13 septembrie 2024

HCL 77/2024 Olcea adoptată

Majorarea taxei de salubrizare în comuna Olcea, pentru serviciul de salubrizare delegat prin concesiune la S.C. AVE BIHOR SRL

Pe scurt

Hotărârea decide creșterea taxei de salubrizare pentru comuna Olcea, în cadrul serviciului de salubrizare delegat prin concesiune către S.C. AVE BIHOR SRL. Pentru locuitori înseamnă că vor plăti mai mult pentru gunoi și curățenie, iar impactul financiar se va reflecta în facturi, după noile tarife stabilite, conform normelor existente. Nu se specifică termene exacte în fragmentul prezentat, dar hotărârea indică ajustarea tarifelor potrivit legilor și normelor aplicabile.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă majorarea taxei şi tarifului pentru persoanele fizice si juridice „la serviciul de salubrizare conform Contractul nr. 4356/27.08.2020 privind

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
  • Poate schimba cum se ridică gunoiul și cât plătești pentru asta.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Terenuri și clădiri” în Olcea

Denumire
Hotărârea nr. 77 din 2024 a Consiliului Local Olcea
Titlu oficial
Hotărâre privind majorarea taxei de salubrizare în comuna Olcea, pentru serviciul de salubrizare delegat prin concesiune la S.C. AVE BIHOR SRL.
Emitent
Consiliul Local Olcea
Număr
77 / 2024
Data
13 septembrie 2024
Localitate
Olcea, județul Bihor
Stare
adoptată
Teme
Terenuri și clădiri · Gunoi și salubrizare

Pe același subiect în Olcea

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL BIHOR COMUNA OLCEA CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI OLCEA TEL/fax 0259/310881 „0359/412598 Email registratura(a)comunaolcea.ro Comp A/1 HOTĂRÂREA NR. 77 din 13 septembrie 2024 privind majorarea taxei de salubrizare în comuna Olcea, pentru serviciul de salubrizare delegat prin concesiune la S.C. AVE BIHOR SRL. Având în vedere: Referatul de aprobare a d-lui primar Bocșe Flore nr 5320/05.09.2024 . privind majorarea — taxei de salubrizare Raportul compartimentului din Aparatul de specialitate al Primarului comunei Olcea, Văzând temeiul juridic al prevederilor - art. 8 alin. (3) lit. k) şi art. 29 alin. (4) din Legea serviciile comunitare de utilităti publice, nr. 51/2006, cu modificările si completările ulterioare. - art. 6, alin (1), lit. k) si 1), art. 9, art. 12-15 şi urmt. din Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor, republicată. cu modificările şi completările ulterioare; - O.G. nr. 21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale, cu modificările şi completările ulterioare: - art. 9 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 196/2005 privind fondul de mediu, modificata si completata prin Legea nr. 175/2023; - art. 17 alin.(5) lit. i) şi urmt. din O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, cu modificările şi completările ulterioare: - art. 129 alin. (2) lit. d) alin. (7) lit. n) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare: - prevederile art. 6 alin. (1), lit. k), art. 26 alin. (Î) lita) şi b) din Legea nr. 101/2006 privind serviciul public de salubrizare, republicată, - prevederile art. 30 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale. republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ordinul A.N.R.S.C. nr.640/2022 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile de salubrizare, precum şi de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deșeurilor şi a taxelor de salubrizare; Ținând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările şi completările ulterioare, Văzând Raportul de avizare a Comisiilor pe domenii de activitate . Văzând prevederile art.126 alin. 1 lit. a şi b, alin. 3 din Legea 101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităţilor In baza prevederilor art 129 alin 2 lit.d pet 7 lit.n din OUG 57/2019 privind Codul administrativ, In temeiul art. 196 alin. 1 lit. a din OUG 57/2019 privind Codul administrativ, Consiliul local al comunei Olcea, cuun numărde voturi “pentru “şi 3 “impotrivă” a celor 1] consilieri prezenți, din totalul de 11 în funcţie, HOTĂRĂȘTE: Art.1 Se aprobă majorarea taxei şi tarifului pentru persoanele fizice si juridice „la serviciul de salubrizare conform Contractul nr. 4356/27.08.2020 privind Art. 2 Se aprobă taxa de salubrizare pentru beneficiarii serviciului de salubrizare persoanele fizice. în cuantum lunar de 13 lei inclusiv TVA. începând cu data de 01.10.2024. Art. 3 Taxa de salubrizare se va indexa anual , cu rata inflaţiei. Art. 4 Se împuterniceşte domnul primar, Bocşe Flore să ducă la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Art. 5 Prezenta hotărare va fi comunicată -Instituţia Prefectului-judeţul Bihor -A.D.I. Ecolect Group -S.C.AVE Bihor SRL -Primar comuna Olcea -compartiment contabilitate , mediu Şi achiziţii. -site comuna,wwweomunaolcea.ro SECRETAR GENERAL ILIEȘ VALERICA CLAV EX::5

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primarii.aqpa.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala