / lună. (2) Preţul de adjudecare se actualizează anual cu un indice de inflaţie estimat, comunicat de Comisia Naţională de Prognoză, urmând a se regulariza în primul trimestru al anului următor cu indicele de inflație cumulat, comunicat de Institutul Naţional de Statistică la nivelul lunii decembrie. (3) Pentru clădirea/ terenul aferent spațiului închiriat se stabiliește o taxă care se datorează de către adjudecatar, în condiţii similare impozitului. Art. 4. Plăţi necesare pentru participarea la licitație (1) Taxa de participare Ia licitație, în cuantum de 100 lei, este obligatorie şi se constituie prin ordin de plată în contul organizatorului licitaţiei, respectiv contul nr. RO19TREZ07621360250XXXXX deschis la Trezoreria Oradea, titular de cont Municipiul Oradea, cod fiscal 4230487, sau va fi achitată în numerar la casieria organizatorului. Această taxă reprezintă un venit al organizatorului şi nu se mai restituie ofertanţilor sau potenţialilor ofertanţi (care au achitat taxa, dar nu au depus documentele de calificare, au participat sau nu prin împuternicit la licitație, au câştigat sau nu licitaţia). (2) Garanţia de participare la licitaţie, în cuantum de lei, este obligatorie şi se stabileşte la nivelul contravalorii a două chirii lunare (calculate pornind de la prețul minim de închiriere) și poate fi constituită prin ordin de plată în contul organizatorului licitaţiei, respectiv contul nr. ROO2TREZO765006XXX000160 deschis la Trezoreria Oradea, titular de cont Municipiul Oradea, cod fiscal 4230487, sau va fi achitată în numerar la casieria organizatorului. Garanţia de participare nu este purtătoare de dobânzi sau indexări. Ofertantul va pierde garanţia de participare dacă îşi retrage oferta înainte de începerea licitaţiei, în oricare dintre etapele acesteia. Ofertantul declarat câştigător va pierde garanția de participare dacă nu se prezintă să încheie contractul în termenul prevăzut în prezentul Caiet de sarcini. Pentru ofertantul care căștigă licitaţia, garanţia de participare va rămâne în contul organizatorului, urmând a fi completată până la echivalentul chiriei licitate pe 2 (două) luni și se va constitui în garanție pentru neplata chiriei. Încheierea contractului de închiriere este condiționată de constituirea garanţiei de neplata chiriei. Pentru ceilalţi participanţii la licitaţie, garanţia de participare se restituie, la cerere. Cererea de restituire a garanţiei va cuprinde în mod expres contul şi banca la care urmează a fi virată suma respectivă. Art. 5. Organizarea şi defăşurarea licitației Licitaţia publică se va iniţia prin publicarea unui anunţ de către autoritatea contractantă în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, într-un cotidian de circulaţie naţională şi într-unul de circulaţie locală, pe pagina sa de internet ori prin alte medii ori canale publice de comunicaţie electronice. Anunţul de licitaţie va cuprinde cel puţin următoarele elemente: 1) Informaţii generale privind autoritatea contractantă; 2) Informaţii generale privind obiectul procedurii de licitaţie publică, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie închiriat; 3) Informaţii privind documentaţia de atribuire, respectiv modalitatea prin care persoanele interesate pot intra în posesia documentaţiei de atribuire; 4) Informaţii privind ofertele: - data-limită de depunere a ofertelor; - adresa la care trebuie depuse ofertele; - informaţii privind prezentarea ofertei; 5) Data şi locul la care se va desfăşura şedinţa publică de deschidere și evaluare a ofertelor; 6) Instanţa competentă în soluţionarea eventualelor litigii şi termenele pentru sesizarea instanţei; 7) Data transmiterii anunţului de licitaţie către instituţiile abilitate în vederea publicării. Anunţul de licitaţie se va trimite spre publicare cu cel puţin 20 de zile calendaristice înainte de data - limită pentru depunerea ofertelor, incluzând în termen şi ziua în care el începe să curgă şi ziua când se împlineşte. Art. 6. Programul licitației: Termenul limită pentru solicitarea clarificărilor privind documentaţia de atribuire ora la sediul Primăriei Municipiului Oradea (Piaţa Unirii nr. 1) - Sala Ghișeelor de la parterul instituției (Piramidă). Termenul limită de depunere a ofertelor este ora la sediul Primăriei Municipiului Oradea (Piaţa Unirii nr. 1) - Sala Ghișeelor de Ia parterul instituției (Piramidă). Licitaţia se va desfăşura în data de ora la sediul Primăriei Municipiului Oradea (Piaţa Unirii nr. 1), Sala mică „Rimler Karoly”. Anunţul de licitaţie a fost transmis către instituţiile abilitate, în vederea publicării, la data de Art. 7. Participanții la licitația publică La licitaţie se poate înscrie orice persoană juridică română sau străină: societate comercială (SRL, SA, SNC, SCS și SCA etc), persoană fizică autorizată (PFA), întreprindere individuală (1), asociaţie și fundație, cooperativă, regie autonomă, organizație non-guvernamentală (ONG), care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: - a plătit taxele privind participarea la licitaţie (taxa de participare și garanţia de participare); - a depus oferta sau cererea de participare Ia licitaţie, împreună cu toate documentele solicitate și în termenele prevăzute în documentaţia de atribuire; - are îndeplinite la zi toate obligaţiile exigibile de plată a impozitelor, a taxelor şi a contribuţiilor către bugetul consolidat al statului şi către bugetul local; - nu este în stare de insolvenţă, faliment sau lichidare și nici nu a fost începută procedura insolvenţei, falimentului sau lichidării împotriva acestuia; - ofertantul sau, după caz, reprezentantul legal, să nu fi fost evacuat din culpă proprie dintr-un imobil aflat în proprietatea/administrarea Municipiului Oradea. Nu are dreptul să participe la licitaţie persoana care a fost desemnată câştigătoare Ia o licitaţie publică anterioară privind bunurile statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale, dar nu a încheiat contractul din culpă proprie. Restric [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă