Hotărâre pentru aprobarea studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico – economici rezultaţi din studiul de fezabilitate, scenariul 1 recomandat de proiectant, respectiv a coridorului de expropriere aferent lucrării de utilitate publică de interes local pentru obiectivul de investiție „POD PESTE PARAUL PETA INCLUSIV LEGATURA INTRE STRADA RADU ENESCU SI STRADA TROTUSULUI MUNICIPIUL ORADEA”
Denumire
Hotărârea nr. 1037 din 2019 a Consiliului Local Oradea
Se aprobă studiul de fezabilitate pentru podul peste Păul Peta, inclusiv indicatorii tehnico-economici și scenariul 1 recomandat de proiectant, precum și coridorul de expropriere aferent acestei lucrări de utilitate publică de interes local în municipiul Oradea. Pentru locuitori înseamnă să se planifice finanțarea și construitul podului, cu potențiale piațe de expropriere în zona dintre Strada Radu Enescu și Strada Țотуșului, iar termenele și costurile vor fi determinate în raportul de fezabilitate și ulterior în etapele de execuție. Practic, investiția vizează legătură rutieră nouă, cu impact asupra circulației și posibile despăgubiri în zona de exproprieri.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici rezultaţi din studiul de fezabilitate, scenariul 1 recomandat de proiectant, respectiv coridorul de expropriere aferent lucrării de utilitate publică de interes local pentru obiectivul de investiție „POD PESTE PARAUL PETA INCLUSIV LEGATURA INTRE STRADA RADU ENESCU SI STRADA TROTUSULUI MUNICIPIUL ORADEA”, cu următoarele
ROMÂNIA
JUDEŢUL BIHOR
MUNICIPIUL ORADEA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
pentru aprobarea studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico - economici rezultaţi din studiul de fezabilitate,
scenariul 1 recomandat de proiectant, respectiv a coridorului de expropriere aferent lucrării de utilitate publică
de interes local pentru obiectivul de investiție „POD PESTE PARAUL PETA INCLUSIV LEGATURA INTRE
STRADA RADU ENESCU SI STRADA TROTUSULUI MUNICIPIUL ORADEA”
Analizând Referatul de aprobare al primarului Municipiului Oradea, în calitate de iniţiator, înregistrat cu nr.
454284/04.12.2019 și Raportul de specialitate nr. 454295/04.12.2019 prin care se supune spre aprobarea Consiliului
Local al Municipiului Oradea proiectul de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico -
economici rezultaţi din studiul de fezabilitate, scenariul 1 recomandat de proiectant, respectiv a coridorului de
expropriere aferent lucrării de utilitate publică de interes local pentru obiectivul de investiție “POD PESTE PARAUL
PETA INCLUSIV LEGATURA INTRE STRADA RADU ENESCU SI STRADA TROTUSULUI MUNICIPIUL ORADEA”;
Luând în considerare Nota de Fundamentare nr. 454290/04.12.2019 privind necesitatea şi oportunitatea
promovării obiectivului,
În conformitate cu prevederile art. 44 al. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, actualizată,
respectiv cu prevederile Legii nr. 255 din 2010, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării
unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, actualizată, precum şi a Normelor de aplicare a Legii nr. 255 din
2010;
Văzând proiectul de hotărâre și avizul consultative al Comisiei de specialitate a Consiliului Local,
În baza prevederilor art. 129 alin. (2) lit. b) lit. d), alin.(4), lit. a), lit. d), alin. (7) lit. m), respectiv art. 139 alin. (3)
lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
H o t ă r ă ş t e:
Art.1. Se aprobă studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici rezultaţi din studiul de fezabilitate,
scenariul 1 recomandat de proiectant, respectiv coridorul de expropriere aferent lucrării de utilitate publică de interes
local pentru obiectivul de investiție „POD PESTE PARAUL PETA INCLUSIV LEGATURA INTRE STRADA RADU
ENESCU SI STRADA TROTUSULUI MUNICIPIUL ORADEA”, cu următoarele:
CARACTERISTICI PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO - ECONOMICI AI INVESTIȚIEI
Ordonatorul principal de credite: …………….... primarul Municipiului Oradea
Beneficiar: ……………..................................... municipiul Oradea
Raportat la prețuri din luna August 2019, când 1 Euro = 4,73 lei din 30.08.2019 (BNR)
Valoarea totala a investiției (INV) 2.958.775,30 lei inclusiv TVA
din care: constructii montaj C+M 1.935.159,01 lei inclusiv TVA
Eșalonarea investiției (INV/C+M) valori inclusiv TVA
ANUL I 2.958.775,30 / 1.935.159,01 lei inclusiv TVA
CAPACITATI:
DRUMURI stradă categoria a III-a
o Lungime stradă nou creată 89,09 m
o Suprafata carosabil stradă 585,83 mp
o Suprafata trotuare stradă 235,27 mp
o Suprafata pista de biciclete stradă 270,44 mp
o Suprafata zone verzi 158,236 mp
o Lungimea podului 17,28 m
o Carosabil pe pod 127,73 mp
o Trotuare pe pod 51,09 mp
o Pista de biciclete pe pod 43,98 mp
o Suprafata albiei amenajate (include si zona albiei sub pod) 602,29 mp
CANALIZARE PLUVIALA
Teava PVC SN8 DN 315 40 m
ILUMINAT PUBLIC
Cablu CYABY 5X6 mmp 100 m
Durata de execuție: 6 luni
Finanţarea investiției:
Finanțarea investiției se va face din bugetul local sau din alte surse de finanțare legal constituite.
Art.2. Se aprobă coridorul de expropriere și Lista imobilelor ce urmează a fi expropriate pentru realizarea
lucrării de utilitate publică de interes local privind: ,,POD PESTE PARAUL PETA INCLUSIV LEGATURA INTRE
STRADA RADU ENESCU SI STRADA TROTUSULUI MUNICIPIUL ORADEA " din municipiul Oradea, identificat prin
Planul de situaţie avizat de O.C.P.I. Bihor cu nr. 134107/ 2019, astfel cum rezultă din Procesul verbal de recepţie nr.
2019, Anexa nr. 1 și Anexa nr. 2 la prezenta Hotărâre.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredinţează Direcţia Tehnică și Direcția Patrimoniu
Imobiliar.
Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică cu:
- Instituţia Prefectului judeţului Bihor
- Primarul municipiului Oradea
- Direcţia Tehnică - Compartimentul Investiţii şi Avizare Lucrări
- Direcția Patrimoniu Imobiliar - Serviciul Terenuri
- Direcţia Economică
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Filimon Teofil Laviniu
Oradea, 11 decembrie 2019 CONTRASEMNEAZĂ
Nr. 1037 SECRETAR GENERAL
Ionel Vila
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.