30 martie 2017

HCL 231/2017 Oradea adoptată

Hotărâre pentru aprobarea unor măsuri de organizare a activităților în Baza Sportivă “Voința”

Denumire
Hotărârea nr. 231 din 2017 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
231 / 2017
Data
30 martie 2017
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată
Ce se aprobă

Se aprobă transmiterea în administrare, pe 10 ani, în favoarea Clubului Sportiv Municipal Oradea, a unei părți din imobilul ce reprezintă Baza Sportivă „VOINȚA” - clădire şi teren, din nr. cadastral 174922 și înscris în CF nr. 174922, cu acces din str. George Barițiu nr. 16, identificată prin Planul de situaţie anexat, în vederea organizării şi extinderii activităţii secției de tenis din cadrul clubului

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BIHOR MUNICIPIUL ORADEA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE pentru aprobarea unor măsuri de organizare a activităţilor în Baza Sportivă „VOINȚA” Analizând Raportul de specialitate, înregistrat sub nr. 51191 din 20.02.2017, prin care Direcția Patrimoniu Imobiliar propune aprobarea transmiterii în administrare a unei părți din imobilul, cu nr. cadastral 174922 și înscris în CF nr. 174922, reprezentând Baza Sportivă „VOINȚA”, situată în mun. Oradea, str. George Barițiu nr.16 în favoarea Clubului Sportiv Municipal Oradea. Luând in considerare faptul că, Clubul Sportiv Municipal Oradea este finanţat din alocaţii de la bugetul local, precum şi din venituri extrabugetare, în condiţiile legii, iar organele de coordonare şi control ale acestuia sunt Consiliul Local al Municipiului Oradea şi Primarul Municipiului Oradea. Având în vedere adresa înregistrată sub nr. 6070 din 20.02.2017, prin care CSM Oradea:  prezintă intenția de a extinde secția de tenis din cadrul clubului;  se angajează să organizeze funcţionarea activității sportive și să exploateze eficient prin încasarea unor venituri extrabugetare necesare susținerii sportului şi  solicită transmiterea Bazei Sportive „VOINȚA” în administrare pe o durată de 10 ani, Luând în considerare faptul că imobilul – Baza Sportivă ”VOINȚA” - înscris în CF nr. 174922 - Oradea, nr. cadastral 174922, este proprietate publică a Municipiului Oradea. În temeiul art. 36 alin. (2) lit. „c”, alin.(5), alin. 6, lit. a), pct. 6 şi art. 45 alin. (3) din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publica locală, republicată și actualizată, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Hotărăşte Art. 1. Se aprobă transmiterea în administrare, pe 10 ani, în favoarea Clubului Sportiv Municipal Oradea, a unei părți din imobilul ce reprezintă Baza Sportivă „VOINȚA” - clădire şi teren, din nr. cadastral 174922 și înscris în CF nr. 174922, cu acces din str. George Barițiu nr. 16, identificată prin Planul de situaţie anexat, în vederea organizării şi extinderii activităţii secției de tenis din cadrul clubului. Art. 2. În urma preluării în administrare: 2.1. Clubul Sportiv Municipal are următoarele competenţe, drepturi şi beneficii: a) de a organiza întreaga activitate sportivă pe terenurile, situate în incinta Bazei Sportive „VOINȚA”, conform Regulamentului de organizare şi funcţionare modificat şi completat în acest scop, care va fi aprobat de Consiliul Local al Municipiului Oradea; b) de a încasa venituri din organizarea de competiţii sportive, închirierea terenurilor şi desfășurarea altor activităţi sportive în Baza „VOINȚA”. Categoriile de venituri ce urmează a fi încasate, precum şi cuantumurile acestora vor fi cuprinse în Regulamentul de organizare a activităţii Bazei Sportive „VOINȚA” urmând a fi aprobate de Consiliul Local Oradea; 2.2. Municipiul Oradea - prin aparatul de specialitate, în vederea sprijinirii activității sportive să: a) asigure decontarea utilităţilor la Baza Sportivă VOINȚA: apă, canal, încălzire, salubritate, iluminat interior şi exterior; b) asigure consumabilele necesare pentru crearea unor condiţii corespunzătoare de desfăşurare a activităţilor sportive; c) asigure serviciile de pază, prin intermediul personalului propriu sau prin agenţi economici specializaţi; d) asigure alte servicii pe care Municipiul Oradea, prin Direcția Patrimoniu Imobiliar, le consideră necesare pentru desfăşurarea activităţii la Baza Sportivă “VOINȚA”. Art. 3. Municipiul Oradea, prin aparatul de specialitate, să asigure serviciile menţionate la art. 2, lit. c) în limita fondurilor alocate de la bugetul local şi în limita resurselor tehnice şi umane de care dispune. Art. 4. Măsurile de organizare a activităţii la Baza Sportivă VOINȚA, prevăzute la art. 1 - 3 intră în vigoare începând din luna adoptării prezentei. Art. 5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredinţează Direcția Patrimoniu Imobiliar și Direcția Economică. Art. 6. Prezenta Hotărâre se comunică cu: - Instituţia Prefectului - Judeţul Bihor; - Primarul Municipiului Oradea; - PMO - Direcția Economică; - PMO - Direcția Patrimoniului Imobiliar - Serviciul Locuințe, Spații Comerciale; - CSM Oradea. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Dulca Camelia Mariana Oradea, 30 martie 2017 CONTRASEMNEAZĂ Nr. 231 SECRETAR Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi „pentru” Ionel Vila

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă