29 decembrie 2022

HCL 1138/2022 Oradea adoptată

Hotărâre privind concesionarea către operatorul Oradea Transport Local SA a unui activ fix proprietate privată a Municipiului Oradea prin încheierea unui act adiţional la contractul de delegare nr. 122/C2 din 01.05.2019

Denumire
Hotărârea nr. 1138 din 2022 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
1138 / 2022
Data
29 decembrie 2022
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată
Pe scurt

Municipiul Oradea concesionează către Oradea Transport Local SA un activ fix din domeniul privat al orașului, în valoare totală de 147.921,64 lei, printr-un act adițional la contractul de delegare nr. 122/C2 din 01.05.2019. Asta înseamnă că operatorul își asumă dreptul de a exploata acel activ ca parte a serviciilor de transport, iar orașul obține o entitate clar definită care gestionează bunul respectiv, de regulă cu impact financiar în bugetul municipal. Plata sau condițiile exacte vor fi stabilite în actul adițional, iar efectele pentru locuitori includ continuitatea serviciilor de transport și eventuale costuri/ beneficii bugetare aferente.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se concesionează către Societatea Oradea Transport Local SA activele fixe aparţinând domeniului privat al Municipiului Oradea, în valoare totală de 147.921,64 lei, prezentate în anexa nr.1, prin încheierea unui act adiţional la contractul de delegare nr. 122/C2/01.05.2019, încheiat între Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Transregio în numele şi pe seama Municipiului Oradea şi Societatea Oradea Transport Local SA

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BIHOR CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Municipiul Oradea, judeţul Bihor, Piaţa Unirii, nr. 1, C.P. 410 100, Tel. +40 0259-437 000, Fax. +40 0259-437 544, E-mail: primarie(â)oradea.ro HOTĂRÂRE privind concesionarea către operatorul Oradea Transport Local SA a unui activ fix proprietate privată a Municipiului Oradea prin încheierea unui act adiţional la contractul de delegare nr. 122/C2 din 01.05.2019 Analizând Referatul de aprobare al primarului Municipiului Oradea, în calitate de inițiator, înregistrat cu nr. 428491 din 09.12.2022 și Raportul de specialitate nr. 428493 din 09.12.2022 întocmit de către Direcţia Economică - Serviciul Evidenţă Active, Delegări de Gestiune şi Datorie Publică prin care se propune Consiliului Local al Municipiului Oradea concesionarea către Societatea Oradea Transport Local SA a unui activ fix aparţinând domeniului privat al Municipiului Oradea. Având în vedere contractul de delegare nr. 122/C2/01.05.2019 potrivit căruia operatorul serviciului de transport local în Municipiul Oradea este Societatea Oradea Transport Local SA, Luând în considerare: - adresa Societăţii Oradea Transport Local SA nr. 11070/06.12.2022 înregistrată la Primăria Municipiului Oradea nr. 424448/07.12.2022, - HCL 1019/24.11.202 privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli și modificarea Programului de investiţii, dotări și surse de finanțare pe anul 2022 la Societatea Oradea Transport Local S.A. - art. 25, alin. (3) din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice cu modificările șu completările ulterioare - Legea 92/2007 cu privire la serviciile de transport public local. Văzând proiectul de hotărâre şi avizul consultativ al Comisiei de Specialitate a Consiliului Local; În baza art. 129 alin. (2) lit. c), lit. d), alin. (6) lit. a), alin. (7) lit. n), art. 139 alin. (3) lit. g) și art. 196 alin. (1) it. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Hotărăşte: Art.1. Se concesionează către Societatea Oradea Transport Local SA activele fixe aparţinând domeniului privat al Municipiului Oradea, în valoare totală de 147.921,64 lei, prezentate în anexa nr.1, prin încheierea unui act adiţional la contractul de delegare nr. 122/C2/01.05.2019, încheiat între Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Transregio în numele şi pe seama Municipiului Oradea şi Societatea Oradea Transport Local SA. Art.2. Se actualizează anexa 4.1.(Bunuri de retur) la contractul de delegare a serviciului de transport public local nr. 122/C2/01.05.2019 încheiat între Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Transregio, în numele și pe seama Municipiului Oradea și Societatea Oradea Transport Local SA. Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică, Societatea Oradea Transport Local SA și Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Transregio. Art.4. Prezenta hotărâre se comunică cu: Primarul Municipiului Oradea Instituţia Prefectului judeţului Bihor Direcţia Economică Direcţia Tehnică, prin grija Direcţiei Economice Direcţia Juridică, prin grija Direcţiei Economice Societatea Oradea Transport Local SA, prin grija Direcţiei Economice Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Transregio, prin grija Direcţiei Economice Se publică în Monitorul Oficial Local al municipiului Oradea. 00000000 Oradea, 22 decembrie 2022 CONTRASEMNEAZĂ Nr. 1138 SECRETAR GENERAL Eugenia Borbei Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi „pentru” i S.C. Oradea Transport Local S-A. Oradea, str. Atelierelor nr. 12, cp 410542, jud. Bihor, România -$ Tel- 025942 32.12; 45, 0359-80.85.01+04 Fax: 025942.60.10 L-A E-mail : secretariatQotira.ro Web : www.otira.ro ip OTL cir: RO 63483 Nr. Reg. Com.: J03/1/1991 Cont: RO05 RNCB 0032 0464 9835 0001 B.C.R. Oradea RAPORT DE INTRARE PE LUNA NOIEMBRIE 2022 a bunurilor din domeniul public la operatorul de servicii ORADEA TRANSPORT LOCAL SA PARTEA | BUNURI INTRATE DENUMIREA DATA NR.INV. VAL. DE DNU | COD CLASIF. | OBSERVATII BUNULUI INTRARII INTRARE SISTEM AFISAJE IN | 28.11.2022 | 60389 147.921,64 4 3.1.2. PVR 510/ STATII DE 28.11.2022 AUTOBUZ TOTAL 147.921,64 Sef birou contabilitate-financiar Ec. Popa 1 OTL-SA . PROCES VERBAL DE RECEPTIE A MIJLOCULUI FIX DD 132 ae e Cod |. Ep | Număr Data Cod Cod Cod “l document i [lupa | anul rimitor | debitor_|_ereditor PI 210 |: 224 L— Comisia de recepție, constituită conform deciziei nr. 61/08.06.2022 am procedat la receplia mijlocului Îiă conform , contract nr. 25 1/23.09.2022 Denumirea mijlocului fix şi caracteristicile tehnice : SISTEM AFISAJE ÎN STAȚII DE AUTOBUZ Asigurarea funcţională în timpul probelor s-a făcul de: Felul recepţiei cantitativ, calitativ conform procesului verbal de recepție nr. Condiţii tehnice ( specif.în anexă ) Probe efectuate şi rezultatul (consemnat în anexă ) proces verbal de punere în funcţiune Concluziile comisiei: corespunde scopului pentru care a fost achiziţionat conf. “Termen de garanţie: Alte date — Anexe — COMISIA DE RECEPȚIE Numele şi prenumele _] Semnătura, Daniel edinte , Bar Marius membru Nagy Attila sceretar___ 1 sc înscriu după caz : tip document; tranzacţie; corecție . Date cu privire la finanţare! Buget Local Poziţia din Lista suplimentară de mijloace fixe propuse a se achiziţiona în anul 2022 (aprobat în şedinţa C.A. eco eoeeeeoee eee ), prevăzută în planul de investiţii Poziţia din anexă PI ÎE3. sasi sate ea Sintea amana a i Contract nr. DS din 72 09 224? Eul _ 75 -S20 Era. Fc.00296/P022 în valoare de 25.500,00 Luro x 4,9385 lei curs Euro din data de 23.11.2022 = 125.931,15 lei cu TVA Executat de ALMA REND Alte cheltuieli Fe.nr. 22152/11.11.2022 emisă de Real Expert Advertising, SRL, reprezentând afișc în valoare de 21.989,89 Iei cu TVA. Valoare de inventar 147.921,64 lei cu TVA Dal înregitrri (7. /[- 242 2 . resp mijloace fixe 7 Nr. inventar | £e2 54 . A Bot Florica /. Z (O 47 Cod clasificare Z | 2 primit în gestiune A Durata normată (Zau | Gliga Florina A în. Iova Roxana înrepistrat în contabilitate 1 se completează de compartimentul investiţii

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă